Invesstigații

Există, desigur, și unele simptome specifice bolii de rinichi: urina tulbure

sau de culoare închisă, prezența sângelui în urină (hematurie), micțiuni frecvente,
în special noaptea, cantitate redusă de urină, durere sau dificultăți în timpul
urinării.
Evaluarea stării de sănătate a rinichilor este foarte importantă pentru a
depista eventualele probleme din fază incipientă. Atunci când există o suspiciune
de afecțiuni renale, medicul recomandă efectuarea obligatorie a unor analize de
sânge și urină. Pentru început, cele mai uzuale analize prin care este evaluată starea
de sănătate a rinichilor sunt ureea serică, creatinina serică și sumarul de urină.  
Creatinina și ureea reprezintă produși rezultați în urma proceselor
metabolice ale organismului, care indică starea de funcționare a rinichilor.
Funcționarea în parametri normali a rinichilor permite eliminarea eficientă a
acestor produși metabolici, susținând astfel detoxifierea organismului.
Pacienţii diabetici şi hipertensivi trebuie să-şi investigheze o dată la 3-6
luni creatinina, ureea şi acidul uric seric. În cazul pacienților cu diabet zaharat,
un test urinar care măsoară cantitățile mici de proteine din urină
(microalbuminurie) poate depista precoce afectarea rinichiului cauzată de diabet
zaharat (nefropatie diabetică). Proteinuria semnalizează de regulă o boală renală
cronică.
Examenul de urină reprezintă o investigaţie esenţială şi indispensabilă la
pacienţii cu afecţiuni renale, fiind considerat o „biopsie a rinichiului” datorită
informaţiilor valoroase pe care le oferă. Ideal, pentru examenul sumarului de urină,
se va recolta prima urină de dimineaţă (cea mai concentrată) într-un recipient curat
(nesteril).
Pe lângă analize de sânge, în depistarea insuficienței renale sunt
recomandate și alte examene complementare:
           1. EXPLORAREA RADIOLOGICA - reprezinta un examen important in
diagnoaticarea bolilor de rinichi. Acest examen se adreseaza atat rinichiului cat si
cailor urinare.
           Prima etapa a explorarilor radiologice incepe cu radiografia renala pe gol
numita astfel intrucat nu foloseste substante de contrast. Prin acest examen se
studiaza pozitia, forma si dimensiunile rinichiului.
          2. METODA RADIOLOGICA - cea mai utilă in diagnostic este
UROGRAFIA - care indica modificarile anatomice si functionale atat a rinichiului
cat si a cailor urinare. Se practica prin injectarea intravenoasa a unei substante de
contrast pe baza de iod dupa care se fac 4 filme.
          3.PIELOGRAFIA ASCENDENTA - care se practica in vederea examinarii
starii anatomice a cailor excretoare (calice, bazinet, uretere) se face prin
introducerea unei substante de contrast tot pe baza de iod prin intermediul unei
sonde ureterale.
 4. ECOGRAFIA RENALĂ: indică forma și structura rinichilor și poate
depista o eventuală obstrucție a căilor urinare ce poate cauza boala cronică renală.
5.TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ și  REZONANȚA
MAGNETICĂ NUCLEARĂ permit vizualizarea mai detaliată a organelor
interne, inclusiv a rinichilor;
6.BIOPSIA RENALĂ, prin care se poate realiza examinarea morfologică a
țesutului renal. 

 
Este recomandată testarea nivelului de creatinină și uree din organism, deoarece corelația
acestora poate reprezenta un indicator sensibil pentru afecțiuni renale acute sau cronice de
cauză glomerulară sau tubulo-interstițială. Concentrația de creatinină și nivelul de uree,
dozate separat, reprezintă o aproximare a ratei filtrării glomerulare a rinichilor.

Nivelul de creatinină poate fi considerat un indicator mai specific al funcției renale decât
ureea, care prezintă un nivel crescut abia atunci când rata filtrării glomerulare scade la 30
mL/min. Se recomandă dozarea ambilor parametri, deoarece raportul acestora furnizează
informații mai detaliate pentru diagnosticarea bolilor renale cronice.