Sunteți pe pagina 1din 3

Vedetele naționalei României la Europeanul de tineret din Italia și San

Marino (Analiză)

Cea mai mare performanță a fotbalului românesc în ultimul deceniu

Europeanul găzudit de Italia și San Marino din vara anului 2019 a marcat una dintre cele mai
mari performanțe ale fotbalului românesc din ultimii ani. După ce Mirel Rădoi a reușit prima
calificare la un turneu final după 21 de ani, atunci când naționala U21 a ajuns în sferturile de
finală ale competiției găzduite de România în 1998, echipa lui Ianis Hagi a reușit să învingă
Croația și Anglia, a remizat cu Franța și a pierdut în semifinale în fața Germaniei. Aceste
rezultate au readus speranțele suporterilor față de echipa națională și au fost tratate pe larg de
presa sportivă din România. Această generație a adus personaje noi în prim-plan, un unghi de
abordare plin de entuziasm pentru presă și un contrast ridicat între materialele ce privesc
naționala de seniori, aflată într-o perioadă nefastă și cea de tineret.

Eroii „generației de fier” pe site-urile de sport

După cum spunea și George Pușcaș, golgheterul României la acest campionat, într-un interviu
acordat celor de la TVR după meciul cu Anglia (4-2), această generație poate fi numită
„generația de fier”, prin stilul de joc, prin entuziasmul de pe teren. Rezultatele și entuziasmul
creat în jurul echipei au făcut ca imaginea naționalei de tineret pe site-urile de sportsă crească
de la o zi la alta, prin articolele apărute în presă pe parcursul turneului. Cele mai mari site-uri
de știri sportive din România, Gazeta Sporturilor și ProSport au acoperit acest eveniment pe
toată durata lui.
Echipa de tineret a României a disputat patru jocuri, în intervalul 18 iunie 2019 – 27 iunie
2019, această perioadă prezentând un flux constant de articole de la fața locului, analize,
avancronici și declarații ale personajelor din fotbalul românesc, implicate direct sau indirect în
acest eveniment. Zilele de joc sunt mementele cu cea mai mare frecvență de apariție a
materialelor jurnalistice de pe site-urile de specialitate, Gazeta Sporturilor având un total de
12 articole, câte trei pentru fiecare zi de meci a echipei naționale de tineret. De partea cealaltă,
ProSport a postat tot 12 articole în cele 4 zile în care elevii lui Mirel Rădoi au evoluat la
EURO U21 2019.
Pe platforma celor de la Gazeta Sporturilor, numele selecționerului României, Mirel Rădoi,
este cel mai frecvent, cu opt apariții pe parcursul celor 12 articole. Acesta este urmat de
numele celui mai popular jucător din lot, Ianis Hagi, fiul celui considerat cel mai bun fotbalist
român al tuturor timpurilor, Gheorghe Hagi. Numele lui Ianis Hagiu a devenit un simbol
pentru această generație încă din perioada turneului de calificare, el este menționat în șapte
cazuri, următorii fiind George Pușcaș, cel care a avut cele mai bune rezultate din lotul
României, cu 4 goluri, el a fost inclus în cea mai bună echipă a turneului. Numele lui George
Pușcaș este menționat de 5 ori, în timp ce Florinel Coman, cel mai bun jucător român în
meciul cu Anglia, apare de șase ori pe parcursul celor 12 materiale.

ProSport face referire la jucători din lotul naționalei care nu sunt menționați de cei de la
Gazeta Sporturilor, aici fiind vorba de Adrian Petre, Tudor Băluță sau Alexandru Pașcanu.
Mirel Rădoi rămâne cel mai popular nume, antrenorul României apare în șapte situații, fiind
cel mai des întâlnit nume, urmat de Florinel Coman, vedeta meciului cu Anglia apărând de
patru ori, în aceeași situație fiind și George Pușcaș. Speranța naționalei, Ianis Hagi este
menționat de trei ori.

Un aer proaspăt, presa între nostalgie și noutate

Fotografiile apărute au încercat să reproducă cadre emblematice în context noi, pentru a le


oferi o semnificație mai profundă și pentru a sensibliza suporterii. Aceleași gesturi și emoții
sunt surpinse la 25 de ani distanță, într-un context asemănător.

Fotografia a fost elementul de nostalgie, cu trimiteri de la „generația de fier” la „generația de


aur”, la vara anului 1994. Timpurile s-au schimbat, tehnologia a avansat, iar pe lângă
nostalgie, presa românească a îmbrățișat cu prilejul acestui eveniment și elementul de noutate,
de oportunitate, oferit de epoca informației și vitezei în care trăim. Așadar, românii care nu au
avut posibilitatea să ajungă în Italia și San Marino, au avut posiblitatea să fie contectați tot
timpul cu favoriții lor prin live bloggurile oferite de site-urile de specialitate. Live bloggul a
ajuns în momentul EURO U19 din vara lui 2019 la un moment de apogeu în România și a fost
îmbrăcat în diferite forme, de la text, la conținut foto, video și audio realizat atât de fani, cât și
de departamentul de comunicare al Federației Românie de Fotbal, totul cu scopul de a-i
introduce pe fanii „tricolorilor” de acasă în atmosfera zilelor de meci de la Serravalle, Cesena
și Bologna.

S-ar putea să vă placă și

  • Procedura de Triaj Epidemiologic Si Chestionar Final
    Procedura de Triaj Epidemiologic Si Chestionar Final
    Document5 pagini
    Procedura de Triaj Epidemiologic Si Chestionar Final
    euhenis
    Încă nu există evaluări
  • Editorial
    Editorial
    Document2 pagini
    Editorial
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Text Prezentare
    Text Prezentare
    Document5 pagini
    Text Prezentare
    Costi Solovăstru
    100% (1)
  • Articole
    Articole
    Document8 pagini
    Articole
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Traperul de Dudeștii Vechi
    Traperul de Dudeștii Vechi
    Document10 pagini
    Traperul de Dudeștii Vechi
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Monitorizare
    Monitorizare
    Document58 pagini
    Monitorizare
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Stiri
    Stiri
    Document8 pagini
    Stiri
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Pamflet
    Pamflet
    Document1 pagină
    Pamflet
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Stiri
    Stiri
    Document8 pagini
    Stiri
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Traperul de Dudeștii Vechi
    Traperul de Dudeștii Vechi
    Document10 pagini
    Traperul de Dudeștii Vechi
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Mare Voice
    Mare Voice
    Document1 pagină
    Mare Voice
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • 0 Europa Si Valorile Democratiei
    0 Europa Si Valorile Democratiei
    Document54 pagini
    0 Europa Si Valorile Democratiei
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Traperul de Dudeștii Vechi
    Traperul de Dudeștii Vechi
    Document10 pagini
    Traperul de Dudeștii Vechi
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Script TV
    Script TV
    Document4 pagini
    Script TV
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Gara Burdujeni
    Gara Burdujeni
    Document8 pagini
    Gara Burdujeni
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Analiză Semiotică Și Narativă
    Analiză Semiotică Și Narativă
    Document2 pagini
    Analiză Semiotică Și Narativă
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Stiri
    Stiri
    Document8 pagini
    Stiri
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Manastirea Moldovita
    Manastirea Moldovita
    Document18 pagini
    Manastirea Moldovita
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Chestionare
    Chestionare
    Document5 pagini
    Chestionare
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Proced Ee
    Proced Ee
    Document7 pagini
    Proced Ee
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Proced Ee
    Proced Ee
    Document7 pagini
    Proced Ee
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Proiect Muzica
    Proiect Muzica
    Document8 pagini
    Proiect Muzica
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Proiect Fizică
    Proiect Fizică
    Document1 pagină
    Proiect Fizică
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări
  • Proiect Fizică
    Proiect Fizică
    Document1 pagină
    Proiect Fizică
    Costi Solovăstru
    Încă nu există evaluări