REFERAT – Andreea Roman (Stancu)

Etapa II - Septembrie 2020

GRUPUL ŞI PROCESUL DE GRUP

Psihodrama este o metodă de psihoterapie care explorează prin reprezentarea scenică

problemele individului. Se inspiră din teatru, folosindu-se de scenă, recuzită, roluri, dar se
deosebeşte de el prin aceea că aduce pe scenă lumea interioară a participanţilor (amintiri, vise,
relaţii, fantasme etc.) şi nu un scenariu preexistent. Este o metodă de lucru în grup şi de grup,
situaţie în care fiecare persoană devine agent terapeutic pentru cealaltă. În grupul de psihodramă
se creează o atmosferă sigură şi stimulatoare, care îndeamnă persoana să se exprime prin
reprezentarea pe scenă a diferitelor dimensiuni ale vieţii sale.

Grupul are o importanta aparte. Pe de-o parte, este important ca grupul de psihodrama să
nu fie prea mare, pentru ca fiecare participant să interpreteze un rol, pentru ca fiecare să fie
protagonist, cât mai des cu putinţă. Pe de alta parte, nu ar trebui să fie nici prea mic, pentru a
exista un număr suficient de persoane care interpretează roluri, precum şi alte persoane ce vor
susţine interpretarea prin colaborare şi participare. În general, ar trebui să existe între opt şi
doisprezece participanţi.

Un individ şi un grup pot fi doi poli opuşi care ar putea coexista şi deveni complementari.
Analiza individuală presupune lucrul cu individul în polaritatea sa arhetipală, în timp ce terapia
de grup presupune explorarea colectivului, a indivizilor – indivizi aşa cum sunt ei în relaţie cu
ceilalţi.

Grupul este contextul terapeutic în care protagonistul îşi joacă drama. Dar membri
grupului nu sunt prezenţi acolo doar în calitate de context: vindecarea adâncă poate fi făcută prin
rolul audienţei. Cu ajutorul procesului de identificare sentimentele, pot apărea în aceia care
urmăresc punerea în scenă, la fel de puternice ca ale protagonistului. Membrii unei audienţe bune
învaţă să folosească acele părţi din punerea în scenă cu care ei se identifică, să concretizeze
propiile drame interne astfel încât sentimentele care au legătură pot deveni conştiente şi valabile
pentru ei.

Psihodrama în forma ei clasică este un proces de grup în care fiecare şedinţă de două ore
şi jumătate este dedicată în special unui singur protagonist. Ceilalţi membri ai grupului lucrează
în serviciul protagonistului, sub îndrumarea a doi co-regizori calificaţi – astfel psihodrama este o
formă extravertită de psihoterapie.

Etape dezvoltării grupului:

I. Etapa dezvoltării calității de membru al echipei

- Acceptarea, tradusă prin încredere relațională, pune bazele dezvoltării grupului.
 REFERAT – Andreea Roman (Stancu)
Etapa II - Septembrie 2020

- Strategii defensive (când calitatea de membru este nesigură): unii membrii

aşteapta să fie invitați să participe la discutii, pot avea tentative de a intra în
discuţie - o gluma, un comentariu uşor etc., doresc să dea sfaturi şi să controleze
grupul, evitând conflictul cu orice preţ, vor flata sau vor încerca să îi schimbe pe
ceilalti.
- Membrii grupului matur au energie, ajung la timp, manifestă interes pentru ceilalti
şi sunt dornici să-şi comunice ideile.
II. Etapa fluxului informațional:
- Procesul individual: dilemă între a fi deschis şi a comunica ideile (dacă avem
incredere)/a sta ascuns, închis şi a adopta o poziţie defensivă (deoarece nu ne
simţim în siguranţă).
- Strategii de încurajare a comunicării deschise: luarea în considerare a tuturor
ideilor în mod deschis şi sincer; încurajarea tuturor membrilor să vorbească.;
stabilirea modului în care grupul va lua decizii şi apoi adoptarea acestui mod de
lucru.
- Semnele eșecului acestei etape pot fi: întânirile durează mai mult decât este
necesar; grupul foloseşte metode necorespunzătoare de stringere a informaţiilor
sau de luare a deciziilor; discuţiile sunt neclare sau greu de urmărit; deciziile nu
sunt clare.
III. Etapa îndeplinirii obiectivului:
- Când un grup începe să ia decizii prin colaborare se produce o trecere de la
motivaţia individuală la o motivaţie de grup. Această etapă este marcată de
productivitate. În etapa realizarii obiectivului e important ca grupul să se asigure
în privința următoarelor aspecte: Sunt aceste decizii într-adevăr ale grupului? /
Sunt membrii implicaţi în aceste decizii? / Am stabilit persoana responsabilă
pentru îndeplinirea cu succes a sarcinii? / Am stabilit criterii clare pentru
îndeplinirea cu succes a sarcinii? / Am stabilit o structură sau nişte linii directoare
pentru această acţiune?
IV. Etapa controlului/organizării:
- Grupurile care nu au rezolvat problemele legate de control şi organizare sunt
pemanent confruntate cu lupte pentru putere şi conflicte in ceea ce priveşte modul
de acţiune.
- Strategii defensive: lideri autoproclamaţi; dependenţa excesivă faţă de lider (unii
membri nu rezolva sarcini daca nu primesc direct de la lider sugestii);
contradependenţa (membrii grupului pot acţiona exact opus faţă de sugestia
liderului, sau nu fac nimic).
- Într-un grup matur, care funcţionează bine, nivelul controlului si al organizării
este marcat de independenţa: conducerea poate fi împărţită, membrii îşi
îndeplinesc sarcinile individual sau în grupuri mici, după necesităţi şi structura se
poate schimba potrivit naturii sarcinii sau membrilor.
 REFERAT – Andreea Roman (Stancu)
Etapa II - Septembrie 2020

Este important ca membrii audienţei să aibă suficient timp să împărtăşescă tot ce vine din
interiorul lor în timpul punerii în scenă, astfel încât să finalizeze propria vindecare şi descărcare
emoţională. Când membrii audienţei împărtăşesc ceea ce le-a revelat protagonistul, reduce
izolarea acestuia, reconectează grupul şi permite să se facă noi conexiuni. (Noţiunea că
reprezentarea dramatică a tragediei produce o descărcare de frică şi milă care ne duce cu gândul
secolul al IV-lea î.d.Ch., la Poemele lui Aristotel. Piesa concentrează în jurul său preocupări
adânci şi complexe centrale pentru toţi oamenii. Prin identificarea cu acţiunea o persoană poate
experimenta o descărcare a unui spectator care îndepărtează propriile sentimente dureroase şi
adânceşte înţelegerea unei vieţi dinamice ori situaţii.)

Cunoaşterea sociometriei şi a dinamicii de grup la permite terapeuţior să vadă

dimensiunea profunzimii grupului şi îi ajută să se protejeze de manipularea inconştientă a
dinamicii de grup şi chiar de propriul lor inconştient, să se repoziţioneze din greşeala din rolul de
terapet/”izolat” în cel de regizor de teatru/”vedetă” – prin intermediul acţiunii de „acting out”, de
fapt, în calitate de co-protagonişti. Aceasta înseamnă că regizorii de psihodramă care se
poticnesc fără să ştie într-o şedinţă de regizare teatrală şi-au însuşit inconştient intervenţia
terapeutică pentru ei şi au sacrificat protagonistul pentru propria lor nevoie. Conceptul de
„întâlnire autentică” (engl – encounter) se află în centrul procesului de grup.

Exerciţiile sociometrice realizate într-un grup sunt făcute pentru a face dinamica
inconştientă a grupului să devină conştientă. A pune întrebări specifice pentru a obţine răspunsuri
specifice este unul dintre aspectele active ale sociometriei: “Pe cine ar trebui să aleg să joace un
prieten vechi?”, “Cine mă intimidează?”, “Pe cine aş vrea să cunosc mai bine?” Întrebările sunt
puternice şi neliniştitoare şi vor fi folosite doar într-un grup în care membrii sunt pregătiţi să se
confrunte cinstit pentru a creşte şi ca indivizi şi ca grup. Moreno notează că aceste exerciţii au o
semnificaţie extinsă: “Numărul interrelaţiilor între indivizi (în societatea umană) influenţează
situaţia mondială într-un fel sau altul, oricât de slab.”

Sociometria de asemenea explorează rolurile pe care le alegem într-o situaţie şi felul în

care alegem să le jucăm, precum şi fenomene paralele din lumea mare. În principal, noi aducem
întreaga noastră sociometrie interioară (distribuţia noastră originală interioară de caractere şi
specificul raportării ele) în orice situaţie, şi acel simţ care ne spune cine suntem în relaţie cu alţii
interacţionează cu sociometria interioară a celuilalt. Psihodrama întotdeauna vede persoana în
întregul său context sociometric, chiar şi într-o situaţie terapeutică de unu la unu, chiar dacă este
izolată într-un context. Nici unul dintre noi nu a fost născut de unul singur într-un nimic, noi toţi
am fost născuţi într-un grup mai mare.

Sociometria, cu toate că pare complexă, este de fapt simplă deoarece este studiul a ceea
ce este – observarea atracţiilor şi respingerilor la toate nivelele interacţiunii umane, de la familie
la clasă, la societate. Mai mult, analizează datele din studiu pentru a vedea ce poate funcţiona cel
mai bine în organizaţii de la sistemele familiale la şcoli la corporaţii şi la guvernământ. Dacă ne
 REFERAT – Andreea Roman (Stancu)
Etapa II - Septembrie 2020

organizăm în funcţie de atracţia mutuală (grupuri de interes), se vor desfăşura lucrurile mai bine?
Dacă suntem capabili să permitem maximum de flexibilitate în aceste organizaţii, o să fim
capabili să implicăm mai mult individul şi să avem parte de mai puţină rezistenţă?

Grupările noastre sociometrice ies la iveală şi în situaţia terapiei de grup. Noi ducem cu
noi atracţiile şi repulsiile noastre de la un grup la altul; de asemenea preferinţele noastre şi
evaluările asupra statului sociometric. Evaluările noastre asupra statutului nostru sociometric
sunt reprezentate de rolurile pe care ni le asumăm şi jocul de rol este punerea în scenă a acelor
roluri. Şi în măsura în care evaluările noastre sunt reale şi precise ne vom simţi bine relaţionaţi.

Selecţia sociometrică: selecţia de grup

În selecţia sociometrică protagonistul este ales de întreg grupul. După încălzire, directorul
invită membrii grupului care doresc să lucreze să împărtăşească despre ceea ce ar dori să lucreze.
Când toţi cei care au dorit să vorbescă au avut această şansă, directorul, le cere celorlalţi membrii
să aleagă persoana pe cere doresc să o vadă lucrând. Fac asta mergând către persoana a cărei
dramă rezonează mai mult şi punând mâna pe umărul persoanei sau stând în spatele persoanei.
Această metodă de selecţie este adesea folosită în psihodramă.

În selecţia sociometrică protagonistul nu este ales pentru membrii grupului ar dori să-l
vadă lucrând sau pentru că ei simt că ar avea nevoie să lucreze ci pentru că se simt atraşi de
drama sa. Răspunzând la această chemare interioară reprezintă ceea ce face o selecţie
sociometrică pentru că indică cumulul de suport, identificare şi transferul care va fi disponibil
pentru protagonist din partea grupului. Cu cât este mai puternică identificarea în selecţie cu atât
suportul va fi mai mare. Nu numai că îi va da posibilitatea protagonistului să lucreze la nivelul
interior, dar va concretiza drama interioară a celor care se identifică cu protagonistul, permiţând
sentimentelor să iasă la iveală prin drama protagonistului, care mai târziu pot fi exprimate în
timpul fazei de împărtăşire.

Jocurile psihologice în grup au drept scop să experimenteze pe subiecţi o formă

particulară de învăţare şi, în plus, să furnizeze un prim nivel de stimul, activând procese care să
permită conştientizarea dimensiunilor intrapsihice şi relaţionare, în sfârşit, să faciliteze achiziţia
de noi modalităţi de gândire, simţire şi relaţionare.

Însăşi structura jocurilor psihologice oferă condiţii ce favorizează activarea proceselor

dinamice în interiorul grupurilor:

În continuarea activităţii grupului, multe sunt indiciile şi oportunităţile care se oferă

pentru a ajuta procesul de dezvoltare şi pentru atingerea scopurilor lucrului: câteodată se clarifică
unele lucruri nu numai prin atenţia acordată la ceea ce se spune, dar şi prin atenţia faţă de ceea ce
este subînţeles. Chiar şi absenţa momentană a unui membru poate furniza indicii utile, cum ar fi
faptul că grupul s-a schimbat, în ce sens s-a schimbat, ce tip de interacţiuni/sentimente s-au
 REFERAT – Andreea Roman (Stancu)
Etapa II - Septembrie 2020

modificat. Între timp, participanţii sunt invitaţi să-şi dea frâu liber imaginaţiei pe tema absenţei,
iar aceste aspecte este foarte bine să fie notate.

Sunt observate şi afecţiunile, omisiunile, competiţiile, etc. Un grup în care nu se fac

niciodată referiri la cuvintele sex, bani; participantul care nu este niciodată atacat sau sprijinit;
participantul care oferă sfaturi şi sugestii doar participantelor sau invers, grupul care nu înfruntă
sau nu interoghează conducatorul.... – toate aceste omisiuni fac parte din procesul grupului.

Adeseori, conducătorul grupului trebuie să se concentreze asupra mesajelor nonverbale

ale membrilor grupului pentru înţelegerea procesului: lenea, voiciunea, interesul, dezagregarea
pot fi uşor remarcate prin postură şi mişcări.

Procesul de diferenţiere se desfăşoară sub direcţia a două principii:

- (I) procesul devine din ce în ce mai localizat in interiorul indivizilor, producănd în

ultimă instanţă un făptaş de tipul „ţapului ispăşitor” şi alte roluri personalizate;
- (II) conţinutul certurilor devine din ce în ce mai specific.

Mai vizibil sau mai ascuns, procesul se centrează în jurul obţinerii schimbării şi devine
din ce în ce mai specific în funcţie de inabilitate, defect, neajutorare şi refuzul de a se
schimba sau „de a fi diferit”. Se aruncă o îndoială asupra abilităţii comunităţii de a-şi
face treaba. Indivizii îşi pierd individualitatea, pentru a deveni elemente personalizate, în
timp ce întreaga întâlnire dramatizează ceva ce nu merge bine.

În cadrul lucrărilor sale, Jinnie Jefferies (în Karp, 1998) accentuează faptul că analiza
procesului și definirea acestuia vor depinde de context. Ea subliniază câteva elemente de bază
care ar putea fi utile pentru „proces„: am putea alege să analizăm procesul grupului, al
protagosnitului sau al psihodramatistului sau chiar al trainerului. Suntem cu toții de acord că,
focusarea pe durata procesării poate varia în funcție de momente sau de nevoi. Concentrarea în
procesarea umanistă este în esență fundamentată pe trei dimensiuni majore în psihodramă:

- Relația dintre psihodramatist, protagonist și grup: legătura și presupusele sale inter-

influențe sunt în centrul psihodramei (Moreno, 1937). Așa cum au subliniat unii
psihologi de formație umanistă (Maslow, 1972; Rogers, 1951), climatul relațional
existent în timpul unei ședințe are o importanță primordială pentru dezvoltarea
pacientului. Una dintre trăsăturile distinctive ale psihodramei umaniste este – prin
urmare – atenția specială acordată felului de a fi a psihodramatistului precum și
climatului așteptat de încredere și intimitate, siguranță și spontaneitate care decurge
din această relație.
- Utilizarea psihodramei: un psihodramatist – în – training, în încercarea sa de a
stăpâni diferitele aspecte ale metodei, necesită feedback asupra modului în care ea/el
și-a luat rolurile variate ca psihodramatist, sau asupra abilității sale de a situa
 REFERAT – Andreea Roman (Stancu)
Etapa II - Septembrie 2020

acțiunea în ”aici – și – acum”, sau asupra felului în care a ales și a pus în aplicare
instrumentele disponibile în psihodramă precum și utilizarea efectivă a tehnicilor la
bine sau la rău.
- Aspecte teoretice și clinice: în psihoterapie, supervizarea în psihodramă nu poate
surveni, desigur, fără analizarea diagnosticului sau elementelor de prognostic a
planului terapeutic și nici în lipsa considerațiilor privitoare la legăturile dintre teorie
și observațiile clinice care determină evaluarea precisă a terapiei. Acest aspect este o
parte importantă a procesării. În procesarea umanistă, focusarea triplă nu este doar un
obiectiv formativ, ci și o premiză.

Funcții de bază ale procesării pentru grup: procesarea este de o importanță majoră
pentru dezvoltarea și procesul de învățare a grupului, principala sa utilizare fiind aceea de a duce
mai departe învățarea prin inteligența sa multiplă.

Psihodrama umanistă promovează principiul ”a lucra împreună”. Procesarea

suplimentează tocmai această funcție de bază a procesului învățării. Procesarea dezvoltă
învățarea interpersonală, facilitată de trainer. Prin intermediul procesării, fiecare protagonist
poate pune orice întrebare care a apărut în proces și poate căuta un răspuns, oferind astfel
posibilitatea ”gestalt” – grupului și lui însuși – în procesul învățării. Prin observație și întrebări,
fiecare membru al grupului poate apela la inteligența colectivă, sau, așa cum spunea Garner
(1996): la inteligența sa multiplă.

Contribuind prin stilurile diferite la inteligența multiplă, membrii grupului permit

grupului să beneficieze atât de inteligența individuală, cât și de cea colectivă. Diferențele și
asemănările sunt compensate sau suplimentate reciproc; fiecare membru contribuie la procesul
de învățare al grupului în multiple moduri diferite. Fiecare unică perspectivă a membrilor
grupului (Apter, 1996) își va aduce aportul la întreg, care este diferit și „superior„ față de suma
tuturor părților. Grupul care învață, acest forum colaborativ si închegat de interese comune,
dezvoltă propriul său corp de cunoștințe mulțumită inteligenței colective; astfel, întreaga
comunitate aflată în procesul învățării va avea beneficii.

Membri seniori ai grupului de terapie achiziţionează abilităţi sociale foarte sofisticate:

sunt în acord cu procesul; au învăţat cum să fie de ajutor când le răspund celorlalţi; au dobândit
metode de rezolvare a conflictelor; sunt mai puţin înclinaţi să-i judece pe ceilalţi şi sunt mult mai
capabili de a trăi şi exprima o evidenta empatie. Aceste abilităţi nu pot decât să ajute, servindu-i
pe clienţi în mod pozitiv în viitoarele interacţiuni sociale, şi constituie piatra unghiulară a
inteligenţei emoţionale.

Procesul de grup se referă la comportamentul membrilor unui grup şi felul în care aceştia
iau deciziile şi modul în care performează. Acesta include totodată studierea caracteristicilor
membrilor şi modul în care acestea sunt impactate de caracteristicile grupului, iar cum acestea
împreună pot duce la un grup eficient sau ineficient. Subiecte relevante sunt normele, rolurile,
 REFERAT – Andreea Roman (Stancu)
Etapa II - Septembrie 2020

statusul şi identitatea grupului, interacţiunile sociale ale grupului şi felul în care acestea
impactează membrii, schimbările din grup; relevante sunt rezultatele grupului – coeziunea de
grup, dificultăţile în comunicare, ineficienţa procesului, neimplicarea. Alte variabile ce
influenţează eficienţa procesului de grup sunt: diversitatea membrilor, tematica grupului,
compatibilitatea cu metodele/tehnicile de lucru şi diversitatea acestora.

Definiția procesului
Termenul de proces se referă la natura relației dintre indivizii care relaționaează -
membri și terapeuți. Înțelegerea deplină a procesului trebuie să țină cont de mulți factori: lumile
psihice interioare ale fiecărui membru, interacțiunile interpersonale, forțele grupului ca întreg,
mediul clinic al grupului.

E folositor contrastul dintre proces și conținut. Imaginează-ți o discuție între 2 persoane:

- conținutul constă în cuvintele rostite explicit, subiecteșe concrete, argumentele

avansate
- procesul: „Ce spun aceste cuvinte explicite, stilul participanților, natura discuției
despre relația interpersonală a participanților?

Terapeuții orientați către proces nu sunt orientați către conținutul verbal al rostirii
clientului ci de „cum” și „de ce”-ul respectivei rostiri, în măsura în care acestea elucidează
aspecte ale relației clientului cu ceilalți. Terapeutul se orientează către aspectele
metacomunicaționale ale mesajului și se întreabă de ce, sub aspectul relației, un individ face o
declarație unei anumite persoane, la un anumit moment și într-o anumită manieră ( mesaj
transmis - verbal, direct, paraverbal si comportamental)

În centrul procesului terapeutic se află identificarea conexiunilor dintre impactul real al

comunicării și intenția celui care comunică. Procesul în grup trebuie căutat nu doar în spatele
unei declarații, ci și în spatele unei secvențe de declarații, terapeutul trebuie să înțeleagă ce
dezvăluie o declarație despre relația dintre un client și ceilalți membri ai grupului, sau dintre
bisericuțe, dintre membri și lider. Terapeutul ar fi putut centra grupul pe diferite aspecte ale vieții
sale; centrarea pe proces începe cu reflecția terapeutului asupra mulțimii de factori ce pot sta la
baza unei interacțiuni

Terapeutul poate cerceta procesul, întrebându-i pur și simplu pe membri:

- Cum a simțit fiecare dintre voi ședința până acum?

- Arătați ca și cum ați avea unele reacții. (folosind aici o inferență de un grad mai înalt)
 REFERAT – Andreea Roman (Stancu)
Etapa II - Septembrie 2020

Procesul dezvoltării grupului (după J.L.Moreno)

1. Stadiul izolării organice

- caracterizat prin orientarea participanţilor către sarcinile comune,
comunicare, raportare la lider şi preocupare pentru păstrarea unei
imagini pozitive
- structura de relaţii existente deja şi demonstrabilă sociometric se extinde,
sarcina liderilor fiind orientarea percepţiilor spre grup şi construirea
încrederii în grup.
- esențială este preocuparea pentru afiliere a membrilor grupului.

2. Stadiul diferenţierii orizontale

- constă în afirmarea de sine într-un grup la care simt că aparţin, într-un

mod mai realist şi mai puţin formal.

- relaţiile de atracţie/respingere devin transparente, se construiesc relaţii în

lanţ, sunt experimentate noi „moduri de a fi” în grup şi testat suportul
grupului.

- centrarea pe diferenţiere individuală, control şi competiţie.

3. Stadiul diferenţierii verticale

- este stadiul maturizării grupului, al coeziunii şi intimităţii maxime.

- identitatea grupului este bine conturată, se afirmă puternic sentimentul

de „noi” şi se atinge un echilibru între scopul comun şi nevoile
persoanale.

Focalizarea asupra procesului: sursa de putere a grupului

Focalizarea asupra procesului este indispensabilă și reprezintă un numitor comun asupra
tuturor interacțiunilor de grup eficiente; grupurile experiențiale sunt puternice pentru că
încurajează explorarea procesului, focalizarea pe proces e celula de putere a grupului. Aceasta
este trăsătura caracteristică, unica a grupului experiențial; doar aici este permis și încurajat să
faci cometarii în profunzime despre comportamentul în aici și acum, despre natura relației
curente, imediate dintre oameni.
 REFERAT – Andreea Roman (Stancu)
Etapa II - Septembrie 2020

În interacțiunile normale dintre oameni nu se discută despre proces, comentarea procesului

fiind un comportament social tabu, considerat grosolan sau impertinent. Comentarea procesului,
intre adulti, este un comportament social tabu, considerat grosolan sau impertinent.

Elucidarea procesului:
- grupul trebuie să recunoască, să examineze și să înțeleagă procesul (pentru ca
factorul terapeutic puternic al învățării interpersonale să fie pus în mișcare)
- trebuie să se examineze pe sine
- să-și studieze propriile tranzacții
- să transceadă experiența pură
- să se dedice integrării acelei experiențe

Tehnici de elucidare a procesului:

- îndată ce clienții au fost conduși cu succes într-un tipar de interacțiune în aici și

acum, terapeutul de grup trebuie să se preocupe de transformarea acestei interacțiuni
într-un avantaj terapeutic.
- aceasta este o sarcină complexă și constă în câteva stadii:
• 1. Clienții să recunoască ce fac cu ceilalți oameni (de la tipare simple la
complexe)
• 2. Să aprecieze impactul acestui comportament asupra celorlalți și modul în acre
el influențează opinia celorlalți despre el și, în consecință, impactul aupra
modului în care se privesc pe ei înșiși
• 3. Să decidă dacă sunt sau nu satisfăcuți de stilul lor interpersonal obișnuit.
• 4. Să recunoască dorința de schimbare.
• 5. Să transforme intenția în decizie și decizia în acțiune.
• 6. Să consolideze schimbarea și să o transfere, din cadrul grupului, în cadrul mai
larg al vieții
- fiecare dintre aceste stadii poate fi facilitat de către terapeut printr-o anumită
contribuție cognitivă
- mai întâi căteva considerații preliminare:
• Cum recunoaște terapeutul procesul? - pentru a-și ajuta clienții să înțeleagă
procesul, e nevoie ca terapeutul însuți să învețe să recunoască procesul, să fie
capabil , în mijlocul interacțiunii grupului, să reflecteze; nu este ușor să spui
terapeutului începător cum să recunoască procesul, aceasta este una din
sarcinile majore ale formării; uneori procesul este urmărit nu doar prin ceea
ce se spune, ci și prin ceea ce este omis; caută incongruențele între
comportamentul verbal și non-verbal.
• Cum poate terapeutul să ajute membrii să adopte o orientare către proces? -
observațiile, punctele de vedere și înțelegerea prin care se ajunge prin
 REFERAT – Andreea Roman (Stancu)
Etapa II - Septembrie 2020

propriile eforturi sunt valorizate mai mult decât cele impuse de o altă
persoană; liderul matur rezistă tentației de a face interpretări strălucite și, în
loc să-și arate virtuozitatea, caută metode pentru a permite clienților să atingă
cunoașterea de sine prin propriile eforturi; sarcina terapeutului este de a
influența membrii să-și asume și să valorizee perspectiva procesuală;
terapeutul poate încuraja membrii să descrie punctele lor de vedere asupra
proceselor din grup, folosind abilitățile lor evidente.
• Cum pot terapeuții să mărească receptivitatea clientului la comentariile lor
de proces? - în terapie, le cerem clienților să gândească, să-și schimbe
organizarea interioară, să examineze consecințele comportamentului lor – e o
muncă grea, neplăcută, înspăimântătoare; nu e suficient să le furnizezi
informații și explicații, ci trebuie să le facilitezi asimilarea noilor informații –
există strategii pentru a ajuta clienții să facă acest efort; fii atent la remarcile
tale interpretative și la feedback-uri: nici cel mai strălucit comentariu nu are
valoare dacă clientul nu-l primește; clienții sunt întotdeauna mai receptivi la
informațiile formulate în manieră suportivă

Nu există o formulă, o linie directoare care să te ducă la elucidarea procesului,

asta este chiar arta psihoterapiei, o vei învăța cu timpul.

Bibliografie:

- Tratat de psihoterapie de grup - Irvin D. Yalom, Molyn Leszcz

- Drama interioara – Tian Dayton
- Jung & Moreno – Craig E. Stephenson
- Supervizare în psihodramă - Hannes Krall; Jutta Fürst; Pierre Fontaine
- Ce se petrece in grupuri – R. D. Hinshelwood
- Group Processes - Charles Stangor
- A Review of Psychodrama and Group Process - Yehoshua , Siu Fung Chung ;