Geometria (din greacă γεωμετρία; geo = pământ, metria = măsură) s-a născut ca fiind

ramura de studiu a matematicii care se ocupă cu relațiile spațiale. Este una dintre
cele două ramuri ale matematicii moderne[necesită citare], cealaltă fiind studiul
numerelor. În ziua de azi, conceptele geometriei au fost generalizate către un
nivel mai înalt de abstractizare și complexitate, și a fost făcută obiect de studiu
pentru metode de calcul și algebră abstractă, așa că puține ramuri moderne ale
geometriei mai pot fi
recunoscute ca fiind descendente ale geometriei de la începuturile ei (a se vedea
geometrie algebrică).Cele mai vechi urme ale geometriei se găsesc în Egiptul Antic
și Babilon, în jurul anului 3000 î.Hr. Începuturile geometriei au fost marcate de o
colecție de principii empirice în legătură cu lungimea, unghiul, aria și volumul,
care au fost dezvoltate pentru a putea fi puse în practică în construcții,
astronomie și alte științe. Printre acestea se numără și câteva principii
sofisticate, iar un matematician din zilele noastre ar putea cu greu să le
redescopere fără a folosi calculul integral și diferențial. De exemplu, și
egiptenii și babilonienii cunoșteau versiunile teoremei lui Pitagora cu 1500 de ani
înainte de Pitagora. Egiptenii aveau formula corectă pentru volumul piramidei cu
baza pătrată, iar babilonienii aveau un tabel de trigonometrie.

Cultura chinezească la acea perioada era la fel de avansată, deci este foarte
probabil ca și ei să fi avut o matematică la fel de avansată, dar niciun document
nu a reușit să îndure mileniile, până în ziua de azi. Aceasta se datorează parțial
faptului că foloseau hârtie, în loc de bucăți de lut sau de pietre, pentru a-și
scrie descoperirile.Perioada Greciei antice trebuie studiată în detaliu, deoarece
geometria este ceea ce grecii au făcut în majoritatea timpului[necesită citare].
Pentru greci, geometria era "regina" științelor, ajungând la un nivel la care nu au
mai ajuns cu nici o altă știință. Au extins geometria către noi figuri, curbe,
suprafețe și corpuri; au schimbat metodologia de la încercare-eroare la deducție
logică; au recunoscut că geometria studiază "formele eterne", sau abstracții,
pentru care obiectele fizice sunt doar aproximări; au dezvoltat ideea unei teorii
axiomatice, care pentru mai bine de 2000 de ani a fost privită ca fiind paradigma
ideală pentru toate științele teoretice.