Ciuntul

Toată lumea zicea că Serioga Bezmenov are o nevastă rea. Rea, mofturoasă şi proastă. Toţi îşi dădeau
seama de asta. Toţi, în afară de Serioga. Lui îi era ciudă pe toată lumea şi se mira în sinea lui cum de n-o
vede nimeni cît e de îndemînatică, de citită, cit e de... Dracu să-i înţeleagă pe oamenii ăştia: cînd se
apucă să clevetea-scă, nu-i mai poate astîmpăra nimeni. Dacă ar şti cum îi merge ei mintea cînd e vorba
de glume şi de ştrengării! Pînă şi felul în care păşeşte !… Păi ăsta-i mers de crăiasă, fir-ar el să fie, 6 avînt
înainte: îi joacă atunci fiecare fibră a trupului cel plin de Viaţă. Uitîndu-se la ea cum merge; Serioga
rămînea mut de încîntare, & se încleştau fălcile de atîta dragoste. Cînd venea acasă, rămînea cu ochii la
ea, ca şi cînd abia atunci ar fi văzut-o pentru prima oară Stringea din dinţi şi transpira de emotie.

Ce-i "" îl întreba Klara. Im-m ? Şi, alintîndu-se, îi arăta limba. Apoi se ducea în odaia de-alături, parcă să-i
arate anume ce frumos îi este mersul. Serioga se repezea în urma ei.

…Şi mai îndrăzneau ăia să şuşotească cum că ea ar fi… Nişte ţărani scurţi la minte! Serioga se ruga de toţi
sfinţii să nu-l lipsească vreodată de-acel „dar nepretuit pe care i-l hărăzise soarta. Cite-odată chiar se
întreba cu teamă: cît o fi el de îndreptăţit să aibă parte tie-atîta fericire, o fi meritat-o, oare, rm fi la
mijloc vreo neînţelegere, ca la _ un moment dat lucrurile să se limpezească şi lumea să-i zică: „Ehei,
drăguţule, nu prea-ţi vezi tu lungul nasului ! Te-ai cam întins la caşcaval !“

Pe Klara o văzuse întîia oară în incinta spitalului (venise acolo de curînd, din alt oras, să lucreze ca soră
medicală). De cum dădu cu ochii de ea, simţi că nu mai e într-ale lui. Întîi şi întîi, nu văzu decît nişte
ochelari şi-un năsuc turtit. Şi pe loc îşi pierdu capul. Abia mai tîrziu avu bucuria să-i desc0pere mereu alte
şi alte calităţi. Atunci însă n-a fost decît sclipătul ochelarilor, năsucul acela turtit, iar în rest --doar o
coafură de culoarea aramei. Halatul alb i se desfăcuse şi-i flutura de-o parte şi de alta: trecînd cu \pas
'Îg'răbit pe culoar, ca se adresase scurt, din mers, celor ce şedeau, mohorîţi, la rînd: „Cine-i pentru
pansament, să intre“. Şi dispăruse pe uşa cabinetului. ,Serioga s-a tulburat atunci atît de tareycă 1-a
apucat durerea de inim5. Pe 'urm5 s-a pomenit cu ea atingîndu-l cu degetele ei calde gingaşe. Şi-l tot
întreba: „Nu te doare?“ Parfumul ei îl ameţise şi, drept răspuns, doar scutura din cap: că, adică, nu-l
doare. Şi-o spaimă atît de mare îi încleştase mădularele, că i-a fost teamă să se şi mişte.

Cei cu dumneata ? l-a întrebat Klara.

Zăpăcit, Serioga a dat iar din cap, cum că nu-l doare. Klara a izbucnit în rîs chiar la urechea lui.. Serioga a
simţit atunci o arsură pe din5untru: undeva, mai sus de buric.„ Şi-a strîmbat obrazul şi... a început să
plîngă. "A plins cu adevărat! Nu ind ţelegea ce se petrece cu el şi nici nu se putea stă pini. Şi-a strîmbat
obrazul, şi-a aplecat capul pe-o parte şi-a scrîşnit din dinţiyfţ Şi lacrimile au pornit să-i picure pe braţul
bolnav şi pe degetele ei mici şi albe. Klara s a înfricoşat: „Te doare rău ?.
.,... Da' mai lasă-mă-n pace! a mîrîit anevoie Serioga. Fă-ţi treaba acolo. Şi-ar fi lipit chiar atunci obrazul
de acele degete micuţe şi nimeni nu l-ar mai fi putut da la o parte. Spaima însă îl paralizase, iar acum îi
era şi ruşine pentru plînsul lui nesăbuit.

'-Poate că, totuşi, te doare ? La mai întrebat o dată Klara.

--Şi nici nu e cazul... să se fandosească cineva cum că noi, ăştialalţi, am fi cu capu-n traistă, o trinti,
hodoronc-tronc, Serghei. La urma urmei, trăim cu toţii în acelaşi stat...

--Cum, cum ?

Ei, şi-aşa mai departe.

Optsprezece zile mai tîrziu, erau căsătoriţi.

Klara a început să-i zică „Tămîiosul“. Rostea porecla cu drăgălăşenie. Serioga află apoi că ea a mai fost
măritată, dar că nimerise un bărbat „cam bleg“ şi divorţase curînd. Numai faptul că celălalt se dovedise a
fi un „bleg“ şi a fost de ajuns ca Serioga .'.să ce umfle în pene şi să simtă în el o forţă nebănuită. Klara îl
lăuda la toată lumea.

Şi, poftim, în timp ce el nu mai ştia nici pe unde calcă de-atîta fericire, ăia se apucaseră să-i zică de ea că-
i rea şi mofturoasăl Serioga îşi dădu seama că le nutreşte un profund dispreţ. Doar ei nu stiau cum face
ca ca să... Ce oameni ! Se perapelesc, fir-ar al naibii, de invidie. De ce n-o fi suportînd lumea să vadă un
om căruia i-a surîs norocul ?

--Ia exemplu de la regnul animal, îl sfătui Serioga pe unul din desteptii aceia. Doar fiinţele alea nu se
caţără pe pereţi cind un căţel, de pildă, e luat la circ, se facă pe artistul. Nu se supără cîtuşi de putin. Şi
atunci de ce vă perpeliţi voi in halul ăsta ?

--Păi că ne pare rău de tine...

--Să vă pară rău de prostia voastră. Clar ? Serioga se înfuria, îşi dădea seama că n-are nici un rost sa facă,
şi tocmai de aceea se înfuria şi mai tare.

-Lasă-i _să bîrfească, nu-i băga în seamă, ii zicea Klara Important e că ne simţim noi bine. Eu nici măcar
nu mă uit 'la ăştia…

Serioga ajunse la cutite cu toate rubedeniile şi cu toti prietenii săi, _ văzîndu-i că nu pică jos nici unul de
admiraţie pentru Klara. Se lăsă şi de băutură, cumpără o maşină de spălat şi în fiecare sîmbătă se apuca
să spele rufe, ducîndu-se _în baia de abur din ogradă, ca să nu fie; Văzut de .nătărăii' ăia. Maică-sa nu
mai izbutea ' să p-riceapă: o fi făcînd bine feciorul 'ei,“ o fi * făcînd rău. ? Căci pe-o parte parcă nu se
cădea să facă un bărbat treabă muierească, dar pe-altă parte.-. Dracu să-i mai descurce pe ăştia!

--Nu-l vezi că s-a lăsat de băutură? îi spuse în tr-o zi Klara Ce mai vrei şi dumneata. ? Face omul treabă în
gospodărie ,
--Păi tocmai d-aia: ar trebui să ai milă de el, să te-apuci tu dsă speli. Că ”el munceşte toată săptămîna,
trebuie să se mai şi hodinească.

-Da’ eu ce fac? Nu muncesc şi eu. '?

---Apăi munca ta… Parcă poţi s-asemuieşti munca ta cu munca lu' bărbat-tu? Ian încearcă să-nvirteşti la
drăcia aia zi de zi (Serioga lucra ca tractorist) ----păi îţi trebuie mîini, nu glumă. Doar 1i om şi el ,

--Eu ştiu şi singură cum să mă port cu bărbatul meu, ripostă Klara. Dumneata ai vrea să se-apuce iar de
băUt ?

-De ce să vreau una ca asta ?

--Atunci nu mai avem ce discuta. Cauţi să faci cum e mai bine şi tot dumneaei e nemulţumită.

--Imi pare rău, maică, de el, că doar mi-e fecior… . *

Da’ nu ţi-ar părea rău să-l vezi cum se tăvăleşte, beat, pe sub garduri ? Ti-ar părea rău, aşa-i ? Atunci nu
mai avem ce discuta. Clar ?

--Doamne, Maică Precistă !… nu mai ştiu ce să-ndruge bătrîna. Nu pot să zic si eu o vorbă. îşi bate joc de
om şi-ţi mai bagă şi pumnu-n gură.

--Bine, am să-i zic să se ducă la bufet şi să se-mbete acolo cu prietenii. Asta-ţi convine ?

-Ce-o ţii, fato, una şi bună ? se supără mama. Că nici pînă a te lua pe „ tine nu se prea omora cu băutura.
O ţii întruna. '“ „să se-mbete, să se-mbete“...

-Bine, atunci am să-i spun că nu-i dai voie să spele rufe, zise Klara Ba chiarse ridică în picioare şi puse
deOparte cărţulia aia de medicină.

Bătrîna o cam băgă pe mînecă;

-Ei, nici aşa! Una, două: …mă duc să-i spun“ , Numa' ca să umbli cu pîra.

-Bine, şi-atunci ce propui dumneata? Klara îşi aţinti soacra prin lentilele groase ale ochelarilor.Concret,
adică.

--Nimic. Văd doar că nu ţi-ai prea pus înigînd să duci Viaţă lungă cu alde'bărbatu-tăm De ţi-ai fi pus asta
în gînd, l-ai fi grijii: cum se cuvine Da' tu, parc-ai fi vo esplotatoare “dintr-aia " scoţi sufletu' din el. Oare
ţi-o fi greu s-aduci măcar o găleată, două, de apă-n casă ?, Doară el şi-aşa îşi deznoadă braţele acolo
unde-i pus să muncească, iar cînd vine acasă 4-treci din nou la 'Corvoadă. Cînd să se mai hodinească,
Sărmanul ? '

--Repet. grijă de el am. Şi cînd trebuie să-l las în voia lui, o ştiu şi singură. Numai voi, cele

de pe-aici, văd că… le căutaţi bărbaţilor în coarne şiapoi nu mai ştiţi cum să-i domoliţi.
… Doamne, Doamne, doar atît izbuti bătrâna să spună. Ce mai neveste s-au prăsit în ziua de azi, Vai-vai!

De-ar fi auzit Serioga aceste discuţil ! Klara avea însă atîta minte să nu-i transmită nimic lui bărbatu-său.

Lui Serioga însă nu-i făcea decît plăcere s-aducă în casă nişte găleţi cu apă, să spele cîte-o albie de
rufe. .Doar intra în fugă, pentru cîteVa clipe în odaie, îşi săruta nevasta pe vîrful năsucului şi se minuna
din nou în sinea lui de rotunjimea plăcută vederii a soldurilor ei vînjoase. Ba uneori o ruga să-şi pună pe
umeri halatul cel alb.

-Da' de ce-e? se izmenea cu drăgălăşenie Klara. Ce-o mai fi şi cu ciudăţeniile astea?

--Hai, te rog, insista Serioga. Doar cu halatul ' ăsta pe tine te-am văzut atunci, întîiaşi dată. Haide,
îmbracă-l: cînd te-oi vedea, cu el, mi-o tresări din nou aici în piept. Şi-şi arăta cu degetul locul unde-i
bătea inima Te rog, Klarnetik. Aşa-i zicea el: ' Klarnetik. Sau, dacă trebuia s-o strige de undeva -Klarnet.

Klara îşi punea halatul şi se-apucau amîndoi de joacă.

--Unde te doare ? întreba Klara.

Uite ici, arăta Serioga spre inimă.

- Demult. ?

- Păi s-au şi-mplinit… şaptezeci şi cinci de zile.

- Imi dai voie. ? Klara îşi lipea urechea de pieptul lui Serioga. El inspira adînc mireasma pă rului ei vopsit...
Şi din nou simţea că ameţeşte de emoţie şi bucurie. Il strîngea pe „medic“ in brate

şi-i căuta cu buzele năsucul -îi plăcea nespus de mult s-o sărute pe năsuc.

-0-o! se împotrivea Klara. Aşa te porţi dumneata cu un medic ? Pesemne că ajunseseră s-o cam
plictisească mîngîierile, mereu aceleaşi, ale bărbatului.

„Doamne, cu ce-oi fi meritat eu o asemenea fericire ? se-ntreba din nou Serioga, ieşind în curte, unde-l
aştepta maşina de spălat încărcată cu rufe. într-o bună zi nici n-am s-o mai pot îndura. Am să mă
scrîntesc naibii. Ori au să mă lase de. tot puterile. “

Nu se scrînti însă Se petrecu altceva, cu totul Şi cu totul neaşteptat.

Veni in sat, să-şi petreacă vacanţa, un văr de-al lui Serioga, pe nume Slavka. Slavka ăsta era student la un
institut tehnic aflat într-un oraş mare, neamurile se fuduleau cu el, şi cand venea acasă în vacanţă,
unchiul Nikolai tatăl lui Slavka, dădea de fiecare dată cîte-o petrecere. Asta se mai întîmplase pînă atunci
de doua ori, iar acum, trecînd Slavka în anul trei, se adunară din nou. Au fost invitaţi şi Serioga cu Klara.

Mai întîi, totul s-a desfăşurat cum nu se poate mai bine. Klara purta o rochie mov cu mîneci largi, la piept
avea un medalion -un ceasornic micuţ, prins .de-un lănţişor de aur --părul îi lucea ca arama, lentilele
ochelarilor Sclipeau de-ţi luau ochii...Cit de mult o iubea Serioga pentru ochelarii aceia, ai ei! Arunca în
răstimpuri cite-o privire împrejur, îşi muta apoi ochii la nevastă-sa şi inima îi tresărea de bucurie: era
singura care se deosebea de ceilalţi adunaţi in jurul mesei: şedea mîndră pe  scaunul ei o femeie
desteaptă, binecrescută, deloc simplă ca altele. Ii plăcu lui Şerioga şi faptul că Slavka îi acorda, la rindul
lui, o atenţie aparte: aşezat de cealaltă parte a mesei, schimba mereu cite-o vorbă cu Klara. Mai intii
vorbeau aşa, la întimplare, dar la un moment dat isdară o discuţie atît de interesantă, încît toată lumea
tăcu, ciulindu-şi urechile.

-Bine, bine, zicea Slavka dindu-şi seama că-l asculta lumea, să admitem că am fi, într-adevăr nişte
tehnocraţi, nişte oameni… mai pedanţi, după cum zic si scriu cîte unii. Aş preciza însă că nu sîntem cituşi
de puţin pedanţi, sîntem doar partizanii lucrurilor concrete. Căci la baza tuturor lucrurilor considerăm că
trebuie să se afle domnia sa Faptul concret.

-Bine, dar in spatele acestui fapt concret se află de obicei oamenii, care nu 'sînt nici ei mai puţin concreţi,
ripostă Klara, remarcînd la rîndul ei tăcerea care se lăsase la masă.

-Nu vă contrazice nimeni! zîmbi subţire tehnocratul Slavka. Dar dacă ne-am gîndi mereu că în spatele
faptelor concrete stau oameni concreţi şi-am face din această pricină infinite derogări de la regula,
ştiinţa şi tehnica ar bate pasul pe loc. Nu ne-am mai putea urni în veci dintr-un punct mort.

La aceste cuvinte, Klara împrăştiind sclipiri de sticlă aramă şi aur, avu următoarea replică:

-Reiese deci că, în principiu, medicina trebuie să culeagă în urma dumneavoastră cadavre?  Îl luase tare
pe Slavka: în odaie se lăsă linişte deplină.

Pentru citeva clipe Slavka îşi pierdu cumpătul Se reculese insa şi trînti o năzdrăvănie.

-Dacă vreţi: da! zise el. Numai cu acest preţ va izbuti omenirea să pună stăpînire pe toate bogăţiile
naturii.

---Bine, dar asta ar fi o şarlatanie, rosti în tacerea care se lăsase Klara, vorbind cu glasul scăzut dar
acordînd parcă celor Spuse o anume importanţă…

Slavka se-apucă să rîdă, însă risul îi sună fals şi simţi chiar el acest lucru Deveni nervos.

--De ce, adică, şarlatanie? întrebă el. Din cîte înteleg, sarlatania e proprie medicinei in general Şi numai
medicinei.

-Aveti in vedere avorturile clandestine?

- Nu numai asta...

- Poate vrăjile şi descintecele ? Ei bine, Vorbi ea cu energie, pe-un ton povăţuitor, ba chiar cu indignare;
v-aş ruga să vă întipăriţi în minte o dată şi pentru totdeauna că oricine se apucă să trateze fie chiar un
simplu guturai fără să aibă dreptul necesar de-a o face, nu este altceva decit un criminal potenţial. Cel
mai limpede şi mai ameninţător rostise ea cuvîntul acela„ „criminal“ Şi cind te gîndeşti că o spusese de
faţă cu băbuţele care trebăluiau de mama focului prin sat cu tot soiul de ierburi, ceaiuri şi infuzii; chiar
de faţă cu ele se dezlănţuise … Toată lumea era cu ochii la Klara si în clipa aceea Serioga îşi dădu seama
că de-aci incolo lumea din sat îi va şti nevesti-si de frică şi-i va purta respect. Se simţi triumfînd. Îi venea
să cadă la picioarele zeiţei sale cu ochelari să le strige în gura mare tuturor celor din jur: „Ei, aţi înghiţit
găluşca? Să mai clevetiţi şi de-aci încolo " Nu le strigă insă nimic, ci din nou îl podidira lacrimile.Naiba ştie
ce fel de nervi avea în el! Una, două, il apuca plinsul.  Se sterse pe neobservate la ochi şi-şi aprinse o
ţigară.

Cit despre Slavka, acesta încercă să mai spună ceva, dar mesenii căpătară acum glas şi ei, şi se văzu
limpede ca el pierduse partida. Toată lurnea îşi indreptă atenţia asupra nevestei lui Serioga: unii voiau s-
o întrebe cite ceva, alţii să ciocnească cu ea paharele lor de rachiu. Unchiul Egor, o namilă de bărbat, un
neam Şi el de-al lui Serioga, se aplecă spre urechea lui şi-l întrebă în şoaptă:

- Cum îi zice, bre, după tat-su ?

- Nikanorovna. Klavdia Nikanorovna.

- Klavdia Nikanomvna ! acoperi unchiul Egor cu basul său vocile celorlalţi. M-asculţi, Klavdia
Nikanorovna?

Klara se întoarse spre muntele acela înălţat la capătul mesei.

-Da, vă ascult. Vorbise clar, răspicat, pe un ton din cele mai politicoase.

-Văz că eşti măritată cu… mă rog, cu neamul ăsta al nostru. Da' nuntă n-aţi făcut. Cum vine treaba asta ?
Nu ţineţi seama Şi voi de datină ?…

Klara n-avea obiceiul să umble multă vreme după răspuns. Şi-n general, părea că tocmai atunci se află în
elementul ' ei: cînd se ştia a fi încentrul atenţiei tuturor, cînd Sta să împartă celor de faţă

zîmbete cuceritoare şi vorbe de duh... Cînd toată lumea se minuna de deşteptăciunea ei, o admira,
poate că o şi invidia într-ascuns, în timp ce ea continua să împrăştie în jur izul acela subtil de parfum, de
farmec şi de cultură. Auzind întrebarea  unchiului Egor, buzele ei purpurii 'tresăriră a zîmbet... Il privi in
treacăt pe tehnocratul Slavka şi zise, înainte chiar ca unchiul Egor să-şi isprăvească întrebarea: 

--Să ştiţi de la mine că nunta nu reprezintă neapărat un semn de calitate. Veriga asta ----Klaral riddică
mîna, arătîndu-le tuturor verigheta ei de aur --- veriga asta nu-i decit un simbol, nicidecum o garanţie.
Trăinicia vieţii conjugale nu se bazează pe numărul de sticle băute...

Măi, ce le mai zicea în ziua aceea, draga de ea! Nici chiar Serioga n-o mai văzuse vreodată astfel. Era, pe
drept cuvînt, într-o formă de zile mari. Peste unchiul Egor, ca peste un om lipsit de tact şi ajuns acum de
rîsul lumii, plouară exclamaţii bat-jocoritoare:

- Ai încasat-o, vericule?  Aşa-ţi trebuie!

- Ce zici, Egor? Te-a luat dumneaei în răspăr, aşa-i? He-he-he!

-S-a băgat, vezi doamne, cu datina lui! 'Mnealor îţi trag un perdaf, că nu-ţi mai trebuie nici o datină. Ia,
mai bine, colea, o gustare...

Serioga -ajuns în al nouălea cer de fericit şi mindru ce era -bău pesemne un pahar mai mult. Umerii îi
crescuseră într-atît, încît ar .fi putut atinge cu ei pereţii opuşi, ai încăperii; era nebun de bucurie: îi venea
să-i sărute şi să-i strîngă la-piept pe toţi de-a rîndul. Îl podidiră iar lacrimile, îi venea să cînte, se-apucase
să rîdă. Se ridică în cele din urmă, ieşi în curte şi-şi vîrî capul sub cişmea. Răcorit o leacă, se aşeză după
colţul casei, sub cerdac, să se zvînte şi să fumeze în linişte o ţigară. Incepuse a se însera se abătea în
răstimpuri cîte-o adiere. Trăgînd în piept aerul răcoros, Serioga işi mai veni în fire şi stătu nemişcat, dus
pe ganduri. De fapt, nu se gîndea la nimic anume: nu incerca decit un plăcut sentiment de odihnă. O
pace adîncă, nemaiîncercată pînă atunci, păru să-i coboare în suflet şi el se lăsă cu totul în voia acelui
simţămînt binefăcător, pluti lin dus de fiorul acela plin şi calm. Gîndul îi era şi el un gînd simplu şi
limpede: „Imi trăiesc viaţa. Şi mi-e bine.“

Deodată, auzi în cerdac două glasuri cunoscute; inima îi tresări cu putere: unul din glasuri era al nevesti-
si. Rămase încremenit intr-adevăr; era glasul Klarei. Cel de-al doilea îi aparţinea lui Slavka. Cerdacul era
prevăzut cu un paravan subţire, din scînduri. Cei doi se opriseră chiar în dreptul lui. Se facu astfel că
Serioga stătea de-o parte a paravanului, sprijinit de el cu spatele, iar e i ---de cealaltă parte.. .. Se aflau,
cu alte cuvinte atît de aproape, încît el le putea desluşi chiar bătăile inimilor, nu numai şoaptele sau mai
ştiu eu ce vînzoleală. Tocmai acest fapt - că se aflau atît de aproape, încît ai fi zis că-i aude de undeva,
din fundul subpatului ---îl buimăci în aşa măsură, că nu mai fu in stare nici să se mişte.

-Greieraşul meu greieraş! zicea Klara încet, cu glasul ei atît de cunoscut. De ce eşti, dragule, aşa de
zorit ? Stai un pic să te... Toc-toc! Totul era atît de bine cunoscut! Atît de familiar! Şi suna atît de
aproape… Frumuşelul meu. Iubiţelul meu.. Toc-ţoc.Dulceaţa mea…
Începuseră a se moşmondi acolo şi tot împingeau în paravan. Slavka se auzea murmurînd nedesluşit,
parcă o tot întreba ceva, dar Serioga nici nu-i auzea vorbele. Klara rise încet şi vorbi din nou: - Dulceaţa
mea… Ce faci, ce faci?  Vai, ce strengar eşti. ' Hai, pupă-mă pe năsuc .

„Va să zică, aşa se petrec treburile astea, gîndi cu groază şi cu silă Serioga Va să zică, aşa se întîmplă. '“ Şi
tot ce i se afla în preajmă, tot ce avea . un sens şi un nume se prăbuşi undeva într-o prăpastie şi nu mai
lăsă m urmă decît o groapă neagră Fără sens şi fără nume . doar o groapă neagră. „Ei, acu' nu mai imi
pasă de nimic“, îşi zise Serioga. Şi sări în adîncul gropii.

- Klarnetik, mă auzi? Sînt eu, Tămîiosul, făcu el fără veste, cu un glas cîntător, ca si cind ar fi povestit
cuiva un basm şi-ar fi ajuns la episodul cu vulpea care venise la căsuţa cocoşului să-i cînte la fel. U-u! mai
zise Serioga. Staţi aşa, că vin să vă omo-or !…

După aceea totul începu să se perinde ca într-un vis : ba una vedea Serioga înaintea ochilor, ba alta. Ba
el fugea, neştiind încotro fuge, ba-i auzea pe alţii răcnind pe undeva, prin preajmă. Nu-şi mai simţea nici
picioarele, nici trupul. Şi nu-şi putu aminti după aceea nici împrejurarea care-l făcu să se pomenească cu
un topor în mînă. Ceea ce îşi aminti însă foarte bine fu săritura Klarei peste gard. Coafura îi lunecase într-
o parte, părul i se ciufulise şi cînd făcu saltul acela peste gard, coama roşcată îi zburătăci sus, deasupra
capului... Parcă ar fi săltat o flacără. Tocmai clipa aceea de zbor i se întipări lui adînc în minte. Şi multă
vreme după aceea, cînd se ducea cu gîndul la nevastă-sa, îi apărea în faţa ochilor zborul acela neobişnuit
şi-i venea să zîmbească, dar îşi simţea şi inima tresărind a durere.

In seara aceea însă totul se destrămă, rămase undeva în urmă.:. Cei din casă pieriseră şi ei cine ştie pe
unde. Serioga rămase singur, cu toporul în mînă... Îşi revenise întrucîtva, simţi în piept o du rere de
neîndurat. Durerea se înteţi, aproape tăindu-i răsuflarea. „Ce-i asta, frate ? Ce se petrece ?“ îi trecu prin
minte... Puse mîna stîngă pe-o stinghie şi-şi croi una cu toporul peste degete. Două dintre ele arătătorul
şi mijlociul -căzură jos. Serioga azvîrli toporul şi porni spre spital. Măcar avea acum unde să se ducă.
Mina şi-o infăşurasc cu poala cămăşii.

Din ziua aceea l-a si poreclit lumea Ciuntul.

Klara a plecat din sat chiar atunci, noaptea; abia mai tîrziu i-au fost expediate acolo unde se stabilise
toate actele pe care le lăsase la spital: cartea de muncă, buletinul de identitate....Slavka a plecat şi el, iar
în vacantele următoare n-a mai dat prin sat. Cît despre Serioga, acesta lucrează şi astăzi pe tractor şi se
foloseşte de mîna lui ciuntită tot atit de bine ca şi-atunci cînd era sănătoasă. Despre Klara nu aduce
vorba nicicînd. Doar o singură dată s-a luat din pricina ei la ceartă cu oamenii din sat.

--Toată lumea-ţi zicea, măi Serioga, că asta-i femeie rea...

-Cum să fie rea ?! se zborşi deodată Serioga. De ce, adică, să fie rea ?

-Păi cum e, bre ? Bună la inimă?

-Da' ce legătură are bunătatea ori răutatea ? Parcă despre răutate-i vorba?

-Da' despre ce ?

-Nu ştiu! Naiba ştie... Oricum, nu-i vorba de răutate. Doar se poate spune şi altcumva... Ei nu, voi v-aţi
băgat în cap una şi bună: că-i femeie rea. Poate că-i dimpotrivă, o femeie bună: o fi vrut să-l ajute pe
văru-meu...

- Ia ascultă, Serioga, schimbă vorba unul dintre săteni. Tu… vorba ceea… ai iubit-o. Da dacă s-ar întoarce
la tine, ai ierta-o? Serioga nu-i răspunse la întrebare. Tăcu din gură.

Atunci, cei cu care stătuse de vorbă începură chiar ei cu presupunerile.

- Asi! Crezi c-o fi proastă Să se mai întoarcă ?

.... Păi de ce ? Şi-o zice: stai, mă, doar ăsta m-a iubit...

-Ei şi ce dacă a iubit-o ? El a iubit-o, da' ea nu l-a iubit. Că-i de-acu' femeie stricată -nu mai poate sta cu
unu' singur. Cine porneşte de tînăr pe drumu' ăsta -s-a zis cu el. Fie că-i bărbat, fie că-i muiere. Chiar
dacă nu vrea, şi tot o face.

-M-da, cînd ai putrezit pe dinăuntru, te doboară şi-o adiere.

-Au căpătat muierile libertate prea multă, asta e, zise cu ciudă Kostea Bibikov, un omulet sfrijit, dar
foarte îndrăzneţ la vorbă. Cum zice şi moş Ivan: în ziua de azi muierea şi vaca o duc bine, iar bărbatu' şi
calu' o duc rău. Aşa este, să ştiţi. Au căpătat prea multă libertate şi-şi fac de cap. Cum a fost şi cu
muierea lu' Ignati Juravliov: s-a îmbătat, proasta, şi l-a făcut pe om de ruşine, a ' trebuit s-o ducă în halu'
ăla prin tot satu'. Ca pe urmă tot ea să sară cu gura: „Da' tu de ce m-ai lăsat să beau ?“ Aşa că asta-i,
fraţilor. .

-Da' de alea tinere ce ziceti ? Cînd te uiţi cum merg cu fustele alea pe ele, îţi vine să... Ptiu!

Serioga se trăsese mai deoparte şi nu mai interveni în discuţie. Ronţăia un fir de iarbă, se uita undeva în
zare. Gîndea că pesemne i-a fost sortit să treacă şi prin aşa ceva în viaţă. Dar dacă s-ar năpusti din nou
peste el o furtună ca asta, zău că ar porni cu bratele larg deschise s-o întîmpine. Căci, ,cu toate cele
întîmplate, ceea ce a fost a însemnat pentru el o sărbătoare. Fireşte, după o sărbătoare vine şi ceasul
cînd te trezeşti mahmur şi vezi totul cu alti ochi… Dar te-ai bucurat de sărbătoarea

aceea? Te-ai bucurat. Şi cu asta, basta.