Ignis incerca sa isi calmeze respiratia.

Tragea lacom aer in piept si expira

zgomotos. Nu a realizat cat de tare tremura pana cand nu a scapat paharul cu apa
pe jos, care s-a spart la picioarele ei. Pana si sunetul de sticla sparta a facut-o sa
tresara. Inima ii batea mai puternic ca niciodata, in timp ce parea ca totul este prea
mult. Rochia prea stransa, voalul prea greu, aerul prea putin, gandurile prea agitate.
Ar fi vrut sa nu existe traditia stupida ca mireasa sa stea singura inainte de marele
moment. Voia ca mainile Minervei sa ii aranjeze suvitele de pe ureche asa cum
numai ea o facea, cu un gest stangaci, dar cald si matern. Zambise usor, trist, cand
si-a zis ca pana si atitudinea enervant de calma si fata frumoasa, dar lipsita de
expresie a Adarei i-ar fi facut nodul din stomac, cauzat de emotii, sa fie mai lejer.

O bataie s-a auzit in usa. Aceasta s-a deschis si capul unei fete imbracate in
simplele haine ale servitorilor isi facu aparitia. Era aceeasi fata care a ajutat-o sa se
imbrace in rochie si care a facut-o sa arate ca o femeie frumoasa, nobila, care acum
era, nu fata din mahala pierduta intr-un castel prea mare pentru ea. S-a ridicat si si-
a trecut mainile peste rochie, prefacandu-se ca o aranjeaza, desi arata deja perfect.

Toata lumea era in sala mare. Servitorii, cativa sateni mai insemnati si mai
curati, amestecati cu familiile de nobili. Haine albe, modeste, ale cameristelor,
amestecate cu cele crem, negre, ale oamenilor de rand, alaturi de cele scumpe, in
culorile vii ale elementelor, cu modele complicate. Atat de multi ochi ce se priveau
camera, voalurile rosii ca sangele de foc, pentru Ignis, impletite cu cele de un
albastru pal, pentru el. Capetele s-au intors brusc spre intrare, iar Dante le-a urmat
exemplul. Vocile ce se auzeau pana acum au amutit. Linistea ce s-a asternut odata
cu venirea lui Ignis era atat de densa incat s-a auzit cum a expirat. Ea s-a oprit
acolo, in intrare, parca special pentru a putea fi admirata de sutele de oameni. El
era, cu siguranta, cel mai fermecat de ea, ce de obicei. Era fermecat de rochia ei de
un rosu inchis, cu poalele ce atingeau podeaua, de corsetul presarat cu pietricele
rosii ce straluceau in lumina precum stropii de sange, ce ii strangea delicat corpul
mic, dar atat de puternic. Pelerina ce ii cadea delicat pe umeri. Totul era perfect, de
la curbura indrazneata a sanilor ei, pana la panglica rubinie ce ii inconjura gatul. Si
Adara o privea uimita, pieptul ei ridicandu-se si buzele fiindu-i intre deschise. Era
greu sa obtii o reactie de la Adara, insa Ignis reusi fara a face ceva anume. Femeia
cu parul alb din dreapta lui isi indrepta si mai mult spatele. Era imbracata cu o
rochie din satin negru, cu un mic guler si fara maneci, aceasta fiind mulata pe
trupul slab al Adarei.

Dante zambi cand vazu cum cateva bucle ii cadeau pe fat sip e gat,
revoltandu-se impotriva cocului in care ii era prins restul parului, iar el si-a spus ca
o Ignis cu parul perfect aranjat nu era Ignis a lui. Ea isi tinea spatele drept, afisand
acel zambet care pe buzele ei parea natural, dar el stia cat de mult l-a exersat.
Probabil ca, pentru cei din jur, afisa cel mai calm chip posibil pentru acea situatie.
Dar el putea sa vada cum, sub buchetul de flori, isi baga unghiile in mana sau cum
vena de la gatul ei pulsa mai tare decat de obicei. Stia ca nu ii placea ca toata
atentia sa fie asupra ei, ca nu ii place sa poarte rochii pompoase sau sa fie coafata.
Faptul ca evita sa il priveasca in ochi ii crea si lui neliniste. Pasea incet pe culoarul
ce ducea la el, zambind oamenilor. Iar apoi, cand a ajuns la un pas departare de el,
s-a oprit, cu privirea in pamant. A intins mana spre ea, sperand ca nu i se va
observa tremurul palmei.

Atunci, inainte ca palma ei sa se aseze in a lui, Ignis a ridicat barbia si l-a

privit in ochi. S-au uitat unul in ochiul altuia, ea pierduta in oceanul lui, iar el in
abisul ei. O singura privire le-a amintit de clipa in care ea era aruncata pe jos, acum
cateva luni, exact pe aceasta podea, cum ea a incercat atat de des sa fuga, desi nu
era captiva. Le-a amintit de luptele pe care le-au purtat cot la cot, de saruturi si
nopti petrecute impreuna, de momentele din gradina, de certuri, de contraziceri, de
modul in care incercau sa fuga unul de altul, dar mereu se regaseau in bratele
celuilalt, aproape inconstient. Ignis isi aminti cum ii povesti de cicatricile pe care le
purta pe spate, de modul la fel de tandru in care a continuat sa o atinga si sa o
priveasca. Dante isi aminti cum el i-a plans in brate, cum a lasat-o sa il vada mai
vulnerabil ca oricand. Si-au amintit cat de usor le-a fost sa isi arate sufletul, rupt si
cusut la loc, unul altuia, si cum au gasit adapost unul in haosul celuilalt.

El i-a strans mana in timp ce Ignis urca scarile, fara a rupe contactul vizual.
S-au asezat unul langa altul, umerii lor atingandu-se. Omul din fata lor, preotul, le
rostea juraminte, dar niciunul nu era atent. Apoi, un cutit mic si argintiu le-a fost
intins, pe o tava cu oglinda. Dante il lua si il trece usor peste palma lui, un fir
subtire de sange albastru scurgandu-se. Ignis ii urmeaza exempul, dupa care cei doi
isi lipesc palmele, impletindu-si degetele. Sangele lor, un amestec de albastru
sidefat si rosu fierbinte, se scurgea printre mainile lor. Au incheiat tot procesul cu
un sarut care a facut multimea sa tipe, sa chiuiasca si sa arunce in sus cu flori si
palariile lor. Dar Ignis si Dante nu ii auzeau. Erau captivati unul de gura celuilalt,
de primul sarut pe care il aveau in public, ca un cuplu, nu prin colturi intunecate.

Cand buzele li s-au despartit, ea nu a deschis ochii imediat. Stia ca urmeaza

sa fie incoronata si mai stia ca de acest moment s-a temut cu adevarat. Dante ii
zambi timid si pleca spre tronul lui. Se aseza acolo, Adara punandu-se in dreapta
lui, ca de obicei. Au schimbat niste privri, asa cum faceau mereu. El a privit-o
ingrijorat, iar ea si-a inclinat capul si i-a zambit incurajator atat de discret incat
nimeni nu observa secunda in care fata Adarei nu era ca a unei statui. Femeia cu
par alb isi intoarse ochii negri spre Ignis, iar roscata vazu o stralucire de speranta in
ei, in intunericul lor. Si atunci, parca pulsul i se calma, parca linistea din camera si
juramintele ce ii paraseau buzele nu mai erau atat de apasatoare. I-a pus pe cap
coroana argintie, cu rubine rosii ca sangele si focul ce ii curgea prin vene.