Amplificarea potențialului creativ prin activitățile de educare a limbajului

Prof.înv.preprimar- Chirac Virginia

Grădinița de Aplicație a Colegiului

Pedagogic ”Spiru Haret”, Buzău

”De fiecare dată, / În fiecare seară, de câte ori m-apuc să scriu, / Cineva pe care nu-l
știu, / Cineva dinăuntru meu, dinafar’, din pustie, / Cine, nu știu, îmi ia mâna și scrie.”

Virgil Carianopol- ”La ceasul de taină”

Mediul educativ din grupă constituie un cadru adecvat experienței și situațiilor de

învățare și, folosindu-ne de aceste situații ivite în contextul activității de joc ( atât spontan, cât și
organizat), trebuie să furnizăm permanent ocazii de acțiune. Copilul are nevoie de reușită, ceea
ce impune ca dezvoltarea personală să se realizeze prin activități potrivite nivelului său de
dezvoltare. De exemplul, la sectorul ”Bibliotecă” se grupează copiii în vederea desfășurării unor
activități din sfera limbajului. Copiii iubesc cărțile și urmărindu-le fețele atunci când le citim
ceva, se poate vedea bucuria și interesul pentru lumea fantastică sau reală.

Povestirile copiilor se centrează de obicei pe întâmplări pline de haz. Umorul este un

motiv original al acestor povestiri. Pentru crearea unor povești, li s-a spus preșcolarilor la
dispoziție mai multe titluri pentru a alege unul dintre ele. Titlurile trebuie să fie stimulative:
”Insula ascunsă”, ”Aventurile delfinului zburător”, ”Vulpea doctoriță”. Preșcolarii se impart
în echipe și creează o poveste pe baza titlului ales. Exercițiile de compoziție liberă pornesc de la
un grupaj de imagini, reprezentând doar secvențe de povestiri care trebuie completate de copii în
plan verbal ( așa zisele povestiri de situație). Povestirile pot fi înregistrate sau scrise de către
cadrul didactic.

Creațiile libere, spontane ale preșcolarilor propun libertatea totală a copilului în alegerea
temei și în alcătuirea povestirii. În acest caz, preșcolarii exersează fluiditatea verbală, factor al
creativității și care se definește drept capacitatea de a produce și lega cu ușurință între ele un
mare număr de cuvinte în jurul unei teme. Pentru a respecta această cerință, au fost scrise pe o
coală începutul mai multor povești:

”A fost odată un dovleac ce locuia într-o căsuță la marginea pădurii….”

”Într-o noapte de Crăciun, Bogdan și Laura abia ațipiseră, când au auzit o bătaie
ușoară în geam. S-au trezit,s-au sculat din pat și s-au dus la fereastră. Acolo, ce să vezi?.....” și
alte asemenea introduceri. Cadrul didactic citește toate introducerile ( nu mai mult de trei-patru
variante), preșcolarii aleg una și vor continua povestea.

Ținând cont de plăcerea copiilor de a modifica poveștile într-un mod original, precum și
de cultivarea imaginației creatoare a copiilor, s-au organizat jocuri de genul ”Greșește
poveștile”, ”Poveștile pe dos”, ”Salata de povești” ale căror rezultate au fost concludente în
ceea ce privește libertatea de imaginație a preșcolarilor.

Copiilor le place să se amuze cu vorbele, schimbând cuvintele între ele, ori sunetele și
silabele din interiorul cuvintelor. Le place să alcătuiască structuri absurde și să se amuze de
rezultat. Principiul este următorul: se scriu pe cartonașe cuvinte și pentru început se folosesc
cinci-zece cartonașe care se introduc într-un săculeț, se amestecă, iar fiecare copil scoate câte
unul. Educatoarea citește copilului cuvântul pe care l-a extras, apoi copiii vor spune la rând
cuvintele extrase. Rezultă o ”propoziție” absurdă care stârnește hazul. Jocul denumit ”Amestec
de cuvinte” se mai poate desfășura într-o altă variantă: după ce a extras jetonul și a aflat
cuvântul, fiecare copil va spune ceva cu cât mai mult haz despre acest cuvânt. De exemplu: ”Un
soare sare gardul să-l măsoare”.

Evident, educatoarea este aceea care dă semnalul intervențiilor. Ea participă la joc

împreună cu preșcolarii, oferindu-le modele de flexibilitate și de creativitate. Ea este aceea care
dă ”frâu liber” preșcolarilor în desfășurarea deplină a capacităților imaginative.

Un sector important care contribuie la dezvoltarea limbajului și implicit a creativității este

”jocul de rol”. Copiilor le place foarte mult să se joace de-a ceva și aici ”actorii” născocesc o
diversitate de scenarii de joc în funcție de ceea ce îi interesează, de ceea ce este relevant pentru
vârsta lor. În acest sector putem să realizăm dramatizarea propriu-zisă, pornind de la scurte
poezii sau povești foarte bine cunoscute. ”Alegeți personajul” este un exemplu de astfel de
dramatizare. Într-o cutie se introduc jetoane pe care se desenează sau se lipesc imagini
reprezentând personaje din poeziile ori poveștile cunoscute. Vor exista atâtea personaje câți
membri ai grupului sunt. Fiecare copil va extrage un jeton și trebuie să redea câteva replici care
caracterizează personajul sau să improvizeze.

” De negăsit în magazine” este un alt exemplu de joc utilizat în acest sector. Scopul acestui joc
constă în inventarea unor obiecte ce nu se pot cumpăra din magazine.

Când desfășoară jocurile pe care le imaginează, copiii trec prin trei etape: joc imitativ,
joc de imaginație, joc dramatic-relațional. În jocul imitativ copiii se bazează pe obiecte reale
drept recuzită. În etapa jocului de imaginație copilul este mai puțin dependent de recuzita
adevărată. El este capabil să-și folosească imaginația. De exemplu, ar putea folosi o sfoară drept
furtun de stins incendiul. Jocul dramatic-relațional necesită interacțiunea verbală între copii și
adeseori planificarea. Această etapă de joc este mai complexă decât cele precedente.

Crearea poveștilor sau improvizarea unor roluri presupune existența unor producții
expresive la copii și dovedește capacitatea creativității lor verbale.

În practica educativă este necesar ca educatoarea să țină seama de câteva puncte de

vedere în realizarea oricărei activități care urmărește stimularea creativității verbale, ea trebuie să
fie aceea care furnizează modele de exerciții creatoare. Aceasta implică abilitatea în a sugera
problemele, exemplele, în a căuta subiecte ordonate, metodic organizate, care să declanșeze
creativitatea copiilor.

De asemenea, trebuie să motiveze aceste exerciții de creație orală. Motivarea lor este o
necesitate a comunicării, este legată de modul în care educatoarea știe să colaboreze cu copiii.

Bibliografie:
Dumitrana, M -Educarea limbajului în învățământul preșcolar, Ed Compania,
București, 1999;
Matei, N.C. -Educarea capacităților creative în procesul de învățământ, E.D.P.,
București, 1982;
Munteanu, A. –Incursiuni în creatologie, Ed Augusta, Timișoara, 1995.