NICOLAE AL DOILEA AL RUSIEI

Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov (în rusă Николай
Александрович Романов; n. 6/18 mai 1868,[1][2][3] Țarskoe Selo, Imperiul Rus[1][4] – d. 17
iulie 1918,[5][6][7] Ekaterinburg, Gubernia Perm[*], Rusia bolșevică[8]) a fost ultimul împărat al
Rusiei. A domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul revoluției din
februarie. A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către bolșevici la ordinul lui Lenin.
Canonizat drept sfânt în Biserica Ortodoxă Rusă.

Primul război mondial

După asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand și a soției sale la Sarajevo pe 28 iunie 1914 de
către naționalistul sârb Gavrilo Princip, Nicolae șovăia în legătură cu drumul pe care trebuia să-l
urmeze Rusia. Pe de-o parte, nu voia să-și abandoneze aliații sârbi în fața pretențiilor Austro-
Ungariei, pe de altă parte, nu voia să provoace un război de proporții. Într- o serie de scrisori
schimbate cu Kaiserul, (așa numită „corespondență dintre Willy și Nicky”), cei doi își reafirmau
dorința de pace și fiecare încerca să-l determine pe celălalt să dea înapoi. Nicolae a luat măsuri
concrete în această privință, cerând ca mobilizarea armatelor rusești să fie făcută numai la
granița cu Austro-Ungaria, dorind să prevină astfel un război cu Germania. S-a dovedit însă că
era prea târziu ca relațiile și corespondența personală să oprească mersul evenimentelor. Rusia
nu avea planuri de urgență pentru o mobilizare parțială și de aceea, pe 31 iulie 1914, Nicolae a
luat decizia inevitabilă de a ordona mobilizarea generală. Aceasta a dus aproape imediat la
declarația germană de război și la dezlănțuirea primului război mondial

Execuția

Guvernul Provizoriu a hotărât la început să-i țină pe Nicolae, Alexandra și pe copiii lor închiși în
reședința imperială, Palatul Alexandru. În încercarea de a-i îndepărta din capitală și de a-i feri de
posibile vătămări, guvernul lui Alexandr Kerenski i-a mutat în Tobolsk, în Siberia, în august 1917.
Ei au rămas acolo pe durata Revoluției din Octombrie, ca mai apoi să fie mutați de guvernul
bolșevic într-un oraș controlat de Armata Roșie, Ecaterinburg. Țarul și familia sa, inclusiv
țareviciul Alexei grav bolnav, precum și câțiva servitori care îi însoțiseră, au fost împușcați în
subsolul Casei Ipatiev de un pluton de execuție bolșevic condus de Iacov Iurovski în noaptea de
16 iulie spre 17 iulie 1918. S-a crezut multă vreme că trupurile lui Nicolae și ale familiei lui au
fost aruncate într-un puț de mină în locul numit Patru Frați. La început așa a fost—cadavrele au
fost într-adevăr aruncate în acel loc în noaptea de 16/17 iulie. În dimineața următoare—când
zvonuri despre locul în care se aflau trupurile celor din familia regală au început să se
răspândească prin orașul Ecaterinburg—Iurovski a ridicat morții pentru a-i ascunde în altă parte.
Atunci când vehiculul care transporta trupurile s-a defectat în timpul deplasării către noul loc
desemnat, el a ales altă soluție și a îngropat cele mai multe cadavre într-o groapă comună
pătrată, lată de 2,5 m și adâncă de 1,8 m, a turnat acid sulfuric pe chipurile morților și a mascat
locul stivuind traverse de cale ferată deasupra. Groapa se afla pe un drum de căruțe părăsit,
Șoseaua Kroptiaki, la circa 19 km nord de Ecaterinburg. Două cadavre au fost arse.