A nins la Iași - Nicolae Labiş

Cât a nins în Iași de-aseară!

Statuile au cușme mari,
E albă namila de gară
Și fulgii tot se-nvârt,
Și are fire lungi de gheață
Milițianul în mustață.
E troienită şi portița
Şi streșinile-au înghețat
Iar fumu-ți suie drept codița
Ca un motan înfuriat,
Cățelul mârâie și-njură
Și prinde câte-un fulg în gură.

Am Obosit De Vin, De Stele - Nicolae Labiş

Am obosit de vin, de stele
Am obosit de gândurile mele,
Am obosit de ochii care ma rasfrâng
Neculegându-mi chipul din adânc.
Am obosit râzând, am obosit de-atâta poezie
Cântând doar cele câte vor veni
Sau cele câte vrem sa vie.
Visez sa uit odata
Cuvinte, rânjet, gând
Si sa privesc în ochii de agata
Ca fiecare om de rând,
Chipul rasfrânt sa nu-mi mai vad,
Cu spaima mea si hohotul meu rece
Lânga un foc sa ma cuprinda somnul
Sub zarile cu margini de pamânt.
În sângele fecioarei purificat si dus
Prin trupu-i alb cu fragezimi de nea
Eu as simti cum cerul coboara lin de sus
Ciorchini de cântece deasupra mea
Stiu: acest vis pamântul mi-l nutreste
Smulgându-mi dorul meu de infinit
Dar visul creste-n mine ca madulare grele
Am obosit...
...
Mi-a murit iubirea cu rânjet si stele
Înca din fesele inimii mele
Mi-a murit si-i strigoi si-n rastimpuri revine
Si tarus nu-i pot bate-ntre coaste la mine.

Cireșul - Nicolae Labiş

E pomul cel mai vechi de-aici, crescut
Din sâmburul ce, poate (cine stie?),
Vreun trecator l-a lepadat în lut,
Ori l-a adus în plisc vreo ciocârlie.

Pe coaja aspra are negre rani,

Cai albi, germani, l-au ros cândva, de foame
Si totusi el mai daruie pomeni
În orice an, de sclipitoare poame.

Crengi rasucite-si clatina la vânt,

Înalt, cu coaja arsa, batrâneasca,
Mai poate el s-adune din pamânt
Puterea care-l face sa rodeasca.

La poala lui e-un cimitir german.

Copii voiosi, cu cusme si sumane,
Se joaca de-a calutul nazdravan,
Zburdând printre mormintele germane.

Se mira: ieri era ciresul gol,

Sclipind ca tuciul în apus de soare,
Si-ast-noapte-a capatat un rotocol
Tremurator, de argintie floare.