CURS 1

EVOLUŢIA ISTORICĂ A FINANŢELOR PUBLICE.

CONCEPTUL DE FINANŢE PUBLICE
1. Finanţe – categorie economică cu caracter istoric
2. Concepţii clasice şi moderne privind finanţele publice
3. Delimitarea finanţelor
4. Finantele ca stiinta si disciplina de studiu
1. Finante - categorie economica cu caracter istoric
Comuna primitiva, dupa cum se stie, nu a cunoscut statul. In aceasta oranduire, diferite
functii publice – organizarea muncii in comun, aplanarea conflictelor intre ginti si triburi,
supravegherea respectarii obiceiurilor, a ritualurilor religioase, apararea membrlor unui trib
impotriva atacurilor altui trib – erau indeplinite de oameni alesi de catre intreaga populatie.
Organele autoritatii publice nu dispuneau de mijloace de constrangere speciale, cu timpul
insa, diviziunea sociala a muncii a condus la cresterea productivitatii muncii, la sporirea
productiei
si la dezvoltarea schimbului; si-a facut aparitia proprietatea privata, a crescut inegalitatea de
avere,
iar societatea s-a scindat in clase. O data cu impartirea societatii in clase antagoniste, a aparut
necesitatea unei institutii care sa protejeze proprietatea prvata, sa apere privilegiile celoer
avuti
impotriva celor neavuti, sa ocroteasca interesele stapanilor de sclavi impotriva sclavilor.
Aceasta
institutie care era statul si-a facut aparitia.
Separarea statului de societate in sfera relatiilor economice isi gaseste expresia in aceea ca
statul isi are veniturile , cheltuielile si datoriile sale proprii; isi procura resursele necesare
indeplinirii functiilor si sarcinilor sale cu ajutorul consrangerii pe care o exercita asupra
membrilor
societatii.
Astfel, putem vorbi de aparitia primelor elemente de finante (impozite, imprumuturi).
Finantele au aparut pe scena vietii social – economice, pe fondul dezvoltarii factorilor de
productie si a relatiilor banesti odata cu aparitia statului si instituirea fortei sale publice, adica
la
incidenta comunei primitive cu societatea sclavagista.
Finantele publice se manifesta ca relatii de natura economica, a caror substantializare
consta in formarea si utilizarea fondurilor banesti ale statului. Aparitia finantelor publice si
dezvoltarea lor ulterioara si prezenta se incadreaza in procesul obiectiv al evolutiei societatii
omenesti, avand la baza existenta a doua conditii indispensabile:
• dezvoltarea relatiilor banesti, astfel incat sa fie posibila formarea si utilizarea resurselor
statului in forma baneasca;
• aparitia statului si amlificarea functiilor si sarcinilor pe care acesta si le asuma – pentru
indeplinirea carora sunt necesare, in mod firesc, importante resurse;
Luate impreuna, cele doua conditii, au facut necesara si posibila aparitia finantelor publice,
iar mentinerea si dezvoltarea lor reprezinta efectul interrelatiilor dintre aceleasi conditii.
Aceasta
inseamna, ca relatiile financiare publice au fost si sunt generate de procesele de prelevare,
repartizare si utilizare a resurselor banesti necesare statului pentru exercitarea functiilor si
indeplinirea sarcinilor sale. In afara acestui gen de relatii financiare, in economie, au aparut si
exista finante private, in cazul carora subiectii sunt persoane fizice si juridice autonome,
diferite de
stat sau alte institutii ale sale.
Finantele evolueaza permanent si se perfectioneaza continuu potrivit schimburilor ce au loc
in ansamblul relatiilor economico – sociale.
Astfel, in primele stadii de existenta, ale oranduirii sclavagiste – cand economia avea un
caracter natural inchis – finantele publice au avut o sfera restransa de manifestare intrucat :
• o buna parte a functiilor publise de conducere, justitie sau aparare, erau onorifice fara a fi
remunerate;
• constuirea templelor si a corabiilor, intretinerea armatelor si a curtilor, organizarea
spectcolelor, rascumpararea prizonierilor si altele, erau asigurate indeosebi pe calea
prestatiilor si a
darilor in natura la care erau obligati statului sau pe calea tributurilor, a jafurilor si a trofeelor
de
razboi.
Manifestarea mai ampla a relatiilor financiare este strans legata de aparitia economiei de
schimb – o data cu care cetatenii si supusii statului sclavagist au fost obligati sa participe la
acoperirea necesitatilor publice si cu mijloace banesti.
In oranduirea feudala , relatiile marfa – bani, desi in ultimele stadii de dezvoltare a
acesteia, au cunoscut o mai mare amploare decat in sclavagism ( ele nedevenind insa
predominante). Ca urmare, pentru paza granitelor tarii, ducerea de razboaie, intretinerea curtii
domnesti, construirea de drumuri si fortificatii, ca si pentru alte scopuri, statul a continuat sa
foloseasca pe scara larga prestatiile in munca si darile in natura, veniturile domeniale si
drepturile
regaliene - care desemnau privilegiul de a incasa anumite venituri de care se bucura
monarhul in
Evul Mediu, iar mai tarziu vistieria statului. Vistieria statului se confunda, de regula, cu
“camara”
personala a domnitorului si era alimentata din impozite in bani, daruri, imprumuturi, tributuri.
Veniturile in bani aveau insa o importanta relativ redusa in acoperirea cheltuielilor statului
feudal.
Prin forma si modul de percepere a drepturilor regaliene, acestea sunt interpretate de stiinta
finantelor ca o forma de trecere de la venituri domeniale la impozite ( ca expresie actuala a
finantelor publice). In functie de contributia lor la formarea veniturilor suveranului ( respectiv
a
vistieriei pulice), drepturile regaliene au fost impartite in trei grupe astfel:
• in grupa I au fost cuprinse dreptul asupra bunurilor gasite, incarcaturii corabiilor salvate
de la innec, succesiunulor fara mostenitori si averii strainilor dupa decesul lor.
• in grupa a-II-a erau cuprinse drepturile silvice de vanatoare si de pescuit, precum si
drepturile de exploatare a subsolului si de folosire a morilor de vant.
• in grupa a-III-a au fost incluse dreptul de a bate moneda (ce a reprezentat un simbol al
puterii fiecarui senior feudal, dar si un izvor suplimentar de venituri) si derptul de judecata
(care a
adus cu sine si instituirea a menzilor si a taxelor de judecata – ca elemente concrete de finante
).
Capitalismul aduce cu sine o productie de marfuri generalizata si trecerea la preponderenta
economiei de schimb. In aceasta perioada, relatiile banesti capata o larga dezvoltare, iar
intretinerea aparatului de stat se bazeaza in exclusivitate pe folosirea resurselor banesti.
In capitalism, doua functii fundamentale caracterizeaza activitatea activitatea statului:
• functia interna (principala), de mentinere a ordinii interne si de asigurare a functionarii
institutiilor specifice noii oranduiri;
• functia externa, de aparare a tarii, a independentei si suveranitatii nationale, sau de
extinere a teritoriului prin actiuni militare agresive, anexioniste, dupa caz.
In oranduirea socialista, statul continua sa mobilizeze la dispozitia sa o importanta parte
din venitul national national si sa o utilizeze in scopul indeplinirii functiilor si sarcinilor sale.
In toate oranduirile social – economice in care au existat, finantele s-au manifestat ca relatii
sociale, de natura economica, aparute in procesul repartitiei P.I.B.-ului, in stransa legatur cu
indeplinirea functiilor si sarcinilor statului.
In cele patru oranduiri, finantele au imbracat fara exceptie, forma valorica, baneasca. Dar,
in fiecare din acste oranduiri, ele au indeplinit un anumit rol, corespunzator conditiilor
economice,
politice si sociale in care au existat, astfel:
a) Resursele mobilizate la dispozitia statului sunt produsul muncii celor ocupati atat in
sfera productiei materiale, cat si in sfera namateriala, care participa cu o parte din veniturile
lor, la
formarea fondurlor respective.
b) Prelevarile de resurse la dispozitia statului au un caracter obligatoriu. In caz de
nerespectare a termenului si conditiilor de plata, la impozitele pe venit si pe avere, statul
aplica
sanctiuni celor vinovati.
• De pe urma cheltuielilor publice profita beneficiarii directi ai acestora. Repartizarea
acestor cheltuieli pe beneficiari directi sau indirecti nu este uniforma, ci difereniata.
In conditiile economiei contemporane, in majoritatea tarilor lumii, statul devenit el insusi
un important agent economic, ca urmare a separatiei ce s-a relizat intre domeniul public si cel
privat. Avem insa de-a face si cu statul organizator si statul manager. Statul contemporan
asigura
organizarea si conducerea generala a economiei, functie ce este recunoscuta si in optica
neoclasica
a ultimei jumatati de secol. Procesele de mobilizare si alocare a resurselor banesti necesare
statului
constituie continutul unor relatii economice specifice, denumite relatii financiare publice
sau, cu
un termen generic, finante publice .
Aceasta concluzie este imprtanta, intrucat evidentiaza nu numai necesitatea obiectiva a
existentei finantelor in economia contemporana, ci si manifestarea unei varietati de relatii
financiare.
2. Conceptii clasice si moderne privind finantele publice
Conceptiile specialistilor ce abordeaza problematica finantelor publice sunt diferentite intre
ele, in functie de accentul pe care acestia il pun pe o latura sau alta a finantelor. Pornind de
aici, in
randul publicului a fost retinuta si o anumita imagine negativa. Totodata, specialistii
domeniului,
se confrunta cu obstacole reale in dezvoltarea acestora, obstacole ce sunt legate de
tehnicizarea si
specializarea finantelor publice, de eterogenitatea lor si de vicisitudinile cu caracter istoric.
Cuvantul finante isi are originea in limba latina. In secolele al XIII-lea si al XIV-lea se
foloseau expresiile “finatio”, “financias” si “financia pecuniaria”, in sensul de “plata in bani”.
Se
presupune ca aceste expresii deriva de la cuvantul “finis” utilizat adesea in sensul de “termen
de
plata“.
In Franta, in secolul al XV-lea, se foloseau expresiile “homme de finances” si “financiers”,
pentru denumirea arendasilor de impozite si a persoanelor care incasau impozitele regelui;
“finance” insemna o suma de bani si mai ales un venit al statului, iar “finances” intregul
patrimoniu al statului.
In limba germana, in secolele al XV-lea si al XVII-lea se intalnesc expresiile “Finanz”,
care insemna plata in bani, si “Finantzer”, care desemna pe camatar.
Cu vremea, cuvantul “finante” a capatat un sens foarte larg, incluzand bugetul statului,
creditul, operatiile bancare si de bursa, relatiile cambiale, s.a.m.d., adica resursele, relatiile si
operatiile banesti.
In zilele noastre, persoanele neavizate identifica frecvent notiunea de finante cu aceea de
bani, venituri in bani, resurse banesti, creante si obligatii de plata in bani, indierent de
subiectul
acestora.
Sintetizand diversele conceptii intalnite in literatura de specialitate, mentionam ca finantele
publice sunt considerate a fi:
• fonduri banesti prelevate la dispozitia statului in vederea indeplinirii functiilor si a
sarcinilor sale;
• mijloace de interventie a statului in economie, prin intermediul unor parghii sau
instrumente specifice, constituite din impozite, taxe, contributii, imprumuturi, alocatii,
subventii,
bonificatii si alte facilitati fiscale, in vederea influentarii activitatii economice;
• forme si metode concrete de administrare a banului public;
• acte juridice de dispozitie autoritara sau contractuala, vizand reluarea la dispozitia
statului a unei parti din P.I.B., in scopul inde plinirii functiilor si al realizarii sarcinilor
statului;
• relatii economice ce se manifesta in procesele de constituire si de repartizare a fondurilor
publice de resurse banesti, in scopul satisfacerii nevoilor generale ale societatii.
Analiza acestei multitudini de conceptii asupra finantelor publice releva faptul ca, in
evolutia lor se disting urmatoarele doua etape:
- cea aferenta perioadei de inchegare a finantelor ca stiinta economica de sine statatoare,
corespunzand capitalismului premonopolist ;
- cea aferenta afirmarii doctrinei interventioniste, de dupa marea criza economica mondiala
din perioada 1929-1933.
Conceptiile primei etape sunt considerate clasice , iar cele din etapa urmatoare sunt
considerate moderne.
Conceptiile clasice se intemeiaza pe doctrine liberalismului economic , ce a fost
predominaata in perioada capitalismului premonopolist. In acest cadru, in conformitate cu
principiul „laissez faire, laissez passer”, se urmarea evitarea fiecarei interventii a statului in
economie, apreciindu-se ca aceasta interventie perturba initiativa privata, libera concurenta si
actiunea legilor obiective ale pietei. Ca urmare, rolul statulu trebuia limitat la infaptuirea
sarcinilor
sale traditionale privind mentinerea ordinii interne, apararea tarii si intretinerea relatiilor
diplomatice, corespunzatoare lozincii guvernului ieftin .
Conceptiile de acest gen au prevalat in asa numita etapa a statului jandarm cand
preocuparile stiintei despre finantele publice erau orientate cu precadere spre problemele
procurarii
resurselor necesare statului, utilizarii lor cu spirit de economie, repartizarii sarcinilor fiscale
pe
categorii de platitori, contractarii si rambursarii imprumuturilor, intocmirii si executarii
echilibrate
a bugetului, respectarii anumitor reguli care tin de disciplina financiara si de buna gestionare
a
fondurilor. In acest cadru, impozitele, contributiile, imprumuturile si celelalte metode de
procurare
a resurselor financiare ale statului trebuie sa fie astfel concepute incat sa aiba si un caracter
neutru
, adica sa nu provoace modificari substantiale in repartitia veniturilor si a averilor.
In esenta, conceptele acestei periode au un pronuntat caracter juridic , ca urmare a
orientarii lor spre:
• problematica procurarii resurselor necesare statului si ale utilizarii economicoase a
acestora;
• repartizarea sarcinilor fiscale pe diverse categorii de contribuabili;
• contractarea imprumuturilor publice atunci cand este nevoie si rambursarea lor conform
conditiilor asumate de catre stat;
• intocmirea si executarea echilibrata a bugetului public;
• respectarea regulilor disciplinei financiare si ale bunei gastionari a fondurilor publice.
Conceptiile moderne despre finantele publice au la baza afirmarea doctrinei
intervetioniste , al carei promotor a fost J. M. Keynes. In virtutea acestei doctrine, statul
trebuie sa
joace un rol activ in economie, sa corecteze evolutia ciclica a economiei, intervenind pentru
prevenirea crizelor sau pentru inlaturarea efectelor negative ale acestora. In acest cadru, locul
statului jandarm este luat de statul providenta sau de statul bunastarii (statul faustian).
In definirea obiectului de studiu al stiintei finantelor, majoritatea reprezentantilor perioadei
moderne pun accentul pe latura tehnica a finantelor. Astfel, economistul american Harold M.
Groves scrie ca “ finantele publice formeaza un domeniu de cercetari care trateaza
problemele de
venituri si de cheltuieli ale guvernelor (federal, ale statelor si locale).
In unele lucrari mai recente, se apreciaza ca finantele publice reprezinta o parte a studiului
economiei, ce se refera la mobilizarea si alocarea resurselor rare. In acest context, stiinta
finantelor publice este interesata de efectele activitatii guvernamentale si ale sectorului public
asupra locarii resurselor, abordand problemele echitatii acestei alocari, precum si pe cele ale
eficentei. De aceea, ca si economia, finantele publice au o dubla dimensiune – pozitiva si
normativa.
Analiza pozitiva vizeaza construirea de modele ce au rolul de a evidentia efectele reactiilor
agentilor economico – sociali la diversele stimulente financiare sau la constrangerile impuse
prin
fiscalitate.
Analiza normativa ofera criteriile de judecata pentru a aprecia daca criteriile economice si
financiare asteptate, rezultate din actiunea parghiilor financiare, sunt sau nu dezirabile.
In abordarea moderna a finantelor publice, la unii economisti contemporani prevaleaza
conceptul economic, in timp ce la altii accentul cade pe conceptul sociologic .
Vorbind despre finante, este necesar sa facem distinctie intre finantele publice si cele
private. Expresia de finante publice este asociata cu statul, unitatile administrativ – teritoriale
si
alte institutii de drept public, in legatura cu resursele, cheltuielile, imprumuturile si datoria
acestora; finantele private sunt asociate cu intreprinderile economice, bancile si societatile de
asigurare private.
Asemanarea dintre cele doua consta in aceea ca si finantele publice si cele private,se
confrunta cu probleme de echilibru financiar. Resursele necesare realizarii functiilor si
sarcinilor
statului se procura de la persoane fizice si juridice in principal prin masuri de constrangere
luate de
autoritatile publice si, intr-o proportie mai mica, pe baze contractuale. Impotriva statului nu
se pot
lua masuri de executare silita cand institutiile publice si locale nu efectueaza cheltuielile
prevazute.
Statul pote lua anumite masuri in legatura cu moneda nationala in care se constituie
fondurile publice si in care fac toate operatiile de incasari si plati, in timp ce intreprinderile
private
nu pot influienta in mod legal aceasta moneda pe care si ele o folosesc.
Finantele publice sunt folosite in scopul satisfacerii nevoilor generale ale societatii, in timp
ce finantele private sunt puse in slujba realizarii de profit de catre intreprinzatorii particulari.
Notiunea de finante publice este adecvata situatiei din tarile cu economie de piata, in care
cea mai mare parte a mijloacelor de productie se afla in proprietatea privata, ceea ce face
posibila
si necesara realizarea unei demarcatii nete intre sectorul public si cel privat.
Ca urmare prin categoria de finante se intelege totalitatea resurselor banesti aflate la
dispozitia statului si a intreprinderii destinate indeplinirii functiilor si sarcinilor acestora.
Ca atare existenta celor 2 sectoare economice si anume sectorul privat si publice a
determinat individualizarea a doua concepte diferite si anume finantele private (finantele
intreprinderii) si finante publice (finantele statului).
3. Delimitarea finan ţ elor
Expresia de FINANŢE PUBLICE este asociată cu STATUL, unităţile sale administrativ
teritoriale şi instituţiile de drept public, in legătură cu resursele, cheltuielile, imprumuturile şi
datoria acestora.
FINANŢELE PRIVATE sunt asociate cu intreprinderile (societăţile) economice, băncile
şi societăţile de asigurare private, in legătură cu resursele şi cheltuielile acestora,
imprumuturile
primite sau acordate, creanţele de incasat şi obligaţiile de plată.
Intre Finanţele Publice şi Finanţele Private există unele asemănări, dar mai ales o serie de
deosebiri.
Asemănări:
1. Şi Finanţele Publice şi Finanţele Private trebuie să asigure un echilibru financiar pentru a
garanta funcţionarea normală a sectoarelor de activitate pe care le coordonează;
2. Şi Finanţele Publice şi Finanţele Private au un cadru organizatoric;
3. Şi Finanţele Publice şi Finanţele Private funcţionează in baza reglementărilor legale etc;
Deosebiri (mai multe decat asemănări):
1. Privind modul de colectare a resurselor
− Resursele necesare realizării funcţiilor şi sarcinilor statului (Finanţele Publice), se
procură de la persoane fizice şi juridice in principal prin măsuri de constrangere şi intr-o mică
parte prin imprumuturi şi relaţii contractuale.
− Resursele necesare intreprinderilor (Finanţele Private) pe langă disponibilităţile proprii se
procură pe baze contractuale in condiţiile rezultate din confruntarea cererii şi ofertei
(dobanda).
2. Privind posibilităţile de executare silită
− Impotriva statului şi instituţiilor sale (Finanţe Publice) dacă nuşi indeplineşte obligaţiile,
respectiv cheltuielile prevăzute, nu poate fi urmată calea executării silite.
− Impotriva Finanţelor Private (intreprinderi, societăţi) dacă nu-şi onorează obligaţiile sau
nu-şi onorează angajamentele contractuale, calea principală este aceea a executării silite.
3. Privind efectul utilizării resurselor
− Efectul utilizării resurselor colectate de Finanţele Publice este satisfacerea nevoilor
generale ale societăţii.
− Efectul utilizării resurselor colectate (formate) de Finanţele Private este in slujba unui
grup restrans respective intreprinzătorul in cauză.
4. Privind gestiunea resurselor
− Gestiunea Finanţelor Publice este supusă dreptului public (prevederi in lege)
− Gestiunea Finanţelor Private (intreprinderi, societăţi) este supusă dreptului Comercial
(contracte). Trebuie făcută precizarea că noţiunile de Finanţe Publice şi Finanţe Private sunt
specifice ţărilor cu economie de piaţă, in care se impune delimitare clară intre sectorul public
şi cel
privat. In economiile socialiste (comuniste), noţiunea de finanţe private este privată de obiect,
deoarece proprietatea este colectivă de stat sau de grup.
4. Finantele ca stiinta si disciplina de studiu
Finantele constituie o ramura a stiintelor economice si au ca obiect de studiu:
• relatiile economice care apar in procesul constituirii si repartizarii fondurilor bugetare si
extrabugetare ale administratiei centrale de stat, ale unitatilor administrativ – teritoriale si
altor
institutii de drept public, denumite generic fonduri de resurse financiare publice;
- metodele de gestionare folosite in cadrul sectorului public;
• metodele de dimensionare si repartizare a cheltuielilor publice pe obiective, actiuni si
beneficiari;
• procedura de angajare si efectuare a cheltuielilor publice din fonduri bugetare si
extrabugetare;
• intocmirea, aprobarea, executarea si incheierea bugetului de stat la diferite niveluri ale
administratiei publice;
• plasarea si rambursarea imprumuturilor de stat; administrarea datoriei publice;
• politica financiara promovata de stat;
• criteriile ce trebuie avute in vadere de organele de decizie cu prilejul aprobarii si finantarii
cheltuielilor publice;
• efectele directe si indirecte ale prelevarilor de resurse la fondurile publice, ale rapartizarii si
utilizarii acestora asupra procesului reproductiei sociale.
In conditiile economiei conteporane, finantele publice constituie o parte a relatiior banesti
prin intermediul carora, in procesul repartitiei produsului intern brut, se formeaza,
serepartizeaza si
se utilizeaza fondurile necesare indeplinirii functiilor si sarcinilor statului. Asemenea relatii
apar in
procesul repartitiei ara echivalent direct a P.I.B. si, in primul rand, a produsului intern net, in
vederea satisfacerii unor nevoi publice.
Finantele publice constituie doar o parte a relatiilor financiare, astfel ca, in sfera finantelor
trebuie sa fie incluse si acele relatii care vizeaza formarea capitalului social al agentilor
economici
si modificarea marimii acestuia, constituirea prin aporturi banesti a patrimoniului institutiilor,
asociatiilor si fundatiilor private, relatiile privind remunerarea prin dividende a capitalului, de
constituire de catre fiecare agent economic a fondurilor proprii pe seama mobilizarii
amortismentului aferent imobilizarilor corporale, a unor fractiuni din profitul net si a altor
resurse,
precum si de alocare a acestor fonduri pentru investitii, actiuni social-culturale, sponsorizari
etc.
Intocmirea, aprobarea, executarea, incheierea si controlul bugetului administratiei centrale
de stat si bugetelor unitatilor administrativ – teritoriale antreneaza un foarte mare numar de
persoane, avand atributii si raspunderi diferite: deputati si senatori in parlament, membri ai
guvernului, sefi de departamente, organe de executie in ministere, alte institutii centrale si
locale.
Metodele de gestionare aplicate in sectorul public, raspunderile persoanelor care manuiesc
bani si alte valori publice, raporturile dintre unitatile publice si dintre acestea si unitatile
privatese
reglementeaza tot prin acte ale autoritatilor publice.
Faptul ca relatiile si operatiile financiare capata o reglementare juridica, iar fondurile
publice bugetare si extrabugetare fac parte din patrimoniul public a determinat pe unii
specialisti sa
considere finantele publice ca ramura a dreptului public care are drept obiect studiul regulilor
si
operatiilor referitoare la banul public.
Acestia precizeaza ca finantele publice pot fi studiate atat din punct de vedere economic,
cat si juridic.
Raporturi la fel de stranse exista si intre finantele publice si politic. Partidele aflate la
putere definesc definesc coordontele politicii financiare a statului in programele lor de
guvernamant, iar puterile legiuitoare si executiva le accepta si vegheaza ca acestea sa fie
traduse in
viata. Autoritatile publice folosesc instrumentele financiare pentru a interveni nu numai in
domeniul economic, dar si in cel social si chiar politic. Acest lucru a determinat pe unii
economisti
sa afirme ca finantele publice constituie nu numai o ramura a stiintelor economice, dar si o
ramura
a stiintelor politice.
Observarea atenta a relatiilor, instrumentelor, institutiilor si reglementarilor financiare arata
ca finantele publice au, intr-adevar, raporturi stranse nu numai cu economicul, dar si cu
dreptul
public si cu politicul. Finantele publice sunt, prin urmare, o disciplina de granita, care se
interfereaza puternic cu economia politica, economiile de ramura si management, cu alte
discipline
de profil financiar si monetar, cu dreotul administrativ si cu cel constitutional, precum si cu
discipline care trateaza probleme sociale si politice.