Despre construirea raționalității în profilul

personalității naționale a românilor

Daniel David

DIN SERIA SAPERE AUDE – SĂ NE CUNOAȘTEM PROFILUL PSIHOCULTURAL.

DESPRE CONSTRUIREA RAȚIONALITĂȚII ȘI REDUCEREA EXAGERĂRILOR:
IMPLICAȚII PENTRU PROFILUL NAȚIONAL DE PERSONALITATE AL ROMÂNILOR
(III)
Reiau acest segment introductiv pentru fiecare articol din serie, pentru a înțelege cadrul său general.
Recent, a apărut la editura Polirom monografia despre „psihologia românilor” (David, 2015). În
concluzia generală a monografiei spuneam că dacă am reuși să creștem încrederea noastră în
oameni, asta ar duce la dezvoltarea cooperării între noi, cooperare care ar permite apoi, prin
reducerea exagerării pozitivului (ex. emoționalitate) și negativului (ex. scepticism/cinism),
utilizarea potențialului bun intelectual și creativ pe care îl avem, pe fondul de competitivitate care
ne caracterizează.

După apariția monografiei am primit sute de mesaje prin care eram rugat să mergem mai departe:
„…Bun, având aceste concluzii, ce putem face cu ele…”? Unele soluții le-am prezentat în
monografie, la un nivel însă general, deoarece scopul meu a fost să ofer cunoaștere psihologică, pe
baza acesteia, din dezbateri ulterioare, putând rezulta apoi soluții diverse. Într-adevăr, cunoaștere
psihologică nu este ideologică și nu favorizează o ideologie și soluțiile ei față de altă ideologie și
soluțiile ei. Dar, fără a intra în aspecte ideologice, totuși se pot detalia mai bine unele soluții
posibile, în baza cunoștințelor de psihologie, pentru a contribui la o cultura publică bazată pe
cunoaștere (evidence-basedculture).
În consecință, la invitația revistei LaPunkt, voi scrie în următoarele luni o serie de articole (probabil
câte un articol săptămânal sau lunar) de tip „rețetă psihoculturală”, focalizată pe elementele
fundamentale identificate în psihologia românilor: (1) dezvoltarea încrederii; (2) dezvoltarea
cooperării; (3) reducerea exagerării pozitivului (ex. emoționalitate) și negativului (ex.
scepticism/cinism); (4) modalități de utilizare eficientă a potențialului intelectual și de creativitate și
(5) utilizarea inteligentă a competitivității românilor; de asemenea, (6) voi aborda rolul religiei în
profilul psihocultural al românilor și modul în care biserica poate contribui mai direct la dezvoltarea
culturii românești. Articolele vor face parte din seria „Sapere Aude – Să ne cunoaștem profilul
psihocultural”. După articolele anterioare Despre construirea încrederii (I) și Despre construirea
cooperării (II), urmează acum Despre construirea raționalității și reducerea exagerărilor:
Implicații pentru profilul național de personalitate al românilor (III).
Despre construirea raționalității și reducerea exagerărilor: Implicații pentru profilul național
de personalitate al românilor. Fundamente
Înțelegere profilurilor naționale de personalitate este fundamentală într-o lume globalizată, în care
țările/culturile vin tot mai des în interacțiune unele cu altele (uneori în formula „ciocnirii
civilizațiilor” a lui Huntington). Această înțelegere asigură un proces mai bun de comunicare, și de
evitare a conflictelor între țări/culturi. Mai mult, un popor care se autocunoaște psihologic este mai
puțin vulnerabil la factori externi negativi și mai capabil să-și proiecteze realist evoluția
civilizațională.

Într-un articol din prestigioasa revistă Science, Terraciano și colab. (2005) au prezentat profilurile
naționale de personalitate (profile of național character) pentru 49 de țări/culturi ale lumii,
analizând „cum sunt” vs. „cum se cred” aceste popoare sub aspectul atributelor de personalitate.
Cele cinci atribute psihologice de bază din profilul național de personalitate sunt: nevrotismul
(neuroticismul/stabilitatea emoțională), extraversia, deschiderea, agreabilitatea și conștiinciozitatea.
Fiecare atribut are șase indicatori psihologici specifici:(1) nevrotismul: anxietate, furie, depresie,
timiditate, impulsivitate și vulnerabilitate; (2) extraversia: căldură, gregarism, asertivitate, activism,
căutare de senzații și emoții pozitive; (3) deschiderea: spre fantezie, estetică, spre sentimente, spre
acțiune, spre idei și spre valori; (4) agreabilitatea: încredere, onestitate, altruism, complianță,
modestie și blândețe și (5) conștiinciozitatea: competență, ordine, onoare, realizare, autodisciplină și
deliberare. Prin monografia despre psihologia românilor (David, 2015), am inclus între celor 49 de
țări/culturi ale lumii și profilul național de personalitate al românilor (în baza datelor lui Costa, P.T.,
Jr. și McCrae, R.R./Iliescu, D. și colab., 2008).

Ulterior, ca o dezvoltare post-monografie, urmând o metodologie internațională (Rentfrow și colab,

2013; 2015), am arătat (David și colab., în curs de apariție) că profilul național de personalitate al
românilor este polarizat, având două componente rezultate din combinația celor cinci trăsături de
personalitate majore:
· Personalitatea Factor X+ (numită metaforic „Făt-Frumos”): nevrotism scăzut, extraversie,
deschidere, agreabilitate și conștiinciozitate crescute.
· Personalitatea Factor X- (numită metaforic „Zmeul”): nevrotism crescut, extraversie, deschidere,
agreabilitate și conștiinciozitate scăzute. Aceasta se asociază și cu un nivel crescut de cinism
(critică) și scepticism.
Aceste două profiluri psihologice ale țării sunt relativ egal distribuite în cele opt zonele de
dezvoltare ale României, sub acest aspect România fiind extrem de omogenă. În general, la nivel
global, există o ușoară tendință ca personalitatea X- să fie mai frecventă ca personalitatea X+, fără
însă ca diferența să fie una practică/ecologică. Pentru comparație, profesorul Rentfrow, de la
Universitate Cambridge, găsește (în 2013) trei profiluri psihologice regionale pentru SUA: (1)
„prietenoși și convenționali”, cu o concentrare mare în parte de nord-est/centru (niveluri relative
crescute de extraversie, agreabilitate și conștiinciozitate, niveluri relativ scăzute de nevrotism și
foarte scăzute de deschidere); (2) „relaxați și creativi”, cu o concentrare mare în partea de vest
(extraversie și agreabilitate scăzute, nevrotism foarte scăzut, deschidere foarte crescută și
conștiinciozitate medie) și (3) „temperamentali și dezinhibați”, cu o concentrare mare în partea de
est (extraversie scăzută, agreabilitate și conștiinciozitate foarte scăzute, nevrotism foarte crescut și
deschidere relativ crescută).
Așadar, de la baza personalității naționale („cum suntem”) există deja o discrepanță psihologică.
Această discrepanță este apoi exagerată/amplificată în percepția subiectivă a personalității naționale
(„cum credem că suntem”), noi ca români având tendința să exagerăm atât aspectele pozitive, cât și
aspectele negative (David, 2015).

Această fragmentare amplificată a personalității naționale bazale a românilor creează paradoxuri

aparente, în care românii sunt văzuți și „stabili emoțional și instabili emoțional” și „calzi/ospitalieri
și reci”, și „deschiși și închiși” și „agreabili și enervanți” și „conștiincioși și indisciplinați”. Aceste
paradoxuri aparente generează apoi dezbateri/polemici aprinse despre cum sunt românii, fiecare
văzându-i dintr-un punct de vedere. Am spus „paradoxuri aparente”, deoarece, în baza analizei de
mai sus, începem să înțelegem că acestea nu sunt paradoxuri, ci realități psihologice cu un substrat
psihologic clar. Astfel de discrepanțe psihologice sunt importante, deoarece, adesea sunt asociate cu
scăderea calității vieții și a funcționării sociale.

Acest profil bipolar, relativ echilibrat, poate oferi o inerție la acțiunea factorilor externi. Într-un
mediu periculos, acest lucru este bun, deoarece inerția la acțiunea unor factori negativi ia forma
„stabilității”. Dar într-un mediu prietenos, acest lucru poate fi mai puțin util, deoarece inerția la
acțiunea unor factori pozitiv ia forma „rezistenței la schimbare”. Așadar, trebuie să înțelegem că un
profil psihologic nu este bun sau rău în sine, ci devine mai util sau mai puțin util în funcție de
context.

Înțelegând toate acestea, întrebarea fundamentală devine acum: cum putem facilita exprimarea în
comportamente performante și prosociale a personalității naționale a românilor?

Prima strategie pe care am sugerat-o (David, 2015) a fost legată de implementarea unor instituții
socio-culturale moderne. Într-adevăr, aceste profiluri de personalitate au doar o potențialitate
psihologică (profil psihologic de adâncime), care este filtrată de instituțiile socio-culturale,
rezultând astfel un profil psihologic de suprafață. Spre exemplu, o deschidere crescută, într-un
mediu organizațional represiv, poate duce nu la inovații, ci la dificultăți de adaptare. Un nevrotism
crescut, într-o lume bine organizată, poate fi uneori motorul unei schimbări inovative (știute fiind
asocierile care există uneori între stările emoționale negative și creativitate). Aceste instituții socio-
culturale modernese transmit, de obicei, prin educație. Într-adevăr, Robins și colab. (2005) au arătat
că după 4 ani de studiu universitar (college), în timp ce nevrotismul s-a redus, extraversia,
deschiderea, agreabilitatea și conștiinciozitate au crescut. Sigur, prin prisma modelului descris
anterior, nu este vorba aici atât de o modificare a personalității de bază (care are o stabilitate ridicată
pe parcursul a zecilor de ani), ci mai degrabă de o modificare a exprimării ei în profilul de
suprafață. Așadar, instituțiile socio-culturale moderne asigură exprimarea plenară a personalității
Factor X+ și filtrează personalitatea Factor X- asigurându-i astfel o exprimare prosocială.
A doua strategie pe care o sugerez aici se referă la utilizarea unor mecanisme cognitive reglatorii,
care pot atenua aceste discrepanțe și exagerări din personalitatea noastră națională. În monografie
(David, 2015) am arătat că în comparație cu americanii avem un nivel mai scăzut de iraționalitate,
dar nu avem un nivel mai crescut de raționalitate. Aceasta sugerează tocmai lipsa unor astfel de
mecanisme reglatorii puternice, știu fiind faptul că raționalitatea este antidotul la exagerări și
discrepanțe. Avem așadar nevoie de un profil cognitiv reglatoriu care să pătrundă în modelul
psihocultural românesc, cu rolul de a atenua discrepanțele/exagerările și de a favoriza o integrare a
personalității naționale. Integrarea nu înseamnă omogenizare, ci reducerea componentelor
discrepante care pot genera o scădere a calității vieții și a funcționării sociale.Abordarea rațională și
nuanțată a mediului cultural românesc a fost angajată ca program cultural și de Generația Junimistă
(vezi Stanomir, 2015). Îi reafirm aici importanța capitală, pe baze psihologice, cu implicații
psihoculturale.

Despre construirea raționalitățiiși reducerea exagerărilor: Implicații pentru profilul național

de personalitate al românilor. O „rețetă psihoculturală”

Pornind de la literatura de specialitate (Beck, 2000; David și colab., 2010; Ellis, 1994), propun
următoarea „rețetă psihoculturală” pentru construirea raționalității în profilul național de
personalitate al românilor:
1. Să învățăm să ne formulăm scopurile/obiectivele în concordanță cu valorile psihoculturale
ideale.Sigur, știu că nu avem un set de valori bine definit. Dar nicio țară/cultură nu are o lista
definitivă și închisă cu valori naționale, chiar dacă multe țări au câteva valori cardinale asumate
mai explicit (ex. „libertatea” în SUA) sau putem anticipa aceste valori cardinale analizând
constituțiile țărilor și/sau imnurile lor naționale. Într-o eventuală dezorientare, putem însă, ca
punct de start, să angajăm valori occidentale (ex. încredere/cooperare/altruism, etc.) sau
tradiționale (ex. familie/religie/muncă, etc.). În principiul orice valoare prosocială este justificată.
Așadar, ne putem raporta direct și la valorile relaționate cu personalitatea Factor X+.
2. Să învățăm să ne formulăm scopurile/obiectivele nuanțat/preferențial și flexibil, nu rigid/absolutist
și inflexibil:
1. Rațional (gândire nuanțată/preferențială/flexibilă): Îmi doresc să reușesc și fac tot ceea ce
depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că în ciuda acestor dorințe și eforturi lucrurile s-
ar putea să nu iasă așa cum doresc eu. Pot să încerc din nou.
2. Irațional (gândire rigidă/absolutistă/inflexibilă): Trebuie să reușesc în ceea ce fac și nu concept
ca ceea ce îmi doresc să nu se întâmple.
3. Atunci când scopurile/obiectivele nu sunt atinse:
1. Să învățăm să exprimăm „răul” în mod ponderat (Este extrem de neplăcut că nu am reușit; pot să
mă bucur de alte lucruri și pot să încerc mai bine pregătit/din nou data viitoare), nu catastrofal
(Este groaznic/catastrofal că nu am reușit; totul s-a prăbușit și/sau nimic nu mai contează). Acest
lucru este favorizat de formularea rațională a scopurilor.
2. Să învățăm să exprimăm toleranță la frustrare (Pot tolera faptul că nu am reușit; pot să mă bucur
de alte lucruri și pot încerca mai bine pregătit/din nou data viitoare), nu intoleranță la frustrare
 (Nu pot tolera faptul că nu am reușit; totul s-a prăbușit și/sau nimic nu mai contează).și acest
lucru este favorizat de formularea rațională a scopurilor.
4. În ceea ce privește propria persoană, pe ceilalți și viața, să învățăm acceptarea necondiționată,
evitând evaluarea globală. Avem nevoie de evaluări nuanțate, nu de generalizări excesive:
1. Propria persoană:
1. Evaluări raționale: Mă accept necondiționat ca persoană. Comportamentul meu, care poate fi
îmbunătățit, este mai bun sau mai prost, nu eu ca persoană. Un om are valoarea altui om și
doar comportamentele sunt cele care ne pot diferenția.
2. Evaluări iraționale (generalizare excesivă): Valoarea mea ca om depinde de comportamentul și
performanțele mele.
2. Ceilalți oameni:
1. Evaluări raționale: Îi accept necondiționat ca persoane, fără să însemne că sunt și de acord cu
orice comportament al lor.
2. Evaluări iraționale (generalizare excesivă): Valoarea lor ca oameni depinde de comportamentul
și performanțele lor. Un comportament neperformant îi face nevaloroși.
3. Viața:
1. Evaluări raționale: Viața este un amestec de lucruri pozitive și negative.
2. Evaluări iraționale (generalizare excesivă): Dacă se întâmplă ceva negativ viață este nedreaptă.
Această „rețetă psihoculturală” ar putea fi implementată prin programe de educație care vizează
dezvoltarea socio-emoțională a copiilor, prin programe de modificare a culturii organizaționale
și/sau prin programe de educație continuă și de învățare pe parcursul vieții. În spațiul vestic mii de
școli au implementat astfel de programe, cu impact pozitiv asupra dezvoltării psihoculturale a
copiilor și există un număr uriaș de programe de formare organizațională în această logică. În
România,grupul nostru din Universitatea Babeș-Bolyai a implementat deja astfel de programe în
diverse grădinițe/școlisau organizații, dar în mod informal, prin granturi, nu în mod formal, prin
curriculum standard sau prin programe organizaționale. Ce ne oprește însă să facem acest lucru în
mod formal și pe scară mai largă?