Scrisoarea 1 este o meditatie filosofica despre spatiu sit imp, despre existent omului in lume, dar si o

satiră cu accente elegiac privind soarta nefericita a omului de geniu in societatea contemporana
mediocră precum și în raport cu eternitatea.

Tabloul I – ilustrează un cadru nocturn reprezentat de luna ca astru tutelar, stăpână a universului,
martor al faptelor ce se petrec pe pământ. Astfel, Eminescu, printr-o sugestivă meditație, își exprimă
viziunea asupra timpului filosofic bivalent.

Tabloul II – duce cu gândul de la panorama universului până la gândurile omului, luna fiind martor și
asistent a ceea ce se petrece pe pământ.

Imaginile sunt prezentate în antiteză:

-rege/sărac etc.

Ideea egalității oamenilor, a condiției omului în lume, supus destinului este preluată de Eminescu de la
Schopenhauer :

”Deopotrivă-I stăpânește raza ta și geniul morții”

Oamenii devin în fața morții, statutul pe care l-au avut în timpul vieții, neavând nici o importanță.

Versul: ”Fie slabi,fie puternici, fie genii ori neghiobi!” , conține o antiteză ce accentuează faptul că, oricât
de diferiți sunt oamenii în timpul vieții, au același statut de muritor.

Portretul savantului simbolizează superioritatea omului de geniu, preocupat de problemele grave ale
universului de cercetare și descoperire a tainelor lui.

Dezinteresat de lumea material, de pragmatismul vieții, omul de știință – își dedică întreaga viață pentru
studierea tainelor universului, descifrând mistere, deși condițiile în care trăiește sunt precare (rele) și
nimeni dintre contemporani nu este interest de preocupările superioare care vor contribui la evoluția
civilizației omenirii.

El este comparat cu Atlas în ceea ce privește responsabilitatea și efortul intellectual pe care savantul îl
depunde pentru atingerea absolutului în cunoaștere.

Tabloul al III-lea este cosmogonic o meditație despre nașterea și stingerea lumii.

Savantul meditează asupra începuturilor lumii la timpurile primordial și este preocupat de întrebări
filosofice și concluzionează că universal s-a format din haos datorită mișcării atomilor în vid.

E subliniat gândul că în vârtejul acestor fenomene stihiale omul este neînsemnat trecător, mic în
nemărginirea universului. ”Iar lumea asta mare…”

Apare o ironie usturătoare privind lumea superficial care nu-și dă seama că viața e apparent o iluzie.
Savantul își imaginează stingerea universului,a soarelui, a stelelor, înghețarea planetelor. Este o imagine
apocaliptică :

”totul revine la haosul inițial și instalează pacea eternă”

Tabloul al IV-lea accentuează ideea relației geniului cu lumea contemporană și posteritatea este o satiră
virulent la adresa unei societăți superficial, mărunte,meschine. Eminescu își exprimă disprețul față de
incapacitatea de a avea idealuri, de a se ridica deasupra intereselor nesimnificative, indignarea și
amărăciunea răsună în sentințele exprimate de poet.

Eminescu accentuează cu sarcasm

”Deasupra tuturora se ridică cine poate”

Savantul speră că ideile sale științifice, descoperirile care l-au preocupat întotdeauna, vor rămâne în
eternitate, parcurgând secolele, dar Gloria și nemurirea sunt simple iluzii.

Eminescu stigmatizează și posteritatea car va fi preocupată mai ales de biografia neinteresantă și banală
a omului de geniu și mai puțin se va da importanță la însemnătatea operei sale. Poetul își imaginează
funerariile savantului cu falsă solemnitate, condamnând incapacitatea posterității de a descoperi și a
aprecia valoarea creației lăsată de savant. Ironia disprețuitoare a poetului se revarsă asupra ipocriziei
contemporanilor care nu sunt capabilli să aprecieze valorile autentice, iar ce ce v-a rosti necrologul nu v-
a ține un discurs în memoria savantului, dar se v-a strădui să arate cât de intelligent și bun orator este el.

Posteritatea este neputincioasă să aprecieze opera genial.

Tabloul al V-lea revine la motivele inițiale: Luna,codrii,pustiuri, oamenii muritori.

Este relevată ideea că oamenii sunt supușii sorții nefericite/tragice.