Miercuri, 16.09.

2009
Curs I

SISTEMUL ARTICULATIEI UNICE

Aparatul kinetic = aparatul locomotor = sistemul musculo-scheletal =

sistemul neuro-musculo-articular, reprezinta denumiri ce reflecta acelasi lucru:
totalitatea structurilor care iau parte intr-o forma sau alta la miscare, miscare a unui
segment sau miscarea intregului tot.
Putem considera totusi ca aparatul kinetic are 3 mari componente:
- sistemul nervos care asigura comanda pe baza informatiilor aferente;
- sistemul muscular care primeste comanda si realizeaza forta motrica a
miscarii;
- sistemul articular care segmenteaza corpul permitand miscarea in
anumite limite si in anumite directii.
Aceste 3 sisteme (nervos, muscular si articular) se afla sub influenta, mai
mare sau mai mica, a altor sisteme si structuri (ex: functionarea normala a
aparatului cardio-vascular si respirator reprezinta o conditie de baza pentru o
kinetica fiziologica, influentand direct functia sistemului nervos si a sistemului
muscular.
Tesutul moale (piele, fascii, aponevroze, tesut grasos) poate bloca in anumite
conditii patologice mobilitatea articulatiei.
Dintr-un anumit punct de vedere se poate considera ca sistemul articulatiei
singurare, poate fi privit ca unitate morfo-functionala a aparatului kinetic.
Structurile (componentele) sistemului articulatiei singulare sunt:
- osul
- cartilajul
- ligamentul toate aceste elemente compunand componenta
- tendonul rigida articulara
- articulatia
- membrana sinoviala
- muschiul
- receptorul senzitiv
- neuronul

OSUL

Ca element component al aparatului kinetic, osul reprezinta suportul

mecanic si parghia oricarui segment care se misca.
Pag 1 din 5
 In afara acestui rol, osul reprezinta un rezervor de ioni activi, de Ca si P, si
reprezinta un organ hematopoetic (formator de celule ale sangelui) prin maduva sa.
Osul este format dintr-o matrice de fibre osteo-colagenice = OSTEOIT ce
reprezinta 35% din masa osoasa si este impregnata cu saruri de Ca ce reprezinta
cca. 45% sin structura osului, determinand soliditatea, forta si elasticitatea osului,
restul de 20% fiind apa.
Unitatea de baza a osului este OSTEONUL, sau SISTEMUL HAVERSIAN,
care este reprezentat ce un canal central care contine vase si nervi si este inconjurat
de straturi concentrice de matrice mineralizate.
OSTEONUL are un diametru de 200 μm, iar sistemulele haversiene se
orienteaza pe baza traiectoriei presiunilor principale exercitate asupra osului.
Cu tot aspectul sau, osul, este un organ intr-o continua remodelare, posibila
prin 2 procese biologice:
- procesul de distrugere prin OSTEOCLASTE;
- procesul de refacere prin OSTEOBLASTE.

Procesele biologice pe care le parcurge osul, sunt:

- procesul de crestere;
- procesul de intarire;
- procesul de resorbtie;
- procesul de reformare.

Aceste procese sunt puternic influentate de activitatea fizica, de varsta si,

uneori, de unele boli.
Miscarea, presiunile in ax sau laterale, reprezinta factori stimulatori ai
formarii osului prin generarea unui potential electric denumit EFECT
PIEZOELECTRIC, datorat frecarii prin alunecare intre fibrele de colagen osos.
Prin materialele pe care le contine, osul suporta diverse tipuri de forte:
 Forte de compresie;
 Forte de incovoiere;
 Forte de tractiune;
 Forte de torsiune;
 Forte de forfecare.
Aceste forte pot determina ruperea (fracturarea) osului deoarece osul are un
coeficient de deformare mic, cca.3%, inainte de a se produce ruperea. Totusi,
raportandu-ne la fortele obisnuite, cotidiene, la care este supus osul in fiecare zi,
exista un factor de siguranta cuprins intre 2 si 5. Adica, osul rezista la forte de 2 la
5 ori mai mari decat fortele obisnuite, cotidiene.
Depasirea acestui factor de siguranta determina fractura. Acest factor de
siguranta este direct proportional cu densitatea de masa osoasa.
Masa osoasa, privita ca material, determina relatia incarcare – deformare.

Pag 2 din 5
RAPORTUL INTRE PATOLOGIA OSULUI SI KINETOTERAPIE

Implicarea kinetoterapiei in afectarea osului este limitata, osul nefiind o

componenta dinamica articulara. In general se descriu 4 directii de implicare a
kinetoterapiei in patologia osului si anume:
1 – prima directie are caracter profilactico-terapeutic
Se refera la influenta prin exercitii fizice asupra dezvoltarii masei osoase.
Este dovedit faptul ca exercitiile de tonifiere musculara (in musculatura
paravertebrala), mai ales la persoanele cu osteoporoza vertebrala, determina in 3-6
luni cresterea semnificativa a densitatii osoase vertebrale.
2 – a doua directie o reprezinta momentul inceperii exercitiului fizic (ex:
incarcarea – mersul – dupa o fractura de membru inferior).
3 – a treia directie se refera la influentele negative pe care kinetoterapia le
poate exercita asupra osului. Este vorba de pericolul pe care kinetoterapia
intempestiva le poate exercita la pacientii varstnici, osteoporotici, la care exista
pericolul de fractura.
Un alt aspect este contraindicatia miscarii in cazul infectiilor osoase, sau
atentia privind incarcarea precoce sau mobilizarea precoce a unui segment osos cu
o fractura incomplet calusata.
4 – a patra directie se refera la fractura de oboseala care apare ca rezultat al
unui efort disproportionat.

REPARATIA OSULUI

Pentru os, leziunea clasica este reprezentata de fractura. Trebuie precizat ca

osul este capabil de o regenerare (reparatie) completa. Dupa fractura, se parcurg 5
stadii, care conduc la refacerea osului:
- stadiul de hematom;
- stadiul de proliferare celulara;
- stadiul de calus;
- stadiul de consolidare;
- stadiul de remodelare.

Intr-un focar de fractura, pot si contemporane 2-3 stadii.

1. STADIUL DE HEMATOM defineste o notiune mai veche, pentru ca astazi se

stie ca hematomul nu este necesar si nici semnificativ pentru procesul ulterior de
refacere. Necesar este edemul, care asigura materialul biologic de refacere a osului,
asigurand continuitatea tesuturilor si contactului intre marginile osului rupt.
Multiplicare celulara nu este posibila in spatii goale. Edemul (hematomul)
provine din focarul de fractura, ca si din leziunile tesutului moale din jur. In acest
stadiu, se produce moartea tisulara a capetelor fracturate printr-un proces de
Pag 3 din 5
ISCHEMIE locala, astfel ca osteocitele (celulele osoase) mor pe o distanta de
cativa mm.
De asemenea, se produce un fenomen de OSTEOLIZA.

2. STADIUL DE PROLIFERARE CELULARA

Moartea celulara din stadiul anterior declanseaza proliferarea celulara care
va produce la cele 2 nivele formatoare de os, respectiv SUBPERIOSTAL si
SUBENDOSTAL.
Aceasta proliferare reprezinta semnalul atat pentru formarea celulara cat si
pentru proliferarea OSTEOCLASTELOR, celule care vor distruge osul de la
capetele fracturate.

3. STADIUL DE CALUS
De fapt acest stadiu nu este obligatoriu, daca ar exista o impactare perfecta a
focarului de fractura care ar permite o vindecare perfecta fara calusare. Din pacate,
in mod curent vindecarea fracturii trece prin stadiul de calus pentru ca aceasta
impactare este mai putin perfecta.
Tesutul proliferat din fiecare fragment atinge un prag de maturare atunci
cand celulele precursoare dau nastere a OSTEOBLASTILOR, care incep sa
sintetizeze matricea osoasa, care va incepe captarea sarurilor de Ca.
Aceasta faza reprezinta FAZA CALUSULUI MOALE. Acest calus umple
canalul medular al osului.

4. STADIUL DE CONSOLIDARE reprezinta transformarea continua a calusului

moale prin apozitia minerala (depunere de Ca), proces care determina o rezistenta
tot mai buna.

5. STADIUL DE MODELARE/REMODELARE – respectiv stadiul anteriior de

consolidare se termina cu formarea unui manson care inconjura osul, canalul
medular continuind sa fie obliderat (plin).
Un calus este mai hipertrofic (mai mare) cu cat periostul a fost mai mult
decolat (desprins) de pe suprafata osului, a existat un hematom mare, imobilizarea
a fost instabila permitand mici fracturi ale calusului de apozitie in formare.
Calusul este mic daca imobilizarea este ferma si focarul de fractura a fost
impactat cu presiune.
Ex: - in cazul unei osteosinteze metalice;
- in cazul unei fixari externe,

Stadiul de modelare reprezinta o suita de procese de resorbtie a calusului cu

formarea osului pe directiile de forta normale, care, in final refac arhitectura
normala a osului.

Pag 4 din 5
 De fapt nu putem vorbi de o remodelare unica, ci de secvente succesive de
modelari/remodelari pana la repararea finala.
Realizarea acestui proces se face prin activitate piezoelectrica, care este
stimulata de incarcare, de exercitii fizice de recuperare, de mers, de stimulare
electrica/magnetica.
Activitatea piezoelectrica negativa indeparteaza materialul in exces,
remodeland osul.

(Urmeaza in cursul 2: Particularitatile reparatiei osului)

Pag 5 din 5