Sunteți pe pagina 1din 2

Etapele activității de convorbire

1. Organizarea activității: se vor asigura condițiile optime de desfășurare a


activității, se va aerisi sala, se vor așeza scaunele în semicerc sau careu deschis.
2. Desfășurarea activității, presupune parcurgerea mai multor pași:
● Introducerea în activitate, prin care se trezește interesul copiilor față de subiectul
ce urmează a fi dezbătut, urmărind astfel, orientarea celor mici către noțiunile de bază ale temei.
Aceasta se poate realiza fie cu ajutorul unor ghicitori, prin recitarea unor
versuri/fragmente/poezii cu rezonanță afectivă, fie prin prezentarea unor materiale ilustrative,
acolo unde tema convorbirii permite, având drept scop actualizarea reprezentărilor preșcolarilor.
Ulterior folosirii unuia dintre procedee, trebuie să aibă loc anunțarea temei de către educatoare și
comunicarea cerințelor, indicațiilor cu rol informativ asupra modului de desfășurare a activității.
● Desfășurarea propriu – zisă a activității de convorbire este dominată în mare parte
de întrebările succesive ale educatoarei, urmate de raspunsurile preșcolarilor. Discuția dintre
educatoare și cei mici are la bază un plan de întrebări în cadrul căruia sunt fixate anumite idei
principale sau probleme ce urmează a fi parcurse în cadrul activității. În urma lămuririi acestor
aspecte educatoarea va trage concluziile sau îi va antrena pe cei mici să le formuleze.
Întrebările trebuie să îndeplinească anumite condiții, precum: să aibă conținut accesibil,
în funcție de nivelul grupei; formularea să fie una clară, simplă, precisă și corectă, ea având un
rol deosebit de important în înțelegerea întrebărilor de către copii. Trebuie evitate întrebările ce
duc la raspunsuri de forma “Da”/ ”Nu”, formulările lungi și greu de înțeles pentru copii,
întrebările duble, preșcolarii reușind să acorde atenție doar celei de-a doua întrebare.
În ceea ce privește tehnica folosirii întrebărilor este important de menționat faptul că,
întrebările trebuie să fie puse într-o succesiune logică, urmând o înlănțuire firească, fiecare
întrebare decurgând în mod necesar din cea precedentă.
● Stabilirea concluziior reprezintă un alt pas important ce se regăsește în cea de-a
doua etapă, respectiv desfășurarea activității. Prin concluzii se sintetizează ceea ce s-a discutat,
răspunsurile copiilor, și se scot în evidență ideile principale ale convorbirii.
Concuziile pot fi parțiele, ele având rol de sinteză la sfârșitul discutării unei idei
principale și generale, ce au loc la sfârșitul convorbirii. Ele se pot face fie de către copii, fie de
către cadrul didactic. Este recomandat ca educatoarea să-i obișnuiască pe cei mici, cu timpul, să
formuleze singuri concluziile, să extragă ceea ce este important dintr-o discuție.
3. Încheierea activității de convorbire se poate face cu ajutorul unor ghicitori
potrivite, intonarea unui cântec, a unui joc ce are legătură cu tema parcursă în cadrul convorbirii.
De altfel, se poate face o analiză a răspunsurilor copiilor, în același timp, având loc și aprecierile
colective sau individuale.

S-ar putea să vă placă și