Contraste - Virgil Carianopol

Sunt bucurii care-ntristează,

Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară

Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,

Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară,

Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,

Dar şi amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăţi care îndreaptă,
Dreptăţi care nedreptăţesc.

Sunt multe contradicţii, multe:

Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinţi ce-aduc lumină
Şi fericiri nefericiri!...

Din viaţă - Virgil Carianopol

Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.
Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,

Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.

Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.

Prea târziu - Virgil Carianopol

Eram singur. Cineva de-afară
Mi-a bătut în uşă pe-nnoptat.
M-am săltat cu greu din aşternuturi,
Ca din morţi, atunci când eşti sculat.

– Hai, deschide! mi-a strigat din stradă

Glasul său de aur şi de vis.
Bâjbâind cu cheile în mâna,
Am împins zăvorul şi-am deschis.

O lumină-naltă, zâmbitoare,
A privit la chipul meu zbârcit,
Apoi lung la părul alb ca neaua,
De furtuna vieţii viscolit.

– Cine eşti! Am întrebat-o-n şoaptă,

Ai ceva cu mine? Vrei ceva?
– Eu sunt Fericirea, mi-a spus dulce,
Şi-am ajuns acum la dumneata.

Am zâmbit privind-o cu tristeţe,

Am tras grabnic uşa şi-am plecat,
A bătut ea-n urmă şi mai tare,
Dar am fost şi eu neînduplecat.
Ce puteam să fac? Venea zadarnic.
Troienit de vreme şi pustiu
Am trimis-o alături, la un tânăr.
Pentru mine prea venea târziu.