Ce vremi - Zorica Laţcu

CE VREMI
Ce vremi cumplite vor veni, Ce oameni se vor naste, Ca pe Hristos il vor uri, Nevrand a-L mai cunoaste.
Cand li se va vorbi de El, Vor spumega de ura, Si vor striga, Si vor huli cu-nversunata gura. Chiar frati
pe frati ii vor preda, La chinuri şi la moarte, Si toti ca nişte ucigasi, Cu altii-or sa se poarte. Pentru
iubirea lui Hristos, Si pentru-al Lui Sfant Nume, Ai Sai vor fi batjocoriti, Si omorati in lume. Dar cel ce
va rabda tacut, Pan’ la sfarsit durerea, Acesta fi-va mantuit, Si va vedea-nvierea. Caci mantuirea nu se
da, La inceput Credintei, Ci se da numai la sfarsit, In clipa Biruintei. Voi, care veti fi-atunci trimisi, Sa
duceti Vestea Buna, La multe chinuri si dureri, Cei rai au sa va puna; Dar nu uitati ca si Iisus, A fost
intins pe Cruce. Privind la El, veti fi-ntariti, Si voi sa v-o stiti duce. Iisus cel Scump ne-a spus ca El, Cu
noi e-n incercare, Si-o sa ne scape neaparat, Pe toti – si pe oricare; Iar cand necazul cel cumplit va fi sa
fie-aproape, El mai ’nainte va veni, Pe toti ai Lui sa-i scape .

Duh - Zorica Laţcu

Prin noapte Domnul m-a chemat. Si lin

Urcam spre culmi, pasind pe cer senin.
Pe urma mea se asterneau uitari
Adanci ca nesfarsitul unei mari.
Comoara cu belsug de mangaieri,
In calea mea se deschideau taceri.
Ci eu pluteam, plin inca de pamant.
Ce greu, ce greu era sa-mi iau avant!
Incet, chemarea sfanta mi-a deschis
Prin noapte, larga partie de vis.
In juru-mi stelele clipira moi
Si-am inteles atunci ca suntem doi.
Trecea prin bezna mersul nostru mut.
Ce greu, ce greu ma deslipeam de lut!
Ce-a fost apoi, eu n-as putea sa spui,
Dar am vazut in umbra fata Lui.
Si cum a fost nicicand eu n-am sa stiu,
Simteam ca arde-n mine focul viu.
Vedeam, aleasa-n tainice lumini,
O frunte alba din chenar de spini.
O clipa, flacarile m-au durut...
Ardea pe mine haina mea de lut.
Iubirea palpai si, dreapt-apoi,
Crescu foc linistit de rug din noi.
Nu mai simteam nici bucurii, nici dor,
Urcam acum usor, tot mai usor...
Paseam spre culmi, pe partia de vis
Si-n urma mea, uitarea s-a inchis.
Pe drum tot mai adanc, tot mai inalt,
M-a dus mereu Iubirea Celuilalt.
In noaptea asta, Domnul m-a chemat;
Pe culmi, fiinta mea s-a destramat,
Simteam ca nu mai vreau, ca nu mai pot,
Si amandoi eram un singur tot.

Pomelnic - Zorica Laţcu

Pe toţi cei ce în veacuri au căzut luptând
Pentru biruinţa Crucii prea cinstite,
Cei ce-n clipa morţii au avut în gând
Numele Treimii prea blagoslovite,
Şi pe toţi aceia care au râvnit
Slava şi cununa mai presus de minte,
Pomeneşte-i, Doamne, Tu, când vei veni
În Împărăţia slavei Tale sfinte.

Pe toţi mucenicii Neamului, eroi,

Luptători cu spada sau cu rugi sfinţite,
Toţi cei ce se roagă astăzi pentru noi
Şi ne scot în grabă tainic din ispite,
Şi pe toţi aceia care pentru neam
Au trăit în temniţi ca-n nişte morminte,
Pomeneşte-i, Doamne, Tu, când vei veni
În Împărăţia slavei Tale sfinte.

Pe tot neamul nostru evlavios şi sfânt,

Voievozi şi doamne, boieri, jupânese,
Toţi câţi dorm cu trupul în acest pământ,
În hotarul ţării noastre prea alese,
Pe părinţii noştri şi pe fraţii dragi,
Ce s-au dus la ceruri sus de mai-nainte,
Pomeneşte-i, Doamne, Tu, când vei veni
În Împărăţia slavei Tale sfinte.
Şi pe toţi aceia care neştiuţi
Stinsu-s-au în vremea asprelor prigoane,
Cei ce încă astăzi zac necunoscuţi
Şi-n biserici nu au slujbe, nici canoane,
Pe toţi sfinţii pe care numai Tu-i ştii
Şi al căror nume numai Tu-l ţii minte,
Pomeneşte-i, Doamne, Tu, când vei veni
În Împărăţia slavei Tale sfinte.