Versuri

A L E X A N D R U I A C O B
Noiembrie

Sub multe crengi uscate

Asprite de ploaie
Şi vânt,
În aer frunze cad cu apă
Pe pământ.
Sub norii alergând
Din stea în stea,
Păşeau pe-alei
UmblaŃi de vânt,
Sub ochii ei,
În al lui gând,
Paşi ce duc spre un mormânt.

În jos, pe scări înguste

Şi negre
Călcau amândoi.
Afară frunzele şi ploi,
Aici vechea tăcere.
Aprinse lumânări
Vădeau dulceaŃa lor de miere,
Sub săruturi calde
De dor
Se aştern cuvinte,
Paşii lor se legănau
Pe pietre de morminte.

Tresar în zboruri negre

Păsări pe sub tei.
Sub vuiet,
Fără veghe
Umblau din nou pe-alei.
În faŃă cripta albă,
La colŃuri reci statui,
Iar mâna ei stătea
Prinsă-n mâna lui,
Ca zâmbetul din taină,
Ca cea din urmă stea,
Ca un ac ascuns si prins de haina sa.
Copacul

M-apleaca vantul peste care

Nori adanci in grabnic zbor
Ma prind de maini si mi se pare
Ca ma arunca-n urma lor.

Ma-ndoaie sagetand in mine

Asprul si taiosul vant
Sfartecand ziua de maine
In bucati ce nu mai sunt.

Ma ocolesc dihanii negre,

Fara glas in calea lor.
Unde-i prastia cu pietre,
Unde-i jocul ielelor?

Trec, se uita si ma lasa

Nori adanci in grabnic zbor;
De ma clatin nu le pasa,
De traiesc sau mor.
Cimitir

Si nu se cearta, nu se bat
Lor le place mai mult somnul
Pare-se ca au uitat
Ca-n strafunduri zace omul.

Nu deschid ochii deloc

Nici la zgomot, fie pace,
Dorm cu totii la un loc,
Insa omul nu mai tace.

Ei nu stiu de cruci si pietre

Gandul lor nu le strabat
Pe cand omul ce le vede
Dupa-un timp le-a si uitat.

Vantura copaci in raze

Din ei frunze cad si scrum
Glasurile fara fraze
Vin, se pierd si se adun.

Aud susur de niciunde

Si caderi de ganduri reci
Insa omul se ascunde
Printre ramuri si poteci.

As dori sa stiu de unde

Vin soptirile ce tac
Ca un sir prelung de unde
Ce razbat morbid pe lac.

In cercul vostru fi voi eu

Impresurat de apa
Iar trupul meu simti-l voi greu,
Mai greu ca niciodata.
Cuvinte langa lac

Singurul loc pe care-l stiu

E patat de pasi si gesturi
Cuvinte, resturi.
Singurul loc unde-as vrea sa fiu
E un gol urias si cad
Lovindu-ma de frunzele de brad.
Si nu-mi pot lua ochii, fie de-i tarziu,
Fie doar pustiu.
Bucati de suflet i-au si scriu
Cu tine locul e ce stiu.

Cu tine pasul meu e-al tau

Si-aleile nu-mi pasa
Cu tine sunt acasa.
E plin in jurul meu de rau
La ce bine sa gandesc?
Ma saruti, uit si te privesc.
Si nu-mi pot lua ochii, fie de e noapte,
Trupul meu nu poate.
Caderi de glasuri, soapte
Cu tine am de toate.

E noapte pe o banca, langa felinar

Uitam, ne amintim, iubim
Zambeste lacul si vinul din pahar.
E noapte, in camera pe pat sau langa,
E doar un loc ce-l stim
Si norii-ncep din nou sa planga.
Corabia alba

Iubito, priveste
Corabia alba,
Si farul luceste
Si stanci fara iarba.

Te cheama la apa
Fantomele lor,
Alearga si scapa.
Iubito, eu mor.

Corabia alba
Nu pleaca nicigand.
Pe noi ne asteapta,
Pe apa si-n vant

Fugi si ma lasa,
Alearga pe stanci
Desculta spre casa,
Nu plange. Nu plangi.

Priveste-napoi
Cum urla din apa
Strigand dupa noi
Corabia alba.
Noapte buna

Te simt si te vad pe strada

Mergand cu mine sau nu,
In dreapta si stanga sa cada;
O mie de vise cazu.

Si lumea acum mi se pare

Mai mica si mai rece.
Zambesc in zile cu soare,
Dar stiu ca totul trece.

Iar dragostea e mai presus

De-o strangere de mana,
Cand ziua frumoasa s-a dus
Iubire e ce-o sa ramana.

Te simt si te vad in clar de luna,

In jurul tau danseaza stele.
Iti urez de-aici o noapte buna
Coborand in visele mele.

Sentimente

Sentimente cu chip de om
Vorbesc, se manie, alearga,
Cad usor din pom,
Din creanga.

Sentimente cu chip de om
Sunt prinse sau nu de mana ta,
Ma chemi ca sa le luam
De-om sta.

De-om sta aici sub pom

Prinzand o lume-ntreaga
Printre chipuri si in somn
Alearga.

Privit-am cu ochi reci

Natura care moare
Si dulce-a fost privirea
Copacului sub soare.
Ninsoare

Ninsoare de frunze
Si frunze de tei,
Teiul pe buze
Si buzele ei.

Ninsoare de flori
Cu flori de lumina,
Lumini in ninsori,
Ninsoare divina.

In frunze un chip
Cu zambet ce moare,
Emotii-nfirip
Sub alb de ninsoare.

Cu tine

Dorm si lucruri frumoase

Imi mangaie gandul,
Si-o mana calda
Imi mangaie chipul,
Pamantul,
Nisipul.

Visez si lucruri adanci

Imi intrec fiorii,
Si-o mana calda
Imi alunga gerul,
Norii,
Cerul.
Hecate

O vantura noaptea in candela ei;

Cu geamul deschis ma prinde un somn,
Iar stele vorbesc aprins despre zei,
Mai marele lor e-al noptilor domn.

Cu ceara ma leaga in vise ciudate

Si astrul din cer aici se coboara,
Lumina cereasca aprinsa in toate
Si bezna de-atunci sta gata sa moara.

Trezit-am cu rugi a noptii zeita

Spargandu-i tacerea cu candela mea.
Hecate se scoala si spre luminita
Porneste cazand cu aripi de stea.

Nefiinta

Mi-e dor de clipe fericite

In zboruri lungi cu nici un Ńel
Prin cer de zi uitat de nor,
CulcaŃi pe-al ierbii crud covor
Mi-e dor de razele iubite,
De crengi pline de flori de-un fel,
Tacutul vant, ce rece-i el!
De umbra multor tei
Şi cât de cald e braŃul ei,
Şi iarba ce se miră
De noi culcaŃi pe ea
Cand valuri de lumina
Treceau prin palma mea.
Statuia unui inger

Iubeste-ma de-i sta

La sanul meu a plange.
Tu lacrima, eu piatra,
Robia ce ma strange.

Lipeste-te de aripi
Si smulge-le cu tine,
Caci in zadar vor sta
In vremea care vine.

Atinge-ma si da-mi
Caldura ta de om,
Ca rece sunt de piatra
Sub umbra-acestui pom.

O, preafrumoasa fata
Cu melancolic chip,
Prefa-te tu in piatra
Cu suflet de nisip.

Si viata ta imi dai,

Ramai, nu te mai duce.
In piatra mea sa stai
Imbratisand o cruce.

Scarile

Jos,
pe scari de-o iei
si numeri pasii,
treptele
vei invata sa cazi
numarand portretele.

Sus,
de vei urca
lasandu-ti lumea,
lucruri mici
vei invata sa cazi
fara sa te mai ridici.
Neant in nicaieri

Se prabusesc cadavre
In gropile sapate
Tot umede si reci.
Groparii stau stingheri.

Si sufletele acre
Aseaza morti pe spate.
De unde vii si pleci?
Neant in nicaieri.

Mai stii cum te strigau

Nepotii tai si fiii?
Nu stiu cum ma chemau,
Nu imi cunosc copiii…

Minuni

As merge pe apa
Daca as vrea
Si mortii sa-nvie,
Sa umble, sa bea.

Umbla-voi pe mare
De mi-as dori
Ca toti sa se scoale,
Batrani si copii.

As face sa cada
Din cer dungi de foc
In marea cea moarta
Far’ de noroc.

As merge pe apa
Daca as vrea,
Dar cerul ma scapa
Si marea ma ia.
Nevazator

Iti pasa ce nu poti vedea?

Un inger tu de-ai fi
Si orb, ti-ar mai pasa?

Ai vrea sa stii trairea mea

Ca ploaia rece
Care-a sters durerea.

Si de-ai cunoaste totul

Din paginile mele
Ai face iar pe orbul

Sau pe oarba.
Mai e putin si se
Asterne toamna.

Scrisoare in rime

Sa le spui ca plec, poate nu ii voi vedea;

In noaptea asta stau iar maine-mi vad de drum.
Sa le spui ca timpul mereu ma va purta,
Ca timpul este-un leagan cu un copil de fum.

Se lasa seara asteptand si ploaie cade peste tot;

In noaptea asta stau si scriu scrisori in rime.
Am sa le spun ca toate amintirile le pot
Intoarce din calea lor pierzanda inapoi la mine.

Sa le spui in soapte ca viata mea e-a altui loc,

Si doar o clipa mai astept in cerul lor de iad,
Ca am citit povesti din pagini arse-n foc,
Ca am privit la geam legiuni intregi cum cad.

Sa le spuneti voi de-acum, cazutele cuvinte,

Ca nu e cale de intors in nici un chip si fel.
As vrea in schimb sa iti aduci aminte
De leaganul de fier, copilul slab din el…
Rosul tau

Ucid pentru ca-mi place

Sub cerul noptii cald
Cand rosul tau va zace
Pe strazile de-asfalt.

Ma bucur in durerea
Ce pot sa ti-o ofer
Cand rosul tau si fierea
Vor umple-ntregul cer.

Si vei striga de moarte

In ajutor sa-ti sar
Cand rosul tau in noapte
Va curge pe trotuar.

Ucid pentru ca-mi place

Si mare mi-e vointa,
In noaptea care tace
Am sa-ti ascult dorinta.

Coborare in mormant

Aleea asta o cunosc,

Copacii-i stiu prea bine,
Dar cine-s cei ce stau aici
Uitandu-se la mine?

Pe banci se-aseaza frigul

Din negura si ceata,
Odihna mea pe-o banca
Si trupul meu de gheata.

Ascult un vals ciudat

Al timpurilor vechi,
Iar pleoapele imi cad,
Gura, nas, urechi...

Aleea asta o cunosc,

O simt cu tot ce sunt,
Iar voi imi umpleti visul
Cu bulgari de pamant.
Icoana desertaciunii

Nu mai credeam in mersul meu pe langa oameni,

in masina plina de icoane,
in cainii care cer umil un ban,
in rosul stins la semafor.
Pentru ce sa cred in cei ce mor?
lumini aprinse pe ecran,
trotuare sparte de bastoane
si mersul meu pe langa ei
sangerand din ochi de sfant
sa primesc ce dau in schimb
mortilor de pe pamant,

vis, uitare, cerc de nimb.

Felinar de fum

Se lasa ceata
si oamenii dispar
in blocuri si pe drumuri;
la colturi cate-un felinar
nauc mai scoate fumuri.

Iar steaua lui ma stinge,

nu-i ploaie, nu e vant,
nu-i bocet sau ninsoare
doar ceata pe pamant
si triste felinare.

Departe nu zaresc,
doar tot ce-i langa mine
si ce m-apasa-n piept.
De-acolo parca vine
cineva. Astept.

Nu-i nimeni care scapa;

acum cu ei si eu,
prin bulgari morti de apa,
respir adanc, mai greu
ca niciodata.
Si ma duc la pas incet
spre fantoma de pe drum
dar e doar un felinar
unul stins si fara fum.

Plouand

Si cerul era plin,

Si ploaia ne urma,
Saruturile noastre
Plouande le curma.

Tanjeam din nou apoi

Prin clipele crescande
Atingeri ca de ploi
Mereu, aici… oriunde.

Gheata

De maini ne vom prinde

Zbura-vom in vant
Sub noi oseminte
Si alb de pamant.

Ca doi fulgi de nea

Prin viforul crud,
Sub noi este lumea
Si cerul e ud.

Cadea-vom in ape
Si negre si albe
Pe noi sa ne-ngroape
Si visele toate.

Cand gheata vom fi

Si reci amandoi
Nimic nu vom stii,
In trupuri sau goi.
Aripi de onix

Eram si noi candva

Doua vapai de foc
Si cerul ne purta
Ascunsi doar intr-un loc.

Se facea c-o stea

Cu aripi de onix
Cazu demult, candva
In apele lui Styx.

Si toata lumea-apoi
Cazuse in abis,
Eram candva si noi
Dar focul ni s-a stins.

Iulia Hasdeu

Atinge-mi mana, tatal meu,

Culcata langa trup
Caci frunze cad aici mereu-
Din lumea ta se rup.

Paseste iar covoru-ntins

De amintirea mortii,
E zi dar soarele s-a stins-
Ce mare-i slava noptii…

Si vantul de nu va lasa
Piciorul tau sa treaca
E numai pentru lumea ta-
Intoarce-te si pleaca.

Cand vei intelege insa

Gustul sec de muribund,
Pas cu pas, cate o frunza
Vei gasi tot ce ascund.
Noapte de iarna

Pe undeva prin taina noptilor de iarna

Pe-acolo mintea-mi zboara.
Asternut de alb si rece suflul meu
Sa-nghete si sa moara.

Necontenit sub cerul alb de nea sa stau

Pe undeva, oriunde
Caci rece-i timpul si pe toti
Curand ne va patrunde.

Si-asa sa plec pe strazi pustii si negre

Fara nici un felinar
Cand toate-n inimi par a fi
Focuri si bucati de jar.

Cand un suflet cere mila

Nu cunosc pe nici un zeu,

N-am cuvinte pentru ei
Vorba mea si gandul meu
Mi-au ramas singurii zei.

Nu cunosc nici-o-ndurare
Pentru-o fapta sau cuvant
Zeii mei nu cer iertare,
Nu arunca vorbe-n vant.

Nu cunosc peceti de legi

Sau porunci de la vreun zeu
Pentru mine sunt doi regi,
Vorbea mea si gandul meu.

Zeii mei si zeii lor

Nu cunosc nici un razboi,
Insa oameni cad si mor,
"Nu vedeti ca sunt eroi?

Nu vedeti ca pentru voi

Oamenii se-arunca morti?
Bata vantu' numa-n ploi,
Pumnul lor sa bata-n porti..."
Nu cunosc pe nimeni care
Tine-nchisa poarta lui
Cand un suflet la intrare
Cere mila zeului.

Semnat, Marele Arhitect

SunteŃi orbi fără habar

Când o torŃă stă să cadă
Pentru-o casă-am fost zidar,
Pentru hrană v-am fost pradă.

M-a trimis s-aduc lumină,

M-a trimis ca să v-o dau.
Care-i partea mea de vină
Dacă unii nu o iau?

SunteŃi orbi fără habar

Tot ce credeŃi e ruină,
E-o credinŃă in zadar
Neştiind cine-i lumină.

Am purtat veşminte proaste,

M-aŃi făcut apoi obiect
NeştiinŃa minŃii voastre
Nu-i a Marelui Arhitect.
Bacchus

Găseam în pietrele din drum

Mai mult decât nisip şi scrum;
Mă-ntreb acum
Dacă mai sunt nebun.

Juram pe firele de iarbă

Că stele nu or să mai cadă;
Mă jur acum
Şi văd că sunt nebun.

Privesc un zbor de fluturi roşii

Şi fete şi baieŃi de mână;
Frumoasele, frumoşii
Pe calea lor nebună.

Pribegii de frunze

Cad cu tine dus de vant

Smuls de el dintr-un copac
Am sa cad ori pe pamant
Ori cu tine pe un lac.

Crengile ma strang cumplit

Si nici gerul nu mai trece
Jos e lumea ce-a albit
Unde nimeni nu-ntelege.

Vremea noastra trece iar

Si-om dormi o iarna-ntreaga
Frunzele sunt de ziar
Pentru cei ce-o sa-nteleaga.

Cad cu tine dus de vant

Tremuram in jos spre apa
Inecati de necuvant
Lacul pe-amandoi ne scapa.
Imi amintesc

Imi amintesc

conturul fetei tale,

sanii tai rotunzi,
finalul buzelor serale,
ochii muribunzi,

in casa ta desculti,
mersul tau, piciorul,
pasii nostrii muti,
covorul…

Si cate sunt de spus,

dar cate de tacut,
ma-ntreb de ce-am adus
memorii din trecut.

Orbirea mortii

Calarind un cal
ingalbenit de vreme
sosit-a mortea cu-n graal
cu sange cald din vene.
Si oameni erau peste tot
dar nimeni nu gusta.
“Suflet prost, norod netot,
in cercul vostru de voi sta
si nici atunci n-am sa ajung
sa va-nteleg orbirea!”

Pe lacul fara valuri

isi facea o barca drum
impinsa cu-un toiag
de nu stiu ce,
habar n-am cum,
iar moartea
cobori din ea
infascand tot ce-i pribeag,
lumea toata si orbirea,
cersetorii morti in prag.
Trecut-au mii de ani
de cand
prin cerul nestrapuns
cadea un inger
pe pamant,
iar moartea i-a adus
din tainuitul timp
aceiasi ochi orbiti
ce in zadar se schimb.