Jocul ca strategie pedagogică pentru dezvoltarea limbajului la copii

prof. Hîrlea Nicoleta Mădălina

Jocul este o activitate esențială în viața copiilor, în special în primii ani de învățământ.
Încă de la o vârstă timpurie, prin natura ființei umane, fiecare copil are înclinații puternice către
joc deoarece întreaga sa viață cuprinde mișcare, râs, căutarea unor lucruri noi, necesare pentru
satisfacerea nevoilor de bază pentru vârsta respectivă. Prin urmare, viața copiilor este de a se
juca, acest lucru fiind unul instinctiv, o forță naturală și internă care îi forțează să se miște, să
manipuleze, să exploreze tot ce este în jurul lor.

De asemenea, întâlnim și limbajul care este în plină dezvoltare atât la fete cât și la băieți.
Copiii încep să ceară, să vorbească, să manifeste anumite nevoi, să-și verbalizeze acțiunile sau
aspectele care îi deranjează sau nu le plac. În toată amplitudinea sa, expresia reprezintă o
necesitate pentru copiii mici în ceea ce privește procesul de învățare. Aceasta nu trebuie să aibă
neapărat un caracter școlar, ci dimpotrivă, este un lucru care se întâmplă natural prin achiziția
cuvintelor, a limbajului.

Jocul și limbajul se află într-o strânsă legătură, învățarea fiind astfel mai spontană și mai
naturală. Prin urmare, profesorii și părinții trebuie să utilizeze naturalețea jocului pentru a
dezvolta acele caracteristice ce vor fi foarte importante în evoluția academică a copilului, cum ar
fi de exemplu dezvoltarea limbajului, vorbirea clară, capacitatea de a ști să asculte si să se
exprime, etc. ,,Diversitatea din clase ar trebui să reprezinte un obiectiv didactic. Activitatea
ludică este atractivă și motivantă, captivând atenția elevilor asupra materiei. Jocurile implică
nevoia de comunicare, provoacă și activează totodată mecanismele învățării. În clasă se
impregnează un mediu ludic ce permite fiecărui elev să își dezvolte propriile strategii de
învățare,, (Chacon, 2001).

Jocul didactic folosit în terapia tulburărilor de limbaj este o variantă a jocului cu reguli.
Deosebirea constă în fapul că regulile jocului sunt tocmai obiectivele terapeutice urmărite de
profesorul logoped și convertite în sarcini de învățare. Integrarea jocului didactic în activități
logopedice nu face decât să răspundă unei nevoi lăuntrice a copilului, de a de juca, nevoie care se
menține pe parcursiul întregii copilării.

În proiectarea și desfășurarea activităților, se respectă principiul alternării tipurilor de

activități, astfel se asigură un echilibru între activitățile de concentrare pe sarcini instructive, cu
cele de respirație, relaxare, mișcare. Restabilind echilibrul în activitatea terapeutică, jocul
didactic fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestora, generând o motivație stimulativă,
constituind o prezență indispensabilă în terapie.
 Jocul didactic furnizează multiple situații de învățare care au o eficiență deosebită în
achizițiile elevului. Activitățile interesante, bogate în materiale intuitive, presărate cu jocuri
didactice, ajută elevii în aprofundarea cunoștiințelor, menținându-le mai mult timp concentrată
atenția. Pentru elevii cu cerințe educative speciale este necesară folosirea frecventă a materialului
didactic individual, chiar și în rezolvarea sarcinilor jocului didactic. Pentru ca lecțiile să aibă o
densitate maximă, astfel încât în orice moment, fiecare elev să fie implicat în actul învățării, este
necesară o bună gestionare a timpului didactic și o plasare judicioasă a jocului didactic - fie sub
formă de muncă independentă, fie sub formă de muncă în grup (Adrian Roșan, 2015).

Pe fondul unor particularități de vârtsă se manifestă particularitățile individuale specifice

fiecărui elev. ,,Fiecare elev constituie un caz, având condițiile sale specifice de viață,
experiențele proprii, caracteristicile sale, originalitatea sa,, (Sorina Soescu, 2011). Numai dacă se
cunosc particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor se pot adapta și utiliza jocuri potrivite
pentru realizarea obiectivelor propuse în cadrul terapiei logopedice. Astfel, elevii sunt implicați
efectiv și afectiv mai mult în căutarea de soluții pentru a rezolva sarcinile cerute, în argumentarea
deciziilor luate în rezolvarea unor situații practice. Copilul învață mai mult fiind stimulat de
satisfacțiile pe care i le asigură jocul ca metodă, ce oferă un cadru de manifestare, care din punct
de vedere psihologic declanșează și întreține o motivație intrinsecă. Elementele de joc au
menirea de a-i stimula și antrena mai mult pe elevi în învățarea activă.

Prin jocul didactic, elevul este impulsionat de componente ce țin de parametrul cognitiv-
intelectual (procese cognitive și operațiile pe care acestea le implică) și parametrul activator-
motivațional (trebuințe, interese, nivel de aspirație, stări afective, atitudini, factori non-cognitivi).
Aceste componente actționează într-o strânsă inderdependență. Asigurarea interdependenței
optime între cele două componente ale personalității elevului, în funcție de nivelul dezvoltării
sale ontogenetice și de situația concretă în care este antrenat, este cerința fundamentală a
principiului însușirii conștiente și active.

La toate disciplinele, prestațiile elevului cu cerințe educative speciale sunt dependente de

model, datorită capacității lui reduse de a-și autodirija disponibilitățile și procesele psihice spre o
pistă de funcționare izomorfă cu sistemul așteptărilor profesorului-educator. De aceea, se
consideră necesar ca în terapia logopedică să se dea explicații, să se îndrume elevii, să fie
încurajată participarea tuturor copiilor pe măsura disponibilităților fiecăruia în:

- învățarea senzorio-motrică (perceperea modelului extern, formarea unui model intern ce

orientează subiectul în sarcina pe care urmează s-o execute, învățarea analitică)

- învățarea prin descoperire (pe cale inductivă după opinia lui J.S.Bruner)

-învățarea logică în care ,,achiziția finală poate fi inclusă în structura cognitivă a subiectului,,

- învățarea creatoare (prin aplicarea regulilor învățate se crează soluția)

- învățarea dramatizată (,,pune elevii în spectacolul căutării, a descoperirii adevărului,,)

Jocul didactic, ,,ca metodă bazată pe acțiune simulată,, este folosit în logopedie pentru a
se realiza o învățare eficientă. Activitățile desfășurate în totalitate prin joc, cât și cele înviorate
prin jocuri didactice, susțin efortul elevilor menținându-i mereu atenți și reducând gradul de
oboseală. Prin libertatea de gândire și acțiune, prin încrederea în puterile proprii, prin inițiativă și
cutezanță, jocurile didactice devin pe cât de valoroase, pe atât de plăcute.

În conceperea scenarului didactic, prezența acțiunii ludice ar fi o cerință psihopedagocică

pentru că:

- asigură o activizare la maximum a structurilor cognitive și operatorii

- orice achiziție, dacă este dobândită de elev prin participare efectivă și afectivă, însoțită de
cuvânt, are trăinicie mai mare

- situațiile de învățare oferite de sarcina didactică favorizează operațiile mentale

- constituie o modalitate de captare a atenției (elevii cu C.E.S după 20-25 de minute dau semne
de apatie, nervozitate ca urmare a insuficienței rezistențe la efort intelectual)

- din acțiunea elevului asupra obiectelor decurge dobândirea reprezentărilor conceptuale pentru a
favoriza reversibilitatea și interiorizarea operației

- accelerează latura formativă în cultivarea potențialului individual

- pretinde elevilor o finalitate precisă, organizarea și stăpânirea conștientă, voluntară a conduitei

- constituie o modalitate de adaptare a elevilor la specificul muncii școlare

Jocul didactic face parte din categoria metodelor formative ,,puerocentriste, adecvate
pentru formarea unor capacități de a opera cu informații pentru stimularea capacităților psihice
superioare care intervin în învățare,, (Iolanda Tobolcea, 2013).

Bibliografie

1. Adrian Roșan ,,Psihopedagogie specială - modele de evaluare și intervenție,, Iași, Editura

Polirom, 2015

2. Carolina Bodea Hațegan ,,Terapia tulburărilor de limbaj. Structuri deschise,, Editura Trei,
2016
3. Chacón, P. (2001), El Juego Didáctico como estrategia de enseñanza y aprendizaje ¿Cómo
crearlo en el aula? http://www.grupodidactico2001.com/PaulaChacon.pdf

4. Ecaterina Vrășmaș ,,Să comunicăm cu plăcere - Ghid pentru părinți, educatori și alte persoane
implicate în lucrul cu copii care au defiențe de comunicare,, UNICEF România, ediție revizuită,
2015

5. Iolanda Tobolcea ,,Logopedie. Strategii terapeutice în corectarea tulburărilor de limbaj,,

Editura Universității Ioan Cuza, Iași, 2013.

6. Sorina Soescu ,,Dislexia. Cum să ajutăm copiii cu dificultăți de învățare,, Eikon, Cluj-Napoca,
2011