Analiza propriilor competențe de comunicare

cu adulții, elevii și copiii

Comunicarea constă în transferul unor informații, date, de la o persoană la alta, pe cale

verbală, în scris sau non-verbal, prin limbajul trupului. Competențele de comunicare diferă în
mod clar, de la un individ la altul, unii oameni reușind să comunice mai ușor și mai eficient cu
adulții, alții cu elevii sau chiar cu copiii.
În ceea ce mă privește, consider că îmi este mult mai ușor să comunic cu cei mici sau cu
elevii, făcând o comparație cu adulții. Această ușurință pe care o simt în comunicarea cu cei
mici, pot spune că se datorează modului în care ei îmi pot atrage atenția asupra lor, asupra a ceea
ce vor să transmită. De exemplu, cu un copil pot vorbi ore în șir, fără a mă plictisi, fără a mi se
distrage atenția de ceea ce se întâmplă în jurul meu. În momentul în care comunic cu un adult, la
un moment dat atenția mea tinde să se întrepte spre altceva. Din punctul meu de verere, atracția
de a comunica cu elevii/copiii este oferită de curiozitatea pe care o am în a vedea ce mai spun, ce
lucruri amuzante le mai trec prin minte, toate acestea fiind completate de inocența lor
desăvârșită. În momentul în care comunicăm cu cei mai mici, consider că se imbină utilul,
dicuțiile cu tentă serioasă, cu plăcutul, discuțiile cu notă amuzantă care ne ajută să ne desprindem
de acea stare de rigiditate, sobră pe care o putem avea într-o discuție cu adulții.
Bineînțeles, capacitatea de a comunica cu o persoană într-un mod eficient, ține foarte
mult și de subiectul propus dezbaterii. Când subiectul mi se pare interesant, un subiect din care
pot învăța ceva sau care aduce în prim-plan lucruri de care sunt interesată, care mă atrag, în acel
moment mă pot dedica cu totul actului comunicării, pot aduce argumente pro și contra, mă pot
concentra și pot purta o dicuție pe o perioadă destul de lungă de timp, fără a fi distrasă de
împrejurări. Astfel, consider că este un dezavantaj destul de mare să mă pot implica cu totul într-
o discuție doar în momentul în care mie mi se pare interesant și mă atrage ceea ce se discută. Am
încercat de nenumarate ori să mă stăpânesc și să îmi mențin vie atenția indiferent de subiect, însă
de fiecare dată ceea ce mi-am propus a eșuat, deoarece intervine plictiseala și simt că nu mai am
stare, că nu mă regăsesc și vreau să sustrag de la datoria pe care o pot avea atunci.
Prefer, în astfel de cazuri, să mi se comunice totul clar, scurt și la obiect, să mi se pună în față
doar esențialul, deși sunt conștientă că acest lucru oferă o notă de superficialitate.
 De asemenea, comunicarea cu adulții este urmată, în mare parte, de teamă. De teama de a
nu greși, de a nu spune ceva ce nu are legătură cu subiectul din acel moment. Foarte mulți ani la
rând, pentru mine, acest fapt a consituit un dezavantaj destul de mare, din punctul meu de vedere.
De fiecare dată când voiam să spun ceva, în special când nu eram de acord cu părerea celor din
jur și îmi doream să-mi expun punctul de vedere, îmi era teamă de a nu fi judecată, privită într-un
mod negativ de către cei din jur. Însă, cu toate acestea, în timp am învățat să scap de această frică
și am înțeles că niciodată oamenii nu pot fi cu toții de aceeași părere. Fiecare om are modul lui
de a gândi și de a vedea lucrurile, motiv pentru care nimeni nu trebuie să fie judecat și de fiecare
dată este important să se ia în considerare părerile tuturor, fie ele bune sau mai puțin bune.
Concluzionând, în urma analizei propriilor competențe de comunicare cu adulții, copiii și
elevii, pot spune că folosind o balanță, tind să cred că talerele acesteia se înclină în funcție de
situația în fața căreia sunt pusă în anumite momente. În cea mai mare parte, actul comunicării
poate fi mult mai eficient când în fața mea sunt copiii, însă, pe de altă parte, pot spune că la fel se
poate întâmpla și într-o discuție cu adulții, dar aici pot fi si excepții.