Modernismul

Modernismul este un termen generic care include mai multe curente literare ce incep să se
afirme la sfărșitul secolului al XIX-lea. Se vorbește despre un spirit modernist în literaturp ori de câte ori
în planul creației artistice accentul cade pe noutate. Modernismul este antitradiționalist,
anticonvențional, radical în afirmarea propriilor sale idei. Literatura este un spațiue al permanenței,
toate mișcăriile culturale aparțin mentalității moderniste: simbolism, futurism, expresionism, imaginism,
constructivism, dadaism și suprearealism.

Conceptul de modernism este folosit in critica literară cu două sensuri:

1. Un sens larg care include curentele de avangardă.

2. Pentru anumiți teoretitieni, modernismul reprezintă fenomenul de clasicizare al
avangardelor (fenomenele de avangardă sunt absorbite în spațiul literar, fiind considerate
ulterior manifestări normale). Cu acest al doilea sens, se vorbește despre poezia modernistă
românească sau despre modernismul interbelic: L. Blaga, Bacovia, Barbu, Arghezi.

Lovinescu este cel care distinge între cele 2 modernisme și consemnează manifestarea unui
modernism de avangardă și a unui modernism teoretic, eclectic (compus din elemente ce vin din
spații diferite) promovat chiar de revista și de cenaclul ‚Sburătorul’. Prin Camil Petrescu,
Hortensia Papadad-Bengescu, Anton Holban în proză și prin Barbu, Bacovia, Aghezi în poezie se
încearcă sintetizarea tuturor fenomenelor de diferențiere literară în raport cu tradiția. Acești
autori repsrezintă un modernism ieșit dintr-o mulțime de influențe, fiecare avându-și modul
propriu de manifestare. Pentru Lovinescu, modernismul reprezintă un principiu de progres, el
susține sinctronizarea culturii noastre cu cea europeană, aceasta nefiind posibilă decât prin
modernism.

În perioada interbelică, cultura română reușește să anuleze defazajul față de cultura

europeanp. Lovinescu afrimă răspicat că nu putem deveni cu adevărat europeni decât adoptând
și adaptând valorile civilizației accidentale.