Scrisoarea 1 – viziunea batranului dascal

In “Scrisoarea I”,geniul este intruchipat de savant, in ipostaza batranului dascal

opera fiind o satira la adresa fiintei mediocre, situate in antiteza cu geniul.

Poemul este alcatuit din meditatia batranului dascal asupra nasterii si disparitiei
lumii. Atentia este indreptata asupra batranului dascal, caruia poetul ii realizeaza
un portret bazat pe principiul aparentelor inselatoare, fiind construit, in spirit
romantic, prin antiteza dintre conditia lumeasca si cea spirituala: un dascal batran,
uscativ, garbovit, invesmantat in haine vechi (haina roasa-n coate, halatul vechi),
dar care a patruns tainele universului: Universul fara margini e in degetul lui mic.

Batranul dascal traieste cu iluzia ca neinteles si neapreciat de contemporanii sai,

va fi inteles si apreciat de urmasii sai:
“De-oi muri – isi zice-n sine – al meu nume o sa-l poarte
Secolii din gura-n gura si l-or duce mai departe”

Mintea geniala a acestuia poate “privii” si in viitor ducandu-l cu “mii de veacuri

inainte”, insa, acest savant izolat de lume si condamnat la o existenta mizera
mediteaza asupra nasterii si stingerii lumii, reflectia sa constituind cel de-al doilea
tablou al primei parti din Scrisoarea I si partea cea mai insemnata a poeziei
Poetul explica universul ca pe o dorinta trecatoare, ca pe un vis al eternitatii:
“Caci e vis al nefiintei universul cel himeric.”

Din perspectiva batranului dascal, Eminescu infatiseaza in tablou o teorie despre

nasterea, evolutia si posibilul sfarsit al spatiului cosmic, in aceasta secventa aratand
informatii din diverse domenii ale cunoasterii(filozofie, astronomie, fizica,
religie,literatura universala).

Aici apare si tabloul Genezei, care transmite conceptia lui Eminescu despre
sensul universului. Tabloul cosmogonic incepe cu prezentarea haosului initial ,de
dinaintea genezei, imaginat de Eminescu prin alaturarea absentelor: “ La inceput
pe cand fiinta nu era, nici nefiinta” ,situatie realizata stilistic prin alaturarea unor
secvente in antiteza (fiinta/nefiinta ; nu s-ascundea/era ascuns etc). Nefiinta este o
metafora, dar si o expresie generica a ceea ce se afla mai presus de materia
ordonata a lumii.