Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
net/publication/235908568
CITATION READS
1 471
1 author:
Claudia Tuclea
Bucharest Academy of Economic Studies
41 PUBLICATIONS 67 CITATIONS
SEE PROFILE
Some of the authors of this publication are also working on these related projects:
Shaping the determinants of competitiveness - competitive strategy relation in hospitality industry View project
All content following this page was uploaded by Claudia Tuclea on 20 May 2014.
1 Suport teoretic
Literatura despre întreprinderile mici şi mijlocii devine tot mai bogată. Aproape toate
cărţile dedicate întreprinderilor mici şi mijlocii prezintă rolul acestora în economie, evoluţia
cantitativă şi calitativă, disputele pe marginea criteriilor de definire.
Aici vom spune doar atât: în România, asemenea Uniunii Europene, întreprinderile mici şi
mijlocii sunt definite după un singur criteriu: numărul de salariaţi. Desigur, existenţa unui singur
criteriu reprezintă un compromis, însă unul necesar, mai ales prin prisma facilităţilor fiscale
acordate acestui tip de întreprindere.
Astfel, după numărul de salariaţi, întreprinderile se împart, indiferent de domeniul de
activitate, cifra de afaceri, rata profitului sau alt indicator de performanţă economico-financiară,
în:
9 întreprinderi mici, până la 49 de salariaţi, inclusiv;
9 întreprinderi mijlocii, între 50 şi 249 de salariaţi;
9 întreprinderi mari, de la 250 de salariaţi.
1
Legiuitorul defineşte mai întâi întreprinderea ca reprezentând „orice formă de organizare a unei activităţi
economice, autonomă patrimonial şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul
obţinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piaţă, în
condiţii de concurenţă“.
Conform prevederilor acestei legi, întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară
activitatea în sfera producţiei de bunuri materiale şi servicii, se definesc, în funcţie de numărul
mediu scriptic anual de personal, după cum urmează:
9 până la 9 salariaţi: microîntreprinderi;
9 între 10 şi 49 salariaţi: întreprinderi mici;
9 între 50 şi 249 salariaţi: întreprinderi mijlocii.
Legea 133/1999 nu se aplică societăţilor bancare, societăţilor de asigurare şi reasigurare,
societăţilor de administrare a fondurilor financiare de investiţii, societăţilor de valori mobiliare,
societăţilor cu activitate exclusivă de comerţ exterior, precum şi societăţilor comerciale care au
ca acţionar sau asociat persoane juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele două condiţii: a)
au peste 250 de angajaţi şi b) deţin peste 25% din capitalul social.
De prevederile acestei legi beneficiază întreprinderile mici şi mijlocii cu o cifră de afaceri
anuală echivalentă cu până la 8 milioane euro.
Microîntreprinderile sunt supuse unor reglementări speciale. Noutatea în ceea ce priveşte
modalitatea de impozitare a fost adusă de Ordonanţa Guvernului 24/2001 privind impunerea
microîntreprinderilor, aprobată de Legea 111/12.04.2003.
Conform acestor reglementări, în categoria microîntreprinderilor intră persoanele juridice
care îndeplinesc cumulativ, la 31 decembrie anul precedent, următoarele condiţii:
a) sunt producătoare de bunuri materiale, prestatoare de servicii şi/sau desfăşoară activitate
de comerţ;
b) au de la 1până la 9 salariaţi inclusiv;
c) au realizat venituri reprezentând echivalentul în lei de până la 100000 euro inclusiv;
d) au capital integral privat.
Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 1,5% asupra sumei totale a veniturilor
trimestriale obţinute din orice sursă. Rămâne de văzut cât timp va rezista această facilitate,
existând indicii că nu este agreată de organismele specializate pe aceste probleme în Uniunea
Europeană.
În general, despre o întreprindere mică se spune că este viabilă numai dacă a reuşit să
supravieţuiască primilor 5 ani de la înfiinţare. Deşi natura problemelor de importanţă vitală poate
să varieze, atât statisticile oficiale, cât şi studiile întreprinse de alte organizaţii ne dau o imagine
destul de clară a tipurilor de probleme cu care se confruntă întreprinderile mici1.
Dificultăţile majore apar din următoarele cauze:
i) probleme de constituire (în primii unu-doi ani de activitate: găsirea de clienţi,
dezvoltarea de produse etc.);
ii) probleme de consolidare (în următorii doi-trei ani: găsirea de personal, delegarea
autorităţii, controlul întreprinderii);
iii) probleme de expansiune (în faza următoare: găsirea de finanţare, concurenţa pe piaţă cu
întreprinderi mult mai mari).
Din dimensiunile mici ale acestor întreprinderi decurg mai multe „minusuri“:
• număr mic de angajaţi;
• resurse financiare limitate;
• un colectiv de conducere restrâns, compus mai ales din asociaţii firmei; în foarte multe
cazuri, aceştia învaţă „din mers“ care sunt principalele probleme pe care le presupune
activitatea economică;
• un sector de activitate destul de restrâns economic şi geografic;
• spaţii de activitate care nu sunt în totalitate corespunzătoare tipului de operaţiuni
desfăşurate.
Toţi aceşti factori – şi lista rămâne deschisă – accentuează fragilitatea întreprinderii mici.
De exemplu, dacă unul dintre angajaţii valoroşi părăseşte întreprinderea, efectul poate fi cu mult
mai mare – chiar catastrofal – decât plecarea lui dintr-o întreprindere mare. La fel, o criză de
proporţii poate fi declanşată de întârzierea plăţii din partea unui client semnificativ.
Având în vedere toate aceste elemente, cele mai grave probleme cu care se confruntă o
întreprindere mică pot fi sintetizate ca în lista de mai jos.
1) Echipa managerială – de cele mai multe ori doar întreprinzătorul – nu dispune de
competenţele necesare într-un număr de domenii-cheie. Cazul cel mai întâlnit, poate, este al
inginerului care începe să se confrunte cu probleme de finanţare, promovare, vânzare.
2) Întreprinzătorul nu are timp să ducă la îndeplinire multe din sarcinile complexe pe care
le va presupune evoluţia întreprinderii, iar, din cauza resurselor financiare limitate, nu poate să
recruteze personalul calificat în rezolvarea acelor probleme. Este o experienţă comună multor
1
West, A., Planul de afaceri, Editura Teora, Bucureşti, 2000, p. 71
întreprinderi ca echipa managerială să-şi consume mult timp cu „stingerea incendiilor“ şi să nu
acorde suficientă atenţie aspectelor legate de dezvoltare.
3) Întreprinzătorul reacţionează la probleme atunci când apar şi mai puţin încearcă să le
prevadă şi să planifice măsuri profilactice.
4) De regulă, întreprinderile mici nu au experienţa necesară pentru a se dezvolta dincolo
de graniţele sectorului de activitate. Se apreciază că procentul exporturilor în cifra de afaceri a
întreprinderilor mici este, de obicei, mai mic de 11.
5) Profunda implicare a întreprinzătorului face ca judecata obiectivă să fie adesea dificilă.
Dincolo de aceste probleme, întreprinderile mici deţin şi o serie de atuuri care, exploatate
eficient, pot înlătura multe din minusurile aduse de caracterul limitat al resurselor acestor
întreprinderi:
1. deciziile pot fi luate mai rapid fiindcă structurile sunt mai simple iar întreprinderea îşi
poate schimba repede direcţia de acţiune pentru a valorifica oportunităţile mediului;
2. odată luată o decizie, aceasta poate fi mai repede pusă în aplicare iar rezultatele pot fi
vizibile mai rapid în comparaţie cu o întreprindere mai mare;
3. relaţiile dintre întreprinzătorul-manager şi angajaţi au şansă să fie mai echitabile iar
comunicarea poate fi destul de directă; relaţiile profesionale tind să fie mai flexibile, ceea ce ar
putea avea un efect benefic asupra moralului angajaţilor (mediul profesional fiind mai destins);
4. mediul de muncă are şanse să fie mai bun, angajaţii reuşind să vadă mai repede şi mai
clar care sunt rezultatele muncii lor; acest aspect se poate transforma într-un factor motivator
foarte puternic, mai ales pentru a încuraja angajaţii să vină cu idei;
5. întreprinzătorul-manager este aproape de clienţi şi de piaţă, în general, acest fapt
permiţând o reacţie mai rapidă la schimbări.
Publicaţiile de specialitate prezintă chiar opinii ale unor întreprinzători care aduc
argumente în favoarea ideii că „mai mare nu înseamnă întotdeauna mai bine“, păstrarea
dimensiunilor mici ale întreprinderii prezentând avantaje obiective: răspuns rapid la solicitările
clienţilor, posibilitatea clienţilor de a discuta cu însuşi managerul întreprinderii (situaţie bine
apreciată de aceştia). În plus, clienţii sunt trataţi în mod egal, indiferent de statutul şi bugetul lor,
fapt care, de regulă, nu este valabil şi în întreprinderile mari în care o solicitare a unui client este
repartizată unei persoane mai mult sau mai puţin experimentate, în funcţie de mărimea profitului
implicat. De asemenea, o întreprindere mică are mai multă disponibilitate pentru clienţii săi,
dedicând mai mult timp relaţiilor publice (fapt, de asemenea, bine apreciat de clienţi).
1
idem, p.83
Un alt avantaj al întreprinderilor mici îl reprezintă varietatea proiectelor (în funcţie,
desigur, şi de obiectul de activitate). Dacă în întreprinderile mari proiectele se aleg, de regulă, în
funcţie de profitul pe care îl aduc, o întreprindere mică poate accepta orice proiect interesant,
fapt ce conduce la stimularea creativităţii angajaţilor săi şi evitarea monotoniei.
Nu este de neglijat nici faptul că, de multe ori, întreprinzătorul-manager are posibilitatea de
a practica el însuşi activitatea de care este pasionat şi pentru care este pregătit.
Toate argumentele de mai sus nu încearcă să minimizeze avantajele dezvoltării şi extinderii
unei întreprinderi, ci să prezinte şi cealaltă faţă a monedei, oferind celor aflaţi în dubiu dacă să-şi
extindă sau nu afacerea câteva motive de a medita înainte de luarea unei decizii.
Lista tendinţelor poate continua, acestea fiind identificabile prin analizarea atentă a
comportamentului uman. De exemplu, omul modern este caracterizat de emancipare, fapt care
accentuează dorinţa de a gusta cât mai mult din libertatea individuală; de asemenea, se poate
vorbi despre consumatorul justiţiar care revendică şi acţionează pentru a-şi înlătura frustrările, de
consumatorul egocentric care are nevoi de a se afirma şi de a fi bine servit. În plus, omul
contemporan doreşte să se auto-recompenseze cu luxuri abordabile şi şi-a accentuat dorinţa de
libertate, de a gusta din „fructul oprit“.
Impactul acestor tendinţe (şi al altora neindicate aici) va continua să modeleze pieţe şi
domenii de activitate. Noii întreprinzători trebuie să măsoare de aproape piaţa pe care vor să
pătrundă. Un întreprinzător care îşi dezvoltă afacerea trebuie să caute pieţe complementare celor
deservite în mod curent. Pentru afacerile în derulare dar fără planuri de dezvoltare este necesară
observarea şi planificarea modului în care aceste tendinţe vor impacta respectivul domeniu de
activitate.
În concluzie, viitorul întreprinzător are posibilitatea de a crea o întreprindere şi de a
propune servicii care să corespundă dezideratelor consumatorilor potenţiali. De exemplu, pentru
o mai bună poziţionare în domeniul hotelier şi turistic în general, anumite tendinţe consumeriste
pot veni în ajutor: gustul libertăţii, dorinţa de a umbla pe „cărări bătătorite“, fără asumarea nici
unui risc, apartenenţa la un grup, dorinţa de a trăi mai simplu, dorinţa de a fi răsfăţat, întoarcerea
la valori tradiţionale, plăcerea de a se recompensa cu luxuri abordabile şi de a profita de o nouă
artă de a trăi graţie metodelor de sporire a longevităţii.
Loisir-ul, cultura, transporturile sunt în progres continuu. Specialiştii în previziuni au
studiat „valorile sporite“ ale acestor ani; de aici decurg câteva oportunităţi de reuşită1.
1
Revista Entreprendre, Paris, iunie 1996.
Dorinţa de a da un sens vieţii… …se exprimă prin cumpărăturile efectuate
• A economisi devine o virtute Sunt căutate cumpărăturile „abile“, eficiente. Ex.:
voiaje cu discount.
• Rapiditatea devine un mod de viaţă Este apreciat orice produs sau serviciu care permite
câştigarea timpului. Ex.: restauraţie rapidă, produse
semipreparate.
• Este căutat „sensul“ cumpără(tu)rilor Consumatorul apreciază produsele sau serviciile cu
conotaţii morale sau culturale. Ex.: vacanţe
tematice, voiaje culturale, sejururi expo, cafenele
filosofico-literare…
• Căutarea tuturor aspectelor legate de Căutarea bună-stării se repercutează în alimente,
sănătate sport sau distracţie. Ex.: restaurante „light“, loisir
sportiv, centre de vacanţă.
• Puterea în creştere a ecologiei Dorinţa de a trăi într-un mediu natural şi nepoluat.
Ex.: lungi plimbări pedestre, vacanţe verzi, circuite
în aer liber…
• Persoanele vârstnice (în funcţie de Se dezvoltă anumite produse sau servicii. Ex.:
puterea de cumpărare) voiaje şi sejururi pentru vârsta a treia, cluburi de
vacanţă adaptate (tendinţă vizibilă mai mult în
occident deocamdată).
• Nevoia de siguranţă se dezvoltă Căutarea securităţii şi confortului se accentuează.
Ex: restaurantele propun produse naturale etichetate
în acest sens, circuitele organizate pun accent pe
securitate, loisir fără riscuri, prestaţii de calitate.
Sursa: L’Entreprise, Paris, iunie 1996.
Adesea se aud refrene tânguitoare: „Totul este deja făcut“, „Ce mai poate fi conceput în
plus?“, „Ce se mai poate face cu adevărat inovant?“. Nimic nu este mai puţin adevărat.
Multitudinea produselor şi în special a serviciilor propuse zilnic, ca şi înnoirea lor
cvasipermanentă nu pot face decât onoare inventivităţii umane, creând şi răspunzând nevoilor
nelimitate ale consumatorilor.
De aceea, un bun întreprinzător trebuie să aibă, printre cele mai importante calităţi,
imaginaţie, spirit de observaţie şi capacitate analitică.
1. Care sunt actele normative cele mai importante referitoare la întreprinderile mici şi mijlocii
din România, emise începând cu anul 2000? (Activitate individuală de informare şi analiză a
cadrului legislativ).
2. Care sunt aspectele cele mai importante care v-ar determina să alegeţi statutul de
microîntreprindere pentru noua dumneavoastră afacere? (Trebuie analizate toate implicaţiile,
pornind de la avantajele fiscale, dar luând în calcul şi caracterul limitat al resurselor, în special
numărul de salariaţi?).
4. Dezvoltaţi, prin găsirea altor exemple, tendinţele de care pot beneficia în prezent
întreprinderile mici şi mijlocii.
3 Exerciţii
Exerciţiul 1
4. Cererea pentru călătorii tematice sau culturale este consecinţa nevoii consumatorilor de:
a) îngrijire a sănătăţii;
b) confort;
c) evadare din cotidian;
d) împlinire de sine.
Exerciţiul 2
Potriviţi fiecare concept din coloana stângă cu exemplul corespunzător din coloana dreaptă:
Exerciţiul 3