Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Povestea Lui Harap Alb
Povestea Lui Harap Alb
■ Tema triumfului binelui asupra răului, frecventă în epica populară a fabulosului, este dublată de tema
iniţierii şi a maturizării treptate a eroului.
■ Titlul: numele eroului eponim evidenţiază statutul neobişnuit, de slugă care nu provine din ţigani robi;
*oximoronul generat de simbolurile cromatice sugerează evoluţia spirituală de la ipostaza de neiniţiat la cea de
prinţ adevărat
■ Subiectul nu este original. Este întâlnit în: şase versiuni româneşti (două din Transilvania, două din
Muntenia, una din Moldova, una din Bucovina), de care basmul lui Creangă se diferenţiază prin: “intrarea în
subiect (primele trei probe), prezenţa spânului şi tema însoţitorilor năzdrăvani” (Jean Boutière).
basme din spaţiul balcanic (Grecia: Omul fără barbă al lui E. Legrand, Albania, Serbia) şi central-
european (Ungaria: Omul cu barba de aur, un basm italian din Pisa).
„Creangă umple schema universală cu imagini concrete ale vieţii ţărăneşti de odinioară, cu tipurile ei morale, cu
o realitate social-istorică şi psihologică determinată, localizând astfel fabulosul, dând personajelor
individualitate psihologică, etnică, ţărănească şi chiar humuleşteană.” (Zoe Dumitrescu Buşulenga)
■ Compoziţia: organizată pe simetrii clasice, respectând paradigma tradiţională, ordonată pe motivul călătoriei.
Harap-Alb este însă protagonistul a 3 tipuri de călătorii:
a) călătoria iniţiatică (pe parcursul căreia personajul se defineşte mai degrabă ca un antierou, boboc în
felul său);
b)călătoria de verificare (eroul probează acumularea unei experienţe şi cristalizarea unei personalităţi care
permite încadrarea în tiparele modelului eroic);
c) călătoria de înapoiere recunoaşterea / învestitura care consfinţeşte statutul de erou al
protagonistului (în această călătorie, atitudinea eroului este una pasivă, căci recunoaşterea trebuie să vină din
partea celorlalţi);
călătoriile sunt marcate, simetric, prin cele 2 morţi / învieri ritualice îi conferă eroului o identitate
temporară (Harap-Alb) şi una finală (prinţul împărat).
Se pot identifica două mari părţi compoziţionale
(fiecare însumând câte patru episoade narative), ceea ce poate susţine afirmaţia că basmul „este alcătuit din
contopirea a două poveşti” (Al. Piru).
Incipitul „Amu, cică era odată” apelează la formula consacrată, dar o personalizează prin regionalismul
fonetic şi prin suprimarea clişeului „ca niciodată, pe când…” care proiectează eposul în timp fabulos.
Cele opt episoade narative sunt marcate textual prin formula mediană „se cam duc la împărăţie,
Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste înainte mult mai este” (care apare de 7 ori).
Finalul: formula de încheiere particularizată prin nota de umor şi prin „coborâre în real” („..ş-un păcat
de povestariu, .fără bani în buzunariu…Iar pe la noi, cine are bani mănâncă şi bea, iar cine nu, se uită şi
rabdă.”)
călătoria de verificare
*motivul podului – trecerea în altă etapă: cea a maturităţii;
7.proba altruismului şi a prieteniei:
- furnicile – simbol al teluricului, al vredniciei, al modestiei;
- albinele – simbol al solarităţii şi al dualităţii dulceaţă / venin;
- uriaşii fabuloşi – apariţii antopomorfice ale unor stihii / forţe cosmice sau simbol al instinctelor şi aspiraţiilor
umane hiperbolizat;
- (eticul şi esteticul nu se mai suprapun);
probele de curtea împăratului Roş:
8. - casa de aramă încinsă (Gerilă);
9.- ospăţul pantagruelic (Flămânzilă, Setilă);
10. - alegerea macului din nisip (furnicile);
11.- păzirea fetei (pasăre ascunsă după Lună - Ochilă, Păsărilă);
- ghicirea miresei adevărate (crăiasa albinelor);
- întrecerea dintre cal şi turturică (dublul magic al eroilor);
■ Structura este specifică basmului popular: planul realului şi cel al fabulosului se suprapun („Fabulosul este
umanizat, este coborât în realitatea lumii ţărăneşti”)