Sunteți pe pagina 1din 1

PARCUL NATIONAL BUCEGI Popa Andrei Lucian Matei

Parcul Natural Bucegi este unitate cu personalitate juridică a Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva şi
este unul dintre cele 27 de parcuri naturale şi naţionale din Romania.

Zona munților Bucegi, despre care exista referiri din secolul al XV-lea, a fost propusă pentru protejare
încă din anul 1936, datorită peisajelor inegalabile şi a diversității speciilor de plante şi animale specifice
acestui masiv.

Prin ordinul ministrului Mediului nr. 7/1990, a fost oficializat pentru prima dată ca Parc Naţional iar prin
Legea 5/2000, i se conferă statutul de Parc Natural, ale cărui limite au fost stabilite prin H.G. 230/2003.

Parcul Natural Bucegi este situat în partea estică a Carpaților Meridionali şi cuprinde întreg Masivul
Bucegi desfășurat sub forma unei potcoave cu deschidere sudică şi delimitat de abrupturi ce depășesc
frecvent 1000 m.

Parcul Natural Bucegi are o suprafața de 32 497 ha desfășurată pe teritoriul administrativ a 3 județe :
Dâmbovița , Prahova , Braşov. Jumătate din aceasta suprafața este cuprinsa pe teritoriul județului
Dâmbovița iar cealaltă jumătate este împărțita aproximativ egal între județele Prahova şi Brașov.

Denumirea vine de la “Buciac” sau “Buceci” așa cum apare în denumirile medievale ale secolului al XVI
– lea, acest cuvânt având semnificația de pădure de fag , această asociație vegetală acoperind o bună
parte din versanții sub 1000 m altitudine ai acestei culmi montane

Limite :

La vest -V. Brateiului şi Șaua Bucșa despart Bucegii de Masivul Leaota;

Limita Nordica este cea mai impunătoare, fiind un abrupt fragmentat de văi glaciare care domina cu
1200-1400m Culoarul Râșnovului şi Clăbucetele Predealului.

La est - Culoarul Prahovei formează limita cea mai bine definită şi cel mai impresionant abrupt
tectoeroziv din România - “Abruptul Prahovean” , străbătut de numeroase văi cu izvoare şi cascade.

La Sud - se întâlnesc pante mai domoale ce fac trecerea către Subcarpați.

S-ar putea să vă placă și