Autoportret

2006-01-13

Port numai unelte ce măsoară distanțe.

Am un echer ce în cer poate s-arate

Câte stele sunt depărtate sau apropiate
De irisul tău în care lumina lor taie
Între stropii ce cad noaptea prin ploaie.

Sau am o riglă de cea mai mare precizie

Cu a cărei măsuri fac cea mai clară incizie
Între frunzele toamnei de iarnă ucise
Și între cuvintele din călimară nescrise.

Cu o lunetă pot privi în perete.

Prin ea ultimul bob de nisip clar se vede.
Este o cometă cu coadă interstelară
Trecând peste o boltă imaginară.

Am un stilou cu cerneală albastră.

Lasă în urmă o dâră măiastră
Ce timpul nu o poate distruge.
Fluviu în infinit pare a curge.

În perete-o pendulă măsoară și bate

Timpul în clipe, uitarea în toate.
Tăcută speranță, sublimă, firească...
Țigancă ce fură și vrea să trăiască.

Printre toate un pocal din care îmi sorb

Plăcerea ce crește din întunericul orb.
Un Graal ce îmi dă puteri nesfârșite...
Săbii, platoșe, coifuri, săgeți otrăvite...

Așadar, port numai unelte ce pot

să creeze distanțe și-atâta tot.
Misionarul
2006-01-15

Mi-e poftă de cuvinte și stele…

Îmi beau din minte gândul fluid ce cuprinde

Din timpul cuminte lipsa clipei.

Mi se usucă pașii voind să îi duc înainte,

Frunze de tomnă în vânt anodine.

Un os ca un deget îmi crește în creier

Și caută printre gânduri nepăsător,
Iscoditor, ca un vierme-n morminte.

Eu sunt profanatorul bisericilor sfinte.

Sparg țestele sfinților din icoane
Și becurile candelabrelor – lumânări neadormite.

Nardul parfumat de liliac înflorește.

Vând chipul Domnului pe treizeci de sfinte.

Pornografie fac cu cruci și oseminte…

Pe toate le adun și le duc înainte.

Fac clopotul glas ce bate în minte

Și cărămida rană între cuvinte…
Îndemn
2006-01-20

Privește și tu cum îmi crește

Părul de sub coroana asta de stele!

Privește!

Fire rebele mi se întind.

Niște rădăcini ce nu se prind
În jocul perfid.

Privește!

Numai tu mă cunoști de pe când cometele

Presărau noaptea. Codanele!...
Se ascundeau în palma ta,
Ca într-o boltă ce o strângeam
În mâna mea.

Așa că privește!

Cu câte degete nimeni nu știe

Ți-am șters lacrima ce îți pierea în chindie
Parfumată cu mosc și iasomie.

Privește! Privește cum trece!...

Ora. Din nouă se face zece.
Și tot revine și se petrece…

Privește cu inimă rece

Clipa ce trece regește…

Privește!
Semănătorul
2006-02-16

Am început să cultiv câmpii cu raze din soare.

Se seamănă noaptea și pe răcoare.

Se rupe un ram cu trei bumbi,

Se înfige în cer adânc.
Apoi se dă foc pământului
Să fie cald. Nu se ară cu pluguri,
Doar cu coaste de cai înaripați…

Și aceștia rar trebuie să treacă!

Se lasă loc cam cât un zbor de înger.

Se seamănă la tăiatul buricului,

Când mama îmbulzește roua.

Atunci este clipa semănatului!

Se desfac veacurile ca pepenii!

Eu trec mântuind până în iad

Împrăștiind peste câmpie
Raze din soare.
Privire fixă
2006-03-03

Întotdeauna când te privesc ești frumoasă,

Fiindcă te privesc ca pe soarele care răsare

Și te privesc ca pe luna care se desprinde din zare

Rostogolindu-se mare-n-chindie.

Te privesc, zi de zi, cum te schimbi

Te privesc cum îmi zâmbești,
Tablou plin de flori și culori
Din eternități decupate.

Și rămân convins că pe luna lui Marte,

Care nu există nici astronomic, nici în realitate,
Ești cea mai frumoasă între toate.

Martor îmi este zâmbetul tău.

Ești cea mai frumoasă când îmi este rău.

Privindu-te cu acele gropițe ce simetric apar

Peste obrazul tău unic și clar
Și din părul ce se adună după ureche
Negru în plete, ondulat, nepereche…

De aceea te privesc ca pe o floare în glastră

În inima mea deschisă ca o fereastră,
Numai pentru a tale oacheșe dulcegării
Așa cum de-atâta timp tu mă știi…

Întotdeauna când te privesc ești frumoasă.

Poem cu mine
2008-07-13

Eu cuminec morții în cimitire.

Le dărui apă sfințită și dor de fire.
Pentru ei fac rugăciuni curate-n altar
Și putrezesc cu ei. Le sunt egal.
Eu aprind cădelnița în sâmbătă
Și dărui rugăciuni cu camătă.

Din raza soarelui îmi aprind ochii

Și ascund umbra tăindu-mi plopii.
Îngrijesc crucile de la mormânt.
Ceea ce mă face cumva mai sfânt.
De pe morminte buruieni curățesc
Și praful nopților îl catadicsesc.

Eu sunt cel fără întâia suflare.

Cel care e ales să meargă pe mare.
Sunt paznicul celor care se poartă
Din lumea noastră în cealaltă.
Prima ființă imaginară
2008-06-04

Cu șase ochi putea privi mai mult

Decât tot cerul înstelat peste pământ.
Purta-n sprâncene distanțele firești,
Și timpul cu-ale sale vise netrupești.

Era un paznic vrednic de stăpân.

Câine la suflet, dar cu ai lui bun.
Plin de păduri și stânci în piept
Sălbatic ca un râu muntos și drept.

Neadormind, deoarece stă-n poartă,

Lasă discret lumina să se vadă
Flacără verde-mov, parcă-i o spadă,
Se-aseamănă c-o limbă de otravă.

Unii ar spune că pe umeri poartă

Trei căpățâni cu plete și cu barbă,
Iar alții că-ntr-un singur cap zăresc
Trei fețe care veșnic străjuiesc.

Prima ar fi cu chip de smârc și abur.

Trecutul de-l zărește-l face aur
Și îl petrece dincolo de moarte
Lăsându-l să devină diamante.

A doua față ar fi ce nu e și ceva

Este la mijloc între-a ști și a uita
Arată, de-o privești, ca mine
Sau poate arăta, cu-îngăduiri, ca tine.

Ultima față de se-întoarce-i vis

Cei care-o știu au darul de proscris
E cea mai mare dintre toate celelalte
Și-i iubitoare de artiști și carte.

Nu știe a cânta, ci latră, latră

Un dor din lumea asta sau cealaltă.
Și latră cu-a sale fețe toate
Sufletele de-a pururi blestemate.

Un singur gând mă arde ca săgeata:

În față singur poate-și privi soarta?
Sau dragostea de poarta ce-o păzește
În ură inima mai aprig întețește?
Aceste lucruri neîntâmplate
2008-05-30

Vara dezlipeam asfaltul din talpă

Și levănțică mov culegeam.
O uscam în haina groasă și albă
A iernii ce neștiind o purtam.

Frumoasele depărtări ne uneau

În biserici bolnave de timp.
Ne bucurau păsări ce speriau
Fântânile pline cu aspru nisip.

Rujate cu sânge proaspăt de lapte

Buzele fetelor despletite
Puse pe cruci și acolo uitate
Din veacuri se păstrau îmbumbite.

Împrejur, plini de flori, ca un câmp,

Pluteam până departe.
Și purtând tâmplă albă de fulg
Imaginam lucruri neîntâmplate.
Despre Elocomer
2008-05-12

Elocomerul este o ființă suavă

Ce nu se poate privi în oglindă.
Poartă la gât învelită o stradă,
Și însemnează comete în tindă.

Elocomerul trăiește din imaginație.

Pasăre ciugulind firimituri din ferestre.
Nu are frunze și este rănit în gestație
Ca un munte cu desene rupestre.

Elocomerul mănâncă mere coapte,

Dovleci dulci și faguri de miere.
Poartă aripi, ambrozii și șoapte
Risipite în cele mai intime sfere.

Elocomerul are picioare de flutur.

Degustă marea ca un paharnic
Și moare când pomii se scutur
Lăsând peste noi umbra sa tainic.
Despre Moise
2008-05-05

Moise a urcat până în cer.

Sprijinea muntele
să nu cadă nici Domnul, nici el.
Crea pământul din oseminte
roase de câini, în drum risipite.

Moise purta vorbirea ca pe o hlamidă

Liberă în vânt. Domnul să o întindă.
Cuvintele le rostea din inimă,
ca un val de sânge cald.

Moise nu vedea în ceață și nu auzea.

Era bătrân și bolnav cu părul alb.
Dar știa să facă nori de pâine
și cărări în pustie.

Din apă luat și la cer ridicat

Moise era rădăcina din care
Dumnezeu Se umbla în picioare.
Portretul paznicului iluziilor
2008-05-04

Este cel mai urât dintre inorogi!

Se privește fix în oglindă.

Poartă barbă scurtă încât
I se văd ochii albaștri.

Bea zeama viței de vie

Din rădăcina toamnei.
Și lăsă să îi rodească
Poala dealului doamnei.

Pasul îi este copită întoarsă.

Lumea pete și firimituri.
Fire albe, amprente.

Păzit fiind de câinii umbrei,

I se gudură nălucile lângă picior.

Este cel mai urât dintre inorogi!

Un fiind la poarta iluziilor

Ce se ridică din unison.
Zbatere
2008-04-20

eu trăiesc un milion de ani.

în primii cinci sute învăț să iubesc.

pun capul pe pernă și gândesc:
cum ar fi să fie cerul blond,
stelele mereu aproape.
eu o rădăcină crescând
în pământ îmbrățișând
izvoare adânc.

următorii cinci mii construiesc roze.

cel mai greu îmi va fi la petale.

trebuie să fie albe, parfumate
pline de sevă și floare.

apoi încă cincizeci de mii voi trăi

destrămând schele de lemn
de pe pereți ce-i voi zidi.

și mai apoi, încă cinci sute de mii,

voi crește copii, voi tăia pomi și
voi fi drum pentru călători.
pradă pentru invadatori.
apă pentru drumeți.
și umbră de nori.

și câți ani vor rămâne apoi voi muri

până când un alt milion de ani
altcândva se va împlini.
Balada zidarului cărții mele
2008-04-03

Zidarul cărții mele

Măsura înălțimi, distanțe
Și căderi de ape.
Întâi închina obedient
Ziua și umbra din pleoape.

Zidarul cărții mele

Revenea mereu în cer.
Se orienta, pare-mi-se,
După pașii ce îi rămân
Încastrați în cărămidă și fier.

Zidarului cărții mele…

Numai lui îi pot accepta
Plata cerută pentru tocitul
Luminii și a țărânei
De sub talpa mea.
Mărturia lui Iuda
2007-11-09

Aș lupta până armele s-ar preface metal lichid.

Aș scrie până ce cuvintele ar deveni vid.
Aș iubi până când nu mi-ar mai bate inima-n piept.
Și aș înota până când malurile s-ar sătura să le-aștept.

Aș ploua până aș deveni ocean și poate mai mult.

Aș construi până ce nu aș mai avea cărămizi și pământ.
Aș sluji la altar până ce pâine și vin nu ar mai fi.
Și aș trăi mai mult decât ce mintea poate gândi.

Aș călători arcă purtând în mine lumea întreagă.

Aș visa viitorul, aș învia morți, aș vindeca orice plagă.
Și aș preface treizeci de arginți în stele, în aripi, în pietre.

Aș mărturisi Evanghelia mai bine decât Pavel și Petre.

Aș duce în spate o galaxie și-n piept un suflet de om.
Și m-aș spânzura cu-aceeași frânghie, de același pom.
Stare existențială
2007-10-30

Mi-au crescut nenumărate urechi pe picioare.

Le tund cu ferăstrăul pentru defrișat

păduri imaginare. Ele cresc spre a îmi asculta
pașii dintre distanțe și între
clipele ce curg în clepsidra
dintre lună și
ultima stea.

Este ca și cum ai aduna pietre de râu

spre a construi drumuri între calculate
umbre de plopi ce cresc ca niște ciclopi
răzvrătiți între cuvinte și dealuri,
risipiți între munți și câmpii
și singuratici îndrăgostiți
de idealuri.

Câteodată am impresia că mi se așază

toate clipele ca niște cărămizi într-o casă.
Strălucesc vii. Cu ochi ageri privesc.
Sunt ferestre ce se deschid nesfârșite,
ca niște brațe, spre a cuprinde
gândul ființial,
nelumesc.
Poemul chipului blond și surd
2007-10-28

M-am născut cu o ureche imperfectă,

Deși aud sublim cum cad frunzele.
Nu pot să îmi tund râurile decât în plete
Pentru a-mi acoperi ale auzului defecte.

Am învățat să bat ritmul vieții din piept

Și am devenit, așadar, muzicianul perfect.
Astfel, lăutarul nunților rușinat de sine
Cânt, mângâind corzile viorii din mine.

M-ai întâlnit la nunta munților cu cerul,

Deși nu te-am recunoscut. Însă tu,
M-ai privit ca pe holdele de grâu vara,
Ascultând vântul ce îl puneam în note
De boabe coapte și aplecate în spic.
Corabia chipului tău
2009-10-26

Privind chipul tău nu pot crede

cât de vineții îți sunt rădăcinile
împietrite în alabastru!

Te-ai plecat în tâmple.

Luna ți s-a petrecut.

Peste câmpii alergau dropii

purtând umbra ta în cioc.

Chipul tău!?...

Corabie eșuată printre arhangheli.

Turmă de ochi nezugrăviți.
Muntele măslinilor
2009-09-28

Muntele Măslinilor nu există!

Și-l imaginează cei cu motive.

Eu, uneori, îl văd ca o corabie

Plină cu haine slinoase, resturi,
Oase albite, suferințe
Plutind peste mări...

Valuri de cerșetori în pridvorul bisericii,

Gunoaie aruncate în gheena mondenă...

Mâinile lor sunt bube de argint nevindecat.

Suferințe măiestre. Ele tocesc căutând
Motive pentru existența
Muntelui măslinilor
Din viețile noastre.
Ispită
2010-03-08

Alaltăieri în cuvinte cu diavolul m-am războit.

Se zbătea în frază tulburat și neliniștit.
Avea argumente clare și de multe ori m-a zdrobit.
Și m-am rugat. Lupta a continuat. N-am izbândit.

De atunci tot îmi doresc și aștept să îl întâlnesc.

Să fac pace cu el. Să îi explic imboldul lumesc
Aș dori însă, de câte ori sorții ne hărăzesc
Întâlniri, multe suflete între noi se îmbulzesc.

Îmi imaginez cum îl voi privi în ochii roșii direct

Și îi voi spune că așa este scris și aștept
Să mă înțeleagă. Că și el a fost ca mine, suspect,
Înger tânăr nevinovat, neîntrebat, fără drept.

Mi-a pus munții să-i duc și mi-a cerut inima

Să o poată privi cum bate în palma sa.
Mi-a scris pe frunte semn de blestemat cu o stea
Și în pas mi-a pus nesiguranța sa pretutindenea.

Ieri ne-am întâlnit. Cu aripi strânse, cu ochi infinit

S-a oprit în umbra norilor. Cu ceva amar chinuit
A rostit: „Nu mă voi răzbuna niciodată, dar nesfârșit
Inima și cugetul, prin ce ai făcut, mi le-ai oferit!”
Pe calea deznădejdii
2010-03-07

De nu știu câți ani aștept să vină Dumnezeu la mine!

Am uns în fiecare an cu sânge ușa casei la intrare.
Când îngerul trecea prin cer în oase căutam mai bine
Să-mi lumineze drumul spre țara pomilor cu portocale.

Tot rătăcind după profeți nisipul în plămâni mă arde.

Visez în nopți înfrigurate coarde pline de măslini.
M-am săturat să-înfrupt din cer pâini rourate, calde,
Iar timpul să îl uit și drumul să-l visez fără de spini.

Aștept pe Moise. Vie din munte cu legea sfântă-n scris!

Dar timpul trece greu și sigur nu poate să mai vină!
Ierusalimul este azi departe, iar nouă ni-i permis
Din aur să ne facem vițel sclipind în aură divină.

Munții și-aruncă din frunte piatră pretutindenea.

Moise cu barbă sură tună și fulgeră strigând:
„Foc Domnul a turnat scriindu-mi cu un colț de stea
În piatra sufletului legea cuprinsă în Cuvânt!”

De patruzeci de ani cred în această divină întâlnire!

Iar azi, când tocmai așteptam să mi se-întâmple,
Mi-am ridicat din aur orb vițel de îndumnezeire…
Cu ce păcat sufletul nerăbdător iar mi se umple?!
Mișcare în piatră
2010-03-06

Monstruoși sunt îngerii îndumnezeiți!

În piatră încinși rămân fără risipă.
Aripi zbătând albesc munți zăpeziți
Cu zbateri nezbătute în fiece clipă.

Umerii par tăiați dintr-o tăietură.

Sunt încordați. Arc de vânătoare
Care săgeți par să poarte în mână
Cu plete învolburate, arse de soare.

Brațele sunt nefirești așa atârnând.

Norii plumburii poartă cenușiu nimb.
Tăria în deget le-o simt tremurând,
Suflet fără suferință, timp fără timp.
Madlenă
2010-02-22

Pe fereastră noaptea a intrat,

Avion de hârtie scrâșnind
În universul nedefinit.

Când cerul era cicatrizat de comete

Brațul meu de conte buchet
Flori de mare ți-a oferit.

Parfum de cafea matinal,

Deschidea fereastra
În carnea crescută
Primăvara.

Abia începea o turlă de piatră

Și din praful râurilor
Cobora seara
Bătrânilor.
Promisiunea bețivului
2010-02-18

Voi bea doar un pahar de vin!

Târziu va fi, dar îl închin

clipei ce trece și în care,
mă-încoronez cu nepăsare.

Și iar voi bea,

dar mâine seară,
o altă gură de licoare
și tot târziu, cu nepăsare,
o altă clipă care moare.

Și de voi bea și altă dată

atunci să știe lumea toată
că-beau în fiecare seară
cu nepăsare ordinară.

Doar de-mi va fi viața un chin

voi renunța să mai beau vin!

Dar până ce se va-întâmpla

așa ceva cu viața mea,
voi bea adânc paharul meu
sorbind, oricât va fi de greu,
chiar și pe Bunul Dumnezeu!

Bineînțeles, dacă-i divin,

precum paharul meu de vin!
Omagiu celor care scrie
2009-12-18

Calc greu, apăsat când merg la tăiat cu laser lumina.

Abia pot duce în pași pământul din mine și tina.
Conștient de felul în care nesfârșirea mă amăgește
Nimeni, ca dânsa, nu poate visul să mi-l împlinește.

Ironic cu limba în care trăiesc râd despre eternitate

Și de gândul din care scriu aceste cuvinte alambicate.
Îmi dau bucuria de a scrie incorect și negramatical
Și fac mesajul limbii române aleatoriu și subliminal.

Omagiul meu este adus puterii de exprimare a limbii

Dar și filosofiei ce speculează înțelesul adânc al trăirii.
În voit dezacord românesc spun despre cei care scrie:
Ei știe ceea ce nimeni dintre cei ca ei vreodată nu știe.
Plimbare de seară
2011-03-05

M-am plimbat mult în această seară.

Am trecut pe strada curților cu case adânci.
Erau parfumate cu miresme de primăvară.
Purtau rochii și mahrame de icoane în rugi.

Am citit printre gratiile de fier forjat

Pancartele care dormeau ruginite de vreme:
„Aici odihnește cu plopii, demult uitată,
Casa comemorativă a altor timpuri boeme!”

Și mă plimbam pe străzi vechi în voalul serii

Ca într-un cimitir ce-și trimisese morții departe.
Treceam printre cavouri împodobite cu stil,
Ce ascundeau după inscripții mii de păcate.
Sete
2011-02-22

mi-e sete! o sete pe care voi n-o știți!

mi-e sete de noapte, de zi, de eternitate...
mi-e sete de orice ce ar putea fi
dorit de ființa care umblă prin toate!

mi-e sete! o sete nebună ca lumea!

mi-e sete de clipa ce trece în moarte.
mi-e sete de orice ar putea fi
ispitit de mirosul florii înmiresmate!

mi-e sete! o sete fără nume anume!

mi-e sete de ziua ce rămâne să vină.
mi-e sete de orice ar pute fi
culoare într-o neimaginată lumină!