Sunteți pe pagina 1din 8

Referat la matematica optional

Nume: Bercan Simona Mihaela


Clasa a VIII-a B
Scoala Gimnaziala “Gheorghe Tatarescu”
Teorema lui Pitagora
Teorema lui Pitagora este una dintre cele mai cunoscute teoreme din
geometria euclidiană, constituind o relație între cele trei laturi ale unui
triunghi dreptunghic. Teorema lui Pitagora afirmă că în orice triunghi
dreptunghic, suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei (latura
opusă unghiului drept). Teorema poate fi scrisă sub forma unei relații între cele
trei laturi a, b și c, câteodată denumită relația lui Pitagora:

unde c reprezintă lungimea ipotenuzei, iar a și b lungimile celorlalte două


laturi ale triunghiului.
Deși este în discuție faptul că teorema putea fi cunoscută dinaintea lui,
aceasta a fost totuși denumită după matematicianul din Grecia Antică, Pitagora
(cca. 570 – cca. 495 î.Hr.) din moment ce el este cel care, în mod tradițional, a
fost recunoscut pentru prima demonstrație a sa.[3][4] Există unele dovezi cum că
matematicienii babilonieni ar fi înțeles formula, dar foarte puține indică o
aplicație într-un cadru de lucru matematic.[5][6] Matematicienii din
Mesopotamia, India și China au descoperit teorema independent și, în unele
cazuri, au oferit demonstrații în cazuri speciale.
Această teoremă a primit numeroase demonstrații – probabil cele mai multe
dintre toate teoremele din matematică. Acestea sunt foarte diversificate,
incluzând dovezi atât geometrice cât și algebrice, cele mai vechi datând de
acum mii de ani. Teorema poate fi generalizată în diferite moduri, inclusiv prin
referire la spațiile multidimensionale, spațiile neeuclidiene, triunghiuri care nu
sunt dreptunghice sau chiar figuri care nu sunt triunghiuri, ci spațiale.
Teorema lui Pitagora este considerată un punct de interes în afara
matematicii, constituind un simbol al incomprehensibilității matematice, al
misterului, sau al puterii intelectuale; abundă referințele populare din
literatură, muzică, teatru, sau artă.
Teorema lui Pitagora:
Suma ariilor pătratelor determinate de catetele a și b este egală cu aria
pătratului determinat de ipotenuza c.
Istoric
Deși teorema i se atribuie astăzi filozofului și matematicianului grec antic
Pitagora, care a trăit în secolul al VI-lea î.Hr., se știe că a fost cunoscută de
mai multe civilizații de-a lungul timpului: indienii antici, asiro-babilonienii,
egiptenii antici, chinezii antici și alții.
Acest subiect poate fi împărțit în trei: cunoașterea tripletelor pitagoreice
(seturi de câte trei numere întregi care reprezintă lungimile laturilor unui
triunghi dreptunghic), cunoașterea teoremei propriu-zise și cunoașterea unor
demonstrații.
Tripletele pitagoreice sunt cunoscute de foarte mult timp, ele fiind folosite
pentru construirea unui unghi drept în condiții practice: o sfoară este marcată
cu noduri aflate la anumite distanțe; formând din ea un triunghi (de exemplu de
laturi 3, 4 și 5), acel triunghi va fi dreptunghic - metoda poate fi folosită de
exemplu pentru a monta vertical catargul unui vas pe mare.
Monumente megalitice de acum 6000 de ani (în Egipt) sau 4500 de ani (în
Insulele Britanice) conțin triunghiuri dreptunghice cu laturi de lungimi numere
întregi[8], dar aceasta nu înseamnă neapărat că cei care le-au construit
cunoșteau teorema. De asemenea, scrieri vechi din Regatul Mijlociu Egiptean
și din Mesopotamia menționează triplete pitagoreice.
Sulba Sutra lui Baudhayana, scrisă în secolul VIII î.Hr. în India, conține o
listă de triplete pitagoreice descoperite algebric, un enunț al teoremei, precum
și o demonstrație pentru un triunghi dreptunghic isoscel.
Sulba Sutra lui Apastamba (circa 600 î.Hr.) conține o demonstrație numerică
a cazului general, calculând arii. Unii cercetători susțin că de aici s-ar fi putut
inspira Pitagora, în timpul călătoriei sale în India.
Pitagora (aproximativ 580 î.Hr. - 495 î.Hr.) a folosit metode algebrice pentru
a construi triplete pitagoreice, conform lui Proclus. Acesta a scris însă între
anii 410 și 485 d.Hr., adică 9 secole mai târziu. După Sir Thomas L. Heath,
teorema nu i-a fost atribuită lui Pitagora timp de cinci secole după perioada în
care acesta a trăit. Totuși, atunci când autori cum ar fi Plutarh și Cicero au
vorbit despre teoremă ca fiind „a lui Pitagora”, au făcut-o ca și cum acesta era
un lucru binecunoscut și de necontestat.
În jurul anului 400 î.Hr., conform lui Proclus, Platon a dat o metodă de a
determina triplete pitagoreice care combină algebra și geometria. Există o
infinitate de astfel de triplete,forma lor generală fiind x=2uv, y=u2-v2, z=u2+v2,
unde u și v sunt numere naturale oarecare, cu u>v. După aproximativ 100 de
ani, Euclid a dat în cadrul lucrării Elemente prima demonstrație axiomatică a
teoremei.
Scris între 500 î.Hr. și 200 d.Hr., textul chinezesc Chou Pei Suan Ching (周髀
算经) conține o demonstrație vizuală a teoremei.
De fapt, nu numai că nu se poate ști cine a descoperit teorema, dar
cercetătorii nu se pot pune de acord nici în privința întrebării dacă a fost
descoperită o singură dată, ori independent în istorie de către mai multe
civilizații.
Teorema este valabilă doar în geometria euclidiană, de aceea orice
demonstrație folosește (uneori indirect sau mai puțin vizibil) axioma lui Euclid.
Demonstrații
Teorema lui Pitagora a fost cunoscută mult timp înainte de Pitagora, dar el a
fost primul care a demonstrat-o.[2] În orice mod, demonstrația atribuită lui este
foarte simplă, și apelează la o rearanjare a figurilor.
Cele două pătrate mari reprezentate în figură conțin fiecare patru triunghiuri
identice, iar singura diferență dintre cele două pătrate mari este faptul că
triunghiurile sunt aranjate într-un mod diferit. Astfel, spațiul alb din
interiorului fiecărui pătrat mare trebuie să aibă aceeași suprafață. Egalând
suprafețele spațiilor albe reiese teorema lui Pitagora, c.c.t.d.
Faptul că această demonstrație foarte simplă îi aparține lui Pitagora este
dedus din scrierile filozofului și matematicianului grec Proclus.
Este posibil ca aceasta să fie teorema cu cele mai multe demonstrații; cartea
The Pythagorean Proposition (în traducere directă Propoziția Pitagorică)
conține 370 de demonstrații.
Demonstrația cu triunghiuri asemenea
Această demonstrație are la bază proporționalitatea laturilor a două
triunghiuri asemenea, adică are în vedere faptul că raportul dintre oricare
două laturi corespondente ale triunghiurilor asemenea este aceeași, indiferent
de mărimea triunghiurilor.
Fie ABC un triunghi dreptunghic, cu unghiul drept aflat în punctul C, după
cum se observă în figură. Se desenează înălțimea în triunghi din punctul C,
astfel ca H să fie punctul de intersecție al înălțimii cu latura AB. Punctul H
împarte ipotenuza c în două părți, numite d și e. Noul triunghi, ACH, este
asemenea cu triunghiul ABC, deoarece ambele au un unghi drept (prin
definiție, înălțimea formează un unghi drept), iar unghiul lor comun este A,
ceea ce înseamnă că cel de-al treilea unghi va fi același în ambele triunghiuri,
marcat θ pe figură. Printr-o rațiune similară, triunghiul CBH este și el
asemenea cu triunghiul ABC. Demonstrația asemănării triunghiurilor recurge
la postulatul triunghiului: suma unghiurilor într-un triunghi este egală cu două
unghiuri drepte, dar și la postulatul paralelismului. Asemănarea triunghiurilor
ne conduce la egalarea rapoartelor dintre laturile corespondente după cum
urmează:

Primul rezultat este cosinusul unghiurilor θ, iar al doilea este sinusul lor.
Rapoartele pot fi scrise astfel:

Însumarea acestor două egalități rezultă în

care, prin simplificare, dă expresia teoremei lui Pitagora:

Rolul acestei demonstrații de-a lungul istorie este subiectul multor speculații.
Întrebarea care ar trebui pusă este de ce Euclid nu a folosit această
demonstrație, dar a inventat alta. O presupunere ar fi că demonstrația cu
triunghiuri asemenea avea nevoie de teoria proporțiilor, un subiect netratat
până la publicarea lucrării Elemente, astfel că teoria proporțiilor avea nevoie
de o dezvoltare mai mare la aceea vreme.

Demonstrația cu triunghiuri asemenea


Reciproca
Reciproca teoremei este de asemenea adevărată:[28]
Oricare ar fi trei numere pozitive a, b, c astfel încât a2 + b2 = c2 , există un
triunghi cu laturi de lungimi a, b, c, iar unghiul dintre laturile de lungimi a și b
va fi drept.
O formulare alternativă a reciprocii este:
Pentru orice triunghi cu laturile a, b, c, dacă a2 + b2 = c2, atunci unghiul
dintre laturile a și b are 90°.
Această reciprocă de asemenea apare în lucrarea Elemente a lui Euclid
(Cartea I, Propoziția 48):[29]
"Dacă într-un triunghi pătratul unei dintre laturi este egal cu suma pătratelor
laturilor rămas ale triunghiului, atunci unghiul dintre celelalte două laturi ale
triunghiului este drept."
Poate fi demonstrată folosindu-se teorema cosinusului după cum urmează:
Fie ABC un triunghi cu laturile a, b și c cu proprietatea că a2 + b2 = c2. Fie un
al doilea triunghi de lungime a și b, ce conține un unghi drept. Conform
teoremei lui Pitagora, rezultă că ipotenuza acestui triunghi are lungimea laturii
c = √a2 + b2, la fel cu ipotenuza primului triunghi. Din moment ce laturile
ambelor triunghiuri au aceleași lungimi a, b și c, triunghiurile sunt congruente
și trebuie să aibă aceleași unghiuri. Astfel, unghiul dintre laturile de lungime a
și b din triunghiul original este un unghi drept.
Demonstrația reciprocii de mai sus face apel însuși la teorema lui Pitagora,
dar reciproca poate fi demonstrată și fără să se utilizeze această teoremă.
Un corolar ce derivă din reciproca teoremei lui Pitagora este o metodă simplă
de a determina dacă un triunghi este dreptunghic, obtuzunghic sau
ascuțitunghic. Fie c cea mai lungă dintre cele trei laturi și a + b > c (altfel nu
există acest triunghi conform inegalității triunghiului). Atunci, sunt adevărate
următoarele relații:
 Dacă a2 + b2 = c2, atunci triunghiul este dreptunghic.
 Dacă a2 + b2 > c2, atunci triunghiul este ascuțitunghic.
 Dacă a2 + b2 < c2, atunci triunghiul este obtuzunghic.
Edsger Dijkstra a enunțat această propoziție despre triunghiul ascuțitunghic,
obtuzunghic și dreptunghic în următorul limbaj matematic:
sgn(α + β − γ) = sgn(a2 + b2 − c2),
unde α este unghiul opus laturii a, β este unghiul opus laturii b, γ este unghiul
opus laturii c, iar sgn reprezintă funcția signum.

S-ar putea să vă placă și