A fost odată, pe când oamenii nu ştiau să scrie sau să
citească, un copil, mare iubitor de păsări şi animale, pe nume Petrişor. Dimineaţa, cum se trezea, se ducea în curte, dădea mâncare orătăniilor, le mângâia, vorbea cu ele, iar acestea îl răsplăteau cum puteau: cu lapte, ouă, iar altele, mai semeţe, îi dădeau câte o pană multicoloră din coada lor. Într-o zi mohorâtă, când nori negri acopereau cerul, un vultur mare trecu pe deasupra casei lui Petrişor şi, din greşeală, scăpă din cioc două ouă, tocmai în căpiţa de fân. Petrişor nu recunoscu ce fel de ouă sunt şi îşi zise în gând că trebuie să afle. Luă ouăle, le duse repede la căldură şi aşeză pe ele şi o găină, care tocmai vroia să clocească... După câteva zile ieşiră din ouă două răţuşte gălăgioase, care parcă nu-şi găseau locul prin curte. Cu timpul răţuştele ciudate au părăsit curtea, iar peste o vreme Petrişor le găsi, pe iazul de la marginea satului. Ce frumoase erau! Chemă tot satul să le vadă! Aveau gâtul lung şi unduit, iar penele erau curate. Toţi au rămas uimiţi privind la aceste păsări minunate. Şi, pentru că erau două astfel de păsări, oamenii au spus că de atunci încolo, când doreau să scrie cifra doi, să reprezinte aceste păsări graţioase. Şi aşa a apărut cifra 2....