Scrisoarea I 'Scrisoarea I' este o creatie de factura filozofica, aparuta in perioada maturitatii artistice a poetului, si facand parte din

seria celor cinci scrisori. Lucrarea, romantica, abordeaza conditia geniului in raport cu posteritatea si cu societatea omeneasca, surprinzand, in tablouri grandioase, geneza si stingerea universului. "Scrisorile" sunt, o unitate de gndire i de creaie n care poetul devine sarcastic i vehement n ilustrarea contrastului dintre ideal i real, poemele fiind satire ascuite izvorte dintr-o nalt contiin civic i artistic, dintr-un autentic patriotism eminescian. Iniial, "'Scrisorile s-au numit "Satire", ns Titu Maiorescu le-a schimbai numele. Ca specie literar, "epistola" sau "scrisoarea" a fost abordat nc din vechime de Horaiu, ale crui "Epistole" l-au fascinat pe Minai Eminescu nc din timpul audierii cursurilor n perioada studeniei la Viena. In literatura romn, aceasta specie fusese cultivat nainte de ctre Costache Conachi i Grigore Alexandrescu, n versuri, i de Costache Negruzzi, n proz. Eminescu duce acesta specie literar la desvrire. Tema poeziei. "Scrisoarea I" este un poem filozofic, de factur romantic, ilustrnd condiia omului de geniu, n ipostaza savantului, n raport cu timpul, societatea n general i eu posteritatea, surprinznd - totodat - n tablouri grandioase geneza i stingerea Universului. Sursele de inspiratie filozofica: care stau la baza meditaiei n acest poem le constituie, mai nti, filozofia indian, pe care exegeii o explic prin pasiunea poetului pentru limba sanscrit. Minai Eminescu a studiat "Poemul naturii" de Lucreiu, n care viziunea asupra naterii Universului const n micarea atomilor n vid. Stingerea soarelui i a Universului este byronian, iar aceea a identitii omenirii din versul "Unul e n toi, tot astfel precum una e n toate", reproduce gndirea lui Heraclit. Pentru Eminescu, noiunile de timp i venicie sunt antitetice, dup cum gndirea lui Schopenhauer susine c eternitatea este o negaie a timpului. De asemenea, ntr-un manuscris eminescian au fost gsite note ce nregistrau teoria cosmogonic susinut de Kant i Laplace. Cu certitudine, Eminescu se inspir din mitologia popular romneasc privind facerea lumii, care susine ideea c smburele creator a luat natere dintr-un vrtej de spum de pe suprafaa mrii aflate ntr-un ntuneric fr margini. "Scrisoarea I" este un poem cosmogonic, motiv ce se regsete i n alte poezii ("Rugciunea unui dac", "Memento mori", "Gemenii"), precum i n proza "Srmanul Dionis". "Scrisoarea I" este o meditaie filozofic despre spaiu i timp, despre existen, dar i o satir eu accente elegiace privind soarta nefericit a omului de geniu n societatea contemporan i n raport cu eternitatea. Structura poemului se grupeaza pe doua coordonate fundamentale. Astfel, poezia este in acelasi timp, o meditatie filozofica despre spatiu si timp, despre existenta, pe tema 'fortuna labilis', dar si o satira cu accente elegiace, referitoare la soarta geniului pe pamant si in eternitate. Compozitional, 'Scrisoarea I' este alcatuita din cinci tablouri construite cu grija evidenta de armonie structurala si simetrie. n prima parte 1-6 ) apar dou motive romantice, dragi poetului. Primul motiv este cel al timpului - timpul individual i cel universal. In acest tablou larg dimensionat, in care metaforele-simbol sugereaza spatii infinite, se insinueaza treptat meditatia poetului despre curgerea ireversibila a timpului. Imaginile sunt percepute vizual, dar cu o extraordinara forta dinamica, sugerata de verbe: 'varsa', 'scoate', 'luneci', 'scanteiaza', 'strabate' etc dar mai ales de substantive si adjective ca: 'vapaie', 'mare', 'izvoara'. Al doilea motiv este motivul lunii: Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreag scoate.In cadrul nocturn din prima secventa astrul tutelar, stapan al universului, este martor al timpului universal si al timpului individual ('(luna) din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate'; 'ceasornicul urmeaza lunga timpului carare'). n a doua parte versurile 7-38 poetul nuaneaz motivul lunii, ca un astru tutelar al faptelor

meschine sau nobile ale oamenilor. Mai nti poetul red o imagine globar a spaiului terestru de la pustiuri la codrii, de la mri i izvoare la rmuri, i apoi imaginea se restrnge: i n cte mii de case lin ptruns-ai prin fereti/ Cte fruni pline de gnduri, gnditoare le priveti. n continuare poetul nfieaz o serie de ipostaze ale individului: Vezi pe-un rege ce-mpnzete globu-n planuri pe un veac/ Cnd la ziua cea de mine abia cuget-un srac, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!/ Unul caut-n oglind de-i bucleaz al su pr/ Altul caut n lume i n vreme adevr.Omul, aflat in mai multe ipostaze, are menirea de a introduce motivul identitatii fiintelor in fata mortii - motiv de origine schoppehaurian: Dei trepte osebite le-au ieit din urna sorii/ Deopotriv-i stpnete raza ta i geniul morii. n continuare poetul se oprete la condiia vitreg a omului de geniu, care apare n antitez cu celelalte ipostaze: Iar colo btrnul dascl, cu-a lui hain roas-n coate/ ntr-un calcul fr capt tot socoate i socoate/ i de frig la piept i-ncheie tremurnd halatul vechi/ i nfund gtu-n guler i bumbacul n urechi/ Usci aa cum este, grbovit i de nimic/ Universul fr margini e n degetul lui mic/ Cci sub frunte-i viitorul i trecutul se ncheag/ Noapte-adnc-a veciniciei el n iruri o dezleag/ Precum Atlas n vechime sprijinea ceriul pe umr/ Aa el sprijin lumea i vecia ntr-un numr. Partea a treia 39-86) cuprinde cosmogonia ce se desfasoara sub semnul simetriei, al echilibrului, de la imaginea de ansamblu a increatului, pana la creatia universala unde se gaseste si lumea noastra. Geneza propriu zis ncepe astfel: Dar deodat un punct se mic cel nti i singur. Iat-l!/ Cum din chaos face mum, iar el devine Tatl. Apar aici motivele macrocosmusului i microcosmosului. Raportat la macrocosmos oamenii nu sunt dect: Muti de-o zi pe-o lume mic de se msur cu cotul. Prin metafore revelatorii este sugerat tabloul grandios al apocalipsei universului: "Timpul mort si-ntinde trupul si devine vesnicie". Desi de apartenenta fizica, spatiul stingerii cosmice este de fapt un orizont al emotiei intelectuale, fiind convertit in spatiu psihic. Partea a patra 87-144) este consacrat poziiei vitrege a geniului n lumea semenilor si in societatea in care este dispretuit si neinteles. . Satira sociala este convertita in meditatie, iar conceptele filozofice, cad ca niste sentinte rostite cu indignare si adanca amaraciune. Meditatia sociala se deschide cu revenirea la ideea filozofica despre identitatea oamenilor cu ei insisi, a individului cu intregul: "Unul e in toti, tot astfel precum una e in toate / Deasupra tuturora se ridica cine poate". Voinele mrunte care i frmnt pe oameni n-au nici un sens din cauza ireversibilitii timpului: Ce-o s-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gndesc?/ Ca i vntu-n valuri trece peste traiul omenesc. Cnd vorbete despre soarta geniului ntr-o societate bntuit de interese meschine apar numeroase accente satirice, uneori deosebit de incisive. Imposibilitatea cunoaterii propriei viei, las considerarea operei omului de geniu la discreia ruvoitorilor, a invidiilor: i cnd propria ta via singur n-o tii pe de rost,/ O s-i bat alii capul s-o ptrund cum a fost?. In viziunea schopenhaueriana, poetul conchide asupra zadarniciei efortului spiritual: "Poti zidi o lume-ntreaga, poti s-o sfarami... orice-ai spune / Peste toate o lopata de tarana se depune." Apare din nou ideea c oamenii sunt egali n faa morii: Mna care-au dorit sceptrul universului i gnduri/ Ce-au cuprins tot universul ncap bine-n patru scnduri. Pe un ton ironic poetul i imagineaz cum se vor desfura funerariile acestui om de geniu. Ele vor avea o fals solemnitate deoarece oamenii snt ri, indifereni, ipocrii: Iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel,/ Nu slvindu-te pe tine lustruindu-se pe el. Posteritatea va ignora valoarea operei i se va rezuma doar la bibliografia subire creia i vor gsi pete multe, ruti. In partea a V-a, care da impresia unui epilog, se revine la motivele initiale contemplarea propriei viei i a luminii lunii ce dezvluie alturi de frumuseile eterne ale naturii crudul i tristul adevr c oamenii sunt identici n perspectiva morii: i pe toi ce-n ast lume sunt supui puterii sorii/ Deopotriv-i stpnete raza ta i geniul morii.Aceasta confesiune sfasietoare dezvaluie drama creatorului de adevar si frumusete poetica. Lucrarea a declansat foarte multe comentarii erudite si filozofice pe marginea ideilor ei generale. Faptul era de asteptat, avand in vedere ca "Scrisoarea I" propune o cosmigonie cu radacini indepartate in "Imnul creatiei" din Rig-Veda, si cu implicatii mai noi de cultura izvorate din lectura

schopenhaueriana ale poetului.