Sunteți pe pagina 1din 5

Modernismul

Lucian Blaga, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

1. a) Modernismul liric - (v. Arghezi)


b) Expresionismul
- este un curent literar care poate fi considerat o tendință a modernismului.
- în literatură, se remarcă o distorsionare a realității, prin asumarea unei perspective
subiective;
- se înregistrează o supradimensionare a eului, situat în prim-planul creației literare;
- sunt exprimate toate stările eului creator: confuzie, contradicție, suferință, dar și euforie,
împlinire, desăvârșire afectivă;
- există sentimentul unei consubstanțialități între eul creator și universul natural/ cosmic.

2. Autor și text
a) Lucian Blaga – poet, dramaturg, filosof
influențat de expresionismul german
b) Concepția filosofică a lui Lucian Blaga
În „Trilogia cunoașterii”, filosoful Blaga definește două tipuri de cunoaștere:
 „paradisiacă” - de tip rațional, științific, logic; își propune să explice misterul care se
țese în jurul obiectului supus cunoașterii; efectul nu este elucidarea misterului, ci
distrugerea acestuia.
 „luciferică” - specifică creației artistice și filosofice; nu are ca scop explicarea misterului,
ci potențarea acestuia; astfel, misterul este contemplat și iubit, două atitudini specifice în
fața obiectului supus cunoașterii.

3. Argumente pentru încadrarea textului în modernism


a) Tema poeziei „Eu nu strivesc...” este cunoașterea, aspect specific acestui curent literar.
 textul ilustrează viziunea filosofică a lui Blaga. Astfel, poezia poate fi considerată o artă
poetică, întrucât definește atitudinea eului creator în fața misterelor universului.
 viziunea originală a textului constă în ideea că misterele trebuie protejate, fără a fi
explicate la nivel rațional: „nu ucid/ cu mintea tainele”
b) Metaforizarea - o trăsătură specifică a modernismului, la nivelul limbajului liric
 titlul poeziei este o metaforă revelatorie, în sensul că definește o nouă viziune despre
viață și lume.
 pronumele personal „Eu” este emfatic și pune în prim-plan perspectiva subiectivă a eului
liric, asumată de acesta în manieră expresionistă.
 acest pronume sugerează o opoziție implicită față de viziunea pe care ar putea-o avea
alteritatea.
 verbul la formă negativă „nu strivesc” confirmă viziunea filosofică a autorului, care nu
acceptă distrugerea misterelor. Forma de indicativ prezent a verbului sugerează
certitudinea și permanența acestei viziuni a eului liric.
 metafora „corola de minuni a lumii” conturează imaginea misterelor din univers. În
text, această structură poate fi pusă în legătură cu cele patru motive - „flori”, „ochi”,
„buze”, „morminte” - care esențializează tainele lumii.
 forma circulară a dispunerii misterelor, sugerată prin termenul „corola”, relevă
perfecțiunea universului alcătuit din taine.

4. Elemente de structură, compoziție și limbaj

a) versificație
 strofă amplă, un polimorf
 tehnica ingambamentului constă în faptul că măsura versurilor nu este constantă și
variază între 2 și 13 silabe; unele versuri încep cu literă mică - „și nu ucid” -, continuând
ideea din stihul precedent; textul nu are rimă, iar ritmul este unul interior.

b) planuri lirice și relații de opoziție


 textul este structurat în două planuri lirice, care corespund celor două tipuri de
cunoaștere: cea rațională (metafora „Lumina altora”) și cea poetică (metafora „lumina
mea”).
 relația de opoziție dintre cele două planuri este marcată prin conjuncția adversativă
„dar” situată în poziție mediană a textului.
 de asemenea, antiteza eu-alteritate este evidențiată și prin opozițiile de tipul: „mea” -
„altora”, „neînțelesuri” - „mintea”.

c) textul este alcătuit din 3 secvențe:


 în primele 5 versuri eul liric își definește viziunea prin negarea cunoașterii paradisiace;
 următoarele 4 versuri descriu cunoașterea rațională;
 ultima parte a poezie prezintă metaforic perspectiva luciferică.

d) la nivelul limbajului
 se poate observa că, în prima parte, predomină un câmp semantic al distrugerii: „nu
strivesc”, „nu ucid”, „sugrumă”, „întuneric”.
 verbele la persoana I sunt la forma negativă, ceea ce sugerează că eul liric refuză acest
mod de a vedea în lume;
 în partea a doua a textului, câmpul semantic dominant este cel al amplificării:
„sporesc”, „îmbogățesc”, „mărește”, „nu micșorează”, „largi”, „mai tare”. Astfel, este
confirmată viziunea eului poetic care dorește sporirea misterelor.

e) Lirismul - subiectiv
 eul liric este în ipostază confesivă (mărci lexico-gramaticale ale prezenței eului liric: ex.);
 textul este construit sub forma unui monolog interior, în care eul liric se vede pe sine în
antiteză cu alteritatea;
 în manieră expresionistă este supradimensionată viziunea eului liric despre viață și
lume.

5. Interpretarea secvențelor

a) prima secvență lirică


 incipitul constă în reluarea titlului
 sensul conotativ al substantivului „mintea” evidențiază dimensiunea rațională prin care
se poate cunoaște universul.
 această perspectivă este pusă de eul liric sub semnul negării: „nu ucid”, „nu strivesc”
 enumerația „în flori, în ochi, pe buze ori morminte” particularizează, prin cele patru
motive citate, elementele care ascund mistere.
o se poate remarca o armonizare a contrariilor: viață („flori”) și moarte
(„morminte”), apolinic („ochi”) și dionisiac („buze”)
o conjuncția disjunctivă „ori” sugerează perspectiva paradisiacă asupra lumii, la
nivelul căreia nu există posibilitatea asocierii de elemente contradictorii. Această
secvență este în relație de opoziție cu ultimul vers, în care termenul „și” ilustrează
viziunea cunoașterii luciferice.

b) ultimele două secvențe lirice


 dezvoltă „dialogul” tensionat dintre cele două forme de a percepe misterele
 metafora „vraja nepătrunsului ascuns” descrie tainele universului și sugerează atât
frumusețea acestora, cât și puritatea lor în forma inițială, nealterată de intervenția
ființei umane. De asemenea, acest vers poate fi asociat cu o secvență lirică din textul lui
Mihai Eminescu, „Scrisoarea I”: „pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns”. Astfel,
haosul originar este cel care oferă varianta ideală a misterelor.
 în ultima parte a textului, se observă o amplă comparație între lumina lunii și
cunoașterea luciferică („lumina mea”). Prin imaginea vizuală a lunii, este sugerată
„criza la nivelul obiectului” supus cunoașterii. Astfel, lumina pe care o oferă luna arată și
ascunde, în același timp. În mod similar, obiectul care se revelează prin misterele sale are
o parte fanică, prin care se arată, și o latură criptică, prin care se ascunde. În aceste
condiții, poezia lui Blaga descrie expresiv ambiguitatea misterelor.
 în fața misterelor, eul liric nu poate adopta decât două atitudini: contemplarea („sub
ochii mei”) și iubirea („căci eu iubesc”), menținând dimensiunea irațională, confuză,
ambiguă („neînțelesuri și mai mari”)

6. Concluzia
Poezia lui Lucian Blaga reflectă poetica modernismului, atât la nivel tematic –
cunoașterea –, cât și în din punct de vedere stilistic, prin metaforizare. Astfel, metaforele lui
Blaga conturează, așa cum afirmă Eugen Lovinescu, faptul că Blaga este cel mai original creator
de imagini, „imagini neașteptate și profund poetice”.