MODERNISMUL

Tudor Arghezi, „Flori de mucigai”

1. a) Modernismul (Eugen Lovinescu)
- în literatura română apare la începutul perioadei interbelice, avându-l ca inițiator pe Eugen
Lovinescu, prin revista și cenaclul „Sburătorul” (1919)
- principiile modernismului lovinescian:
* imitația din alte culturi europene
* sincronizarea cu literatura occidentală (prin simulare se stimulează creativitatea)
* „spiritul veacului” („saeculum”), care presupune un set de tendințe culturale comune, în
aceeași perioadă, mai multor popoare. Acest spirit al veacului devine criteriul în baza căruia se
realizează imitația.
- „mutațiile” pe care le propune Lovinescu sunt:
* introducerea romanului psihologic;
* trecerea literaturii de la rural la urban;
* corelarea literaturii cu noile tendințe din filosofie și psihologie;
* trecerea poeziei de la obiectiv la subiectiv;
* traseul invers al prozei, de la subiectiv la obiectiv.
b) Modernismul liric
- cunoașterea ca ideal, posibilă prin iubire, creație, transcendență;
- abstractizarea;
- metaforizarea;
- încifrarea mesajului;
- eliberarea de convențiile versificației.

2. Autor și text
- Arghezi - poet din modernism
- opera sa este influențată de experiența pe care a avut-o în calitate de călugăr, dar și de trauma
carcerei.
- poezia „Flori de mucigai” este textul cu care se deschide volumul cu același titlu (1931).
- textul este reprezentativ pentru modernism prin valorificarea esteticii urâtului.
3. Argumente pentru încadrarea textului în modernism
a) tema poeziei
- tema este creația, iar eul liric, în ipostaza poetului modern, se vede un creator lipsit de
inspirația divină, forțat să creeze un nou tip de text.
- textul este o artă poetică, întrucât prezintă viziunea poetului despre procesul creației, inspirația
artistică, estetica poeziei, ideile poetice.

b) titlul reflectă viziunea modernismului prin estetica urâtului

- este un oximoron prin care se sugerează că noua creație armonizează frumosul, puritatea,
dimensiunea naturală (subst. „flori”) cu urâtul, degradarea ființei și a naturii (subst. cu formă
populară „mucigai”).
- prin titlu este exprimată ideea că poetul redimensionează aspectele respingătoare ale
realității, creând un nou tip de estetică.

4. Elemente de structură, compoziție și limbaj relevante pentru tema și

viziunea asupra lumii
a) lirismul
- este subiectiv, aspect relevat prin mărcile lexico-gramaticale ale eului liric, verbele și formele
pronominale la persoana I („mi”, „am cunoscut”)
- eul liric este în ipostaza de poet (verbul la pers. I „am scris”)
- creatorul realizează poezia sa prin trudă și meșteșug (verbul la diateză reflexivă „m-am silit).
- un sentiment puternic exprimat în text este suferința provocată de actul însuși al creației („mă
durea mâna ca o ghiară”).

b) structura textului
- poezia este alcătuită din două strofe, inegale ca dimensiune: un polimorf și un catren.
- versificația
* nu mai sunt respectate multe dintre convențiile prozodiei clasice: măsura versurilor nu este
constantă, iar unele versuri continuă ideea din versul anterior.
* autorul menține aceeași rimă pe parcursul poeziei, rima împerecheată.
- poezia este alcătuită din patru secvențe:
* primele 7 versuri prezintă actul scrierii.
* următoarele 5 versuri descriu noua creație („stihurile de-acum”).
* ultimele 4 versuri ale primei strofe evidențiază distanțarea creatorului modern de
modelul creației divine.
* ultima strofă pune în prim-plan efortul poetului de a crea.

- relații de opoziție la nivelul planurilor lirice

* textul lui Arghezi are două planuri lirice situate în relație de opoziție: creația divină și
poezia modernă lipsită de revelația lui Dumnezeu.
* antiteza dintre cele două planuri este marcată prin reluarea conjuncției „nici”, care
accentuează lipsa dimensiunii divine din creația modernă.
* relația de opoziție este evidențiată și prin două metafore distincte: „unghia îngerească”
(simbol pentru opera creată prin revelație divină) și „unghiile de la mână stângă (prin care este
reprezentată poezia argheziană),

c) la nivelul limbajului, se observă metaforizarea, o tendință specifică modernismului liric.

- de exemplu, metafora „Stihurile de-acum” confirmă dimensiunea de artă poetică a operei lui
Arghezi
* termenul „stihuri” sugerează tema, creația, dar, în același timp, evidențiază dimensiunea
sprirituală pe care ar trebui să o aibă opera artistică. Acest aspect este evidențiat prin faptul că
termenul este folosit, cu precădere, în textele religioase.
* adverbul „de-acum” marchează o opoziție implicită cu trecutul, punând în prim-plan
particularitățile poeziei moderne, din viziunea propusă de Arghezi.

5. Interpretarea textului
a) prima secvență a textului
- incipitul poeziei este reprezentat de pronumele cu formă neaccentuată „le-”, ceea ce creează
ambiguitate la nivelul receptării.
- ulterior, textul pune în evidență că acest pronume anticipează cuvântul-cheie al poeziei,
„stihuri”
- instrumentul de scris pentru creatorul arghezian este unghia, ceea ce simbolizează că poezia
este un rezultat al propriei ființe sufletești, iar în realizarea poeziei nu se interpune nimic străin
de eul creatorului.
- spațiul descris - „Pe un părete de firidă goală,/ Pe întuneric, în singurătate” - reface atmosfera
carcerei, dar sugerează, în același timp, starea creatorului lipsit de inspirație divină.
* firida este locul în care, de obicei, în casele tradiționale românești, se află icoana.
Adjectivul „goală” confirmă absența prezenței divine.
* sentimentul trăit de creator devine, în acest context, singurătatea, în absența un drum croit
de divinitate. (se pot adăuga alte conotații ale substantivului „întuneric”)
- sunt citați trei dintre evangheliști - Luca, Marcu și Ioan - ca modele de creatori ce au primit
revelația divină sub forma taurului, leului și, respectiv, vulturului.
- creatorul modern se vede pe sine în opoziție cu aceștia (repetarea conjuncției „nici”)
- epitetul „puterile neajutate” exprimă absența muzei divine și neputința creatorului care, totuși,
finalizează opera sa artistică. Desăvârșirea creației este sugerată prin forma de perfect compus a
verbului „am scris”.

b) a doua secvență lirică (versurile 8-12)

- constă în definirea creației din perspectivă argheziană
- o succesiune de metafore prin care este descrisă poezia
* structura „stihuri fără an” situează poezia argheziană într-o indeterminare temporală.
Acest aspect sugerează, pe de o parte, eternitatea creației, dar, pe de altă parte, se evidențiază că
aceste versuri nu reprezintă rezultatul unei experiențe anume din viața creatorului, ci sunt unei
întregi viziuni despre viață și lume.
* versul „Stihuri de groapă” descrie un aspect esențial pentru condiția umană: moartea. De
asemenea, acest vers poate fi corelat cu estetica urâtului, întrucât poezia argheziană va ilustra
universul decăzut al umanității.
* metafora „sete de apă” se referă la dorința interioară puternică de a crea. În plus, prin
această structură, se pune în lumină o altă latură a condiției umane: viața. Corelată cu versul
anterior, această metaforă ne arată că versurile argheziene vor surprinde, în aceeași măsură,
elementele contradictorii ale ființei umane.
* sintagma „foame de scrum” este o altă metaforă pentru poezie, prin care se sugerează
dorința creatorului ca, prin versurile sale, să salveze frumosul ascuns în realitatea degradată.
În plus, această metaforă se raportează indirect la imaginea Păsării Phoenix care renaște din
propria cenușă. Astfel, versurile oferă calea spre eternitate, în ciuda absenței divinității.
- prin intermediul acestor versuri se sugerează că noua creație, cea argheziană, va reflecta
aspectele omenești, profane ale universului uman. Această idee este pusă în valoare prin
termenii care definesc instinctele umane: „foame”, „sete”.

- secvența debunetează cu verbul la prezent „Sunt”, iar în ultimul vers al secvenței apare
adverbul „acum”. Astfel, creatorul descrie noua poezie, valabilă pentru un nou context uman,
fără inspirație divină. De asemenea, creatorul se vede pe sine în ipostază adamică, întrucât,
părăsit de Dumnezeu, întemeiază o nouă lume, cea a poeziei moderne.

6. Concluzie
- textul „Flori de mucigai” ilustrează estetica modernismului atât prin conținut – creatorul
modern care care își definește o estetică originală –, cât și prin limbajul potic: metaforizarea,
redimensionarea urâtului în frumos artistic.
- în consecință, opinia criticului George Călinescu confirmă originalitatea textului: „în «Flori de
mucigai» efectul artistic constă în surprinderea suavității sub expresia de mahala”.