Sunteți pe pagina 1din 1

Participarea României la război alături de Germania și întoarcerea armelor la 23 august 1944

Pe 23 august 1944, situația României s-a schimbat radical. Aliată cu Germania în Cel de-al Doilea
Război Mondial, România a trecut de partea puterilor occidentale. Situația de la momentul respectiv a
cerut schimbarea direcției, pentru că era doar o chestiune de zile până ce Germania nazistă, condusă de
Hitler, să fie înfrântă, iar asta ar fi însemnat ca România să devină teatrul unui război și apoi al unei
înfrângeri, cu consecințe dezastruoase împotriva poporului.

Personajele care au avut un rol covârșitor în acea zi au fost Regele Mihai și Mareșalul Antonescu.

Regele Mihai, suveranul României, a luat o decizie grea privind situaţia României. Regele a
înlăturat pericolul transformării României într-un teatru de război. Astfel, a decis să întoarcă armele
împotriva fostului aliat, Germania, şi să se alieze cu Naţiunile Unite.

Regele Mihai a citit la Radio România o proclamaţie către ţară. Acest document important a
constituit o declaraţie de război, deoarece în conţinutul textului, a fost specificată intrarea României în
război de partea Naţiunilor Unite. „Români, în ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit în deplină
înțelegere cu Poporul Meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea Țării de la o catastrofă totală:
ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite”.

Prin proclamaţia citită la radio, regele a făcut cunoscute modificările politice ale României şi
anume: formarea unui nou guvern, scoaterea României din război din tabăra Axei şi trecerea trupelor
române de partea Naţiunilor Unite, a coaliţiei antihitleriste. În doar patru zile, Bucureştiul a fost eliberat de
forţele germane, iar în România a intrat Armata Roşie.

Întoarcerea armelor împotriva Germaniei în 1944 a scurtat Războiul Mondial cu şase luni şi a
evitat pierderea câtorva milioane de vieţi omeneşti. Pe de altă parte, istoricii academicieni sunt de
acord că momentul de la 23 august a fost alternativa care a provocat cele mai mici pagube României.

S-ar putea să vă placă și