Cosmogonia

Visul este cosmogonia

unei seri.In fiecare noapte, cel care viseaza reincepe lumea (G.Bachelard)

Visul unei flori

Cnd n lunca-nglbenit Filomela cnt-n dor, Viorica vestejit Doarme-n valea fr flori. i viseaz vis de aur, Vi de umbre i miros, Unde-n luncile de laur, Vntul cnt rcoros. ,, Mihai Eminescu

Mihai Eminescu
Marele poet Mihai Eminescu s-a nascut la data de 15 ianuarie-1850,in Botosani,fiul lui GgheorgheEminovici si al Ralucai Eminovici. A fost poet,prozator si jurnalist roman,socotit de cititorii romani si de critica literara drept cea mai importanta voce poetica din literatura romana. Acesta s-a stins din viata la data de 15 iunie 1889 la Bucuresti. Fara Eminescu am fi mai altfel si mai saraci

(Tudor Vianu)

Nasterea universului este o tema ce i-a preocupat din totdeauna pe oamenii de rnd, de stiinta si de literatura.

n romantism cosmogonia este o tema predilecta. "Tema cosmogonica e asa de curent romantica, nct merita doar sa relevam la Eminescu si la tipurile ei. Literar vorbind, cosmogoniile snt niste mituri care ntrevad nceputul, plastic, prin analogie cu procesele de germinatie terestra." (George Calinescu "Opera lui Mihai Eminescu")

Scrisoarea I,,este un poem cosmogonic, motiv literar ce se regaseste si in alte poezii (Rugaciunea unui dac", "Memento mori", "Gemenii"), precum si in proza "Sarmanul Dionis". Cosmogonia studiaza originea si nasterea universului, cuvantul provenind din grecescul "kosmos", care inseamna "Univers" si "gonos" care inseamna "nastere". Cosmogonia este, totodata, o ramura a astronomiei care se ocupa de originea si evolutia Universului.

Scrisoarea I este o meditatie filozofica despre spatiu si timp, despre existenta omului in lume, dar si o satira cu accente elegiace privind soarta nefericita a omului de geniu in societatea contemporana mediocra, precum si in raport cu eternitatea.

Poemul Scrisoarea I este alcatuit din cinci parti,astfel distingem: Prima parte:motivul contemplaiei este pus sub zodia timpului, scurs ireversibil pentru om. Astfel n aceast parte, poetul introduce dou motive romantice dragi siei: motivul timpului bivalent. Timpul individual "Doar ceasornicul urmeaz lung-a timpului crare", i timpul universal - reprezentat prin motivul lunii "Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate".

Partea a doua:Poetul creeaz imaginea global, de dimensiuni terestre, a privelitelor ce se ofer ochiului contemplativ al lumii.Se ajunge astfel la categoria omului pe care poetul l nfieaza ntr-o serie de ipostaze de la rege pn la srac, de la geniu pn la neghiob, de la tnrul preocupat de buclele sale i negustorul ce-i numr bogiile, pn la btrnul dascl care cerceteaz necontenit enigmele universului, pentru a introduce aici un alt motiv de origine schopenhauerian i anume identitatea n faa morii: "Dei trepte deosebite le-au ieit din urna sorii, / Deopotriv-i stpnete raza ta i geniul morii; / La acelai ir de patimi deopotriv fiind robi, / Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi !".

De De la

la De la

Partea a treia: Eminescu prezint cosmogonia n aceasta parte ,cu surse, cum s-a dovedit, n scrierile lui Kant, dar i n miturile din Rig-Veda. Lumea s-a nscut prin micarea unui punct. Exist un macrocosmos i un microcosmos. Oamenii in de lumea cea mic, lumea cea mare e "vis al nefiinei", al haosului iniial care se poate reinstaura. i aici ca i n Scrisoarea III apar cei doi poli ai antitezei, aici, prin capacitatea cugettorului de a gndi cosmogonia, n opozoie cu mercantilismul si meschinria omului comun.

Imaginile poetului, onitologice, sunt grandioase. Coloniile de lumi "vin din sure vai de haos" n forma de uriae roiuri, scpate din frnele luminirii planetele se arunca rebele n spaii, iar stelele cad asemenea frunzelor toamna. Btrnul dascl ntrevede sfritul prin rcirea soarelui i pierderea forei lui de atracie pn ce "Timpul mort i-ntinde trupul i devine vecinicie". Dup aceste peisaje contemplative, poetul trece la reflecie.

Partea a patra:este comparat poziiei vitrege a cugettorului de geniu n lumea semenilor si. Dar nici aici problematica social a geniului nu e abordat direct, pentru c dasclul continu n mod firesc s cugete, de data aceasta nu la destinul lumilor cosmice, ci la destinele indivizilor lumii terestre, cugetare n care apare din nou identitatea oamenilor ca ei nii i cu omenirea ntrega: "Unul e n toi, tot astfel precum una e n toate,, Frmntarea voinelor mrunte se lovete de inexorabilul destin al timpului ireversibil: "Ce-o s-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gndesc ?/Ca i vntu-n valuri trece peste traiul omenesc.

Partea a cincea:se revine la motivele iniiale; contemplarea proprie vieii i a vieii lumii sale, zodia luminii selenare ce dezvluie, alturi de frumuseile eterne ale naturii, crudul i tristul adevr al identitii tuturor oamenilor cu ei nii i a tuturor laolalta n perspectiva morii: "i pe toi ce-n ast lume sunt supui puterii sorii / Deopotriv-i stpnete raza ta i geniul morii!".

Partea a treia a poemului eminescian Scrisoarea I este o meditatie cosmogonica. Batranul dascal (omul superior, geniul, savantul) este preocupat exclusiv de lumea ideilor, de cunoasterea adevarurilor esentiale ale lumii, imaginandu-si momentul nasterii universului (cosmogonia, geneza), al desprinderii lui din haosul originar. Cugetatorul reface in mintea lui geniala etapele procesului cosmogonic, intrebandu-se cum arata el in starea initiala (Fu prapastie ? genune ? Fu noian intins de apa ?).

Raspunsurile sunt greu de dat, pentru ca la inceputuri nu exista nici fiinta, nici nefiinta, nu exista viata si nici vointa. Savantul isi imagineaza un intuneric , o pace eterna", o lume a nemiscarii, un haos al materiei nediferentiate, amorfe. Din acest haos intunecat si incremenit se desface un punct care-si capata independenta prin miscare (Dar deodat-un punct se misca...cel intai si singur."), desfacandu-se in principiile contrare: cel feminin (muma", adica haosul) si cel masculin (tatal", adica el insusi).

Este, probabil, lumina primordiala, stapana lumii,care face ca haosul cu vaile sale sure" sa devina univers creat (De atunci rasare lumea, luna, soare si stihii") si, sub imperiul unei forte interioare (dor nemarginit", identificabil cu vointa oarba de a trai" a lui Schopenhauer), sa acceada la viata (Colonii de lumi pierdute /.../Si in roiuri luminoase izvorand din infinit, / Sunt atrase in viata de un dor nemarginit.").

Energia initiala a punctului miscator, creatoare de lumi materiale, organizate in spatiu si timp, este acest dor nemarginit (Kania -dorinta din Rig-Veda sau egoismul ca sambure al vietii, din conceptia schopenhaueriana).

Lumina este atributul esential al existentei lumii, astfel ca toate civilizatiile, toate constructiile umane, ierarhizarile sociale, toata zbaterea fiintelor traitoare depind de aceasta lumina, de aceasta energie primordiala a punctului dintai, deoarece universul e o dorinta trecatoare a haosului ( Caci e vis al nefiintei universul cel himeric "). Sursele de inspiratie ale cosmogoniei sunt: Imnul creatiunii lumii (al X-lea) din Rig-Veda (Vedele sunt carti sacre ale brahmanilor si hindusilor); Filozofia lui A. Schopenhauer (Lumea ca vointa si reprezentare).

Dupa cum am vazut partea a treia a poemului prezint cosmogonia (facerea) i apocatastaza (desfacerea), elemente de natur romantic, sugerndu-se pe de alt parte i gradul de cunotine al btrnului dascl.

Pn la geneza propriu zis,in poezie, sunt prezentate cteva elemente care duc la haosul precosmic platonician, temporal i spaial , La-nceput, pe cnd fiina nu era, nici nefiin, / Pe cnd totul era lips de via i voin, / Cnd nu s-acundea nimic, dei tot era ascuns / Cnd ptruns de sine nsui odihnea cel neptruns. .

Elementele se desprind n cele din urm din nebuloasa primar, atrase n via de un dor nemrginit , care, n termeni schopenhaurieni reprezint voina de a tri , dnd natere Universului, ce n linia cosmogoniei platoniciene este o sfer nchis, coninnd 7-10 sfere concentrice. n centrul fiecrei sfere se afl Pmntul smburele de foc al lumii.

Mintea genial a btrnului dascl poate privi i n viitor; abilitile sale vizionare l conduc cu mii de veacuri nainte, prevestind un posibil sfrit al existenei, cnd soarele, epuizat, va disprea Soarele, ce azi e mndru ,el l vede trist i ro/ Cum se-nchide ca o ran printre nori ntunecoi, cnd planetele vor prsi orbitele nemaiavnd un centru de atracie gravitaional Cum planeii toi nghea i s-azvrl rebeli n spa/ Ei din friele luminii i a soarelui scpai. .

Cosmosul i pierde ordinea i armonia matematic i va recdea n noaptea nefiinei , peste care se va lsa eterna pace de dinaintea facerii. Ciclul poate fi reluat, cci dup o Apocalips este posibil un nou nceput.