Toată răscolirea lui Ion porneşte de la întrebarea ,,ce folos de pămînturi dacă cine ţi-e

pe lume mai drag nu-i al tău?”(382). Ca să ajungă la Florica, Ion avea nevoie de George, aşa
că se ducea mai mereu pe la el acasă să-i mai ceară câte un sfat. Ceea ce nu ştia Ion era că
Savista, care locuia acum cu cei doi tineri proaspăt căsătoriţi, era mereu cu ochii pe el. De
fapt, Savista îl iubea pe George fără ca nimeni să ştie şi nu voia ca un bărbat care a făcut bine
şi a ajutat o fată sărmană ca Florica să fie bătaia de joc a lor. Ea este personajul care îl
avertizează pe George de vizitele din ce în ce mai dese ale lui Ion în absenţa sa, lucru care îl
determină pe George să îi spună atât nevestei, cât şi lui Ion că duminică va pleca în pădure.
Este planul perfect care îi va aduce mai repede decât se aştepta sfârşitul lui Ion. George nu
mai avea nimic de pierdut, căci pe de-o parte, femeia pe care a scos-o din sărăcie s-a dovedit a
fi o prefăcută pentru că imediat cum a găsit o portiţă s-a aruncat în braţele celui pe care l-a
iubit mereu, iar pe de altă parte, cel care îi spunea frate s-a dovedit că-l înjunghie mişeleşte şi
a doua oară. Dacă prima oara George a trecut peste acest lucru făcând-o doar pe Ana să
sufere, acum, tânărul îl va pedepsi pe Ion şi-l va ucide lovindu-l cu sapa până ce bărbatul,
ameţit de la cârciumă, nu va mai simţi durerile provocate de lovituri. Odată ce l-a văzut pe Ion
cum zace în curte într-o baltă de sânge, Florica îşi aşteapta rândul în casă, dar bărbatul ei nu
i-a spus nimic pâna în clipa în care a fost arestat.

Pentru toate aceste trei personaje, sfârşitul a venit mult prea repede. Toţi trei erau în
floarea vârstei, dar se pare că iubirea i-a purtat pe culmi nebănuite. Dacă pentru Florica
suferinţa nu a avut un parcurs atât de lung, căci cel de care se temea că ar putea să o omoare
din clipă în clipă a fost arestat, în cazul celor doi bărbaţi, suferinţa a fost lungă şi greu de
suportat. Suferinţa lui Ion a început să se manifeste încă de când a înţeles că trebuie să ai
pământ ca lumea să te aprecieze şi să se uite la tine cu alţi ochi, dar, în momentul în care ai
pământ şi nu ai pe cine iubi, atunci este o problemă. Atât pământul, cât şi iubirea au
reprezentat pentru el o povară. Chiar dacă momentul obţinerii pământului a reprezentat pentru
Ion cea mai mare realizare, aşa de trist a fost momentul în care şi-a dat seama că tot ce are se
va pierde odata cu dispariţia neamului glanetaşilor. După ce a realizat acest lucru, s-a hotărât
să se întoarcă la femeia pe care mereu a iubit-o, dar fără să ţină cont că e măritată, lucru pe
care l-a făcut şi atunci când a intrat în casă cu Ana. Aşa cum a riscat prima oară, băiatul a
riscat şi a doua oară, dar se pare că acum Glasul iubirii nu a mai fost de partea lui. Dacă
pentru el suferinţa a existat încă din copilărie, pentru George a apărut în momentul în care Ion
începe să se dea pe lângă Ana, fata pe care George o plăcea şi era gata oricând să o ia de
nevastă, asta bineînţeles dacă fata nu ar fi pus la suflet toate vorbele frumoase, dar false pe
care Ion i le spunea. Resemnat cu gândul că Ana nu mai poate fi femeia lui, George se
căsătoreşte cu Floica şi încearcă să îî plătească lui Ion cu aceeaşi monedă. Dacă feciorul
Glanetaşului i-a furat fata pe care o plăcea, el i-a luat-o la rândul lui pe Florica, lucru care de
altfel l-a măcinat pe Ion încă de la nunta celor doi. Atât Ana, cât şi Florica au reprezentat
pentru George două femei nerecunoscătoare: una care nu a apreciat iubirea adevărată, care a
ajuns să moară spânzurată, împinsă de problemele şi ocările pe care i le aducea atât bărbatul ei
cât şi familia lui, şi una care nu a apreciat că nu mai ducea grija zilei de mâine, o femeie care
a ajuns să rămână singură fără niciun bărbat.