Plumb

Poetul George Bacovia este un reprezentant al simbolismului autentic din literatura romana.
George Bacovia s-a nascut in perioada interbelica, a fost un scriitor roman format la scoala simbolismului
literar francez iar acesta este autorul unor volume de versuri si proza scrise in baza unei tehnici literare
influentata fin marii lirici moderni francezi. In poeziile sale, apar motive precum :plumbul, amurgul,
corelate direct cu moartea.

Simbolismul este un curent literar care a aparut in Franta, la sfarsitul secolului al XIX-lea, ca o
reactie impotriva naturalismului, romantismului si a parnasianismului. Poezia simbolista exprima numai
atitudini poetice sau stari sufletesti specifice acestui curent literar: spleen-ul, angoasa, oboseala psihica,
disperarea, apasarea sufleteasca, nevroza, toate fiind insa sugerate, fara a fi numite.Similar cu
romantismul, fiinta poetica nu se adapteaza la realitatea ostila si degradata insa, acesta nu poate evada
intr-un univers ideal. Temele preferate sunt moartea, iubirea neimplinita,conditia nefericita a poetului si
spatiul citadin.

Titlul operei Plumb, reprezinta un substantiv comun, care denotativ arata un metal greu de
culoare gri inchis. Sensul conotativ este dat de valoarea de motiv literar central si simbol al titlului. Titlul
poate arata o apasare sufleteasca sau un gol interior, stari care descriu si spatiul exterior prezentat in
poezie.

Temele principale prezente sunt moartea „funerar vestmânt”, iubirea neimplinita reprezentata
prin versul „Dormea intors amorul meu de plumb” si conditia nefericita a poetului. Temele sunt de
asemenea, valorificate si prin motivele literare prezente precum plumbul, florile,corolele si cavourile.
Deoarece autorul considera ca moartea atinge orice nivel al fiintei umane, iubirea nu mai reprezinta o
forma de a evada din realitatea ostila.

Prin simbolul principal al textului, plumbul este un laitmotiv al poeziei care pune in valoare tema
textului, moartea. Prin intermediul acestuia se sugereaza monotonia prin culoarea gri a metalului,
apasarea sufleteasca din cauza greutatii sale si instabilitatea afectiva deoarece acest element chimic
este foarte maleabil.

Poezia este structurata in doua catrene, organizate pe baza paralelismului sintactic.Lirismul este
unul subiectiv, evidentiat de marcile eului liric, reprezentate de verbe,pronume si forme pronominale la
persoana I „Stam”, „meu”.Prima strofa corespunde realitatii exterioare iar cea de-a doua strofa
corespunde realitatii interioare, acestea formand o simbioza perfecta „Dormeau adanc sicriele de
plumb”/”Dormea intors amorul meu de plumb”. Verbele care prodomina sunt la timpul imperfect
„dormeau”,”stam”,”era” si au dublu rol.Primul rol este acela de a descrie cimitirul in viziunea poetului
iar al doilea, sugereaza permanentizarea starii de apasare sufleteasca pe care o resimte autorul din
pricina unei morti iminente.

Strofa I, surprinde elementele unui cadru spatial inchis, apasator in care eul liric se simte
claustrat. Predomina campul semantic al mortii prin cuvintele cu sens denotativ („sicriele”, ”funerar”,
„cavou”) si conotativ („dormeau”, „plumb”).Verbul dormeau din primul vers este o metafora a mortii
care sugereaza un sfarsit continuu specific liricii bacoviene. Eul liric este prezent intr-o ipostaza de
insingurare totala „stam singur”, vantul fiind singurul element care sugereaza miscarea, insa produce
efectele reci ale mortii. La nivel fonetic, consoanele „nc”,”mb”,”nt” sugereaza atmosfera apasatoare.

Strofa a II-a reprezinta un monolog interior care surprinde spleenul eului liric. Epitetul „intors”
din versul „Dormea intors amorul meu de plumb” adanceste senzatia unei lumi parasite de orice
speranta. Disperarea fiintei poetice din cauza nevrozei resmtite din cauza disparitiei iubitei este aratata
de un ultim strigat pe care acesta il face „si am inceput sa-l strig”. La nivel fonetic, se remarca
predominanta vocalelor inchise o, i si u, care dau sentimentul de vid interior, iar aglomerarea
consoanelor dure b, p, m, n, creeaza o sonoritate bizara, lugubra. Punctele de suspensie din structura
„Stam singur langa mort...” si „era frig...” reprezinta pauza afectiva care sugereaza frantura interioara si
alienarea. Ultimul vers marcheaza decaderea finala si imposibilitatea de a mai evada prin moarte.

Asadar, prin aceasta poezie, George Bacovia ramane cel mai de seama reprezentant al
simbolismului romanesc, un spirit modern,inadaptat, prizonier al crizei sale de identitate, caruia nu-i
ramane decat o salvarea, cea a creatiei.