Tema 4. SISTEMUL MONETAR INTERNATIONL (S.M.I.

1. CONSTITUIREA S.M.I

2. DEZECHILIBRE GENERATE DE S.M.I SI REFORMA S.M.I

3. DREPTURILE SPECIALE DE TRAGERE (D.S.T)

4. INSTITUTIILE S.M.I

1. CONSTITUIREA S.M.I

Sistemul Monetar International se poate defini ca fiind un ansamblu de reguli, instrumente,

organisme si piete referitoare la creearea, valorificarea si circulatia monedelor internationale.
Crearea sistemului monetar international trebuie înteleasă ca expresie a interdependentei
economice dintre statele suverane, si nu ca o modalitate de a subordona sistemele monetare
nationale.
Un important pas în directia cooperării monetare a fost făcut prin Acordul monetar tripartit,
încheiat între SUA, Anglia si Franta, la 25 septembrie 1936. In noiembrie 1936, au aderat la
acord Belgia, Olanda si Elvetia.
Intre 1 si 22 iulie 1944 are loc la Bretton Woods, Conferinta Monetară si Financiară
Internatională a Natiunilor Unite si Asociate. S-a considerat că “pentru prima oară a fost stabilit
un sistem monetar bazat pe un acord international”
Baza discutiilor pentru redactarea documentului prezentat la Bretton Woods, în 1944, a
constituit-o planul White si planul Keynes

Planul White (consilier al ministrului de finante al SUA) a fost publicat în aprilie 1943 si
exprima preocuparea principală a Statelor Unite în liberalizarea tranzactiilor si plătilor
internationale, fiind prevăzută instituirea Fondului de stabilizare, al cărui capital era format prin
subscrierile tărilor membre (30% în aur, iar restul în monedă natională). Monedele tărilor
membre trebuiau să fie definite in moneda Fondului de stabilizare, unitas.
Fondul de stabilizare prevedea eliminarea restrictiilor valutare si era împuternicit să stabilească
si să modifice cursurile valutare ale tărilor membre.

Planul Keynes (numit în Anglia, în 1940, consilier onorific al Ministerului Finantelor) a apărut
în forma sa finală, ca document oficial, la Londra, în aprilie 1943, sub denumirea: “Propuneri
pentru o Uniune de clearing international” si exprima preocuparea de reconstructie a economiilor
occidentale.Uniunea de clearing se considera o super-bancă centrală, care trebuia să emită, în
favoarea tărilor membre, o monedă scripturală internatională, definită în aur si numită bancor.
Astfel, tările membre trebuiau să primească o cotă de monedă scripturală, proportională cu
volumul comertului exterior în ultimii ani dinaintea războiului.
Din confruntarea mecanismelor propuse de cele două planuri prezentate, s-au preluat în
declaratia comună numai acele mecanisme care corespondeau ideilor de bază ale SUA.
Pentru promovarea cooperării internationale în domeniul monetar si financiar, prin acordurile
încheiate la Bretton Woods, au fost înfiintate două institutii interguvernamentale: Fondul
Monetar International si Banca Internatională pentru Reconstructie si Dezvoltare. Cele
două institutii au avut si au statut de organisme specializate ale Organizatiei Natiunilor Unite.
FMI activează în domeniul valutar si al echilibrului balantei de plăti, iar BIRD în domeniul
dezvoltării economice prin investitii.
La baza sistemului creat la Bretton Woods a fost asezat etalonul aur-devize iar în cadrul
acestuia dolarului i-a revenit rolul de etalon si de principală monedă de rezervă si de plată.
Definirea dolarului ca etalon avea în vedere mecanismele monetare bazate pe etalonul aur, care
existau în functiune la acea dată. Dolarul a fost definit prin valoarea paritară de 0,888 grame aur,
având la bază rezervele de aur aflate la dispozitia Sistemului Federal de Rezerve al SUA.
Scopul principal al Sistemului Monetar International, creat în 1944, a fost realizarea cooperării
monetare, pe baza mecanismelor sale de functionare.
Principiile pe care s-a bazat sistemul, al cărui organism principal era Fondul Monetar
International, au fost următoarele:
a) Cooperarea monetară internatională
Este considerat esenta SMI si factorul determinant al creării FMI, organismul care să asigure
consultantă si colaborare în problemele monetare internationale.
Preocuparea principală era reprezentată de stabilitatea cursului de schimb, multilateralizarea
plătilor si eliminarea restrictiilor valutare.
Forme de cooperare monetară internatională aparute în perioada anilor ’60, au fost acordurile de
împrumut si facilitătile de finantare compensatorie.
b) Dezvoltarea economică a tuturor membrilor
Incă de la începutul discutiilor asupra planului White, India a propus să se prevadă, ca principiu,
sprijinirea dezvoltării economice a tărilor sărace, propunere reînnoită în toate discutiile si
formulată în două variante de amendamente si la Bretton Woods. In anul 1973, cu ocazia
raportului referitor la reforma SMI se mentiona că o atentie deosebită trebuie acordată pozitiei si
intereselor tărilor în curs de dezvoltare.
c) Stabilitatea cursurilor de schimb
Adoptarea acestui principiu ca element de bază al sistemului monetar international a condus la
optiunea pentru practicarea cursurilor fixe si a etalonului aur-devize. In acest scop, fiecare tară
trebuia să stabilească pentru moneda sa, cu acordul FMI, valoarea paritară exprimată în aur sau
în dolari SUA.

Fată de paritatea oficială, cursurile de piată ale monedelor nationale puteau varia în jurul unei
marje de ± 1% , tările emitente având obligatia să supravegheze strict această evolutie.
Pentru mentinerea stabilitătii cursurilor de schimb pe piată, tările membre urmau să intervină
prin vânzarea sau cumpărarea de monedă si asigurarea respectării limitelor de fluctuatie. Dacă nu
se produceau efectele asteptate în urma acestor interventii, se recurgea la modificarea valorii
paritare, dar numai pentru corectarea unui dezechilibru fundamental în economia unei tări.
După întelegerea din 1971, FMI, a acceptat ca tările membre să poată declara, în loc de valoarea
paritară, un curs central, iar limitele de interventie să fie de ± 2,25%. Dolarul a fost devalorizat
pentru a doua oară (în martie 1973) cu încă 10% moment de la care întregul mecanism de
mentinere a cursurilor fixe s-a prăbusit si la o lună după aceea, toate monedele fluctuau fie
individual, fie în bloc.

d) Multilateralizarea plătilor internationale

Principiul multilateralizării plătilor internationale a fost exprimat numai sub forma unui sarcini a
FMI, nefiind precizate modalitătile de aplicare a acesteia. De aceea, s-a considerat că nu trebuie
făcut nimic special în acest scop, multilateralizarea fiind un rezultat automat al înlăturării
restrictiilor.

e) Convertibilitatea monetara
Functionarea convertibilitătii a vizat două aspecte distincte:
 Primul se referă la convertibilitatea dolarului, în calitatea sa de etalon, monedă de rezervă si
de plată în cadrul sistemului;
 Al doilea avea în vedere convertibilitatea monedelor nationale ale celorlalte tări, membre ale
FMI.
In practică, FMI nu mai foloseste termenul de monede liber convertibile, ci a introdus notiunea
de monede “liber utilizabile”. Această calitate este atribuită de Fondul Monetar International
acelor monede pe care le apreciază ca fiind cel mai mult folosite în tranzactiile internationale.

f) Lichiditatea
Autoritătile monetare ale tărilor membre FMI aveau obligatia de a-si constitui rezerve monetare,
corespunzătoare nevoilor generate de două operatiuni:
 Convertirea sumelor solicitate;
 Interventiile pe piată ale autoritătilor monetare în scopul mentinerii stabilitătii cursurilor de
schimb.
In rezervele monetare, alături de aur si titluri emise pe pietele financiar-monetare nationale, este
introdusă si valuta, care pătrunde în economia unei tări prin intermediul operatiunilor comerciale
si financiare.
Lichiditatea globală , constituită din aur monetar si valute, la care s-au adăugat si DST-urile,
avea în perioada de după război un nivel procentual optim al rezervelor fată de import, de
aproximativ 40%.
In primii ani de după război, 52% din rezervele monetare erau detinute de SUA, incluzând 75%
din totalul aurului monetar. Restul lumii detinea doar 25% din aurul monetar.
Crearea DST a reprezentat o contributie concretă la functionarea principiului lichidităti, si un
aport al Fondului la cresterea volumului lichiditătii globale. DST a fost considerat un nou activ
de rezervă, sumele alocate fiind considerate parte integrantă a rezervelor tărilor membre ale FMI.

g) Echilibrarea balantei de plăti

Acesta constituie un principiu de politică economică a fiecărei tări, fiind inclus si în Acordul de
la Bretton Woods ca obiectiv al FMI, care, prin creditele pe care le acordă, contribuie la
scurtarea duratei si la reducerea gradului de dezechilibru al balantelor de plăti ale tărilor membre.

2. DEZECHILIBRE GENERATE DE S.M.I SI REFORMA S.M.I.

Dezechilibrele generate de S.M.I. pot fi evidentiate astfel:

a) Caracterul asimetric
Desi sistemul adoptat la Bretton Woods nu a fost, prin natura si principiile sale, discriminatoriu,
functionarea sa într-o lume marcată de superioritatea economică americană a condus la
consolidarea pozitiei SUA.
Lipsa mijloacelor de plată internationale au conferit monedei americane o pozitie privilegiată,
devenind general acceptată în plătile dintre diferite state. In acest mod, dolarul SUA a devenit, de
fapt, monedă internatională.

b) Problema convertibilitătii
In anul 1960 s-a subliniat pentru prima dată dilema utilizării unei monede nationale ca mijloc de
plată international.
Nevoia crescută de lichidităti internationale era satisfăcută printr-o ofertă de $, primită cu
încredere, în măsura în care exista promisiunea de transformare într-o cantitate de aur
determinată.
Pe de altă parte, oferta de $ nu putea fi asigurată decât prin agravarea deficitului extern al SUA.
Accentuarea deficitului a fost de natură să diminueze încrederea în moneda americană, cu atât
mai mult cu cât $ detinuti în străinătate depăseau stocul de aur monetar al SUA.

c) Caracterul contradictoriu
A fost accentuat de puterea conferită SUA pentru adoptarea deciziilor în cadrul FMI.
Deciziile cu privire la activitatea Fondului erau adoptate cu 85% din voturi, iar SUA, datorită
puterii economice, a dispus de un procent de vot superior nivelului de 15% (17,82% în 1993)
ceea ce demonstrează că deciziile nu pot fi luate fără acordul american.
d) Demonetizarea aurului
Rezervele de aur monetar detinute de SUA s-au diminuat, ca urmare a acordului de la
Washington din martie 1968, cand băncile centrale din principalele tări dezvoltate au acceptat să
renunte la convertibilitatea dolarilor în aur.
La 15 august, prin decizia presedintelui Nixon se suspendă convertibilitatea dolarului în aur.
Această decizie desi marchează finalul sistemului “Gold Exchange Standard”, nu a semnificat
abandonarea cursurilor fixe de schimb. Momentul august 1971 a reprezentat un moment esential
în demonetizarea aurului.
Prin definitie, demonetizarea aurului constă în eliminarea metalului pretios din functiile de
echivalent general, de bani, si utilizarea acestuia doar ca o marfă obisnuită: astfel aurul este
înlăturat din functiile de mijloc de tezaurizare si ultim mijloc de lichidare a angajamentelor de
plată în relatiile internationale.
Demonetizarea aurului pe plan international a fost oficializată în cadrul sedintei comitetului
interimar al FMI, care a avut loc în ianuarie 1976, în Jamaica. Cu acest prilej li s-a recomandat
tărilor membre ale FMI să nu-si mai definească monedele printr-un continut în aur si nici prin
raport fată de o altă valută, ci prin raportare la o monedă cos compozită.
Ultimul moment în procesul de demonetizare al aurului îl constituie vânzarea în 1978, de către
FMI a unei jumătăti din cantitatea de aur, evaluată la acel moment 4170 tone. Vânzarea aurului
s-a realizat la pretul pietei, de-a lungul unei perioade de 4 ani în care s-au organizat 45 de
licitatii, si a condus la încasarea sumei de 5,7 miliarde $, comparativ cu 1,1 miliarde $ cât
reprezenta pretul oficial.
e) Mecanismul cursurilor de schimb fixe versus cursuri flotante
Flexibilitatea cursurilor de schimb constituie un mijloc de a garanta echilibrul exterior.
Sistemul cursurilor fixe favorizează speculatii generatoare de instabilitate. Dacă speculatorii
prevăd deprecierea unei monede, atunci vor actiona în consecintă, provocând ei însisi scăderea
valorii acestei monede, prin oferirea pe piată spre vânzare a monedei. Ulterior, vor răscumpăra
moneda depreciată, la un pret inferior celui la care s-a realizat vânzarea, obtinându-se un câstig.
Dacă prin măsurile adoptate de banca centrală, deprecierea poate fi evitată, speculatorii pot
răscumpăra moneda la pretul la care a fost cedată, riscul asumat fiind nul.

Abandonarea ratelor fixe de schimb permite o mai mare independentă a politicilor economice. O
tară preocupată de eliminarea somajului poate adopta măsuri de relansare, fără a urmări
mentinerea unor rate ale dobânzii ridicate, sau poate evita deficitele externe fără afectarea
cursului care variază liber.

Reforma Sistemului Monetar International

Criza sistemului a izbucnit atunci când au apărut, tot mai pregnant, dezechilibre. Această criză a
constituit un fenomen permanent în anii ’60, când s-au produs primele accese de instabilitate ale
dolarului. In 1971 sistemul s-a prăbusit.
Propunerile de reformă a sistemului si Fondului Monetar International apărute în timp, ar putea fi
clasificate în trei grupe, pe baza efectului antrenat:
a) propuneri vizând regimul cursurilor de schimb al monedelor, prin care se cerea modificarea
mecanismului valorii paritare si anularea interventiilor pe piată pentru sustinerea cursurilor în
limite fixe;
b) propuneri vizând schimbarea etalonului monetar;
c) propuneri care vizau consolidarea sistemului creat la Bretton Woods, fie prin lărgirea
activitătii FMI, fie prin aplicarea unor prevederi încă neutilizate al Acordului.
La 26 iulie 1972 s-a constituit Comitetul celor 20 care a prezentat “schita” preiectului de reformă
a S.M.I.

Cele mai importante elemente ale proiectului de reformă, pot fi evidentiate astfel:
 lărgirea supravegherii si gestiunii internationale în cadrul unor domenii importante si, deci,
sporirea rolului FMI ca organism de supraveghere si sprijinire a aplicării sistemului,
comparativ cu rolul care îi fusese încredintat în 1944;
 elaborarea unei proceduri mai eficiente de ajustare a balantelor de plăti ale tărilor membre, cu
precizarea necesitătii de a lăsa la latitudinea tărilor respective alegerea propriei politici în
acest sens;
 ridicarea DST la rangul de principal instrument de rezervă, concomitent cu reducerea rolului
aurului si a valutelor de rezervă în această functie;
 sprijinirea dezvoltării economice si promovării unui flux net sporit de resurse reale spre tările
în curs de dezvoltare.

In ultimii ani, problema reformei sistemului a fost relansată, remarcându-se 3 directii mai
importante:
 stabilitate mai mare a cursurilor de schimb;
 impunerea unei discipline mai severe în politica economică si monetară dusă de tările
membre ale Fondului;
 asigurarea unei lichidităti corespunzătoare cantitativ si calitativ pentru redresarea
economiilor confruntate cu dificultăti.

3. DREPTURILE SPECIALE DE TRAGERE (D.S.T.)

DST-urile sunt lichidităti internationale create de FMI si folosite de băncile nationale (centrale)
în circuit închis. Ele sunt alocate de FMI tărilor membre, în mai multe transe, proportional cu
cotele de participare ale acestora în cadrul Fondului. Prima alocare a fost pe 1 ianuarie 1970.
Incepând din acest an au fost create DST totalizând 21,4 miliarde, în perioadele 1970-72 si 1979-
81. Orice tară membră îsi poate schimba DST-urile cu alte tări membre, primind în schimb
valută forte (de obicei dolari); schimbul se face prin intermediul FMI-ului care tine evidentele.
Dacă situatia rezervei oficiale o permite, celelalte tări membre sunt obligate să accepte DST-uri,
până la o valoare de maximum două ori mai mare decât valoarea DST-urilor alocate initial.
Multe tări în curs de dezvoltare încasează imediat contravaloarea DST-urilor alocate, producând
astfel o acumulare în rezervele tărilor industrializate sau a FMI.

Compozitia cosului DST:

Dolar American 40%, Marcă Germană 21%, Yen Japonez 11%, Franc Francez 11% si
Liră Sterlină 17%.

DST este un cos al monedelor continând părti prestabilite din cele 5 monede importante – dolar,
yen, marca germană, francul francez si lira sterlină. Astfel valoarea DST (0,67$ la 1 Nov. 1995)
este influentată de modificările ratei de schimb pentru fiecare din aceste valute; rata dobânzilor
este medie ponderată a ratelor dobânzilor din cele 5 tări. Toate tranzactiile FMI sunt încheiate
(convertite) în DST-uri.
Conform statutului, DST îndeplineste următoarele functii:
a) functia de etalon monetar international, prin DST putându-se exprima paritătile si cursurile
valutare;
b) functia de mijloc de rezervă, DST figurând între rezervele tărilor, alături de aur si valutele de
rezervă. Rolul DST ca mijloc de rezervă internatională rămâne limitat, în mare parte, deoarece
moneda FMI poate fi detinută si utilizată numai la nivel oficial în tările membre. Desi a fost creat
si “DST-ul privat”, piata sa a rămas limitată;
c) functia de instrument de credit, de procurare de monedă convertibilă prin intermediul FMI si
în anumite conditii;
d) functia de mijloc de plată, limitată la plata de dobânzi si comisioane datorate FMI.

Utilizările DST:
a) participantul căruia i s-au alocat DST are dreptul să obtină în schimbul lor o sumă echivalentă
în valută de la un alt membru FMI, indicat de acesta;
b) efectuarea de operatiuni la termen, adică vânzare-cumpărare DST, cu obligatia plătii la o dată
viitoare, în schimbul unor active monetare;
c) pentru emiterea de obligatiuni exprimate în DST pe pietele internationale;
d) plata dobânzilor si comisioanelor în DST către FMI si cresterea rezervelor monetare oficiale.

4. INSTITUTIILE S.M.I

Sistemul de la Bretton Woods a prevăzut pe lângă dispozitiile monetare propriu-zise înfiintarea a

două organisme: Fondul Monetar International (FMI) si Banca Internatională pentru
Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), cunoscută si sub denumirea de Banca Mondială. Delegatii
la Conferinta de la Bretton Woods au afirmat că se găsesc în fata unui paradox, constând în
faptul că Fondul Monetar International functiona ca o bancă, punând la dispozitia membrilor săi
credite pe termen scurt, iar banca, ce acorda membrilor săi împrumuturi pe termen lung,
functiona ca un fond.
Cele două au statut de organisme specializate ale ONU.

FONDUL MONETAR INTERNATIONAL

FMI si-a început activitatea în mai 1946, având 39 de tări membre si sediul general în capitala
Statelor Unite, Washington.
Numără în prezent 180 de tări membre, ceea ce înseamnă că aproape în totalitate, comunitatea
mondială se regăseste în FMI, exceptii importante fiind Cuba si Coreea de Nord.
FMI este condus în mod oficial de Consiliul Guvernatorilor, câte un membru din fiecare
tară.Guvernatorii sunt, de obicei, ministri de finante sau guvernatori ai unor bănci centrale, care
vorbesc în numele guvernului tării din care provin.
Deciziile curente sunt luate de către Consiliul Executiv, căruia guvernatorii îi deleagă aplicarea
politicii FMI. Acest Consiliu este compus din 24 de directori executivi care se întâlnesc cel putin
de trei ori pe săptămână. Ei primesc rapoartele de la nivel guvernamental. Cele 5 tări cu cea mai
mare cotă de participare – Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franta si Japonia – au
dreptul la câte un director permanent fiecare.
Deciziile FMI sunt luate prin vot proportional cu mărimea cotei de participare. Astfel, puterea de
votare este semnificativ determinată de contributia financiară în cadrul FMI, care la rândul ei
este stabilită în functie de indicatorii economici si financiari ai fiecărei tări.
Functiile FMI
Conform prevederilor Acordului de înfiintare, principala functie a FMI este aceea de a
supraveghea sistemul monetar international. Din această functie principală derivă alte câteva
functii: supravegherea politicii monetare si a ratei de schimb din tările membre, elaborarea de
recomandări privind politica financiară pentru membri si acordarea de credite pentru tările cu
dificultăti în balanta de plăti. Desi FMI este cunoscut mai ales prin faptul că acordă credite,
aceasta nu este principala sa functie. Rolul cel mai important pe care îl detine Fondul este acela
de manager al unui sistem monetar international ordonat, previzibil si stabil, cu granite deschise
si care să ofere cadrul necesar unei cresteri echilibrate în comertul mondial si în economiile
tărilor membre. In acest sens, FMI functionează ca un organism permanent de consultantă, în
care membrii cooperează si participă activ în sfera monetară internatională.
Obiectivele FMI
 de a promova cooperarea monetară internatională prin intermediul unei institutii permanente
care să ofere cadrul adecvat pentru consultare si colaborare în problemele monetare
internationale;
 de a facilita extinderea si cresterea echilibrată a comertului international si de a contribui
astfel la promovarea si mentinerea unui nivel înalt al angajărilor si al venitului real si de a
dezvolta resursele productive ale tuturor tărilor membre, ca obiectiv principal al politicii
economice;
 de a promova stabilitatea schimbului, de a mentine disciplina în acordurile de schimb între
membri si de evita deprecierea schimbului competititv;
 de a asigura asistenta în stabilirea unui sistem multilateral de plăti pentru tranzactiile curente
dintre membri si în eliminarea restrictiilor în schimbul international care stânjenesc
dezvoltarea comertului mondial;
 de a da încredere membrilor, prin disponibilizarea temporară a resurselor generale ale
Fondului, în scopul folosirii lor de către tările membre, cu anumite măsuri de precautie, astfel
dându-le posibilitatea de face în mod corect ajustările în balantele de plăti, fără a recurge la
măsuri distructive pentru prosperitatea natională sau internatională;

Structura financiară a FMI

Mărimea Fondului, de circa 145 miliarde DST este egală cu suma contributiilor tărilor membre.
Aceaste subscriptii, cote, reflectă obiectiv importanta membrilor în lumea economică si în
principiu sunt revizuite la fiecare 5 ani.
Trei sferturi din mărimea cotei se plăteste în moneda natională a tării respective, iar restul în
DST sau într-o monedă general acceptată.

In conditii speciale, atunci când propriile resurse nu mai sunt suficiente Fondul apelează la
împrumuturi. Reglementările Generale de Imprumut au fost stabilite în 1962 pentru cazurile în
care împrumutul către una sau mai multe tări industrializate ar afecta propriile resurse ale FMI si
acest lucru s-ar putea răsfrânge si asupra sistemului monetar international. Zece tări
industrializate au contribuit la elaborarea acestor reglementări, dând nastere Grupului celor Zece)

Aranjamentul de credit stand-by: acesta reprezintă o decizie a Fondului, prin care un membru
este asigurat că va putea face trageri din Contul de resurse generale, în cursul unei perioade date
si până la o sumă specificată. Aranjamentul de credit stand-by are o durată de 12-18 luni,
tragerile fiind esalonate trimestrial, iar eliberarea lor este conditionată de îndeplinirea criteriilor
de performantă si efectuarea periodică a unei revizuiri a programului. Rambursarea se face după
expirarea unei perioade de gratie, într-un termen care să nu depăsească 5 ani de la cumpărare.

Facilitatea extinsă a Fondului (Extended Fund Facility) sprijină programele pe perioade de 3-4
ani, în special pentru tările în curs de dezvoltare. Are ca scop depăsirea dificultătilor balantelor
de plăti, care au la bază probleme macroeconomice si structurale ale productiei, comertului sau
preturilor.

Ajutorul financiar acordat de FMI se bazează pe sistemul transelor de credit în care fiecare transă
reprezintă 25% din cota de participare a tării respective la Fond. Prima transă este usor de obtinut
pentru tările cu probleme în balanta de plăti. Pentru acordarea următoarelor transe, problema se
pune în mod diferit: tara care solicită ajutorul financiar trebuie să adopte un program politic
elaborat în colaborare cu FMI. Se pune problema unor conditii, a unor criterii de performantă
care pot fi folosite pentru a monitoriza progresele programului. Creditul este luat în etape si
modificat după gradul în care sunt îndeplinite conditiile impuse.
In plus fată de aranjamentul stand-by, Fondul are 2 tipuri speciale de facilităti de creditare:
Facilitatea de finantare compensatorie (introdusă în 1963) si Facilitatea stocului tampon (1969).
Facilitatea de finantare compensatorie si contingentata este menită să preia din problemele
balantei de plăti, ca urmare a unei diminuări temporare a câstigurilor din exporturi.
Facilitătile prin stocul tampon se referă la posibilitatea de a finanta mentinerea unor stocuri
tampon de mărfuri de bază, pentru care există acorduri internationale recunoscute. In practică,
numai un număr mic de tări au beneficiat de această facilitate. Ambele facilităti speciale sunt
finantate exclusiv din resursele proprii ale Fondului.

GRUPUL BANCII MONDIALE

Concomitent cu înfiintarea Fondului Monetar International s-a decis si crearea unei bănci
internationale care să se axeze pe finantarea si reconstructia economiilor, slăbite în timpul celui
de-al doilea război mondial: Banca Internatională pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) în
general cunoscută si sub numele de Banca Mondială.
Grupul Băncii Mondiale include pe lângă BIRD si institutiile înrudite, înfiintate ulterior si având
functii specifice: Corporatia Financiară Internatională (IFC/CFI) si Asociatia pentru Dezvoltare
Internatională (IDA/ADI). Scopul principal al tuturor acestor institutii este promovarea
progresului economic si social în tările în curs de dezvoltare, prin cresterea productivitătii
economice. In acest sens, institutiile mentionate acordă credite si împrumuturi si oferă
consultantă tehnică si economică în sectorul public si privat din tările în curs de dezvoltare. De
asemenea, institutiile din Grupul Băncii Mondiale actionează ca un catalizator în stimularea
fluxului de capital privat din aceste tări. Banca Mondială îsi are sediul central la Washington,
foarte aproape de Casa Albă.

Banca Mondială (BIRD)

Tările care doresc să adere la Banca Mondială trebuie să fie mai întâi membre ale FMI. Din cei
aproximativ 180 de membri al Băncii Mondiale aproape toti sunt si membri CFI si ADI.
Structura Băncii Mondiale este similară cu cea a FMI. Autoritatea cea mai înlată a Băncii
Mondiale este Consiliul Guvernatorilor. Fiecare tară membră a Băncii numeste un guvernator si
un membru supleant în acest Consiliu, de obicei ministrul de finante si conducătorul băncii
centrale. Consiliul se întruneste o dată pe an, în septembrie sau octombrie, când are loc si o
sedintă comună cu Consiliul Guvernatorilor FMI.
Ca si in cazul FMI, drepturile de vot sunt proportionale cu capitalul investit.

Grupul Bancii Mondiale are aproximativ 6400 de angajati fiind de aproape trei ori mai mare
decât FMI-ul. Majoritatea functionarilor lucrează la Washington, dar există si alte 40 de
reprezentante în întreaga lume, unde lucrează aproximativ 5% din personalul Băncii Mondiale.

Facilitătile de creditare oferite de BIRD – cunoscute ca împrumuturi ale Băncii Mondiale diferite
de creditele ADI – sunt destinate finantării proiectelor sau programelor de înaltă calitate, care
duc la dezvoltare economică, dar pentru care nu există finantare din surse private, în conditii
staisfăcătoare. Această calitate si o analiză solidă a rezultatelor proiectului trebuie să ofere
certitudinea returnării creditului la termenele stabilite. In acest sens, Banca Mondială
functionează ca o bancă de investitii.
Banca oferă valuta necesară proiectului cu conditia ca, tara respectivă să finanteze din resurse
proprii componenta internă a proiectului (salarii, consumuri interne etc.). Pot exista si exceptii de
la acest principiu, dar în general, banca nu poate fi unicul finantator al proiectului. De aceea, este
dificil să se găsească proiecte corespunzătoare acestor cerinte în tările în care lipsesc mijloacele
financiare interne de sustinere.
Toate împrumuturile Bancii Mondiale sunt acordate guvernelor sau institutiilor care prezintă
garantii guvernamentale. Ca agentie de împrumut la nivel guvernamental, Banca Mondială este o
institutie interguvernamentală

Corporatia Financiară Internatională (CFI)

In anul 1956 a fost înfiintată Corporatia Financiară Internatională (CFI/IFC), cu scopul de a
dezvolta sectorul privat în tările în curs de dezvoltare, completând activitătile BIRD care se
desfăsoară cu precădere la nivel guvernamental. Promovând investitiile private, CFI stimulează
cresterea economică în tările în curs de dezvoltare. CFI împrumută si, în acelasi timp, dobândeste
o praticipare directă la capitalul social al firmelor din tările în curs de dezvoltare, fără a cere
garantii guvernamentale.
Capitalul CFI este evaluat la un total de 2,3 miliarde $ si este un capital achitat integral.

Asociatia pentru Dezvoltare Internatională (ADI)

La sfârsitul anilor ’50 a devenit evident faptul că, pentru tările în curs de dezvoltare mai sărace,
conditiile de împrumut impuse de Banca Mondială erau peste puterile lor economice. In anul
1960 a fost înfiintată Asociatia pentru Dezvoltare Internatională (ADI/IDA), având rolul de a
sprijini tările cele mai sărace cu împrumuturi pe termen lung, până la 40 de ani. Aceste
împrumuturi se acordă fără dobândă, existând numai o modica taxă de administrare. Există si o
perioadă de gratie de 10 ani. ADI nu are un capital propriu, dar primeste donatii pentru a finanta
împrumuturile, din partea tărilor industrializate; de asemenea o parte din venitul net al BIRD este
transferat la ADI. In prezent, ADI numără 160 de membri.