Macroeconomie

ŞOMAJUL

1. Definirea şomajului şi a şomerului

2. Caracterizarea şomajului

3. Formele şomajului

4. Politici de combatere a şomajului

5. Relaţia creştere economică – inflaţie - şomaj

6. Legea lui Okun (Relaţia creştere economică -

şomaj)

Termeni cheie şi concepte de bază

- rata şomajului;
- intensitatea şomajului;
- structura şomajului;
- durata şomajului;
- costul şomajului;
- politici antişomaj;
 Şomajul

- legea Okun;

X. ŞOMAJUL

X.1. Definirea şomajului şi a şomerului

Şomajul este rezultatul dezechilibrului de pe piaţa

muncii şi reprezintă excedentul ofertei de muncă faţă de
cererea de muncă. Şomajul constituie o disfuncţiune
importantă a creşterii economico-sociale şi se întâlneşte în
toate economiile naţionale. Unii specialişti consideră chiar
că existenţa unui şomaj de 3-4% sau chiar 5-6% este
benefic economiei deoarece păstrează interesul oamenilor
pentru muncă.
Şomajul este o stare negativă a economiei care
afectează o parte din populaţia aptă de muncă (activă) prin
neasigurarea locurilor de muncă şi implicit prin
neasigurarea surselor de existenţă.
Din punct de vedere economic, şomer este acea
persoană care doreşte un loc de muncă şi care nu este
angajată. De asemenea, sunt consideraţi şomeri toţi
oamenii apţi de muncă dar care nu găsesc de lucru şi care
pot fi angajaţi în anumite momente de dezvoltare
economică.
Macroeconomie

Problema şomajului este deosebit de controversată,

şomerii reprezentând un surplus de forţă de muncă, în
condiţiile de rentabilitate impuse de economie.
Şomajul poate fi exprimat:
- în mărime absolută (număr de persoane);
- procentual, ca rată a şomajului.
Şomerii reprezintă un procent sau o parte din forţa
totală de muncă.

Fmuncă = Pocupată + Ns

Se pune problema, de exemplu, dacă un student care

caută de lucru pe timpul vacanţei este şomer. Pornind de
la astfel de situaţii, s-a conturat definiţia că sunt şomeri
toate persoanele care au înregistrate cereri de angajare la
birourile de plasare a forţei de muncă sau toţi cei ale căror
cereri nu au fost satisfăcute în perioada respectivă,
indiferent dacă solicită locuri de muncă permanente sau
temporare, cu timp de muncă parţial sau total, dacă au loc
de muncă dar caută altul corespunzător aspiraţiilor
fiecăruia.
Conform definiţiei Biroului Internaţional al Muncii
şomerul este orice persoană care are mai mult de 15 ani şi
îndeplineşte concomitent următoarele condiţii:
- este apt de muncă;
- nu are un loc de muncă;
- este disponibil pentru o muncă salariată sau
nesalariată;
- caută un loc de muncă.
Din punct de vedere statistic, şomeri sunt toate
persoanele care nu lucrează, primesc ajutor de şomaj şi
 Şomajul

sunt disponibile să presteze o muncă. În România,

conform legii privind protecţia socială a şomerilor şi
reintegrarea lor profesională sunt consideraţi şomeri
persoanele apte de muncă, ce nu pot fi încadrate din lipsă
de locuri de muncă corespunzătoare pregătirii lor, limita
minimă de vârstă fiind de 16 ani.
În calculul numărului de şomeri intervin o serie de
elemente care determină o subestimare a acestui număr,
datorită următoarelor aspecte:
- persoanelor cu vârstă apropiată de cea a
pensionării;
- generaţiilor de absolvenţi care ies de pe băncile
şcolii;
- lucrătorilor întâmplători;
- şomajului mascat.
De asemenea în determinarea numărului de şomeri
la nivel naţional apar şi elemente perturbatoare în sensul
supraestimării acestui acestui număr datorită anumitor
aspecte:
- existenţa unor persoane care primesc ajutor de
şomaj, sunt în evidenţa oficiilor de şomaj dar nu
are nici o intenţie de a se angaja;
- existenţa unor persoane care lucrează, dar rămân
în evidenţa oficiilor de şomaj pentru a obţine
venituri suplimentare;
- refuzul slujbelor oferite, considerându-se că se
poate obţine o slujbă mai bună;
- faptul că unele persoane prestează mai multe
slujbe;
- existenţa şomajului voluntar.
Macroeconomie

X.2. Caracterizarea şomajului

Şomajul este eterogen din punct de vedere al

subiecţilor şomeri. Pentru efectuarea unor analize corecte
se impune o delimitare a şomerilor pe domenii de
activitate, niveluri de pregătire, profesii etc.
De aceea şomajul poate fi caracterizat prin
următoarele aspecte:
1) nivelul şomajului;
2) intensitatea şomajului;
3) durata şomajului (perioada de şomaj);
4) structura şomajului;
5) costurile aferente şomajului.
1) Nivelul şomajului se determină atât ca mărime
absolută, ca număr de oameni cât şi ca mărime
relativă, ca rată a şomajului.

RS = Şomeri/PA·100
RS = Şomeri/Pocupată·100

2) Intensitatea şomajului este o mărime ce

caracterizează gradul de manifestare a şomajului
din acest punct de vedere, distingându-se:
a) şomajul total care presupune pierderea locului de
muncă şi încetarea totală a activităţii;
b) şomajul parţial care constă în diminuarea
activităţii depuse de o persoană datorită reducerii
săptămânii de lucru sau numărului de ore lucrate
cu diminuarea corespunzătoare a salariului;
 Şomajul

c) şomaj deghizat specific ţărilor slab dezvoltate

unde persoanele au o activitate aparentă, cu
eficienţă foarte scăzută;

3) Durata şomajului sau perioada de şomaj este

perioada cuprinsă între momentul pierderii
locului de muncă sau diminuarea activităţii
depuse, până la reluarea normală a muncii. Pe o
perioadă stabilită prin lege statul acordă şomerilor
o îndemnizaţie sau un ajutor de şomaj care în
unele ţări poate să ajungă până la 18-24 luni;

4) Structura şomajului care se referă la

componenţa masei şomerilor pe categorii de
vârstă, nivel de calificare, sex etc;

5) Costurile aferente şomajului. Existenţa

şomajului implică suportarea unor costuri
deosebite atât la nivelul societăţii în ansamblul ei,
cât şi la nivelul fiecărui individ şomer. În
ansamblul costurilor aferente şomajului se includ:
- costul financiar al pierderii veniturilor de către
şomeri, calculat ca diferenţă între nivelul
salariului şi cel al ajutorului de şomaj;
- cost personal al şomerului, concretizat în starea
de stres şi alte aspecte negative care îşi pun
amprenta asupra şomerului;
- cost la nivelul familiei şi prietenilor şomerului
reflectat prin distrugerea relaţiilor personale,
accentuarea violenţei în familie şi creşterea
numărului familiilor destrămate;
Macroeconomie

- cost la nivelul economiei naţionale în sensul că

şomajul reprezintă o pierdere de producţie la
nivel de economie naţională;
- diminuarea veniturilor şi altor categorii de
persoane în sensul diminuării veniturilor statului
din impozitele pe salarii, reducerea profiturilor
firmelor etc;
- existenţa unei legături între rata mare a şomajului
şi creşterea criminalităţii, şomajul îndepărtându-i
pe mulţi oameni undeva în afara societăţii.

X.3. Formele şomajului

Şomajul se formează pe baza a două mari procese

economico-sociale:
- pierderea locurilor de muncă de către a parte a
populaţiei ocupate;
- creşterea ofertei de muncă prin împlinirea vârstei
legale de muncă a noilor generaţii şi afirmarea
nevoii de a lucra a unor persoane apte de muncă
dar inactive în condiţiile unei cereri de muncă
inferioare acestei creşteri.
În cadrul primului proces de pierdere a locurilor de
muncă de către o parte a populaţiei ocupate distingem mai
multe forme de şomaj:
a) şomajul ciclic sau conjunctural cauzat de crizele
economice sau conjuncturale nefavorabile care se
repetă la anumite intervale de timp, ciclic.
b) şomajul structural datorat modificării structurii
economiei, pe activităţi, ramuri şi sectoare
 Şomajul

economice sub incidenţa unor factori: progresul

tehnico-ştiinţific, crizele energetice etc;
c) şomajul tehnologic datorat înlocuirii vechilor
tehnologii cu altele noi şi restrângerii locurilor de
muncă prin reorganizarea activităţilor economice
în cadrul firmelor şi la nivelul economiei
naţionale;
d) şomajul intermitent (ficţional) este consecinţa
practicării contractelor de angajare pe durată
scurtă, impuse fie de incertitudinile din afaceri,
fie pentru a exercita presiuni asupra salariaţiilor
de a accepta anumite condiţii de muncă şi de
salarizare. De asemenea şomajul ficţional apare şi
ca urmare a imperfectei informări de pe piaţa
factorului muncă. Lipsa de informaţii determină
pierderea de timp în găsirea unui loc de muncă,
fapt ce determină prelungirea duratei şomajului;
e) şomajul de discontinuitate este acea formă de
şomaj ce apare ca urmare a întreruperii activităţii
din anumite motive familiale sau de maternitate;
f) şomajul sezonier este determinat de reducerea
cererii de forţă de muncă în anumite perioade ale
anului calendaristic. Această formă de şomaj se
manifestă numai în unele activităţi în general cele
care depind de factori naturali – agricultură,
construcţii, turism.
Şomajul ciclic poate fi resorbit relativ uşor în
perioadele de avânt economic, şomajul structural şi cel
tehnologic necesită măsuri suplimentare, îndeosebi din
partea statului, concretizate în creşterea investiţiilor,
măsuri de recalificare şi reconversie profesională.
Macroeconomie

Tânăra generaţie aptă de muncă care solicită

încadrarea într-o activitate poate întâmpina greutăţi în
găsirea unui loc de muncă fie ca urmare a neconcordanţei
dintre nevoile de muncă în anumite domenii de activitate
şi oferta de muncă pregătită şi instruită în alte domenii de
activitate ori datorită reţinerii unor agenţi economici de a
angaja salariaţi fără experienţă în producţie.
În condiţiile diminuării veniturilor unor segmente
ale populaţiei considerate anterior sigure şi suficiente, în
condiţiile intensificării participării femeilor la procesul
muncii, sau în condiţiile falimentării micilor producători,
o parte a persoanelor apte de muncă care nu au fost
angajate înainte solicită angajarea în muncă. Deoarece
aceste solicitări nu sunt rezolvate în întregime, persoanele
ce nu se pot angaja devin şomeri.
Dimensiunile şi dinamica şomajului pe ţări şi
perioade de timp sunt influenţate şi de migraţia
internaţională a populaţiei, favorizată de acţiunile de
integrare economică a statelor, cum este cazul Uniunii
Europene, unde este liberă circulaţia capitalului şi a forţei
de muncă.
Fenomenul migraţiei forţei de muncă s-a extins în
toată lumea, îndeosebi după cel de-al II-lea război
mondial, provocând dezechilibre pe piaţa muncii mai ales
în ţările receptoare de forţe de muncă care se confruntă cu
o creştere a ofertei de muncă, generatoare de şomaj.
Formele de şomaj prezentate mai înainte sunt forme
ale şomajului involuntar.
Şomajul voluntar constă în acea neocupare datorată
refuzului sau imposibilităţii unor persoane de a accepta
salariul oferit (salariul real) şi / sau condiţiile de muncă
 Şomajul

existente. Şomajul voluntar are la origine rigiditatea

salariilor (nominale) la scădere. Din această cauză
salariile practicate sunt în general mai mari decât salariile
de echilibru. Revendicările salariaţilor şi a sindicatelor
împiedică ajustarea salariilor prin scădere.
Categoriile de persoane care se încadrează în
şomajul voluntar sunt:
- persoanele care preferă să înceteze temporar,
activitatea, apreciind că ajutorul de şomaj le poate
asigura o existenţă decentă (economistul francez
Jacques Rueff aprecia că ajutorul de şomaj este
cauza fenomenului de şomaj);
- şomeri care aşteaptă locuri de muncă mai bune
decât cele oferite;
- femeile casnice hotărâte să se angajeze dar evită
să se încadreze în condiţiile date – ca nivel de
salariu, ca distanţă de domiciliu, condiţii de
muncă.

X.4. Politici de combatere a şomajului

Şomajul prin dimensiuni, durată prelungită şi

consecinţe ridică în faţa guvernelor responsabilitatea de a
elabora politici al căror obiectiv este reducerea şomajului.
Există politici active şi politici pasive de combatere a
şomajului.
Politici active constau din măsuri care să contribuie
la reintegrarea şomerilor în diferite activităţi şi prevenirea
şomajului în rândul celor ocupaţi. Principalele măsuri de
promovare a politicilor active sunt:
Macroeconomie

1) Organizarea de cursuri de calificare pentru cei

care vin pe piaţa muncii fără o calificare
corespunzătoare şi recalificarea (reconversia)
şomerilor în concordanţă cu structura
profesională a locurilor de muncă.
2) Stimularea agenţilor economici, prin pârghii
economico-financiare, în extinderea activităţii
economice;
3) Încurajarea investiţiilor prin acordarea de
facilităţi în vederea relansării şi creşterii
economice, a creării de noi locuri de muncă;
4) Acordarea de facilităţi întreprinderilor care
angajează şomeri precum şi tineri;
5) Încurajarea efectuării unor lucrări de utilitate
publică, pe plan local şi naţional;
6) Dezvoltarea serviciilor publice, a serviciilor
productive etc;
7) Extinderea ocupării atipice ocuparea cu timp de
muncă parţial, ocuparea temporară, munca la
domiciliu, munca independentă şi alte forme de
ocupare.
Efectul direct al acestei ocupări îl constituie
reducerea costurilor salariale deoarece muncile atipice
sunt prost plătite.
În vederea atenuării şomajului şi a efectelor sale sunt
importante şi alte măsuri, şi anume: acordarea de facilităţi
care să stimuleze mobilitatea forţei de muncă de la o ţară
la alta, de la un sector de activitate la altul – îndemnizaţii
de transfer, locuiţe etc., încurajarea şomerilor de a se lansa
în activităţi pe cont propriu; dezvoltarea cercetării
ştiinţifice, racordarea învăţământului la tendinţele ce se
 Şomajul

conturează în diviziunea muncii interne şi internaţionale,

formarea şi specializarea tineretului în domenii de
perspectivă îndelungată, care să le ofere o mobilitate
profesională ridicată, dezvoltarea sau crearea de unităţi în
sectoare ce ţin de: producerea de instalaţii şi utilaje de
depoluare, reciclarea materiilor şi materialelor utile,
protecţia resurselor, gestionarea pădurilor, a deşeurilor,
depoluarea mărilor.
Atenuarea tensiunilor şomajului şi creşterea gradului
de ocupare se pot realiza numai prin sporirea volumului şi
eficienţei investiţiilor. Investiţia prin efectele ei de
antrenare, crează condiţii de sporire a producţiei, a
venitului naţional şi a cererii globale de bunuri economice
influenţând pozitiv ocuparea şi nivelul de trai.
În România şomajul poate fi redus prin creşterea
volumului investiţiilor şi creşterea eficienţei acestora.
Sfera serviciilor care deţine încă o pondere redusă în
produsul intern brut în ţara noastră spre deosebire de ţările
dezvoltate din punct de vedere economic poate constitui o
supapă importantă de absorbţie a unui număr important de
şomeri.
Dar pentru aceasta sunt necesare câteva condiţii –
sporirea investiţiilor şi crearea unor structuri moderne ale
acestui sector, tarife raţionale şi creşterea veniturilor reale
ale agenţilor economici şi ale populaţiei.
Măsurile active vizează şi populaţia ocupată în
vederea preîntâmpinării riscului de şomaj. În acest scop,
la nivelul unităţilor economice se elaborează programe de
recalificare, reciclare a forţei de muncă ocupate în
concordanţă cu modificările de structură sau tehnologie ce
urmează a avea loc în unităţile respective.
Macroeconomie

Adaptarea forţei de muncă ocupate la cerinţele

mereu în dinamică ale unităţii în care lucrează diminuează
riscul persoanelor respective de a deveni şomeri.
Reducerea timpului de muncă asigură atât menţinerea
forţei de muncă angajate cât şi posibilitatea sporirii
locurilor de muncă. Reducerea duratei de muncă poate
avea un efect contradictoriu – creşte ocuparea dar scade
productivitatea muncii.
Pe lângă politicile active pentru combaterea
şomajului se utilizează şi politicile pasive. Acestea se
concretizează în măsuri şi acţiuni care să asigure
şomerilor involuntari un anumit venit pentru a-şi asigura
subzistenţa. Această politică trebuie sa aibă un caracter
limitativ astfel încât să ţină cont atât de restricţiile ce
provin din partea partenerilor contribuabili cât şi de
beneficiarii care trebuie descurajaţi în a se complăcea în
situaţia de şomer.
Răspunzând acestor două cerinţe, politica pasivă
stimulează crearea de noi locuri de muncă şi fixează un
nivel al venitului incitator la muncă. Venitul asigurat
şomerului se numeşte indemnizaţie de şomaj sau ajutor de
şomaj si se acordă pe o perioadă determinată de timp.
Costul şomajului în România este pentru patronat de 5%
din salariile brute plătite angajaţilor iar pentru salariaţi 1%
din salariul de bază. În unele ţări costul şomajului este
suportat şi de bugetul de stat în scopul asigurării celor
aflaţi în şomaj un venit suficient pentru un trai decent.
Costul şomajului are un suport obiectiv atâta timp
cât societatea nu are capacitatea de a crea noi locuri de
muncă şi de a asigura creşterea gradului de ocupare.
 Şomajul

X.5. Relaţia creştere economică - inflaţie – şomaj

Pentru evaluarea performanţelor oricărei economii

trebuie măsurate şi corelate trei elemente de bază:
- rata creşterii economice;
- rata inflaţiei;
- rata şomajului.
Când rata de creştere economică (rata produsului
naţional brut real) este mare producţia de bunuri şi servicii
este în creştere şi drept urmare scade rata şomajului,
creşte numărul locurilor de muncă şi creşte nivelul de trai.
Macroeconomiştii susţin că dacă rata de creştere a
produsului naţional brut valoare/locuitor s-ar menţine la
2% pe an, atunci produsul naţional brut real pe locuitor s-
ar dubla la fiecare 35 de ani şi astfel fiecare generaţie ar
putea spera la un nivel de viaţă de două ori mai bun faţă
de prezent.
Dacă rata de creştere a produsului naţional brut real
pe locuitor este egală cu 1% pe an atunci ar fi nevoie de
70 de ani pentru dublarea nivelului de viaţă.
Când rata inflaţiei este mare, preţul bunurilor şi
servicii creşte motiv pentru care inflaţia nu este agreată de
populaţie chiar dacă veniturile cresc în paralel.
Când rata şomajului este mare, locurile de muncă
sunt greu de găsit, nivelul de viaţă al oamenilor scade,
(umilinţa personală, mizeria). Se consideră că un nivel al
şomajului de până la 5% este normal sau acceptabil dar
atunci când atinge 8-10% sau mai mult el devine una din
cele mai grave probleme sociale.
Macroeconomie

X.6. Legea lui Okun

(Relaţia creştere economică - şomaj)

Atunci când economia este în faza de recensiune

şomajul creşte iar când economia este în faza de
expansiune şomajul scade. La o rată înaltă de creştere
economică vom avea o rată mică de creştere a şomajului.
Legea lui Okun reflectă legătura dintre rata de
creştere economică şi rata şomajului. Este denumită astfel
după numele descoperitorului ei Artur Okun de la
Brookings Institutions din S.U.A.
Conform acestei legi „pentru fiecare două sau mai
multe procente de creştere a produsului naţional brut real
realizată într-un an, rata şomajului scade cu un procent”.
Această relaţie are un caracter statistic şi nu este
valabilă pentru orice ţară ci doar pentru S.U.A. pentru
etapa în care OKUN a făcut cercetarea.
O asemenea relaţie statistică se poate deduce pentru
fiecare ţară în parte în funcţie de condiţiile concrete ale
etapei pe care o parcurge, putându-se utiliza în
fundamentarea politicii strategice de expansiune
economică în vederea reducerii şomajului la o mărime
convenabilă.
Şomajul