Psihodrama utilizeaza limbajul teatrului, vorbește despre situații în termenii rolurilor pe care oamenii

le joacă, cum joacă ei aceste roluri, care sunt componentele și definiția rolului. Moreno (1946), pionier
al terapiei de grup a sugerat că atunci când un individ joacă un rol într-un grup, el va explora tipare
inconștiente, emoții inconfortabile, conflicte profunde și teme de viață semnificative, în interiorul
spațiului de siguranța al grupului terapeutic . Tiparele inconștiente și conflictele interne sunt astfel
externalizate. Funcția rolului este să pătrundă în incomștient și să îi dea acestuia ordine și formă.
Oamenii experimentează dificultățile, mai degrabă decât să vorbească despre ele în mod detașat. În
consecință, individul va fi capabil să capete o nouă conștiință și o noua înțelegere. Această
conștientizare permite o mai mare claritate în privința alternativelor existente pentru schimbarea
modelelor de viață.
În plus față de rolul pe care o persoană îl joacă, există un alt nivel al jocului de rol, nivelul meta care
descrie funcția de a reflecta asupra, de a comenta despre, o negociere conștientă, o modificare a
rolului jucat și a componentelor sale. Teoria rolurilor sociale se concentreaza mai mult pe actor, însă
pentru fiecare rol jucat apar și alte întrebări:
- ce rol urmează sa fie jucat (autorul);
- cum altfel ar fi putut fi jucat rolul (regizorul)
- de ce ar mai fi fost nevoie ca acest rol sa fi fost jucat cu succes (producatorul)
- cat de eficient a fst jucat rolul, luând în calcul o varietate de criterii (criticul)
Aceste roluri sunt ceea ce in psihanaliza sau in psihologia cognitiva numim observarea eu-ului sau
functiile meta-cognitive. Limbajul rolului face ca acest proces de auto-reflectare sa fie mai concret.
Teoria rolurilor oferă un limbaj și o abordare familiară, atât ideea de rol, distribuție, personaje, este
familiară, cât și diferența între actor și piesa care se joacă. Relativ familiară este și ideea analizei
interacțiunilor prin observarea actorilor, definirea rolului lor, a componentelor rolurilor și prin
observarea a cât de bine sau slab a fost jucat rolul.
Definitia rolului
In accepțiunea lui Moreno, rolul poate fi definit ca forma actuala si tangibila pe care o ia sinele. Rolul
poate fi identificat cu formele reale și perceptibile pe care le poate lua sinele. Rolul este forma de
functionare pe care si-o asuma individul in momentul in care reactioneaza la o situatie specifica in
care sunt implicate si alte persoane sau alte obiecte. Rolul este reprezentarea simbolica a acestei
forme de functionare perceputa de individ si de ceilalti. Forma este creata de experientele trecute si
de tiparele culturale ale societatii in care traieste individul și este susținută de caracteristicile specifice
ale abilităților productive ale persoanei însuși. Fiecare rol are doua laturi, una privata si alta colectiva
si este o fuziune de elemente private si colective.
Teoria psihodramatica a rolului cuprinde conceptul de rol in toate dimensiunile vietii. Rolul incepe la
nastere încă din etpele nonverbale ale vietii si continua pe tot parcursul vietii individului si a sociuslui.
Dimensiuni ale teoriei rolurilor
Teoria rolurilor include trei dimensiuni
- rolurile sociale care exprima dimensiunile sociale,
- rolurile psihosomatice care exprima dimensiunile fiziologice (ex rolul celui care mananca si rolul
sexual, dormitul, excreția, expresiile faciale sau posturile habituale, teritorialitatea, cum ne
comportăm când suntem bolnavi, oamenii care sunt pe moarte)
- rolurile psihodramatice care exprima dimensiunea psihologica a sinelui care utilizează contextul
dramatic sau imaginativ, în care experiența persoanei se extinde peste constângerile realității fizice
curente. Aceasta categorie ar trebui numită roluri psihologice, de vreme ce există deja în minte.
Catgoria rolurilor psihologice include de asemena amintirile, anticiparea viitorului, speranța sau frica.
Rolurile sociale se dezvolta intr-o etapa tarzie si se bazeaza pe roluri psihosomatice si psihodramatice,
ca forme timpurii de experienta.
Formele psihodramatice ale jocului de rol (inversarea rolului, identificarea de rol, jocul dublu si in
oglinda, toate contribuie la dezvoltarea mintala a individului.
A juca un rol implică grade diferite de creativitate. O persoană se poate comporta în funcție de
anumite modele date, imită, urmează reguli evidente. Moreno a numit asta rol luat. Apoi oamenii
încep să adauge elemente din stilul personal, noutăți sau mici inovații, ei se joacă cu rolul, ceea ce
Moreno a numit rol jucat. La un anumit moment oamenii sunt suficient de în siguranță, ei introduc
inovații radicale, recreaza rolul, Moreno a numit asta crearea rolului.
Profunzimea rolurilor
În orice rol există un grad de dezvăluire, admis în mod explicit sau implicit.
- există lucruri care sunt admise a fi suse în general în societate
- exisă al doilea nivel, ceea ce se poate spune prietenilor care sunt de încredere, sau terapeutului, dar
nu este dezvăluit lumii; acest nivel implica discreție și secrete;
- al treilea nivel pre-conștient, oamenii au gânduri care pătrund în conțtiință dar care sunt oarecum
inconfortabile și sunt respinse; Aducerea acestui nivel în conștientizarea explicită permite ca aceste
lucruri să fie tratate mult mai constructiv; Aceasta este temta principală a psihoterapiei si a
psihodramei exploratorii.
- la un nivel mai adânc este inconștientul, acele sentimente și idei care nu pot fi admise. Cu o
susținere adecvată, cu încurajare, prin tehnici diferite, de la asociațiile libere la exercițiile corporale,
care permit exprimare directă a afectelor, imaginile și sentimentele pot fi aduse la suprafață la
început în pre-conștient și de acolo într-un punct unde pt fi împărtășite celor de încredere;
Functia rolului
Functia rolului este de a intra din lumea sociala in inconstient si de a-l modela, de a-l ordona. Exista o
relatie a rolurilor cu situatiile in care opereaza individul, iar relatia de rol este semnificativ relationata
cu eul.
Pentru fiecare individ, exista un rol oficial in acord cu care este de asteptat ca el sa traiasca. Insa
individul dorește să întrupeze mai multe roluri decat cele pe care are voie să le joace în viața reală și
de asemenea si mai multe varietăți în cadrul aceluiași rol. O persoană deține diverse roluri în care vrea
sa devină activă și care sunt prezente în ea în diverse etape ale dezvoltării. Aceste unități individuale
multiple exercită o presiune asupra rolului oficial manifest, presiune din care se naște un sentiment de
angoasa. Fiecare individ are o serie de roluri în care el se vede pe sine insuși și se confruntă cu o serie
de contraroluri în care îi vede pe ceilalți din jurul său. Acestea se află în diverse etape de dezvoltare.
Eul apare ca fiind rolurile în care individul acționează, tiparul de relații de rol care se concentrează în
jurul unui individ.
Influența rolului asupra dezvoltării personalității
În conceptul ontologic morenian, personalitatea individuală este susținută și manifestată prin forme
sau "structuri operative" denumite roluri. Personalitatea este fondată, este dezvoltată și definită în rol
și prin rol, : "Rolurile nu ies din sine , dar sinele iese din roluri "(Moreno, 1985, pg. 36). Astfel, conform
ideii lui Moreno, rolul nu este definit ca o simplă manifestare a personalității sau rolul nu este atribuit
personalității, ci mai degrabă el constituie un element bine întemeiat al personaliății, deoarece prin
interacțiunea contextualizată dintre roluri, se realizează procesele de dezvoltare și definiție ale sinelui.
Luarea rolurilor
În teoria rolurilor, Moreno identifică trei metode prin care se poate realiza relația dintre actor și
rolurile pe care sunt chemați să le joace (ele corespund atât celor trei nivele diferite de spontaneitate
a acțiunii, cât și trei etape evolutive în dezvoltarea personalității): "luarea de roluri", adică luarea unui
rol finalizat, pe deplin stabilit, care nu permite individului nici o variație, nici un grad de libertate,
"jocul de rol", care permite individului un grad ridicat de libertate și "crearea de roluri", care permite
individului un grad înalt de libertate, ca de exemplu" jucătorul de spontaneitate ". (Moreno, 1964,
pag. 76).
Moreno a făcut diferența între luarea de roluri și jucarea de roluri. Pe măsură ce o persoană devine
familiară cu un rol sau pe măsură ce se simte sigură într-un rol, există tendința de a-i explora
granițele, de a începe să se joace cu rolul, de a aduce variații, de a adăuga un stil personal, de a
experimenta posibilitățile. În luarea de roluri există un potențial al creativității, prin care rolul este
modificat uneori chiar acesta provoacă așteptările generale ale normelor sociale. (Ex: femeile care au
inceput să-și afirme drepul de a fi mama și de a avea o carieră au redefinita acest rol). Creativitatea în
rol presupune:
- a juca mai conștient un rol pentru a-i absorbi caracteristicile care este parte a procesului terapeutic;
- luarea conștientă a rolului unei alte persoane pentru a întelege acea persoană. În plus, cineva poate
să exerseze asta pentru a comunica mai empatic; În timp ce a lua un rol este cumva ceva superficial,
luarea de roluri în mod empatic necesita cultivarea conștientă a unor abilități.
Rolul și contra-rolul
Rolul este astfel caracterizat ca primul aspect calificativ pentru a fi relațional intrinsec: "rolul implică o
relație cu ceilalți ... dacă nu ar exista în afara noastră, nu ne-ar putea fi atribuit rolul. Un rol necesită
întotdeauna o polaritate, adică două entități care creează o relație prin interacțiune. În cadrul acestei
bipolariții, Moreno diferențiază cele două entități prin atribuirea rolului unuia și contra rolului celuilalt
...... Primul termen este atribuit polarității în care se găsește subiectul, și el, din punctul său de vedere,
percepe relația și o descrie într-un fel anume; al doilea termen este atribuit elementului care îl descrie
pe "celălalt". "(Boria, 1997). Prin urmare, în interacțiunea dintre doi oameni, a numi într-un fel sau
altul pe fiecare dintre cei doi oameni, acest fapt este numai în funcție de punctul din care este privită
problema; în acest sens, termenii sunt absolut interschimbabili; caracteristicile care definesc
semnificativ rolul si contra-rolul sunt interschimbabilitatea, simetria, complementaritatea,
reciprocitatea. Rolul și contra rolul sunt simetrice, deoarece relația care le conectează este dezvoltată
pe un plan de egalitate absolută; ele sunt reciproce în sensul că identitatea fiecăruia dintre cele două
este definită și susținută de cealaltă: fiecare rol este structurat și se conformează interacțiunii cu
rolurile contrare întâlnite; și în același timp ele sunt de asemenea complementare, prin faptul că
semnificațiile încorporate în fiecare dintre cele două găsesc referință și integrare în semnificațiile
înțelese ale celuilalt. In spațiul terapeutic, relația terapeut-pacient poartă și ea aceste caracteristici,
prin faptul că relația însăși poate fi considerată un caz particular de relație de rol-contra rol, aspect
care are consecințe importante in procesul de diagnosticare.
Rolul dublu, oglindă și inversarea rolurilor
Rolul are, în general, o funcție de bază în ceea ce privește formarea și crearea personalității unui
individ; acest lucru se aplică în special unui grup de roluri speciale pe care persoana, pe parcursul
existenței sale și a dezvoltării treptate a personalității, le trăiește: rolul dublu, oglindă și inversarea
rolurilor. Funcțiile rolurilor duble, oglindă și inversarea rolurilor se referă la situațiile relaționale
pentru care una dintre persoanele implicate în acestea este activată pentru: în primul caz să se "simtă
cu" și "înăuntrul" celuilalt, pe un fundal de împărtășire intensă, care nu implică totuși pierderea
individualității diferitelor persoane; în al doilea rând, să perceapă din exterior aspecte și caracteristici
ale celuilalt, să le amâne, beneficiind de posibilitatea ca aceștia să perceapă dintr-un punct de
observație aflat în afara lui, datorită acestei contribuții; în al treilea caz, individul, plasându-se în
punctul de vedere al celuilalt, luând acest lucru, pe lângă perspectiva observării, emoțiilor, gândurilor
și modelelor comportamentale.
Funcțiile menționate anterior corespund, de asemenea, ordinelor specifice ale relațiilor care plasează
progresiv ființa umană ca fiind implicată în evoluția sa ca persoană și ca subiect social, conform unei
cronologii care vede dublul urmat de oglindă, apoi ajungându-se la inversarea rolurilor; prin urmare,
configurațiile specifice din câmpul relațional (în conformitate cu metodele preferențiale ale rolurilor
duble, oglindă și inversă) corespund unor etape evolutive destul de distincte și definite. În consecință,
la un moment dat, rolul de dublu, oglinda și inversarea rolurilor, se formează la un anumit punct, așa
cum se întâmplă pentru fiecare tip de rol, ca configurații operative pe care subiectul și le asumă și ca
model pentru dinamica relațională care implică două sau mai multe persoane. Ca modele relaționale
rolul de dublu, oglinda și inversarea rolurilor pot fi definite atât ca roluri, cât și ca contra roluri, atâta
timp cât în cadrul interacțiunii ce urmează a fi structurată, conform metodelor menționate, subiectul
presupune puțin câte puțin și dă rezultate până la punctul de vedere găsit cu privire la o poziție activă
sau pasivă. Cu alte cuvinte, individul pe care se concentrează atenția, pe parcursul observării (în
scopuri de diagnosticare sau în alte scopuri), va constitui un rol dublu, oglindă sau inversarea rolurilor,
sau invers, va relationa cu un rol corespunzator dublu, oglindă, sau rol inversat, în funcție de faptul
dacă acesta este subiectul promotor al funcției corespunzătoare sau dacă este caracterizat ca
beneficiar pasiv sau referință al acestuia.
Punerea în scenă a rolului
Rolul este unitatea de baza a culturii. Eul și rolul se află într-o continuă interactiune. Percepția rolului
este cognitivă și anticipează răspunsurile la îndemână. Punerea în scenă a rolului este o aptitudine de
reprezentație. Poate exista un grad ridicat de percepție al rolului, și aceasta poate fi însoțită de o
aptitudine slabă pentru punerea în scenă a rolului și viceversa. Jocul de rol este o funcție atât a
percepției rolului, cât și a punerii în scenă a rolului. Antrenamentul pentru rol, în contrast cu jocul de
rol, reprezintă un efort, prin intermediul repetiției rolurilor, de a juca adecvat în situațiile viitoare.
Plus-realitatea
Viața intra-psihică și viața extra-psihică prezintă anumite dimensiuni intangibile, invizibie, care nu sunt
întru totul trăite sau exprimate care au fost numite de Moreno Plus-realitate. Pentru ca aceste
elemente să fie aduse la suprafață în cadrul terapeutic este nevoie să folosim operații și instrumente
suplimentare.
Inversarea rolurilor
Inversarea rolului este una dintre tehnicile plus-realității. Moreno invita oamenii să trăiască după
regula de aur, inversarea rolurilor, imaginându-și cum ar fi să fie cealaltă persoană, promovând în
acest fel empatia, compasiunea și reflectarea de sine. Apare atunci când un participant într-o
psihodramă, în special protagonistul, își schimbă rolul cu altcineva pentru a obține o altă perspectivă
și pentru a privi situația din punctul de vedere al celuilalt. Exemplu: Protagonistul, fiul, într-o situație
interpersonală cu mama lui, "intră în pantofii mamei sale", în timp ce mama intră în pantofii fiului ei.
Mama poate fi adevărata mamă, așa cum se întâmplă în psihodrama "in situ", sau poate fi
reprezentată de un ego auxiliar. În inversarea rolurilor, fiul o pune în scenă acum pe mama, mama îl
pune în scenă pe fiu. Distorsiunile percepției interpersonale pot fi aduse la suprafață, explorate și
corectate în acțiune. Fiul, care este încă el însuși, trebuie acum să pereapă modul în care mama lui
simte și se percepe pe sine; mama, adică acum fiul, trece prin același proces. Inversarea rolurilor a
fost pentru Moreno singura cea mai importantă tehnică a psihodramei și a sociodramei, cea care
permite tuturor să înțeleagă lumea interioară a tuturor celorlalți. Aceasta necesită o capacitate de
empatie, dar merge cu un pas mai departe prin punerea în scenă lumii celeilalte persoane. Atunci
când protagonistul poate fi, temporar, o altă persoană, aceasta își pierde puterea și vraja asupra sa, în
plus protagonistul câștigă puterea ei pentru sine; Sinele protagnistului are ocazia să se reorganiza,
elementele posibil despărțite sunt reunificate, sunt integrate și astfel protagonistul ajunge la un
sentiment al puterii și al ușurării, la un catharsis al integrării.
Prin intermediul inversarii rolurilor, actorul incearca sa se identifice cu un altul. Insa acesta inversare
de rol nu are loc oricum. Persoanele care se cunosc in mod intim, inverseaza rolurile mai repede decat
persoanele care sunt separate de o mare distanta psihologica sau etnica. Aceasta se explica prin
dezvoltarea strarilor co-constiente si co-inconstiente. Acestea sunt stări pe care partenerii le-au trăit
și e-au produs împreună și care pot fi reproduse sau repuse în act doar împreună. O stare co-
conștientă sau una co-inconștientă nu poate aparține unui singur individ, iar repunerea ei în scenă se
poate face doar cu ajutorul tuturor partenerilor implicați în episodu respectiv.
Jocul de rol
Jocul de rol este o alta tehnică importantă a plus-realității. Ajută persoana să învețe să funcțineze mai
eficient în rolurile sale din realitate (angajat, angajator, student, parinte, iubit, prieten, etc). Jocul de
rol permite protagonistlui să încerce și să eșueze într-un rol, permite protagonistului să încerce
diferite variante ale rolului până când acesta descoperă anbordări noi ale situației de care se teme pe
care le poate aplica apoi în viața însăși.
Caracteristicile rolului
Referindu-ne la "schema de rol", elaborată de unul dintre studenții lui Moreno, ego-ul este condus, în
esență, la conștiința de sine; sinele este considerat un fel de membrană dinamică care înconjoară eul,
aflat în legătură directă și sintetică cu emoțiile experimentate de acesta și cu mecanismele sale de
apărare; rolurile sunt considerate în mod fundamental ca având funcția de "legătură" sau extensie, un
instrument pentru stabilirea relațiilor, a eului în structura socială (prin câmpul dinamic, supus
extinderilor și contracțiilor, reprezentat de sine). În acest cadru interpretativ, ele pot fi codificate,
astfel:
- puțin dezvoltat care nu reușește să-și atingă scopul (întâlnirea și legătura cu contra-rolul), subiectul
nu părăsește zona legată de sine; există subiecți cu schimbări ușoare de dispoziție și activări
defensive, care, în raport cu rolul, trăiesc o implicare generală și o discriminare insuficientă;
- moderat dezvoltate care își găsesc punctul de contact cu contra-rolul foarte apropiat de limita eului,
- roluri bine dezvoltate, care se bazează pe aprovizionarea energetică din emotivitatea sinelui, fiind
bine dezvoltate și definite, depășesc cu fermitate limitele, sunt clar observate de către subiect în
scopul ajustărilor necesare, în timp ce acesta interacționează într-o continuu și adecvat
(corespunzător nevoilor lor pentru care se formează și se activează) în relația cu lumea exterioară;
- aproape absent sau total absent la o persoana (dezinteres în rol, indiferenta)
- pervertit intr-o functie ostila (roluri prezente dar neaplicate în mod adecvat în ceea ce privește
nevoile persoanei și situația contextuală);
- pseudo roluri, de asemenea numite "roluri ortopedice", care sunt altoite pe roluri puțin dezvoltate,
în corespondență cu o situație socială închisă și / sau cu un ego slab și sunt rezultatul temporar și
subrogator (cu privire la o acțiune mai adecvată în sensul auto- determinare și libertate și noutate) a
încercării sale de a răspunde la solicitările presante ale contextului.
Din punct de vedere al dezvoltării sale în timp, un rol aflat în oricare din categoriile de mai sus poate
fi:
- niciodată prezent;
- prezent față de o persoană, insa nu fata de alta;
- prezent o data in trecut fata de o persoana, sau într-o situație, insa disparut in prezent;
Fiecare rol se caracterizează prin două aspecte sau caracteristici de bază: este real, concret și prin
urmare imediat percepabil, descifrabil, ușor de recunoscut și definibil; și, în același timp, este o
"reprezentare simbolică", adică este amânată la altceva. Primul aspect privește dimensiunea
"structurală" care reprezintă forma asumată și reprezentată de ceea ce percepem perceptiv prin
observare; al doilea aspect se abate de la semnificațiile pe care această structură le implică și aduce
cu sine realitatea subiectivității cu care ne raportăm.
Măsurarea rolurilor
Exista astfel:
- utilizarea ca normă a proceselor care nu permit nici o schimbare, adică a rolurilor conservate, care
nu permit nci o schimbare (Hamlet, Othello)
- utilizarea ca normă a rolurilor sociale prescrise in mod rigid de obiceiuri si forme sociale legale (rolul
social de polițist, judecător, medic)
- a permite unui subiect să dezvăluie un rol in statu nascendi, plasandu-l in situatii de la foarte putin
structurate la foarte organizate;
- a plasa un numar de subiecti care nu se cunosc intr-o situatie careia trebuie sa -i faca fata impreuna;
- analiza diagramelor si sociogramelor de roluri ale indivizilor si ale gupurilor din punctul de vedere al
interactiunii rolurilor, al formarii acumularilor de roluri si al predictiei comportamentului viitor.

Exercițiu
Formam grupuri de trei in care A si B joaca, C este observator
A rememoreaza o situație conflictuală relațională din prezent sau din trecut
A descrie propria situație de viață, percepțiile, așteptările, temerile, dezamăgirile
A descrie comportamentele replicile celuilalt partener
A descrie, B asculta si retine rolul prtenerului
Scena 1: punere in rol A este in rolul sau, B preia rolul partenerului
Scena 2; schimb de rol A preia rolul partenerului, B preia rolul lui A

Scpul exercițiului: este ca fiecare sa simta moduld e gandire si tparele de comportamnet ale celuilalt