Sunteți pe pagina 1din 1

TEMA PENTRU VACANŢA DE IARNĂ

A. Citeşte următorul text:


Frigul, scriitor pe geamuri,
Cu zăpezile se joacă
Şi le schimbă-n promoroacă
Atârnând ciucuri pe ramuri.

Din fereastra-mi îngheţată


Stau uitându-mă la cer:
Norii, plumbuiţi de ger,
S-au strâns pată lângă pată.

Trist şi singur ca un greier


Vălul timpului rupându-l,
Eu aştept să-mi toarcă gândul
Într-un colţ mai cald de creier.

Iar afară numai fumul


Subţiratec îşi ia zborul;
Eu îmi leg de dânsul dorul
Şi-n văzduhuri îi dau drumul.
(Duiliu Zamfirescu, Ianuarie)

Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motivezi apartenenţa la genul liric a poeziei
Ianuarie de Duiliu Zamfirescu. 16 puncte
În compunerea ta, trebuie:
- să menţionezi două trăsături ale genului liric;
- să ilustrezi detaliat două trăsături ale genului liric, valorificând textul dat;;
- să ai un conţinut adecvat cerinţei;
- să respecţi precizarea privind numărul minim de cuvinte.

B. Citește următorul text:


1)Vorbește-ncet, urmează înainte 3)Tu, idol scump și dulcea mea lumină,
Cu glasul tău, izvor de mângâiere, Rămâi în brațul meu întotdeauna
Căci vorba ta-i ca lamura* de miere Căci numai ție al meu suflet se închină.
Și înțelesul ei e prea cuminte.

2)Să pot să te privesc încet – n-aș cere 4)Vorbește-ncet, privește-mă întruna...


Nimică alta, scumpe înger sfinte, De chipul tău viața mea e plină:
Când ochii tăi îmi spun fără cuvinte Pot fi minuni, ca tine nu-i niciuna.
Ș-arată milă, dragoste, durere.
(Mihai Eminescu, Vorbește-ncet)
*
lamură=Partea cea mai bună, mai curată și mai aleasă dintr-un lucru; floarea, fruntea, crema unui lucru.

1. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să-ţi exprimi opinia despre semnificaţia
mesajului poeziei Vorbeşte-ncet de Mihai Eminescu. 16 puncte
În compunerea ta, trebuie:
- să formulezi o opinie despre semnificaţia mesajului poeziei;
- să-ţi susţii opinia formulată prin două argumente potrivite, valorificând textul dat;
- să respecţi structura specifică tipului de compunere cerut;
- să respecţi precizarea privind numărul minim de cuvinte.
2. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care prezinţi semnificația titlului poeziei
Vorbeşte-ncet de M. Eminescu, prin raportare la conținutul textului citat. 16 puncte
În compunerea ta, trebuie:
- să formulezi o opinie despre semnificaţia titlului poeziei;
- să îţi susţii opinia formulată prin două argumente potrivite, valorificând textul dat;
- să respecţi structura specifică tipului de compunere cerut;
-să ai obligatoriu numărul minim de cuvinte precizat.

S-ar putea să vă placă și