Patria Spirituală

Analizat de Bogdan Adrian Ionuț, grupa 1

Sandu Tudor (n. 22 decembrie 1896, București, România – d. 17 noiembrie 1962,

Penitenciarul Aiud, România) este pseudonimul literar al lui Alexandru Teodorescu, gazetar,
poet, monah român din perioda interbelică, cunoscut și sub numele de Monahul Agaton de la
Mănăstirea Antim și Daniil de la Rarău. Din 1948, când s-a călugărit, duhovnic i-a fost
marele Ilie Cleopa și avea să fie foarte influențat de acesta pentru restul vieții sale. Sandu
Tudor este inițiatorul grupului Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim.
Sandu Tudor putem spune cu tărie că a fost un om al echilibrelor. Deși în perioada de
avânt legionară de la sfârșitul anilor `30 au fost atrași mulți călugări, preoți sau chiar ierarhi
români, Sandu Tudor a știut să evite această capcană a naționalismului, iar mai apoi a evitat
să fie influențat de instaurarea regimului comunist. Ilie Cleopa a afirmat în amintirile sale: ,,
Rareori am văzut un om mai puțin influențabil și cumpătat ca părintele Agaton ".
Avem foarte multe analize ale istoricilor sau scriitorilor din perioada interbelică, dar
scrierile lui Sandu Tudor aduc noutăți interesante.
,, Patria Spirituală " a fost publicată în 1935 și surprinde cu extremă luciditate situația în
care se afla Europa și chiar Europenismul în perioada critică a extremelor. Europa era într-un
stadiu grav al propriei existențe și părea că se va rupe în două. Europa era slăbită de curentul
naționalist și cel comunist.
La începutul textului, autorul enunță clar eșecul Ligii Națiunilor și al alianțelor
europene, arată clar că popoarele europene nu mai nădejde. ,, Uniunea Europeană a murit
odată cu Briand " este cât se poate de clar un mesaj ce indică sfârșitul luptei pentru unificarea
Europei, dar tot autorul afirmă că ideea unei federații nu trebuie abandonată!
Sandu Tudor, analizând situația ascensiunii naziste, fasciste și comuniste și pe baza
propriilor considerente face o afirmație ce s-a dovedit profetică și avea să se împlinească
patru ani mai târziu, la 1 septembrie 1939; ,, Într-adevăr, sunt mai multe forțe obscure în
Europa, în ceasul de față, care vor izbucni pe neașteptaate datorită naționalismului șovin și
strâmt sau cu pofte hegemonice. Aceste forțe se vor înnoda odată și odată într-o nouă luptă.
Lupta aceasta va însemna cu siguranță și sfârșitul naționalismului de până acum, lichidarea
lui. " Putem afirma astfel că Sandu Tudor a anticipat criza europeană ce va degenera în război
și de asemenea a anticipat și pieirea regimurilor ultra-naționaliste.
,, Va trebui să moară această politică și să trecem la o economie și un naționalism nou. "
afirmă autorul, deci acesta este oarecum conțient de delcinul regimurilor interbelice și susține
reformarea și înnoirea lor. Acesta continuă prin a afirma existența efemeră a naționalismului,
predispus unei evoluții și dispariții ulterioare.
Autorul vede războaiele inter-statale ca o luptă fără sens ce duce doar la pierderi materiale
și umane. ,, «Războiul mondial trecut» ne-a și pus în pragul unei viitoare Europe.
Suveranitatea măruntă a fiecărei patrii în parte va trece Europei, noua patrie de mâine, într-o
suveranitate mai totală și la măsura noii economii. Statele naționale nu vor pieri, dar nu vor
mai fi decâr bunii paznici ai tradițiilor și culturii specifice locale. " Lecția pe care trebuie să o
luăm după Prima Conflagrație Mondială este clară, națiunile mici și multe trebuie să se
coaguleze politic și economic pentru a putea conlucra și supraviețui.
Comparațiile și referințele teologice nu lipsesc din acest text! ,, Urâm și persecutăm când
ar trebui să iubim, persecutându-ne pe noi înșine în vecinii și semenii noștri, așa e istoria
lumii, un șir de nesfârșite morți și reînvieri." Autorul face o aluzie justificată la cea mai mare
poruncă creștină: Să îți iubești aproapele tău ca pe tine însuți, poruncă pe care Sandu Tudor o
transformă într-o lege tainică de ghidare a statelor, văzând în iubire învierea. El afirmă că
omul începe să conștientizeze progresiv importanța celor din jur. Încă de la naștere cei mai
importanți pentru noi sunt membrii familiei, mai apoi devenind comunitatea și în cele din
urmă întreaga națiune, dar Sandu Tudor duce totul mai departe, spunând că trebuie să ne
simțim și membri spirituali ai continentului nostru european.
Sandu Tudor afimă ,, Să avem râvna de a încerca dezlegarea problemei destinului
european și noi. " Deci și noi trebuie să găsim soluții la rezolvarea acestor probleme și la
îndeplinirea idealului european, luând acest lucru ca pe o îndatorire sacră a noastră ca
europeni.