Puterea amintirii - Dimitrie Anghel

Ne vom aduce-aminte de toate pîn’ la urmă,

O, draga mea… Şi dacă viaţa nu se curmă
Ci stăruieşte încă închisă în morminte,
Atuncea şi acolo ne vom aduce aminte !

Inertă de-ar sta mîna pe veci, şi gura mută,

Ca două negre peşteri ce-arar, îşi împrumută
Ecoul fără voie şi cînta în furtună,
A noastre două inimi cînta-vor împreună.

De nu va vrea ce-i nobil în noi şi ce-i lumină

Să-şi amintească, totuşi, aceea ce-a fost tină
Va tremura, căci pururi argila modelată,
Păstrează urma mînei de care-a fost sculptată.

Oricum, pînă la capăt aminte ne-om aduce,

Şi oricît de departe destinele ne-or duce,
Mereu şi pretutindeni, oricînd şi orişiunde,
Cînd mi-oi suna eu lanţul, al tău îmi va răspunde !

Schimb de vești - Dimitrie Anghel

Sosește vântul peste ziduri, sătul de flori de câmp, să vadă

Ce fac stăpânele grădinei, și-n urma lui, sclipind în soare,
Un zbor de foi de pretutindeni a prins încet-încet să cadă:
Ca niște vești trimise-n taină de pe la frați și surioare.

Se mișcă aerul, și iată întâi și-ntâi că de departe

Vin două foi de viorele, vin ca să spuie amândouă,
Cât timp au pus și câtă grijă, călătorind pe drum de moarte,
Ca să le-aducă-n amintire din vatra lor un strop de rouă.

Dar cade-abia albastra veste și-n limpezimi acum s-alungă

Un fulg de-omăt, zorit din urmă de-aripa unei rândunele.
Se-ntrece pasărea cu fulgul din două care-ntâi s-ajungă
Să spuie că de-acum pe lume trec lăcrămioarele și ele.

Și-abia se lasă fulgul dulce, și-n loc de-un fulg mii de petale
Zburând spre trandafiri îi cheamă, să vie toți făr’ de zăbavă,
De vor să treacă sub ghirlande și pe sub arcuri triumfale,
Acum cât sunt în floare rugul și măcieșii de dumbravă.

Și vin pe urma lor grămadă, vin fel-de-fel nenumărate…

Tot câmpul cu chilimuri scumpe, risipa-ntreag-a tinereții,
O primăvară toată vine în curcubeie fărâmate
Să spuie-nfrângerile morții și biruințele vieții.

Iar florile uimite-atuncea, de-atâta dor încet se-nclină,

Și la un semn ce-l face crinul, ca printr-un farmec, fiecare
Își scutură pe vânt o foaie — și vântul pleacă din grădină,
Cum a venit, plin de murmururi și de solii mirositoare.

Umbra - Dimitrie Anghel

Ce stranii lucruri dorm în suflet şi cum nu uită el nimică
Din câte le închizi într-insul ca într-o urnă funerară;
E iarnă azi şi, fără voie, eu văd o zi de primăvară;
Şi mă simt iarăşi lângă tine, pierduta, dulcea mea amică…

În casa toată urcă pacea unei vieţi întemeiate.

Şi la un ceas, un ram apare pe zidul alb, deasupra noastră,
Şi nu-i un ram cu adevărul, ci numai umbra lui albastră,
Pe care-o mână nevăzută îl leagănă-n mişcări ritmate.

Şi-acuma preajma-ncepe-un cântec, şi-ncet pe ramură-nclinată

Vâslind cu aripile-n cruce, se lasă două păsărele,
Şi nu ştiu gura lor de umbră ce-au pus atuncea dragei mele,
Dar ştiu că clipa asta dulce n-am mai uitat-o niciodată…

La depărtări şi pretutindeni, se face iarăşi primăvară

Şi dulcea fantasmagorie a umbrelor ce-au fost se-aşază
Pe zidul alb, ca şi atuncea, în liniştitul ceas de-amiază
În care ne-am iubit o clipă sub ramura imaginară.