Sunteți pe pagina 1din 9

Teste- grilă

1. Persoana care a comis un act ilicit nu poate fi atrasă pentru una şi aceeaşi faptă la
răspundere:
a) penală şi administrativă;
b) penală şi civilă;
c) penală şi disciplinară.
A- Deoarece prin tragerea concomitentă a făptuitorului pentru una și aceeași faptă la
răspunderea penală, precum și Administrativă duce la încălcarea principiului general
non bis in idem, precum în celelalte cazuri această răspundere fiind posibilă.
2. Autorul unui prejudiciu poate fi atras la răspundere:
a) doar în cazul în care este vinovat;
b) chiar şi în cazul în care nu este vinovat, cu excepţia cazurile cînd vinovăţia este o
condiţie a răspunderii;
c) doar dacă este vinovat cu excepţia cazului în care legea admite răspunderea în lipsa
vinovăţiei.
C- Deoarece aceata este expres prevăzut în Articolul 20. Vinovăția
    (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, persoana răspunde numai pentru prejudiciul
cauzat prin fapta sa săvîrșită cu vinovăție sub forma intenției sau imprudenței.
3. Posesorul unui izvor de pericol sporit răspunde pentru prejudiciul cauzat
a) doar în cazul în care nu a demonstrată lipsa vinovăţiei;
b) doar dacă a fost demonstrată vinovăţia acestuia;
c) dacă nu a demonstrat că prejudiciul se datorează forţei majore sau intenţiei părţii
vătămate.
C- - Deoarece conform aricolului 2013 alin (1) CC al RM persoanele a căror
activitate este legată de un izvor de pericol sporit pentru lumea înconjurătoare
(exploatarea vehiculelor, a instalaţiilor, mecanismelor, folosirea energiei
electrice, a substanţelor explozibile, efectuarea lucrărilor de construcţii etc.)
au obligaţia să repare prejudiciul cauzat de izvorul de pericol sporit dacă nu
demonstrează că prejudiciul se datorează unui eveniment prevăzut la art.
2012 (cu excepţia cazurilor în care prejudiciul a survenit ca urmare a
exploatării navelor aeriene) sau din intenţia persoanei vătămate.
4. Persoana care nu a executat obligaţiile contractuale este eliberată de răspundere:
a) dacă nu a fost demonstrată vinovăţia acesteia;
b) dacă a demonstrat că nu este vinovat;
c) doar în caz de forţă majoră.
A- Deoarece conform Articolul 20. Vinovăția
    (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, persoana răspunde numai pentru prejudiciul
cauzat prin fapta sa săvîrșită cu vinovăție sub forma intenției sau imprudenței.( adică
persoana va răspunde pentru toate faptele ce cuprind vinovăția acestuia sau când este
prevăzut de lege)
5. O persoană răspunde pentru prejudiciul cauzat chiar şi în lipsa vinovăţiei:
a) în toate cazurile;
b) doar în cazurile prevăzute de lege;
c) în toate cazurile, cu excepţia cazurilor în care prejudiciul se datorează forţei majore.
B- Deoarece conform aricolului 1998 alin (2) CC al RM Prejudiciul cauzat prin
fapte licite sau fără vinovăţie se repară numai în cazurile expres prevăzute de
lege.
6. În toate cazurile este o condiţie a reparării prejudiciului:
a) vinovăţia făptuitorului;
b) legătura cauzală dintre prejudiciu şi faptă;
c) întinderea prejudiciului.
A- Deoarece conform aricolului 1998 alin (1) CC al RM cel care acţionează faţă
de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul
patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin
acţiune sau omisiune.
7. Poate fi obligată o altă persoană decât autorul să repare prejudiciul:
a) nu;
b) doar în cazurile expres prevăzute de lege;
c) da, în cazul în care nu este interzis de lege.
B- Deoarece conform aricolului 1998 alin (3) CC al RM O altă persoană decît
autorul prejudiciului este obligată să repare prejudiciul numai în cazurile
expres prevăzute de lege
8. Prejudiciul cauzat la rugămintea sau cu consimţământul persoanei vătămate:
a) se repară conform regulilor generale;
b) se repară, dacă fapta autorului vine în contradicţie cu normele de etică şi morală;
c) nu se repară.
C- Deoarece conform aricolului 1998 alin (4) CC al RM prejudiciul nu se repară
dacă a fost cauzat la rugămintea sau cu consimţămîntul persoanei vătămate,
cu condiția că persoana cunoștea sau trebuia să cunoască consecințele
rugăminții sau ale consimțămîntului, şi dacă fapta autorului nu contravine
bunelor moravuri.
9. Prejudiciul cauzat în stare de legitimă apărare:
a) nu se repară;
b) se repară, dacă nu se demonstrează lipsa vinovăţiei;
c) se repară doar prejudiciul cauzat drepturilor personal nepatrimoniale.
B- Deoarece conform aricolului 2001 alin (1) CC al RM nu este pasibil de
reparaţie prejudiciul cauzat de o persoană în stare de legitimă apărare dacă nu
a depăşit limitele ei.
10. Prejudiciul cauzat în stare de extremă necesitate:
a) nu se repară;
b) se repară, doar în cazurile în care a fost cauzat inteţionat;
c) se repară.
C- Deoarece conform aricolului 2002 alin (2) CC al RM luînd în considerare
împrejurările în care a fost cauzat prejudiciul, instanţa de judecată poate
obliga la repararea lui terţul în al cărui interes a acţionat autorul prejudiciului
sau poate exonera de obligaţia de reparare, integral sau parţial, atît autorul
prejudiciului, cît şi terţa persoană
11. Comitentul răspunde pentru fapta prepusului:
a) în cazul în care prepusul a acţionat cu vinovăţie;
b) doar în cazul lipsei de diligentă în alegerea prepusului;
c) doar în cazul în care prepusul a respectat instrucţiunile comitentului.
A- Deoarece conform aricolului 2005 alin (1) CC al RM comitentul răspunde de
prejudiciul cauzat cu vinovăție, iar în cazurile expres prevăzute de lege, fără
vinovăție, de către administratorul, salariatul său sau o altă persoană
subordonată comitentului (prepus) în funcțiile care i s-au încredințat.
12. În cazul omisiunii de a adopta sau de a pune în aplicare o lege, autoritatea publică:
a) răspunde pentru prejudiciul cauzat, indiferent de vinovăţie;
b) răspunde pentru prejudiciul cauzat în cazul intenţiei sau culpei grave;
c) nu răspunde pentru prejudiciul cauzat.
C- Deoarece conform aricolului 2006 alin (5) CC al RM Autoritatea publică nu
răspunde pentru prejudiciul cauzat prin adoptarea unui act normativ sau
omisiunea de a-l adopta.
13. Pentru prejudiciul cauzat de un minor în vârstă de până la 14 ani:
a) răspunde minorul în caz de intenţie sau culpă gravă;
b) răspund părinţii sau tutorele;
c) răspund părinţii sau tutorele iar în caz de intenţie sau culpă gravă răspund subsidiar şi
minorii.
B-Deoarece conform aricolului 2008 alin (1) CC al RM Prejudiciul cauzat de un
minor care nu a împlinit 14 ani se repară de părinţi (adoptatori) sau de tutorii lui dacă
nu demonstrează lipsa vinovăţiei lor în supravegherea sau educarea minorului.
14. Pentru prejudiciul cauzat de un minor în vârstă de la 14 la 18 ani:
a) răspund solidar minorul şi părinţii sau curatorul acestuia;
b) răspunde minorul conform regulilor generale;
c) răspund părinţii sau curatorul şi subsidiar minorul.
B- deoarece conform prevederilor articolului 2009 alin(1) CC al RM minorul între
14 şi 18 ani răspunde personal pentru prejudiciul cauzat, potrivit regulilor
generale.
15. Pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de capacitatea de exerciţiu:
a) răspunde tutorele, dacă nu demonstrează lipsa culpei;
b) răspunde tutorele, dacă persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu nu dispune de
mijloace suficiente;
c) răspunde persoana lipsită, cu excepţia cazului în care aceasta nu-şi dădea seama de
acţiunile săvârşite sau nu le putea controla.
A-deoarece conform articolului 2010 alin (1) CC al RM pentru prejudiciul cauzat de
o persoană în privința căreia s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară răspunde
ocrotitorul provizoriu, curatorul sau, după caz, tutorele sau instituția în care este
internată, în măsura în care aceștia erau obligați să supravegheze persoana, dacă nu
demonstrează că și-au îndeplinit în mod corespunzător obligația de supraveghere.
16. Dacă prejudiciul a fost cauzat în comun de mai multe persoane:
a) acestea răspund solidar;
b) acestea răspund în dependenţă de gradul de vinovăţie;
c) acestea poartă răspundere pe cote-părţi egale.
A- deoarece conform articolului 2023 alin (1) CC al RM dacă prejudiciul a fost
cauzat în comun de mai mulți participanți, aceștia poartă răspundere solidară.
17. Persoana care a reparat prejudiciul cauzat de o altă persoană:
a) are drept de regres în cazul intenţiei sau culpei grave a autorului;
b) are drept de regres în cazurile prevăzute de lege sau contract;
c) are drept de regres împotriva autorului dacă legea sau contractul nu prevăd altceva.
C- deoarece conform articolului 2024 alin (1) CC al RM persoana care a reparat
prejudiciul cauzat de o altă persoană are dreptul la o acţiune de regres
împotriva acesteia în mărimea despăgubirii plătite persoanei vătămate dacă
legea sau contractul nu prevede altfel.
18. Instanţa de judecată poate dispune un alt mod de reparare a prejudiciului decât cel
solicitat de persoana păgubită:
a) doar în cazul în care există motive întemeiate;
b) doar în cazurile expres prevăzute de lege;
c) doar în cazurile în care persoana păgubită a contribuit la apariţia prejudiciului.
A) – deoarece aceasta o vedem în Articolul 2025. Modul de reparare a prejudiciului
    (1) Repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situației anterioare
(transmiterea unui bun de același gen și de aceeași calitate, repararea bunului
deteriorat etc.), iar dacă aceasta nu este cu putință ori dacă persoana vătămată nu este
interesată de repararea în natură, prin plata echivalentului bănesc (despăgubire),
stabilit prin acordul părților sau, în lipsa unui asemenea acord, prin hotărîre
judecătorească.
d)
19. Vinovăţia persoanei vătămate se ia în calcul la determinarea cuantumului
despăgubirii
a) în toate cazurile;
b) în cazul culpei grave a persoanei vătămate;
c) în cazul culpei persoanei vătămate.
B- deoarece conform articolului 2026 alin (2) CC al RM Dacă culpa gravă a
persoanei vătămate a contribuit la producerea prejudiciului sau la agravarea
lui, despăgubirea se reduce potrivit gradului de vinovăţie a persoanei
vătămate.
20. Prejudiciul moral poate fi reparat prin echivalent bănesc:
a) doar în cazul în care au fost încălcate drepturile personale nepatrimoniale;
b) în cazul în care au fost încălcate drepturile personal nepatrimoniale sau drepturile
patrimoniale;
c) în cazul în care au fost încălcate drepturile personale nepatrimoniale şi în alte cazuri
prevăzute de legislaţie.
C- deoarece conform articolului 2036 alin (1) CC al RM în cazul în care persoanei
i s-a cauzat un prejudiciu moral prin fapte ce atentează la drepturile ei
personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, instanţa
de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia
prejudiciului prin plata de despăgubiri.
21. Prejudiciul moral se repară:
a) indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial;
b) doar în cazul în care a existat şi un prejudiciu patrimonial;
c) doar în cazul în care lipseşte prejudiciul patrimonial.
A- deoarece conform articolului 2036 alin (2) CC al RM prejudiciul moral se
repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial.
22. Producătorul răspunde pentru prejudiciul cauzat de un produs cu viciu:
a) doar în cazul vinovăţiei;
b) chiar şi în lipsa vinovăţiei, cu excepţiile stabilite de lege;
c) în toate cazurile cu excepţia cazului în care va demonstra că nu a pus produsul
respectiv în circulaţie.
C- deoarece conform articolului 2040 alin (1) li. a CC al RM producătorul
răspunde pentru prejudiciul cauzat de un produs cu viciu, chiar şi în lipsa
vinovăţiei, cu excepţia cazului în care nu a pus produsul respectiv în circulaţie.
23. Persoana care a cauzat un prejudiciu:
a) trebuie să repare prejudiciul efectiv şi venitul ratat;
b) trebuie să repare doar prejudiciul efectiv;
c) trebuie să repare prejudiciul efectiv iar în cazurile prevăzute de lege şi venitul ratat.
A) – deoarece Cc dem expres aceasta reglementare prevăzută în Articolul
19. Repararea prejudiciului
    (1) În condițiile legii, persoana lezată într-un drept al ei sau într-un interes
recunoscut de lege poate cere repararea integrală a prejudiciului patrimonial și
nepatrimonial cauzat astfel.
    (2) Se consideră prejudiciu patrimonial cheltuielile pe care persoana lezată le-a
suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului sau interesului recunoscut
de lege încălcat, distrugerea sau deteriorarea bunurilor sale (daună reală), precum și
profitul ratat ca urmare a încălcării dreptului sau interesului recunoscut de lege (profit
ratat).

24. Înţelegerea prin care creditorul îl eliberează pe debitor de răspunderea pentru


neexecutarea obligaţiei:
a) nu este valabilă;
b) nu este valabilă, dacă prevede eliberarea de răspundere pentru dol sau culpă gravă;
c) nu este valabilă, dacă prevede eliberarea de răspundere doar a unei părţi.
B- deoarece conform articolului 905 CC al RM clauza unui contract sau alt act
juridic prin care se exclude sau se limitează anticipat răspunderea de a plăti
despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea intenționată sau din
culpa gravă a obligației este lovită de nulitate absolută.
25. Dacă nu execută obligaţia în termenul şi condiţiile stabilite debitorul răspunde
a) numai dacă este pus în întârziere de către creditor;
b) dacă este pus în întîrziere de către creditor sau este de drept în întârziere;
c) în toate cazurile în care este vinovat pentru că nu a executat sau a executat
necorespunzător obligaţiile.
C – doarece aceasta o vedem expres în Articolul 20. Vinovăția Cc
    (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, persoana răspunde numai pentru prejudiciul
cauzat prin fapta sa săvîrșită cu vinovăție sub forma intenției sau imprudenței.
26. Sunt cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei în materia răspunderii civile
delictuale:
a) Legitima apărare, starea de necesitate, consimţămîntul victimei;
b) Cazul fortuit, starea de necesitate, îndeplinirea unei activităţi permise de lege; corect
c) Îndeplinirea unei activităţi impuse de lege, forţa majoră, îndeplinirea unui ordin.
A- deoarece aceasta este expres prevăzut la Articolul 2001. Prejudiciul cauzat în
stare de legitimă apărare, Articolul 2002. Prejudiciul cauzat în caz de extremă
necesitate, Articolul 1998. Temeiul şi condiţiile generale ale răspunderii delictuale
       (4) Prejudiciul nu se repară dacă a fost cauzat la rugămintea sau cu
consimţămîntul persoanei vătămate, cu condiția că persoana cunoștea sau trebuia să
cunoască consecințele rugăminții sau ale consimțămîntului, şi dacă fapta autorului nu
contravine bunelor moravuri.

27. Pentru a putea fi angajată răspunderea minorului pentru săvîrşirea unei fapte
juridice ilicite cauzatoare de prejudicii, este obligatoriu:
a) ca minorul să fi împlinit vîrsta de 14 ani;
b) ca minorul să fi împlinit vîrsta de 16 ani;
c) să se facă dovadă că minorul a acţionat cu discernămînt.
C- - deoarece conform articolului 2011 alin(1) CC al RM Persoana în privința
căreia nu s-a instituit o măsură de ocrotire judiciară care a cauzat un
prejudiciu aflîndu-se în imposibilitatea de a conştientiza sau dirija pe deplin
acțiunile sale (discernămînt diminuat) nu răspunde pentru prejudiciu

28. Este răspunzător pentru prejudiciile cauzate de animale:


a) Proprietarul, persoana care se serveşte de animal în timpul serviciului sau persoana
care supraveghea animalul în baza unui contract ;
b) Cel care se serveşte de animal la momentul adresării în instanţa de judecată;
c) Cel care are paza materială a animalului la momentul producerii prejudiciului.
A-- deoarece conform articolului 2014 CC alin (1)-(2) al RM proprietarul unui
animal sau persoana care se serveşte de animal în timpul serviciului
răspunde de prejudiciul cauzat de acesta, fie că se afla în paza sa, fie că a
scăpat de sub pază. Obligaţia reparaţiei nu apare dacă prejudiciul a fost
cauzat de un animal domestic predestinat activităţii profesionale, de
întreprinzător sau obţinerii de mijloace pentru întreţinerea proprietarului, iar
proprietarul animalului a asigurat grija cuvenită pentru supravegherea
animalului, sau dacă prejudiciul s-a produs chiar şi în cazul manifestării unei
asemenea griji.
Persoana care, în baza contractului încheiat cu posesorul animalului, şi-a
asumat obligaţia de a supraveghea animalul răspunde pentru prejudiciul
cauzat de acesta dacă nu demonstrează nevinovăţia sa
29. Pentru a fi angajată răspunderea pentru surparea construcţiei este necesar şi
suficient ca victima prejudiciului să dovedească:
a) Existenţa prejudiciului şi raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi surparea
construcţiei;
b) Existenţa prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi surparea
construcţiei, culpa proprietarului, faptul că surparea construcţiei a fost cauzată de
lipsa de întreţinere ori de un viciu de construcţie;
c) Existenţa prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi surparea
construcţiei, faptul că ruina construcţiei a fost cauzată de lipsa de întreţinere ori de un
viciu de construcţie .
C- deoarece conform articolului 2015 CC alin (1) al RM proprietarul este obligat
să repare prejudiciul cauzat prin surparea, în întregime sau a unei părţi, a
construcţiei cînd surparea este rezultatul lipsei de întreţinere
corespunzătoare sau al unui viciu de construcţie

30. Pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile
organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată este
necesar:
a) Ca persoana să fie condamnată ilegal, să fie atrasă ilegal la răspundere penală, să-i
fie aplicat ilegal măsură preventivă sub forma arestului preventiv sau sub forma
declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, să-i fie aplicat ilegal în calitate de
sancţiune administrativă arestul, sau munca neremunerată în folosul comunităţii;
b) Ca persoana să fie condamnată legal la răspundere penală, să-i fie aplicat legal
măsură preventivă sub forma arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a
nu părăsi localitatea, să-i fie aplicat legal în calitate de sancţiune administrativă
arestul, sau munca neremunerată în folosul comunităţii, dar să fie eliberată înainte de
termen;
c) Ca o rudă a persoanei care formulează pretenţii să fie condamnată ilegal sau să fie
atrasă ilegal la răspundere penală.
A- - deoarece conform articolului 2007 CC alin (1) al RM Prejudiciul cauzat
persoanei prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală,
aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub
forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, prin aplicarea ilegală în
calitate de sancţiune administrativă a arestului, muncii neremunerate în
folosul comunităţii se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia
persoanelor de răspundere ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii
sau ale instanţelor de judecată.

31. Dreptul la despăgubiri în caz de deces a persoanei ca urmare a vătămării grave a


integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii îl au :
a) persoanele inapte de muncă, care erau întreţinute de defunct sau care, la data
decesului acestuia, aveau dreptul la întreţinere, copilul persoanei născut după decesul
ei, unul dintre părinţii, soţul sau un alt membru al familiei defunctului, indiferent
dacă este apt pentru muncă sau nu, care nu lucrează şi îngrijeşte de copiii, fraţii şi
surorile care erau întreţinuţi de defunct şi care nu au împlinit vîrsta de 14 ani sau
care, deşi au împlinit o astfel de vîrstă, au nevoie de îngrijire din cauza sănătăţii,
conform avizului organelor medicale abilitate, persoanele care erau întreţinute de
defunct şi care au devenit inapte pentru muncă pe parcursul a 5 ani de la decesul lui;
b) femeile care au împlinit vîrsta de 55 de ani şi bărbaţii care au împlinit vîrsta de 60 ani
– pe viaţă;
c) elevii şi studenţii care au împlinit 18 ani, pînă la finalizarea studiilor (cu excepţia
studiilor efectuate la secţia fără frecvenţă) în instituţii de învăţămînt, dar cel mult
pînă la împlinirea vîrstei de 23 de ani.
A-- - deoarece conform articolului 2031 CC alin (1) al RM În cazul decesului persoanei ca
urmare a vătămării grave a integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii, dreptul
la despăgubire pentru pierderea întreținătorului îl au:
    a) persoanele inapte de muncă, care erau întreţinute de defunct sau care, la data
decesului acestuia, aveau dreptul la întreţinere;
    b) copilul persoanei născut după decesul ei;
    c) unul dintre părinţii, soţul sau un alt membru al familiei defunctului, indiferent dacă
este apt pentru muncă sau nu, care nu lucrează şi îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile
care erau întreţinuţi de defunct şi care nu au împlinit vîrsta de 14 ani sau care, deşi au
împlinit o astfel de vîrstă, au nevoie de îngrijire din cauza sănătăţii, conform avizului
organelor medicale abilitate;
    d) persoanele care erau întreţinute de defunct şi care au devenit inapte pentru muncă
pe parcursul a 5 ani de la decesul lui.

S-ar putea să vă placă și