Curtea de Apel ________

Colegiul de contencios administrativ

Reclamant: SRL „ CT”

reprezentată în baza procurii

de avocatul V.N.

Pârât: Biroul Vamal Chişinău

mun. Chişinău, bd. Dacia, 49/6

CERERE

DE CHEMARE ÎN INSTANŢA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV (PRIVIND

ANULAREA ACTULUI ADMINISTRATIV ŞI ÎNCASAREA PREJUDICIULUI CAUZAT)

La 04.03.2008, în urma unui control, colaboratorii Biroului Vamal Chişinău au întocmit Actul
constatator nr.75 ca dovadă a apariţiei obligaţiei vamale pentru SRL „CT”. Prin actul contestat şi care se
pretinde a fi cu putere juridică, similară declaraţiei vamale, reclamantul a fost obligat să achite la contul
trezoreriei Biroului Vamal Chişinău, drepturi de import în sumă de 178811,68 lei.

Actul administrativ relatat anterior, poartă un caracter vădit ilegal în fond, acesta fiind emis contrar
procedurii stabilite de legislaţie. Prin urmare, în conformitate cu prevederile art.26 alin.(1) lit.a) şi lit.c)
din Legea contenciosului administrativ, se impune anularea actului contestat. În susţinerea pretenţiilor,
invocăm următoarele circumstanţe de fapt şi de drept:

A. Circumstanţele relevante importului de mărfuri

În luna decembrie 2007, reclamantul a importat în RM trei loturi de marfă, declarândule în termen.
Iniţial, au fost perfectate declaraţiile vamale primare:

- la data de 20.12.2007, a fost perfectată declaraţia vamală primară nr. 3019I23634, pentru marfa
încadrată conform Nomenclatorului mărfurilor la Codul – 73089099. Încadrarea tarifară a avut loc
conform caracteristicilor descriptive ale mărfii, ale documentelor de însoţire, care conţineau încadrarea
oficială atribuită de autoritatea vamală a unui stat membru al UE: declaraţia vamală de export
nr.07ROBU1400E0017490 din 19.12.2007 şi INVOICE nr. 167 241 – 14 din 18.12.2007.

- la data de 21.12.2007, a fost perfectată declaraţia vamală primară nr. 3019I23690, pentru marfa
încadrată conform Nomenclatorului mărfurilor la Codul – 73181590; 73182200; 73181630; 73089099.
Încadrarea tarifară a avut loc conform caracteristicilor descriptive ale mărfii, ale documentelor de însoţire
care conţineau încadrarea oficială atribuită de autoritatea vamală a unui stat membru al UE: declaraţia
vamală de export nr. 07ROBU1400E0017802 şi INVOICE nr. 167241 – 13 din 18.12.2007.

- la data de 24.12.2007, a fost perfectată declaraţia vamală primară nr. 3019I23932 pentru marfa încadrată
conform Nomenclatorului mărfurilor la Codul – 73012000; 73181499; 82041100; 73181590; 73181630;
73182200; 72107090; 70193900; 39201026; 76072091; 39211310; 73269060. Încadrarea tarifară a avut
loc conform caracteristicilor descriptive ale mărfii, ale documentelor de însoţire care conţineau încadrarea
oficială atribuită de autoritatea vamală a unui stat membru al UE: declaraţie vamală de export nr.
07ROBU1400E0018494 din 21.12.2007 şi INVOICE nr. 169685 – 15 din 21.12.2007.

În toate aceste trei cazuri de import, încadrarea mărfurilor a avut loc conform Convenţiei
Internaţionale privind Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, încheiată la Bruxelles,
la 14.06.1983, în vigoare pentru Republica Moldova din 01.01.2006, datorită Legii de aderare nr. 112 –
XV din 22.04.2004.

Încadrarea corespunzătoare a mărfurilor, conform Nomenclatorului mărfurilor a avut loc inclusiv şi la

perfectarea declaraţiilor vamale complementare şi a declaraţiilor privind valoarea în vamă a mărfurilor. În
cadrul controlului vamal a fost verificată schema tehnologică de prelucrare a declaraţiei vamale. Potrivit
p.30 al Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al RM (în continuare
CV), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1140 din 2.11.2005, controlul vamal are drept scop prevenirea
încălcării reglementărilor vamale, respectarea condiţiilor, termenelor legale, precum şi descoperirea
fraudelor vamale. Astfel, este important să se reţină că, prin „acordarea liber de vamă” organul vamal a
confirmat legalitatea vămuirii mărfii; încadrarea corespunzătoare, conform Nomenclatorului mărfurilor, şi
achitarea drepturilor de import. Pentru a se reveni asupra „situaţiei de fapt” şi pentru a efectua un control
vamal suplimentar după „acordarea liber de vamă” şi plasarea mărfii în circulaţie, organul vamal urma să
aibă la dispoziţie şi să se bazeze pe circumstanţe excepţionale şi pe unul din temeiurile limitative
prevăzute de lege.

În speţă, este important să se reţină că reclamantul a achitat toate drepturile de import, iar mărfurile
importate au primit liber de vamă, fiind incluse şi în circuitul civil pe teritoriul RM.

B. Actul constatator a fost emis contrar procedurii stabilite, în lipsă de competenţă

1. Din circumstanţele de fapt şi de drept, reflectate anterior, rezultă că, potrivit art.127 alin.(1) CV,
reclamantul a calculat cuantumul drepturilor de import bazându-se pe elementele de taxare stabilite la
data apariţiei obligaţiei vamale, care, potrivit art. 127/2 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) CV, au luat naştere la
data înregistrării declaraţiei vamale de import.

În conformitate cu prevederile art.128 alin.(1) lit.a) CV, obligaţiile vamale în raport cu marfa
importată în luna decembrie 2007, s-au stins datorită achitării plăţii. În conformitate cu prevederile
art.197 alin.(4) CV, controlul vamal vis-à-vis de importul efectuat de reclamant, s-a încheiat în momentul
punerii în circulaţie a mărfurilor. Prin urmare, extinderea de către autorităţile statului, a competenţei,
peste perioada reglementată prin lege, pentru efectuarea controlului, constituie un abuz care, în esenţă, se
echivalează cu o încălcare a drepturilor garantate prin art.1 Convenţia Europeană pentru Apărarea
Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale. Or, articolul respectiv din Convenţie are menirea să protejeze
drepturile şi libertăţile prevăzute de Convenţie, ca acestea să fie aplicate în mod efectiv şi concret, în
conformitate cu principiile unei societăţi democratice, cu valorile organizării sociale comune statelor
membre ale Consiliului Europei, pe baza preeminenţei şi supremaţiei „DREPTULUI”.

În speţă, nu numai că a expirat termenul, în interiorul căruia putea fi efectuat controlul vamal, dar
lipsesc şi temeiurile care ar fi permis efectuarea unui control cu întocmirea actului constatator.

Prin Actul de control nr. 0001735, întocmit la 26.02.2008, colaboratorii Biroului Vamal Chişinău
insistă că, în perioada 05.02.2008 – 26.02.2008, au efectuat controlul activităţii economico- financiare a
SC „ CT” SRL. Din act mai rezultă că acest control a fost efectuat în baza art. 191 CV şi a ordinului de
control nr. 03 din 05.02.2008. Acest act a fost întocmit prin depăşirea atribuţiilor acordate organului
vamal vis-à-vis de activitatea SC „CT” SRL. Or, atribuţiile respective rezultă din „activitatea vamală”,
care, potrivit art. 2 alin.(1) CV, îşi are limitele sale şi pot fi realizate, după caz, până la etapa
„supravegherii vamale”.

În conformitate cu prevederile p. 46 al Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de

Codul vamal al RM, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1140 din 02.11.225, sunt supuse
„supravegherii vamale”:

a) mărfurile, mijloacele de transport şi bunurile nevămuite la intrarea în ţară;

b) mărfurile şi bunurile aflate în regim suspensiv;

c) navele sub pavilion străin şi aeronavele străine, pe timpul staţionării în apele teritoriale sau în porturi
şi, după caz, pe aeroporturi.

În speţă, nu a existat niciunul din temeiurile reglementate prin actele normative pentru a se considera
că mărfurile importate de reclamant s-au aflat în perioada efectuării controlului sub „supraveghere
vamală”. Controlul efectuat de Biroul Vamal Chişinău, constituie o imixtiune ilegală a autorităţilor
statului în activitatea unui agent economic. În acest sens, este relevant că „controlorii” au supus „auditului
postvămuire” o perioadă nelimitată de timp. În asemenea mod, au fost „controlate” nu numai importurile
ce rezultă din actul constatator, dar şi multe altele. Prin urmare, se evidenţiază faptul că nu au existat
temeiurile prevăzute de art. 191 CV, pentru efectuarea controlului.

Relevant este faptul că, în Actul constatator nr. 75 din 04.03.2008, nu se conţin date visà-vis de norma
de drept care le-a permis colaboratorilor vamali să intervină cu un aşa-numit „control” şi ce fel de control
a fost efectuat. Aceasta este foarte important, pentru a se putea elucida în ce măsură a fost respectat
„principiul preeminenţei” dreptului în activitatea reprezentanţilor statului. În situaţia creată ne rămâne să
presupunem că „controlul” a fost efectuat avându-se la bază art.127 din Codul vamal. Or, Ordinul cu
privire la aprobarea actului constatator întocmit de organul vamal, nr. 92-0 din 27.04.2005 (MO, 71-
73/253 din 20.05.2005) a fost emis anume în baza art. 127 CV (!!!). Prin urmare, este logic să conchidem
că lipsa temeiurilor prevăzute de art. 127 CV, implică încălcarea procedurii de emitere a actului contestat.

În acest sens, afirmăm că organul vamal a interpretat şi a aplicat incorect prevederile art. 127 CV. Din
alin. (5) art. 127 CV rezultă că plătitorul vamal la cunoştinţă de cuantumul obligaţiei vamale prin
declaraţia vamală acceptată şi înregistrată de către organul vamal. Excepţia de la această regulă se conţine
la alin. (6) art. 127 CV şi constă în faptul că, în „cazul unor diferenţe ulterioare sau în situaţia încheierii
din oficiu, fără declaraţie vamală, a unui regim vamal suspensiv, plătitorul vamal la cunoştinţă de noua
obligaţie vamală pe baza actului constatator întocmit de organul vamal”.

Din această excepţie, rezultă că un act constatator poate fi întocmit doar în baza art. 127 CV.

Reamintim că, potrivit art. 29 alin. (1) CV, regimurile vamale suspensive sunt operaţiuni cu titlu
temporar, ce au drept efect suspendarea totală sau parţială de drepturile de import sau export. În speţă, nu
poate fi vorba de alt ceva decât „plasarea mărfii în circulaţie liberă”.

2. Lipsa competenţei de a întocmi actul constatator contestat prin prisma absenţei temeiurilor
prevăzute de art. 127 CV a fost confirmată şi de pârât prin răspunsul primit la cererea prealabilă. Astfel,
din scrisoarea nr.1401 datată cu 07.04.08 rezultă că Actul constatator nr.75 din 04.03.2008 a fost întocmit
în baza art. 191 CV.

Pentru a aprecia critic poziţia pârâtului, reflectată anterior şi care şi-a găsit originea în răspunsul la
cererea prealabilă, remarcăm următoarele.

Actul constatator, aprobat prin Ordinul Directorului General al Serviciului Vamal nr. 92-0 din
27.04.2005, poate fi întocmit, emis doar în temeiul art. 127 CV. Acest fapt rezultă din conţinutul
preambulului Ordinului respectiv şi chiar din conţinutul art. 127 CV.

Din conţinutul art.191 CV, nu rezultă că „controlul activităţii economico-financiare” a întreprinderii

se poate finaliza cu emiterea unui act constatator.

Acest lucru este firesc. Or, pretinsele încălcări ale legislaţiei naţionale sau ale tratatelor internaţionale
la care RM este parte, generează răspunderea juridică (contravenţional-vamală, administrativă, penală) a
persoanei vinovate. Prin urmare, organul vamal nu a fost în drept să emită actul constatator în situaţia
prevăzută de art. 191 CV.

Să admitem, pentru moment, că pârâtul a avut totuşi dreptul să întocmească actul constatator reieşind
din temeiurile prevăzute în art. 191 CV. În acest caz, se impune o întrebare firească: care au fost
temeiurile?

Potrivit alin.(1) art.191 CV, organul vamal este în drept să efectueze controale, ”în limita
competenţei sale”, a activităţii economico-financiare, a persoanelor care trec mărfuri peste frontiera
vamală în situaţia în care „există temeiuri de a se considera că, legislaţia RM sau acordurile internaţionale
la care acesta este parte nu sunt respectate sau sunt respectate parţial”.

Afirmăm, şi aşteptăm să se demonstreze contrariul, vis-a-vis de faptul că nu au existat temeiuri de a

se considera că reclamantul nu a respectat legislaţia naţională sau acordurile internaţionale, în cazul
importului de mărfuri din luna decembrie 2007.

Din Actul de control nr. 0001735, întocmit la 26.02.2008 rezultă caracterul abuziv al „controlului”.
Prin conţinutul aceluiaşi Act de control se poate constata că, până la iniţierea propriu-zisă a controlului nu
au existat indici care ar fi întruchipat forma „temeiurilor rezonabile,” de a se presupune cel puţin că
reclamantul nu a respectat legislaţia naţională sau acordurile internaţionale. Prin urmare, lipsa temeiurilor
prevăzute de alin. (1) art. 191 CV, implică lipsa competenţei organului vamal de a efectua „controlul”
propriu-zis.

3. În speţă, se constată încălcarea acordurilor internaţionale de către pârât şi nu de către SRL „CT”.

Reamintim că, potrivit art.2 alin.(2) CV, activitatea vamală urmează să se desfăşoare în conformitate
cu normele şi cu practica internaţională. Republica Moldova participă la colaborarea internaţională în
domeniul activităţii vamale.

Prin prisma acordurilor internaţionale pe care le-a încheiat, Republica Moldova are nu numai dreptul
dar şi obligaţia să se conforme normelor şi practicii internaţionale în domeniul activităţii vamale.

În acest sens, reamintim că SRL „ CT” a importat, în luna decembrie 2007, loturi de marfă din
România, ţară membră a UE. Marfa a fost însoţită de documente cu putere juridică internaţională, prin
care, în mod oficial, a avut loc încadrarea mărfii conform Convenţiei internaţionale privind sistemul
armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor, adoptată la Bruxelles, în data de 14.06.2003. Convenţia
fiind ratificată prin Legea de aderare nr.112-XV din 22.04.2004, în vigoare din 01.01.2006.

Prin Actul corespunzător nr. 75 din 04.03.2008, se insistă că marfa care a fost importată şi încadrată la
15 coduri numerice conform Sistemului armonizat de denumire şi codificare, fiecare din 8 cifre, urma a fi
încadrată doar la un singur cod – 9406000, format din 6 cifre. Pârâtul, în susţinerea poziţiei sale, face
trimitere la Hotărârea Guvernului nr.54 din 26.01.2004.

În viziunea noastră, este de prisos a demonstra că, la soluţionarea litigiului, se aplică acordul
internaţional.

Ne confruntăm, aşadar, cu situaţia prevăzută de art. 3 (obligaţiile părţii contractante) p.1 şi p.2 din
Convenţie, potrivit cărora Republica Moldova s-a obligat:

- să utilizeze toate poziţiile şi subpoziţiile sistemului armonizat, fără completări sau modificări, precum
şi codurile numerice aferente acestora;
- să aplice normele generale de interpretare a sistemului armonizat, precum şi toate notele de la secţiuni,
capitole şi subpoziţii şi să nu modifice domeniul de aplicare a secţiunilor, capitolelor, poziţiilor şi
subpoziţiilor sistemului armonizat.

Prin urmare, organele vamale ale RM nu au fost în drept să modifice încadrarea codurilor numerice a
mărfii care, a avut loc conform Sistemului armonizat prin intermediul autorităţii vamale a unui stat
membru a UE. În situaţia în care autoritatea vamală a RM nu acceptă încadrarea respectivă urmează să se
iniţieze procedura de soluţionare a litigiilor prevăzută de art. 10 din Convenţie. Astfel, urmează să se ţină
cont că, potrivit alin. (1) art. 10 Convenţie, orice litigiu între părţile contractante cu privire la interpretarea
sau aplicarea Convenţiei se soluţionează, pe cât e posibil, prin negocieri directe între părţile respective. În
conformitate cu alin. (2) al art. 10 Convenţie, orice litigiu care nu se soluţionează astfel se aduce, de către
părţile în litigiu, în faţa Comitetului Sistemului armonizat, care îl examinează şi care face recomandări în
vederea soluţionării acestuia.

Conţinutul preambulului Convenţiei prevede condiţiile şi scopurile care au determinat părţile

contractante la semnarea Acordului. Printre acestea fiind şi „dorinţa facilitării, colectării, comparării şi
analizei statisticilor, în special a celor privind comerţul internaţional”. La elaborarea Convenţiei (vezi
preambulul) „s-a avut în vedere că este important să se dispună de date exacte şi comparabile în scopul
negocierilor comerciale internaţionale” precum şi că „Sistemul armonizat este destinat să favorizeze
stabilirea unei corelaţii cât mai strânse între statisticile comerciale de import şi de export, pe de o parte, şi
statisticile de producţie, pe de altă parte”, inclusiv „având în vedere faptul că, în cazul în care Convenţia
privind Nomenclatura, menţionată anterior, s-a dovedit a fi un instrument eficient în atingerea unora
dintre aceste obiective, cel mai bun mijloc de a ajunge la rezultatele dorite”.

Prin actul constatator, pârâtul încearcă să se distanţeze de standardele comunităţii internaţionale,

punând piedici în onorarea obligaţiilor pe care RM şi le-a asumat odată cu ratificarea Convenţiei
respective. Or, dacă se insistă asupra haosului în „sistemele comerciale de denumiri şi de codificare a
mărfii,” a haosului în ceea ce priveşte „corelaţia între statisticile comerciale de import şi de export, pe de
o parte, şi statisticile de producţie, pe de o altă parte” această atitudine poate pune la îndoială calitatea
RM de membru al multor alte organisme internaţionale. La soluţionarea litigiului, urmează a se ţine cont
că, la 24.04.2000, Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României au încheiat un acord de cooperare
vamală. Acest acord a fost încheiat în baza instrumentelor relevante ale Consiliului de Cooperare Vamală,
în special Recomandarea privind asistenţa reciprocă din 05.12.1953, „Pentru asigurarea aplicării corecte a
legislaţiei vamale”. Respectiv, este inadmisibilă aplicarea neuniformă a Sistemului armonizat de
denumire şi codificare a mărfurilor, de către statele semnatare a acordului, cu atât mai mult că ambele
state au ratificat Convenţia de la Bruxelles.

În situaţia în care autorităţile RM nu sunt de acord cu încadrarea tarifară oficială, atribuită de

autoritatea vamală a României urma să se procedeze, conform art. 16 al Acordului dintre Guvernul RM şi
Guvernul României din 24.04.2000, la soluţionarea neînţelegerilor, diferendului, după caz, a litigiului,
potrivit modului stabilit.

Astfel, este relevant faptul că problema ce ţine de aplicarea Sistemului armonizat de denumire şi
codificare a mărfii nu poate fi pusă în sarcina reclamantului. Or, acelaşi reclamant nu a fost în drept să
schimbe încadrarea tarifară care a dobândit un caracter oficial cu aportul autorităţii vamale a României. C.
Prin actul constatator contestat şi punerea acestuia în executare a fost violat grav dreptul garantat prin art.
1 al Primului Protocol Adiţional la Convenţie.

Prima normă de ordin general, prevăzută în primul alineat al articolului menţionat, enunţă principiul
general al necesităţii respectării dreptului de proprietate: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la
respectarea bunurilor sale”. Altfel spus, această normă a textului Convenţiei, impune obligaţia statelor
contractante de a respecta dreptul de proprietate al persoanelor fizice şi juridice.
 Mijloacele financiare ridicate de la contul reclamantului constituie „o valoare patrimonială” în sensul
art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie.

Partea a doua a art.1 din Protocolul nr.1 înscrie condiţiile în care privarea de un bun nu reprezintă o
încălcare a dreptului titularului.

Prima condiţie impune nu numai simpla existenţă a unor norme pentru a justifica o privare de
proprietate, dar şi ca ele să fie accesibile, precise şi previzibile (Hotărârea CEDO din 30.05.200, cazul
Carbonara Ventura v. Italia).

Cu referire la aceleaşi „condiţii” Curtea Europeană a evidenţiat că, pentru a justifica privarea de
proprietate, urmează să fie respectată preeminenţa normelor de drept, unul dintre principiile fundamentale
ale unei societăţi democratice (Hotărârea CEDO din 25.06.1996, Amuur vs Franţa).

Din cele relatate anterior, rezultă că pârâtul – autoritate a statului – a violat dreptul de proprietate pe
care îl deţine reclamantul prin depăşirea condiţiilor care ar justifica privarea de proprietate.

În baza celor relatate, a prevederilor normelor de drept invocate, inclusiv ale art. 1, 3, 5, 8, 21, 25 alin.
(1) lit.b), 26 alin. (1) lit. a) şi lit.e) din Legea contenciosului administrativ,

SOLICIT:

1. Admiterea acţiunii.

2. A suspenda executarea Actului constatator nr.75 din 04.03.2008.

3. Anularea Actului constatator nr.75 din 04.03.2008 ca fiind emis contrar prevederilor legii şi cu
încălcarea procedurii stabilite.

4. A obliga pârâtul să restituie suma de 178 811,68 lei, încasată în baza actului administrativ contestat.

5. A încasa cheltuielile de judecată.

Data_____________

Semnătura__________________