INTRODUCERE

Johannes Itten introduce cercul celor 12 culori începȃnd cu cele primare –

galben, roşu şi albastru, secundare – orange, verde violet, şi apoi cele terţiare – galben-
orange, roşu-orange, roşu-violet, albastru-violet, albastru-verde, galben-verde.
Culorile primare sunt: galben, roşu şi albastru
Culorile secundare se obţin prin amestecul primarelor:
galben + roşu = orange
galben + albastru = verde
roşu + albastru = violet
Culorile terţiare se obţin prin amestecul primarelor cu secundare:
galben + orange = galben-orange
roşu + orange = roşu-orange
roşu + violet = roşu-violet
albastru + violet = albastru-violet
albastru + verde = albastru-verde
galben + verde = galben-verde
 CONTRASTELE DE CULOARE

Vorbim de contrast atunci când pot fi percepute diferenţe distincte între două
efecte care se comparã. Atunci când astfel de diferenţe ating gradul lor maxim, vorbim de
contraste diametrale sau polare. Astfel, mare-mic, alb-negru, rece-cald, în extremele lor,
sunt contraste polare. Organele noastre de simţ pot funcţiona doar prin intermediul unor
comparaţii. Ochii acceptă o linie ca fiind lungã, atunci când este prezentatã pentru
comparaţie o linie mai scurtã. Aceeaşi linie este luată drept scurtã în cazul în care linia
de comparaţie cu aceasta este mai lungã. Efecte de culoare sunt în mod similar, intense
sau mai puţin intense prin contrast.
  Dacã facem o trecere în revistã a caracteristicilor efectelor de culoare, putem
detecta şapte tipuri diferite de contraste. Acestea sunt atât de diferite încât fiecare va
trebui să fie studiat separat. Fiecare contrast este unic în caracter şi valoare artistică, în
efectul vizual, expresiv, precum şi simbolic; şi împreună ele constituie un element
fundamental al teoriei culorii.
Cele şapte tipuri de contraste de culoare sunt următoarele:
1. Contrastul culorilor în sine;
2. Contrastul clar-obscur;
3. Contrastul cald-rece;
4. Contrastul complementar;
5. Contrastul simultan;
6. Contrastul de calitate;
7. Contrastul de cantitate.