Sunteți pe pagina 1din 39

Unelte Subiect

ASTROLOGIE MEDICALA - Notiuni introductive

de Rodica Purniche

Sora „geamana" a alchimiei, astrologia s-a dovedit înca din începuturile ei


sora mai blajina, deoarece, daca adeptul care se consacra alchimiei nu mai
are cale de întoarcere (odata început procesul de transmutare, el trebuie
dus la capat), astrologia îl mentine totusi pe nativ la nivelul tendintelor si al
predispozitiilor. Am putea spune ca ea se afla „înainte de (trezire si)
alegere", alchimia urmând „dupa" alegere. Deopotriva stiinte sacre si
limbaje simbolice, ele au cunoscut o supravietuire diferita, una încifrându-se
odata cu timpul, cealalta selectând, confundând, eliminând sau
modernizând, în functie de nivelul de întelegere al oamenilor,
diversificându-se oarecum în timp si spatiu (vorbim despre o astrologie
orientala si despre una occidentala, despre una esoterica si una exoterica
etc). În acest context, al diversificarilor, ramurile care s-au dezvoltat -
astrologie rationala, mondiala, prenatala, karmica, astro-psihologie etc. -
cea medicala constituie aspectul ei cel mai practic si de folos imediat pentru
semeni, în sensul ca, la momentul nasterii, nativului i se configureaza
aspectul fizic, tipul constitutional, posibilele probleme de sanatate, un
anumit bagaj karmic si evolutia spirituala din actuala încarnare. Desigur,
acestea nu exista ca legi implacabile. El are posibilitatea sa aleaga daca va fi
sub astre - folosind atât cât sau chiar mai putin din potentialul energetic
activ la nastere - sau deasupra astrelor. În acest al doilea caz nativul va
trece, cu siguranta, printr-un eveniment existential semnificativ, echivalent
cu o trezire, cu o depasire a propriei conditii si a limitelor lumii materiale,
intuind Alcatuirea Divina si constientizând ca adevarata realitate este
dincolo de Iluzie. Astfel, el va alege constient o cale superioara (si la asta ne
refeream câteva rânduri mai sus când am afirmat ca astrologia urmeaza
„dupa alegere"), se va desprinde din masa amorfa a celorlalti si, într-un fel
sau altul, va urma, direct, o directie spirituala.

Nativul va fi cu atât mai „deasupra astrelor" cu cât aceasta directie va fi una


autentica si elevata. Pentru a întelege ce fel de om ne cere sfatul, pentru a
întelege ce si cât îi este necesar sa afle, astrologul are nevoie de un
elementar cod deontologic, si anume:

1. Sa-si pastreze nealterata deschiderea de minte si sa aiba discernamânt,


pentru a selecta si a folosi permanent, din imensa informatie astrologica,
acel sector pe care s-a specializat dar pe care, adesea, trebuie sa-l adapteze
la situatiile concrete cu care este confruntat (sa retinem ca orice cunoastere
este o limitare).

2. Sa comunice usor si inteligibil, astfel încât cel ce îi solicita consultatia sa


capete mesaje coerente, clare, încurajatoare, pozitive.

3. Sa cunoasca în ce momente se fac predictii si prognoze astrologice, si sa


înceapa orice calcul/interpretare dupa realizarea unei rugaciuni catre
Dumnezeu-Tatal, implorand protectie si ghidare divina de-a lungul întregii
consultatii.

4. Astrologul nu are voie sa comunice certitudinea mortii sau ca fiind


iminent ori fatal un anumit accident. Cel mult, el poate avertiza asupra unui
posibil moment mai dificil. Se stie ca, pâna chiar în ultima clipa, omul are
sansa de a-si îmbunatati destinul, o eventuala fapta buna putând anula o
predestinare. Pe de alta parte, psihicul uman este extrem de labil si sensibil
si are reactii adeseori imprevizibile. Anuntati mai dur ca îi paste un mare
pericol, unii îsi sporesc vigilenta, dar cei mai multi intra în panica,
amplificând astfel predispozitia pentru pericolul respectiv.

5. Atitudinea astrologului trebuie sa fie solara, tonica, vitala, optimista si


profund dezinteresata. El creaza astfel, înainte de orice calcul sau
interpretare, o prima stare de echilibru si securitate afectiva în pacient, care
vine cu întrebarea standard: „Astrograma mea e buna sau e rea?", dar care
trebuie sa priceapa ca Dumnezeu nu a facut nimic care sa fie „rau", ci doar
„dificil", însa si acolo numai spre binele nostru.

6. Sa îmbine armonios cunoasterea rationala cu cea intuitiva, pentru a


accesa astfel calea sufletului, a perceptiei totale si a daruirii prin iubire,
activând exact informatia de care are nevoie pacientul. Cei care ramân
dependenti de informatia stricta (de exemplu, conjunctia Soare-Luna, sau
Soare în Berbec si în Casa a II-a etc.) vor fi doar niste folositori de date. O
conjunctie Soare-Luna înseamna acelasi lucru pentru „n" milioane de
oameni de pe Terra, dar în Casa a VI-a de exemplu, în Leu si în trigon cu
Venus, pentru o nativitate masculina cu AS pe Rac înseamna, doar pentru
acel nativ, un anumit lucru.

7. E bine ca pacientul sa înteleaga profund ca problema lui de sanatate e


generata de o greseala comportamentala, afectiva sau mentala, si ca
vindecarea îi apartine, înainte de toate, lui. Chiar daca nivelul sau de
constiinta este foarte scazut, astrologul îl poate ajuta sa realizeze ca
Dumnezeu nu uita pe nimeni, chiar daca noi avem impresia ca suntem cele
mai parasite si cele mai singure fiinte. Daca în subconstientul pacientului
patrund idei pozitive, daca el întelege ca trebuie si ca poate sa se implice în
propria sa vindecare, înseamna ca întâlnirea sa cu astrologul este într-
adevar una tamaduitoare.

8. În finalul consultatiei sa-i multumim lui Dumnezeu ca a trimis prin noi


pentru pacient exact ceea ce îi este acestuia necesar, fiindca în acele
momente suntem un mijloc prin care Dumnezeu lucreaza pentru semenul
nostru, indiferent câta informatie si cunoastere astrologica am avea.
Întregul este mai mare decât suma partilor sale; împreuna cu Tatal Ceresc
stim totul, iar fara El, nimic.

Pentru a putea ajunge la considerente de finete si de precizie în domeniul


astrologiei medicale, sunt necesare câteva precizari, folositoare unui
cunoscator de astrologie, trecut sau nu printr-o forma de învatamânt
medical. -analiza astro-medicala tine cont de principiul reâncarnarii si,
automat, de legea cauzei si a efectului (legea karma-ei); -conform acestui
principiu si acestei legi, omul culege doar ceea ce seamana, indiferent daca
„vremea culesului" are loc în viata în care a facut actiunea sau în alta viata;
de aceea, orice afectiune a sanatatii presupune o greseala spirituala;
-întrucât în acest final de Kali Yuga a degenerat orice sistem autentic de
valori, omul este mai bolnav la minte si la suflet decât la trup; orice spaima,
orice confuzie mentala, orice resentiment sau atasament atrag prin
rezonanta manifestari de acelasi fel; înca o data asadar, omul se poate
vindeca singur, tot asa cum singur s-a si îmbolnavit; -nu exista nimic
întâmplator în Univers; orice eveniment, pe indiferent ce planeta, are loc
exact la timpul sau; în acelasi fel, evenimentele dificile din viata noastra
apar exact când suntem pregatiti sa trecem prin ele întrucât, asa cum spune
Apostolul Pavel într-una dintre Epistolele sale: „odata cu ispita (încercarea -
nt.aut.), Dumnezeu ne-a dat si poarta de a scapa de ea"; -de asemenea,
nicaieri în Univers NU EXISTA MOARTE, ci doar treceri dintr-un plan al
manifestarii divine într-altul; din moment ce toate marile culturi si civilizatii
au dezvoltat ritualuri de trecere atât de ample, atât de complexe, pe durate
temporale foarte mari, se întelege de la sine ca, în comparatie cu nasterea si
casatoria, acesta este cel mai mare eveniment al vietii noastre, aici, pe
Terra, si ca el înseamna o înaltare, o eliberare, o întoarcere la sursa care ne-
a emanat, si nicidecum un sfârsit.

Catalin

Vezi profilul public

Trimite un mesaj privat pentru


Catalin

Viziteaza pagina de web a Catalin!

Gaseste toate posturile de Catalin

  #2  
11 aug 2006, 15:17
Data inscrierii: iulie 2006
Catalin Locatie: Galati
I.E.   Posturi: 978
De'al casei
 
Astrologie medicala (2) - Modurile vibratorii

Astrologie medicala (2) - Modurile vibratorii (I)

Modurile vibratorii, în astro-diagnoza, indica perturbarea ultima (privind


dinspre microcosmos spre macrocosmos) sau perturbarea de baza,
fundamentala (privind dinspre macrocosmos spre microcosmos) pâna la
care trebuie sa mearga, împreuna, remediile terapeutului si eforturile
constiente ale nativului. Societatile traditionale îsi organizau viata aici, pe
Terra, dupa modelele ceresti. Pentru ele nu existau nici timp, nici spatiu;
existau ritmuri, existau centrul si marginile care sa-l reflecte. Pentru ele era
sfânt principiul dintâi, cu care, de altfel, Hermes Trismesgistos deschide
Tabula Smaragdina: „Ceea ce este dedesubt e la fel cu ce este deasupra, iar
ce este deasupra e la fel cu ce este dedesubt, pentru a împlini miracolul unui
singur lucru". Cu siguranta ca, la origine, cele doua surori gemene - alchimia
si astrologia - au avut un limbaj comun si au exprimat simbolic atât
coborârea Spiritului în materie cât si reîntoarcerea Sufletului individual
înapoi la Dumnezeu-Tatal.

Ritmurile astrale (de Sus) trebuiau sa se repete si pe Pamânt (Jos),


respectând un alt principiu, de asemenea fundamental în cunoasterea
esoterica: principiul ternar. De exemplu, în procesul alchimic participa trei
principii - Sarea (principiul unificator), Sulful (principiul masculin) si
Mercurul (principiul feminin). Omul cosmic ia nastere în urma acestui act
transformator, de eliberare a Spiritului din închisorile Materiei. În procesul
astrologic, Trinitatea se manifestata prin principii creatoare si
coordonatoare (la nivel cosmic) si prin calitati (la nivel terestru),
reprezentate de modurile vibratorii care manifesta:

mutabilitatea (aspect unificator)


cardinalitatea (aspect masculin)
fixitatea (aspect feminin).
Ele constituie marele ritm arhetipal, marele puls al Universului material si,
în final, al inimii noastre. Sunt, la un loc, cele trei reprezentari mitice din
toate culturile si din toate marile sisteme spirituale, religioase sau filosofice
ale lumii: Tatal - Fiul - Sfântul Duh; Brahma - Vishnu - Shiva; Ea - Annu -
Enlil, s.a.m.d.

Se pare ca în gândirea oculta arhaica (si, cu siguranta, în alta vârsta a


omenirii) a existat o alta ordine, si anume, mobil, cardinal, fix. Cel dintâi
este gândul, Ideea sau miscarea imperceptibila, subtila, a mintii divine,
nasterea interioara sub suprafetele aparent inerte, înca în repaos dupa
marea resorbtie a vechiului Univers, a vechii creatii. Dupa ce Ideea s-a
limpezit în adânc (asemeni semintei în vremea iernii care, pâna la încoltirea
si apoi cresterea ei la lumina Soarelui, deja „a evoluat", deja si-a încheiat
tot programul genetic precum omul în viata intrauterina), are loc actiunea,
începutul vizibil, tâsnirea în afara (asociata modului vibratoriu cardinal) si
în cele din urma cresterea, acumularea formei (asociata modului vibratoriu
fix). Acest proces corespunde viziunii pe care Gurdjieff o expune în initierea
secreta a cunoasterii Eneagramei, si anume, faptul ca existenta în
ansamblul ei cunoaste trei niveluri de manifestare:

nivelul mental, corespunzator modului vibratoriu mobil (întrucât tot ce este


în miscare tinde spre comunicarea si asocierea ideilor, dar mai ales spre
raspândirea lor);
nivelul emotional, corespunzator modului vibratoriu cardinal, întrucât
emotia este un impuls care genereaza sau determina o actiune;
nivelul fizic, corespunzator modului vibratoriu fix, întrucât orice gând care
devine actiune se concretizeaza, capata forma în planul material, manifest.
De asemenea, deoarece Totul contine absolut totul (Universul nostru este
un Univers holografic), cele trei moduri vibratorii au si manifesta cele trei
tendinte fundamentale ale Naturii:

Sattva (puritate, echilibru, armonie), în analogie cu modul vibratoriu mobil


(caracterizat prin elevare, detasare, transcendere);
Rajas (actiune, dinamism, expansiune) în analogie cu modul vibratoriu
cardinal (caracterizat prin activitate, exteriorizare, miscare);
Tamas (inertie, contractie, ignoranta) în analogie cu modul vibratoriu fix
(caracterizat prin stagnare, interiorizare, acumulare).
Merita atentie, chiar daca am putea fi acuzati de un demers speculativ,
urmatorul fapt. Întrucât modul vibratoriu mobil este „simtit" de astrologia
actuala drept al treilea si nu primul dintre principiile creatoare si
coordonatoare, este limpede ca între ordinea cosmica, divina, si ordinea
terestra a aparut o dizarmonie care a produs unele… mutatii spirituale în
fiinta umana. De exemplu, omul constientizaeza ceea ce face (atunci când
constientizeaza!), abia dupa ce actioneaza sub impulsul dorintei; actiunea
lui nu mai urmeaza unui act mental, interiorizat, în armonie cu Mintea
divina, ci se dovedeste unul motivat egotic. Iata de ce toate caile de evolutie
spirituala pun astazi problema constientizarii (trebuie sa fim permanent
constienti de actiunile si de cuvintele noastre), iar toate sistemele de
medicina traditionala si terapiile neconventionale afirma ca „nu exista boli,
ci bolnavi", solicitând implicarea constienta a nativului în propria sa
vindecare, care este esentialmente spirituala.

Mutabilitatea (specifica modului vibratoriu mobil) reprezinta principiul


creator si coordonator care manifesta în planul fizic calitatea de unificator
între impulsivitatea cardinalitatii si rigiditatea, inertia fixitatii, ceea ce face
sa se afirme uneori ca ar avea o natura comuna ambelor. De aceea Semnele
mutabile care sunt expresia sa se mai numesc si Semne comune: Gemenii,
Fecioara, Sagetatorul si Pestii, guvernate de Mercur, Jupiter si, respectiv,
Neptun. Mutabilitatea asigura schimbarea si adaptabilitatea, iar în conditii
de stres genereaza instabilitate. O afectiune într-unul dintre ele tinde sa se
resimta, prin rezonanta, la nivelul tuturor partilor guvernate de celelalte
Semne mobile. Din punct de vedere medical, Semnelor mobile le corespund
afectiuni pasagere si repetabile, schimbarea simptomelor unei aceleiasi boli,
materializarea cea mai rapida, în planul manifest, a energiilor negative ale
gândului si a tuturor dezordinilor mentale, cauzate de absenta
discernamântului informational si a comunicarii de orice fel. Nativul aflat
sub o influenta mutabilitatii se poate dovedi un pacient foarte dificil, instabil
în cooperarea cu medicul si cu reactii de orice fel fie în manifestarea
afectiunii, fie în raspunsul fata de tratamente.

Cardinalitatea (specifica modului vibratoriu cardinal) reprezinta principiul


creator si coordonator care manifesta în planul fizic calitatea de generator
de energie. Semnele cardinale care sunt expresia sa genereaza impulsul,
începutul, directia; ele sunt Berbecul, Racul, Balanta si Capricornul,
guvernate de Marte, Luna, Venus si, respectiv, Saturn. Denumirea lor se
datoreaza corespundentei pe care o au cu punctele cardinale (est-Berbec,
vest-Balanta, nord-Rac si sud-Capricorn) si, automat, si cu punctele de
solstitiu si echinoctiu. Cardinalitatea confera asadar elanul si energia
începutului, starea de „a fi", natura activa, energia actiunii si usurinta de a
suporta/îndeparta boala. Orice afectiune într-unul dintre ele tinde sa se
resimta, prin rezonanta, la nivelul tuturor partilor guvernate de celelalte
Semne cardinale.Din punct de vedere medical, Semnelor cardinale le
corespund afectiuni acute, rapide, intense, cu eruptie brusca si adesea cu
febre, infectii sau inflamatii. Nativul aflat sub influenta cardinalitatii se
poate dovedi un pacient care controleaza cu dificultate sau deloc echilibrul
sau mental si emotional dar va urmari din rasputeri sa faca fata problemelor
de sanatate si sa coopereze cu medicul.
Fixitatea (modul vibratoriu fix) reprezinta principiul creator si coordonator
care manifesta în planul fizic calitatea care restrictioneaza curgerea libera a
energiilor, opunând rezistenta la schimbare. Semnele fixe Taurul, Leul,
Scorpionul si Varsatorul sunt expresia sa si sunt guvernate de Venus, Soare,
Marte/Pluto si, respectiv, Saturn/Uranus. Fixitatea confera robustete,,
putere, stabilitate si resurse de orice fel, fiind numite de accea uneori si
Semne constitutionale. O afectiune într-unul dintre ele tinde sa se resimta,
prin rezonanta, la nivelul tuturor partilor guvernate de celelalte Semne fixe.
Din punct de vedere medical, Semnelor fixe le corespund afectiuni care se
fac în timp si/sau care debuteaza greu, uneori direct în faza finala si la
distanta mare în timp fata de cauza care le-a provocat, necesitând un
tratament îndelungat, ele putând fi vindecate anevoie sau deloc. Nativul
aflat sub influenta fixitatii se poate dovedi un pacient tributar propriilor sale
obiceiuri, dificil de schimbat sau de influentat; un dezechilibru al starii
normale de sanatate îi sperie foarte serios si au tendinta de a se agata de
boala, fapt care îi face sa-si scurteze singuri zilele. Adesea le este foarte
recomandata „terapia de soc" pentru a deveni cooperanti în propria
vindecare, deoarece dispun de cea mai mare putere de a elimina afectiunea.

Asadar, privind o tema natala, putem porni diagnosticarea chiar de la aceste


moduri vibratorii, deoarece ele arata sau trimit la cauze fundamentale ale
bolilor precum:
-folosirea excesiva si/sau dizarmonioasa a mentalului - nativul nu
constientizeaza efectul propriei sale gândiri nici asupra vietii personale si
nici asupra celor din jur, el nu analizeaza, nu are feed-back-ul necesar, iar
notiunea de „autocontrol" îi este complet straina; afectiunile care perturba
starea normala de sanatate tind sa apara la foarte scurt timp dupa greselile
comise si sa se manifeste eventual destul de frecvent, sub forma bolilor „cu
toane" care, desi sunt mereu aceleasi, par de fiecare data altele, întocmai
cum este si starea mintii lui de-a lungul unei zile sau al unei saptamâni; de
altfel, acest tip de comportament mental este specific mintii senzoriale,
orientata numai catre „în afara ei", si pe care înteleptii antici orientali au
asociat-o cu o maimuta care sare mereu de pe un ram pe altul, ori de câte
ori vede ceva sau vrea ceva; acestea sunt tipuri de afectiuni specifice
modului vibratoriu mobil;
-grava inabilitate în actiune, actiunea dovedindu-se excesiv de rapida,
pripita sau exagerata, dec puternic impulsva, marcata de inhibitii, stresuri,
frustrari, tendinte defensive sau dimpotriva, dominatoare; deoarece gama
emotionala umana este extrem de complexa, vor exista tot atâtea tipuri de a
actiona câte emotii avem; afectiunile care perturba starea normala de
sanatate tind sa apara violent si sa aiba o evolutie foarte rapida, fiind
afectiuni de tip inflamator; acestea sunt tipuri de afectiuni specifice modului
vibratoriu cardinal;
-un foarte mare atasament sau o preocupare excesiva pentru placerile vietii,
pentru bunastare, pentru acumulare, nativul fiind puternic marcat de
limitele vietii terestre, de convingerile lui traditionale, conservatoare, poate
chiar retrograde; el este însa pacientul ideal, pentru ca are cea mai mare
forta de transformare si este cel mai ascultator în urmarea tratamentelor;
daca (si atentie la acest „daca" fiindca el este cel mai important) deci daca
el întelege ca afectiunile care îi perturba starea de sanatate provin din
propria sa rezistenta la schimbare, fiindca astfel el este pe jumatate
vindecat; aceste afectiuni apar foare târziu, iar vindecarea tinde sa fie
foarte anevoioasa; acestea sunt tipuri de afectiuni specifice modului
vibratoriu fix.
Astrologia medicala presupune o relatie ternara - terapeut, pacient si
afectiune (perturbarea starii normale de sanatate). Facând putina
speculatie astro-filosofica, am putea spune ca afectiunea are o natura
specifica modului vibratoriu mobil (fiindca ea în cele din urma se
disperseaza), pacientul are o natura specifica modului vibratoriu fix
(deoarece el trebuie sa iasa din starea de inertie sau ignoranta care l-a dus
la dezechilibru), iar terapeutul are o natura specifica modului vibratoriu
cardinal (deoarece el este cel ce genereaza transformarea pacietului).
Aceasta relatie ternara nu este însa completa, deoarece ea mai este
completata de etapa de diagnosticare si de tipul de terapie direct indicata
pacientului, în conformitate cu natura afectiunii de care sufera. În final,
vorbim asadar despre cinci factori importanti în astrologia medicala, corelati
si ei, la rândul lor, cu cele cinci Elemente, asupra carora vom reveni în
numerele urmatoare ale revistei.
Iata acum lista completa a acestei relatii complexe, atât din perspectiva
celor trei moduri vibratorii cât si a celor cinci factori abia mentionati:
Modului vibratoriu mobil îi sunt specifice:
a. „medicii de suflet", psihologii, psihiatrii, psihanalistii, maseurii, bio-
energo-terapeutii;
b. pacientii sunt dificili, se caracterizeaza prin „toane", „ifose", lipsa de
rabdare, si pot fi anevoie sau deloc clasificati dupa simptome;
c. bolile pasagere - bolile psihice sau nervoase, epidemiile virale, toate
bolile provocate de stresul ocazional (stresul de lunga durata are alte
manifestari), boli ale epuizarii mentale, psihice;
d. posibilitatea erorilor de diagnostic datorita confuziilor de tot felul
(specifice unei teme natale în care exista planete neaspectate sau Case
închise* pe Casa a VI-a);
e. medicina alternativa, terapiile naturiste, auto-vindecarea, vindecarea prin
caldura (deopotriva fizica si afectiva), prin relaxare, rabdare si disciplina,
prin rugaciune.
De retinut ca în tema natala a terapeutului, a pacientului, a momentului la
care a debutat afectiunea, a momentului consultatiei medicale sau a
momentului în care este început tratamentul poate exista o dominanta a
modului vibratoriu mobil sau a Elementului Aer; de asemenea, se discuta
pozitiile în Semn si Casa ale lui Saturn si Uranus, precum si aspectele lor,
pentru a analiza daca si cum actioneaza cel de-al cincilea Element, si
anume, Eterul sau Akasha, întrucât el poate facilita sau, dimpotriva, agrava
afectiunea, diagnosticarea, tratarea afectiunii.
Modului vibratoriu cardinal îi sunt specifice:
a. medicii din medicina grea - cardiologii, chirurgii, stomatologii, osteopatii,
corpurile medicale de urgenta si de prim-ajutor;
b. pacientii sunt „oamenii momentului", adica toti cei care au nevoie de
interventii urgente (de exemplu, reanimarea) si cel mai adesea chirurgicale;
ei accepta foarte greu ca au gresit, ca trebuie sa se supuna unor tratamente
sau ca trebuie sa renunte la anumite placeri pentru a se vindeca (chestiuni
care, la nivel subconstient, anuleaza posibilitatea lor de a controla totul);
c. bolile eruptive, afectiunile inflamatorii, epidemiile infectioase, accidentele
de tot felul, boli ale epuizarii energetice si tulburari de metabolism în
general;
d. posibilitatea erorilor de diagnostic datorita grabei sau suprasolicitarii
terapeutice a pacientului (specifice unei teme natale în care exista planete
neaspectate sau Case închise* pe Casa a VI-a);
e. operatii îaninte de toate, interventii rapide, terapii de soc, tratamente cu
supradoze, vindecarea prin autocontrol, purificare si relaxare.
De retinut ca în tema natala a terapeutului, a pacientului, a momentului la
care a debutat afectiunea, a momentului consultatiei medicale sau a
momentului în care este început tratamentul poate exista o dominanta a
modului vibratoriu cardinal sau a Elementelor Foc si Apa; de asemenea, se
discuta pozitiile în Semn si Casa ale lui Mercur, Marte, Uranus, Luna precum
si aspectele lor, întrucât ele poate facilita sau, dimpotriva, agrava
afectiunea, diagnosticarea, tratarea afectiunii. Nu în ultimul rând, trebuie
calculate punctele intermediare Marte-Uranus si Soare-Luna pentru aceasta
relatie complexa terapeut-pacient-afectiune de tip cardinal.
Modului vibratoriu fix îi sunt caracteristice:
a. medicii internisti, endocrinologi, medici de familie, specilisti si medicii din
terapiile alternative - acupunctorii, reflexologi, fizio-chineto-terapeuti,
homeopati;
b. pacientii sunt conservatori, îndaratnici mai ales daca sunt în vârsta, care
ramân în relatie cu medicul pe perioade mari de timp, sau sunt, dimpotriva,
extrem de suspiciosi la orice schimbare de tratament, acceptând cu greu un
diagnostic dificil, motivatia subconstienta fiind aceea ca ei nu înteleg cum li
s-a întâmplat tocmai lor(!) asa ceva; problema cea mai dificla a acestor
pacienti este frica fata de boala; ei „se sperie" si adeseori chiar îsi
agraveaza afectiunea, chiar pâna la demoralizare totala;
c. bolile de lunga durata, unele considerate de nevindecat: sinuzita, diabet,
cancer malign, boli care genereaza amputari de membre si extirpari de
organe, complicatii, aderente, boli endocrine si boli datorate oricarui fel de
excese - în general, boli facute prin acumulare;
d. posibilitatea erorilor de diagnostic datorita unei comunicari incomplete
între terapeut si pacient, atunci când pacientii nu fac corelatie între greselile
lor de comportament si afectiunile care apar, deoarece între aceste doua
„etape" e posibil sa treaca foarte mult timp;
e. tratamente de lunga durata, cu observatii atente mai ales atunci când
sunt administrate remedii chimice cu efecte secundare; activitate fizica,
fizioterapii, tratamente costisitoare, investigatii multiple, internari
îndelungate; dieto-terapia (dieta mai mult sau mai putin severa sau, la
nevoie, regimuri foarte dure, pacientii având suficiente resurse fizice pentru
a le suporta pâna la capat); vindecari prin dinamizare, eliminare si
cooperare; în plus, e de avut în vedere faptul ca pot aparea
dependente/intolerante terapeutice, dar si dependente/intolerante afective
terapeut-pacient.
De retinut ca în tema natala a terapeutului, a pacientului, a momentului la
care se admite ca a debutat afectiunea, a momentului consultatiei medicale
sau a momentului în care este început tratamentul poate exista o dominanta
a modului vibratoriu fix sau a Elementelor Apa si Pamânt; de asemenea, se
discuta pozitiile în Semn si Casa ale lui Mercur, Luna, Saturn si Venus
precum si aspectele lor, întrucât ele poate facilita sau, dimpotriva, agrava
afectiunea, diagnosticarea, tratarea afectiunii.

Catalin

Vezi profilul public


Trimite un mesaj privat pentru
Catalin

Viziteaza pagina de web a Catalin!

Gaseste toate posturile de Catalin

  #3  
11 aug 2006, 15:18
Data inscrierii: iulie 2006
Catalin Locatie: Galati
I.E.   Posturi: 978
De'al casei
 
Astrologie medicala (4) - Yin si Yang (notiuni elementare)

Astrologie medicala (4) - Yin si Yang (notiuni elementare)

Un capitol foarte important în astrologia medicală îl reprezintă înţelegerea


corectă a principiilor şi forţelor polar opuse YIN (-) şi YANG (+), ca
modalităţi de manifestare a Divinului în lumea fizică. Indiferent de nivelul
de organizare a materiei (particule subatomice, atomi, molecule, sisteme
planetare sau galaxii) una dintre legile fundamentale care operează în mod
constant în Natură este aceea a permanentei interacţiuni dintre aceste două
forţe polar opuse ca sens dar complementare – una pozitivă (+), masculină
(solară, Yang) şi una negativă (-), feminină (lunară, Yin). Aproape toate
fenomenele din Natură sunt expresia interacţiunii lor neîncetate,
manifestarea lor realizându-se în funcţie de predominanţa uneia sau a
celeilalte dintre aceste două principii fundamentale ale întregului Univers.
În „Tao Te King” se spune: „Astfel, fiecare lucru şi opusul său se nasc
îngemănate – greul şi uşorul se nasc unul pe altul, cel lung îl determină pe
cel scurt, Înaltul produce adâncul.”

Din punct de vedere conceptual, Yin (-) şi Yang (+) evocă unitatea în
dualitate, parul (-) şi imparul (+), forţa centrifugă (-) şi forţa centripetă
(+), femininul (-) şi masculinul (+). Forţa fundamentală Yin (-) este
centrifugă, receptivă, şi se manifestă expansiv, fiind sursa frigului, a
umezelii, a întunericului; forţa fundamentală Yang (+) este centripetă,
emisivă, şi se manifestă în contracţie, fiind sursa căldurii, a uscăciunii, a
luminii.

Teoria lui Yin (-) şi Yang (+) nu se referă la un fenomen obiectiv, concret, ci
reprezintă o conceptualizare filosofică, un mod de a generaliza aceste două
principii care pot fi observate oriunde în noi şi în afara noastră. Yin (-) şi
Yang (+) înseamnă fie două fenomene separate, de natură diferită, fie
aspecte diferite şi opuse care există în cadrul aceluiaşi fenomen.
Natura Yin-Yang a unui anumit fenomen nu este absolută, ci relativă. De
exemplu, în anumite condiţii bine definite, Yin (-) se poate transforma în
Yang (+) şi invers. Pe de altă parte, orice fenomen poate fi divizat aproape
la infinit în aspectele sale Yin (-) şi Yang (+). De exemplu, dimineaţa este
Yin (-) în interiorul Yang-ului (+), care este ziua, iar a doua jumătate a
nopţii este Yang (+) în interiorul Yin-ului (-) care este noaptea.*

Deducem de aici că, atunci Yin (-) creşte excesiv, Yang (+) scade, iar atunci
când Yang (+) creşte excesiv, Yin (-) scade. Mişcarea lor este, prin urmare,
alternantă şi compensatoare. Ziua urmează nopţii şi, pe măsură ce noaptea
scade, ziua creşte. Una o neagă pe cealaltă, afirmându-se pe sine.

Deci, în Natură, nimic nu este numai Yin (-) sau numai Yang (+), ci există în
mod predominant una sau alta. Deşi la prima vedere Yin (-) şi Yang (+)
reprezintă două contrarii, în realitate ele nu se opun niciodată unul altuia la
modul absolut, întrucât între ele există întotdeauna o perioadă de mutaţie
sau de transformare care permite astfel o continuitate. Astfel, orice fiinţă,
fenomen sau proces este când Yin (-), când Yang (+), având o dublă
posibilitate, atât de evoluţie, cât şi de involuţie. De exemplu, femeia este
expresia manifestării în principal a energiei preponderant Yin (-) din
Creaţie, iar bărbatul este expresia manifestării energiei preponderant Yang
(+) din Creaţie. Aspectul Yang (+), masculin, tinde spontan către distrucţie
şi libertate; aspectul Yin (-), feminin, tinde spontan către conservare şi
menţinere.

Conform învăţăturilor spirituale străvechi, viaţa este energie şi se menţine


prin consum de energie. La nivelul fiinţei umane – atât fizice cât şi subtile –
această energie circulă într-un ritm bine precizat, pe trasee specifice
(numite nadi-uri în tradiţia hindusă sau meridiane energetice în tradiţia
taoistă), pe care există puncte-focar de corespondenţă cu focarele
energetice gigantice din Macrocosmos. Aceste puncte-focar (utilizate în
acupunctură şi presopunctură) ne ajută să ne punem la unison (în
REZONANŢĂ) cu sferele infinite de forţă din Univers, pentru a ne bucura de
o sănătate bună, de reuşită în orice acţiune benefică pe care o întreprindem,
de fericire şi iubire.

Aşadar, medical vorbind, corpul nostru fizic are o structură şi o


funcţionalitate concepute în termenii Yin (-) şi Yang (+) cum, de asemenea,
întreaga noastră structură fizică şi fiziologie este definită, în tradiţia
chineză, tot în aceşti termeni. Astfel, în general, partea dreaptă a corpului
omenesc este Yang (+), în raport cu partea stângă, care este Yin (-).
Există organe Yin (-) şi organe Yang (+), precum şi meridiane Yin (-) şi
meridiane Yang, energie de tip Yin (-) şi energie de tip Yang (+). Fiecărui
meridian îi corespunde un organ sau o funcţie, alcătuind, la nivelul structurii
fizice şi subtile a fiinţei umane, cinci unităţi energetice, fiecare fiind
atribuită, simbolic, unui anumit Element cu care se află în rezonanţă sau al
cărui rezonator energetic este: Pământ, Apă, Foc, Aer, Eter. Astfel,
sănătatea este expresia echilibrului dintre Yin (-) şi Yang (+), iar boala, un
dezechilibru care se datorează fie excesului, fie deficitului energetic al unuia
dintre ele.

Organe de tip Yin (-)


Organe de tip Yang (+)

Inima
Intestinal subţire

Splina
Stomacul

Plămânii
Intestinal gros

Rinichii
Vezica urinară

Ficatul
Vezica biliară

Meridiane Yin (-)


Meridiane Yang (+)

Plămân
Intestin gros

Splină-pancreas
Stomac

Inimă
Intestin subţire

Rinichi
Vezică urinară

Stăpânul inimii
Trei focare

Ficat
Vezică biliară

În lumina armoniei lăuntrice Yin (-) şi Yang (+), există şapte condiţii care
trebuie respectate ca fiinţa umană să se bucure de o sănătate perfectă; ele
sunt următoarele:

absenţa oboselii
apetitul sexual puternic (armonios) şi pofta de mâncare excelentă
somnul profund (odihnitor şi împlinitor)
memoria bună (atât cea de scurtă cât şi cea de lungă durată)
simţul constant al umorului
rapiditatea în gândire şi proptitudinea în acţiune
simţul profund şi constant al dreptăţii, dreptatea fiind înţeleasă ca ordine şi
armonie.
În astrologie, Yin (-) şi Yang (+) sunt simbolizate de cele două Luminarii,
Luna pentru aspectul Yin (-) şi Soarele pentru aspectul Yang (+). La rândul
lor, cele patru Elemente au şi ele o natură Yin (-) sau Yang (+) despre care
vom discuta în capitolele următoare şi care este prezentă, apoi, şi la nivelul
celor douăsprezece Semne zodiacale. Ne mulţumim să amintim aici că
Elementele Pământ şi Apă sunt expresia forţei fundamentale Yin (-) iar
Elementele Foc şi Aer sunt expresia forţei fundamentale Yang (+), Semnele
zodiacale prin care ele se exprimă respectându-le, apoi, caracteristica
energetică. De aici derivă, după aceea, domiciliile nocturne, Yin (-), sau
diurne, Yang (+), ale planetelor tradiţionale, ceea ce face ca, în cazul unei
diagnosticări astro-medicale, să putem vorbi despre afecţiuni de
predominanţă Yin (-) sau Yang (+) ori de excesul uneia dintre ele.

Facem menţiunea că al cincilea Element, Eterul (sau Akasha) nu se


manifestă în planul fizic al Univerului în care ne aflăm, dar el este prezent ca
parte importantă a tuturor proceselor, evenimentelor sau formelor de viaţă
existente. Natura lui este neutră din punct de vedere energetic (0) şi
corespunde, cel mai adesea, momentelor de trecere (hiatus) de la un nivel
de manifestare/exprimare/existenţă la altul. La modul general, ne
mulţumim să spunem că, în realitate, el impregnează tot ce există şi
cuprinde, totodată, acest Tot. Nu îi revine nici un Semn zodiacal deşi face
legătura dintre ele, şi pare a fi cumva reprezentat de planeta Mercur care,
din punctul de vedere al polarităţii energetice, este – aşa cum o numeşte
astrologia tradiţională – „androgină” (adică şi feminină, Yin (-), şi
masculină, Yang (+)). Dacă Eterul/Akasha este o energie neutră potenţială
(nemanifestată dar conţinând în ea cele două aspecte polar opuse), planeta
Mercur este un rezonator energetic care face ca energia potenţială să devină
energie dinamică (în manifestare), într-unul dintre aceste aspecte
energetice, Yin (-) sau Yang (+). Din acest motiv, tipurile de afecţiuni ale
sănătăţii care presupun o dizarmonie la nivelul celui de-al cincilea Element,
sau o perturbare a rezonanţei sub sfera de forţă planetară a lui Mercur, sunt
cel mai dificil de diagnosticat.
Polaritatea Yin (-)/Yang (+) se manifestă inclusiv la nivelul celor trei
moduri vibratorii, modul vibratoriu cardinal având o predominanţă
energetică Yang (+) iar modul vibratoriu fix o predominanţă energetică Yin
(-). Modul vibratoriu mobil ocupă o poziţie ceva mai specială, având o
predominanţă energetică mai degrabă neutră (0 – în sensul că nu este nici
una, nici alta în mod clar) sau „androgină” (atunci când manifestă trecerea
de la aspectul fix Yin (-) la cel cardinal Yang (+)). Iată de ce dezechilibrul
stării normale de sănătate are, la începutul şi la sfârşitul manifestării sale, o
predominanţă energetică neutră, fiind, pe durata manifestării sale propriu-
zise, predominant Yin (-) sau Yang (+), în funcţie de natura afecţiunii
respective.

Această situaţie energetică este şi ea bine reprezentată la nivelul structurii


fizice umane, în sensul că există în corpul nostru două meridiane energetice
principale, Ida Yin (-) şi Pingala Yang (+), care se înfăşoară în jurul axului
central al fiinţei, Sushumna, care este, din punct de vedere energetic,
neutru (0).

Aceste considerente astro-medicale pot părea, la o primă vedere, pure


speculaţii filosofice dar, pentru astrologul care are o experienţă profesională
practică reală şi îndelungată, afirmaţiile se susţin. De altfel, în capitolele
viitoare, vom oferi suficiente argumente (unele chiar uşor de acceptat de
către gândirea carteziană) pentru cele spuse aici.

Pentru o diagnosticare astro-medicală corectă în conformitate cu principiile


şi forţele polar opuse Yin (-) şi Yang (+), facem menţiunea că există trei
tipologii umane fundamentale:

extrem Yin, lunar, (-)


extrem Yang, solar, (+)
mijlociu Yin, lunar, (-)
mijlociu Yang, solar, (+)
armonizat, echilibrat Yin-Yang.
De reţinut că fiinţele umane care pot fi încadrate în aceste tipologii nu
manifestă în exces aspectele Lunii sau ale Soarelui, ci combinaţii de
influxuri planetare în care unul dintre Luminarii este predominant. De
exemplu, o natură marţiană poate fi deopotrivă extreme Yin sau extreme
Yang, în funcţie de predominanţa sa energetică Yin, lunară sau Yang, solară.
În primul caz, fiinţa umană respectivă poate fi disimulată, vicleană,
convenţională, iar din punct de vedere fizic cu o masă musculară mai
relaxată; în al doilea caz ea poate fi, dimpotrivă, arogantă, excesiv de
activă, dogmatică, iar din punct de vedere fizic chiar voinică. Atunci când
apar probleme de sănătate, în primul caz trebuie să i se disperseze excesul
Yin, lunar, (-), iar în al doilea caz trebuie să i se disperseze excesul Yang,
solar, (+).
Mai trebuie adăugat că, de-a lungul timpului, astrologi sau şcoli de
astrologie au urmărit să stabilească ce planete sunt „feminine” şi ce planete
sunt „masculine”, fără a ajunge la vreun rezultat, eforturile lor în această
direcţie dovedindu-se sterile. Dacă aţi fost atenţi câteva rânduri mai sus, aţi
putut constata că, în calitate de REZONATORI ENERGETICI , aceste planete
au domicilii NOCTURNE, în care ele modulează predominanţa energetică Yin
(-) a Semnului zodiacal respectiv şi domicilii DIURNE, în care ele modulează
predominanţa energetică Yang (+) a Semnului zodiacal respectiv.

Sponsored Links

Catalin

Vezi profilul public

Trimite un mesaj privat pentru


Catalin

Viziteaza pagina de web a Catalin!

Gaseste toate posturile de Catalin

  #4  
11 aug 2006, 15:21
Data inscrierii: iulie 2006
Catalin Locatie: Galati
I.E.   Posturi: 978
De'al casei
 

ASTROLOGIE MEDICALĂ - CELE CINCI ELEMENTE

Notiuni introductive

Întreaga viată - fie ea fizică, afectivă sau mentală, grosieră sau subtilă -
este energie de diverse feluri, manifestată prin intermediul Elementelor
subtile fundamentale - Foc, Pământ, Aer, Apă si Eter. Ele sunt un fel de
"cărămizi" care asigură totul, pe diverse niveluri de organizare si în diverse
combinatii care se repetă în Jocul Divin al Creatiei. Spre deosebire de
modurile vibratorii care reprezintă Trinitatea Creatoare, Elementele
reprezintă cele Cinci potentialităti divine, exprimate în aspectul lor polar
opus. Ele sunt yang, masculin, "+" (Foc si Aer), si în yin, feminin, "-"
(Pământ si Apă); al cincilea Element, Eterul, neutru din punct de vedere
energetic, se manifestă pe un plan al Creatiei superior celorlalte patru.
Aceste Elemente nu sunt cele din viata noastră imediată, tangibilă, ci
apartin Arhetipurilor, fiind deci "patronii" Elementelor "materiale" terestre.

Din punctul de vedere al felului în care sunt ele emanate de Mintea Divină
către lumile fizice, ordinea Elementelor este următoarea: Pământ, Apă, Foc,
Aer, Eter. Această ordine, din punct de vedere medical, corespunde
perioadelor numite în alchimie: "coagula" (materializare, concretizare,
crestere; în caz de afectiune a sănătătii, este perioada de incubatie, de
acumulare a dezechilibrului) si "solve" (dizolvare, abstractizare,
descrestere; în cazul afectiunilor sănătătii, este perioada de interventie
asupra dezechilibrului si perioada de vindecare si convalescentă). Cele două
etape asigură astfel procesul separării subtilului de grosier în orice proces
de evolutie spirituală.
Elementul Pământ se caracterizează prin stabilitate, simtul caracteristic lui
este mirosul, organul de perceptie este nasul iar organul de actiune este
anusul.
Elementul Apă se caracterizează prin fluiditate, simtul lui caracteristic este
gustul, organul său de perceptie este limba iar organul său de actiune sunt
organele genitale.
Elementul Foc se caraterizează prin căldură, simtul său caracteristic este
văzul, organul său de perceptie sunt ochii iar organul său de actiune sunt
picioarele.
Elementul Aer se caracterizează prin miscare (vibratie), simtul său
caracterisitc este atingerea, organul de perceptie este pielea iar organul de
actiune sunt mâinile.
Elementul Eter se caracterizează prin spatialitate (vid), simtul lui
characteristic este auzul, organul de perceptie sunt urechile iar organul de
actiune sunt corzile vocale.
Din punctul de vedere al felului în care sunt ele ordonate pe cercul zodiacal,
ordinea Elementelor este cea deja cunoscută: Foc, Pământ, Aer, Apă. Eterul,
asa cum am spus, nefiind o manifestare "concretă" în planul lumii noastre
fizice, nu are nimic reprezentativ, dar este totusi prezent sub forma
intervalelor de trecere de la o zodie la alta, trecere cunoscută sub numele de
hiatus. Într-un material viitor vom trata în profunzime acest subiect.
Elementului Foc îi corespunde temperamentul coleric, caracterizat de euforii
spontane si exaltări bruste si de calitatea de fierbinte.
Elementului Pământ îi corespunde temperamentul melancolic, care este
retinut si neîncrezător, fiind caracterizat de calitatea de uscat.
Elementului Aer îi corespunde temperamentul sanguin, care este
îndemânatic si curios, fiind caracterizat de calitatea de usor.
Elementului Apă îi corespunde temperamentul limfatic, caracterizat de
impresionabilitate si imaginatie fantasmagorică si de calitatea de umed.
Din punct de vedere medical, fiecare Element cunoaste patru forme de
reprezentare: armonios, perturbat, în deficit si în exces.
Aspectul de "perturbat" corespunde relatiilor planetare dinamice sau
conflictuale sau anumitor planete prezente în Semne fie ale detrimentului,
fie ale demnitătii lor.
Aspectul de "deficit" corespunde absentei sau unei foarte slabe prezente a
planetelor într-un anumit Element.
Aspectul de "excesiv" corespunde unei aglomerări a planetelor într-un
anumit Element.
Aceste sumare indicatii trebuie corelate cu felul în care planetele în Semne
sunt sustinute de energiile celor trei moduri vibratorii.
Elementul Foc este energia radiantă universală caracterizată de lumină si
căldură, cea care dă forma si culoarea, asigurând, împreună cu modul
vibratoriu cardinal, transformarea de orice fel si la orice nivel. El corespunde
energiei Începutului, spontaneitătii, creativitătii, libertătii. Folosit în mod
armonios, Elementul Foc conferă si sustine credinta, dar folosit în mod
dizarmonios el conferă si sustine lipsa de autocontrol si violenta
involuntară. Din punct de vedere spiritual, Focul favorizează intuitia,
spontaneitatea, aspiratia, ardoarea. Din punct de vedere medical, Focul
răspunde de si facilitează toate formele si procesele de purificare, deoarece
el este cel ce arde impuritătile de orice fel.

Nativii cu un Foc predominant în tema natală manifestă tendinta de a se


pune în lumină, de a străluci, de a fi în centru. Dacă acest Foc nu este folosit
în mod armonios, egoul nativilor devine o sursă generatoare de orgolii
exprimate sub forma nevoii de a domina, de a controla, de a conduce, de a
ataca, de a agresa.

Nativii care au o relatie dificilă cu Elementul Foc, mai ales cei la care acest
Element este absent, sunt caracterizati, fie pe un anumit etaj al vietii, fie la
modul general, de calitatea de fierbinte si de gustul picant (la masa lor veti
găsi permanent piperul si ardeiul iute, iar uneori chiar si sare din belsug).
Din punct de vedere medical sunt predispusi la boli digestive grave (precum
ulcerele grele), boli datorate caracterului agresiv (precum accidentele
cumplite), boli infectioase, boli inflamatorii, arsuri de orice fel, precum si la
interventii medicale urgente, cel mai adesea chirurgicale (mai ales în
combinatie cu modul vibratoriu cardinal). Elementul Foc guvernează medicii
competitivi, rapizi, eficienti, cu "inspiratie la moment", în special chirurgii,
care manifestă precizie în executie si fortă de purificare.

Elementul Aer este energia vietii asociată cu respiratia sau cu "prana", cu


energia care face ca gândurile să devină realitate, fiind caracterizat mai ales
de detasare, de obiectivitate, de dominare. El are tendinta de a acapara tot
spatiul care îi stă la dispozitie, fiind de aceea în analogie cu comunicarea, cu
"răspândirea". Nu cunoaste nici limitele fizice, nici emotiile si, bine sustinut
de modul vibratoriu mobil, este în permanentă miscare: fie extrem de lentă,
vecină cu neclintirea, fie extrem de violentă, chiar distructivă. Folosit în mod
armonios, Elementul Aer conferă si sustine sensibilitatea si profunzimea în
gândire, dar folosit în mod dizarmonios el conferă si sustine instabilitatea si
superficialitatea. Nu degeaba se spune că nativii marcati de acest Element
sunt "după cum bate vântul", "aerieni", "cu capul în nori" sau, dimpotrivă,
"niste capacităti".

Nativii care au o relatie dificilă cu Elementul Aer, mai ales cei la care acest
Element este absent, sunt expusi tuturor problemelor de sănătate ce derivă
dintr-o minte agitată, dezordonată, care manevrează în diferite grade de
dificultate informatia de orice fel. Tot ceea ce înseamnă ritm, miscare,
atingere, schimb de orice fel (de la procesul respirator până la idei în forma
lor cea mai abstractă) tinde să fie puternic afectat, lezând, înainte de toate,
relatia lor directă cu planul afectiv universal. Cu vremea, sistemul lor nervos
slăbeste, iar inabilitatea de a se adapta la orice schimbare sau înnoire le
poate cauza probleme psihosomatice, sau poate conduce la reactii violente
atunci când nu mai pot tine ritmul mental sau emotional cu ceilalti.
Medicul guvernat de Elementul Aer pare a fi cel ideal, capabil să se adapteze
oricărui fel de pacient si oricărui fel de conditii de exercitare a profesiei. El
este "armonizatorul" dintre un pacient instabil si un leac "fără carieră",
având putere vindecătoare atât pentru cazurile singulare cât si pentru
grupuri întregi. Întâlnim aici medicii de policlinici si cabinete, medicii de pe
salvare, centrele particulare de sănătate, planning-ul familial.

Elementul Apă reprezintă prin definitie receptivitatea însăsi. Puternic activat


într-o temă, el indică nativi a căror viată interioară este extrem de
complexă, pentru că ei au legături permanente cu sentimente, nuante si
subtilităti pe care ceilalti, cel mai adesea, nici măcar nu le constientizează,
sau nici măcar nu-si pun problema că mai există si asa ceva. Astfel,
Elementul Apă reprezintă domeniul emotiei profunde si al răspunsului
emotional, provenite din pasiunile puternice, coplesitoare, ce caută să
anuleze frica de a nu fi acceptat si iubit. Folosit în mod armonios, Elementul
Apă conferă si sustine imaginatia creatoare si energia gustului, dar folosit în
mod dizarmonios el conferă si sustine susceptibilitatea.

Nativii care au o relatie dificilă cu Elementul Apă, mai ales cei la care acest
Element este absent, sunt caracterizati, fie pe un anumit etaj al vietii, fie la
modul general, de frica posibilei lipse de protectie si sigurantă afectivă. În
ciuda calmului lor exterior, la nivelurile profunde există miscări de mare
amploare, Elementul Apă putând fi în general auto-distructiv. Nici un alt
Element nu-si face rău lui însusi precum Apa; ea depozitează în toate
cotloanele sufletului aluviuni si relicve care, cu vremea, îi obturează
curgerea deviind-o sau obligând-o să inunde zone în care nu are ce căuta.
Nu e de mirare că bolile psihice si sentimentele negative sunt, în final, boli
ale imaginatiei, iar nativii cu o Apă dizarmonioasă în temă devin cel mai
adesea clientii spitalelor de psihiatrie.

Nativii cu deficit sau absentă a Elementului Apă sunt expusi problemelor


fizice, psihice sau emotionale. La nivel fizic, acest dezechilibru se manifestă
mai degrabă ca perturbare fizică severă a capacitătii organismului de a
elimina, datorită în mare parte excesului de toxicitate si "stocărilor
reziduale". Terapia necesară e mereu aceeasi pentru toti: terapia cu apă si o
permanentă si totodată completă eliminare emotională si fizică.

Nativii cu exces al Elementului Apă sunt extrem de suspiciosi fată de orice


nouă experientă si dovedesc o rezistentă înversunată fată de orice
schimbare (mai ales dacă acest Element este puternic sustinut în tema
natală de modul vibratoriu fix). La nivel fizic, acest exces face ca,
permanent, corpul să elimine otrăvuri - atât toxine fizice cât si reziduuri
emotionale.

Ca pacienti au tendinta de a înlocui o dependentă cu alta (cazul tipic al


fumătorilor înrăiti care, urmărind să renunte la tutun, mănâncă bomboane,
sticksuri etc.). Lor trebuie să li se stimuleze încrederea în fortele proprii,
gândirea pozitivă si vointa de a elimina propriile obstacole, adesea simple
blocaje amplificate de o imaginatie lezată. Dacă boala fizică s-a declansat, e
bine ca, odată cu tratamentul concret pentru trup, să se practice un
tratament paralel pentru suflet.

Medicii care pot fi găsiti printre nativii guvernati de Elementul Apă sunt,
înainte de toate, vindecătorii care intervin la niveluri superioare ale corpului
fizic si, în cazul în care este activă la ei clarviziunea elevată, spirituală, ei
devin capabili să descopere nivelul greselilor spirituale care au generat
dezechilibrul sănătătii. Lor li se adaugă, pe de o parte, fizio-chineto-
terapeutii si maseurii, iar pe de altă parte psihologii, psihiatrii si neuro-
psihiatrii. Întreagă această categorie reprezintă o relatie directă medic-
pacient, o relatie de durată si de cunoastere reciprocă, al cărei mod de lucru
se bazează pe starea de calm, ei având de depăsit, în practica vindecării,
barierele spatio-temporale ale afectiunii, lucrând cu un coeficient de eroare
adesea imens, întrucât cauza reală are la baza ei, întotdeauna, un "mi s-a
părut că", "am crezut că". Adică o receptare extrem de subiectivă a lumii si
a evenimentului care l-a afectat pe nativ, subiectivitatea pervertindu-i
perceptia. Un pacient recuperat definitiv din lumea iluziei este, adesea, un
record medical, deoarece aici nu se lucrează prin repetitivitate, ci prin
creativitate. Aici fiecare pacient este un caz unic, inedit, care doar la
suprafată apartine unui (oarecare) diagnostoc.

Elementul Pământ, al doilea Element de natură yin, receptiv, feminin, face


ca nativii să fie foarte legati de simturile fizice, de realitatea de "aici" si
"acum" a lumii materiale, să se concentreze asupra formelor pe care
simturile si gândirea lor practică o consideră reală. Folosit în mod armonios,
Elementul Pământ conferă si sustine răbdarea si disciplina. Folosit în mod
dizarmonios, acest Element conferă si sustine îndoiala si critica
conservatoare.

Nativii care au o relatie dificilă cu Elementul Pământ, mai ales cei la care
acest Element este absent, sunt caracterizati, fie pe un anumit etaj al vietii,
fie la modul general, de o îngustare a perspectivei vietii, de auto-suficientă
sau, dimpotrivă, de lipsa de priză la lumea materială si la dimensiunea ei
fizică, ceea ce poate conduce nativul la a se simti total în afara acestei lumi.
Nevoile lor fizice sunt adeseori perturbate, nativii concentrându-se numai
asupra lor sau, în caz contrar, evitându-le sistematic.

În cazul unor afectiuni ale sănătătii care le solicită regim alimentar sever
sau diete specifice, pofticiosii vor suferi cumplit că trebuie să renunte la
mâncărurile preferate care "au gust" (spre deosebire de cele terapeutice),
iar zgârcitii vor intra în panică deoarece trebuie să cheltuiască bani pentru a
se hrăni. Rareori veti găsi nativi ai altor Elemente la care să fie atât de
pronuntată relatia dintre aprovizionarea alimentară si starea financiară. Unii
vor cheltui bani pentru a avea o cămară îmbelsugată, în vreme ce altii vor
renunta mai ales la mâncare pentru a agonisi bani.

Cadrele medicale guvernate de Elementul Pământ s-ar putea grupa în trei


mari clase: infirmierele si asistentele, medicii generalisti, internistii,
osteopatii, radiologii, orelistii, oftalmologii, cardiologii, dermatologii,
stomatologii, pediatrii; cercetătorii si laborantii. Toate aceste categorii sunt
în cel mai direct mod legate de corpul fizic - crestere, îngrijire, tratament,
recuperare motorie - adică de păstrarea si de buna functionare a sistemului
corp, atât pe dinăuntru cât si pe dinafară. Tot aici intră medicii homeopati si
fitoterapeutii, ei fiind legati de ritmurile temporale si de plantele care au
perioade diferite de crestere si maturizare, precum si perioade diferite de
recoltare, administrarea unor astfel de remedii si constatarea rezultatelor
fiind chestiuni de durată, care necesită calm, atentie, răbdare si efort
constant. Să retinem însă că, în general, medicii Elementului Pământ sunt
îndărătnici, conservatori, sceptici fată de orice altceva în afara alopatiei.

Catalin

Vezi profilul public

Trimite un mesaj privat pentru


Catalin

Viziteaza pagina de web a Catalin!

Gaseste toate posturile de Catalin

  #5  
11 aug 2006, 15:21
Data inscrierii: iulie 2006
Catalin Locatie: Galati
I.E.   Posturi: 978
De'al casei
 

ASTROLOGIE MEDICALĂ (6)


ELEMENTUL FOC
(serial scris de Rodica Purniche)

Elementul Foc poate fi înteles corect într-o astrogramă în functie de modul


vibratoriu cardinal, în functie de Semnele de Foc, de Casele de viată si de
planetele prin care acest Element se manifestă - Soarele, Marte si, adeseori,
Uranus. Să le discutăm pe rand.

Modul vibratoriu cardinal a fost deja prezentat într-un capitol anterior, însă
revenim acum asupra lui cu intentia de a-l face înteles în aspectele lui
subtile. Acest mod răspunde de toate procesele de transformare, lui fiindu-i
încredintat, din punct de vedere medical, metabolismul. "Sediul" acestui
principiu transformator, în fiinta umană, se află la nivelul intestinelor - acolo
hrana fizică este transformată în componenta ei energetică ce va fi
distribuită în întregul corp, si în componenta ei reziduală, ce urmează a fi
eliminată prin transpiratie, urină, fecale si gaze. De aceea, principala formă
de Foc de care au grijă toate terapiile alternative este Focul digestiv.

Acest proces fizic însă nu reprezintă un simplu mecanism mort, robotic. El


se află sub controlul direct al mentalului. Aici se metabolizează, înainte de
toate, evenimentele vietii, în functie de sfera noastră de cuprindere si în
functie de deschiderea noastră de spirit. Când folosim notiunea de "nivel de
constiintă", ne referim exact la aceste chestiuni: cât de deschis este la
minte nativul si câtă putere de cuprindere are această minte a lui.

O accentuare în temă a modului vibratoriu cardinal poate indica o tendintă


mentală mai "aprinsă", o minte care tinde să proceseze dizarmonios
evenimentele vietii, o minte caracterizată, în momentele esentiale ale
nativului, de o anumită entropie - fiind cam "fierbinte", mintea nu se poate
concentra, tinde să se disperseze sau, dimpotrivă, să fie distructivă.

Si iată ce se petrece aici.

Spunem adeseori: "Nu pot să-l înghit pe X" sau "Nu pot accepta asta!" sau
"Nu-mi mai intră nimic în cap!". În această situatie, avem de-a face cu o
indigestie mentală evidentă. De ce? Pentru că sfera de cuprindere mentală
nu mai are "spatiul" necesar să primească si să aseze pe undeva o
persoană, un eveniment, o informatie. Este ca si cum avem un brat de cărti
pentru o bibliotecă în care toate rafturile sunt deja pline. Este nevoie de
putin timp să punem cărtile jos, să aducem un nou raft, să-l asezăm lângă
cel vechi si, după aceea, să oferim noilor cărti locul de care au nevoie. Asta
înseamnă, la modul concret, timp. Timp ca fiinta respectivă să înteleagă de
ce "îi stă în gât" ceva sau cineva si să descopere blocajul respectiv. Uneori
este vorba despre o traumă de copilărie, alteori este vorba despre un proces
subconstient care are nevoie să fie descoperit si tratat, alteori este vorba
despre o emotie negativă sau despre o stare de oboseală. Dacă aceste
chestiuni nu sunt eliminate, indigestia mentală se va manifesta, cu vremea,
pe corpul fizic, semn că Focul digestiv a fost serios afectat, manifestat în
deficit.

O situatie contrară este cea în care are loc cu o viteză mult prea mare
digestia mentală a evenimentelor. Adeseori spunem: "Am crezut că...", "M-
am repezit să...", "Am vrut să...". Nativul nu este atent la detalii, nu are
răbdare să primească toate datele problemei; el se află în fata unei
biblioteci cu multe rafturi si aruncă efectiv cărtile acolo unde îi vine! În
această situatie, digestia mentală este extrem de rapidă si nativul nu învată
lectia cuvenită; de aceea se va mai confrunta cu ea o dată, si încă o dată,
până când va realiza unde greseste, până va avea răbdarea să extragă
esenta, învătătura respectivă din evenimentul care îl afectează. În loc să se
întrebe ce are cutare sau cutare cu el, sau de ce este el asa de ghinionist, el
se va întreba, în cele din urmă, care este greseala lui fundamentală! Este ca
si cum, de fiecare dată, el pune o floare la prins, într-un pahar cu apă, dar,
când floarea prinde rădăcină, el, în loc s-o mute într-un ghiveci si s-o lase
acolo, îi taie rădăcina si din nou o pune la prins. Pe corpul fizic, o astfel de
situatie se manifestă sub forma unui Foc digestiv excesiv, care poate genera
stări violente de foame sau, dacă afectiunea este gravă, o activitate spastică
a colonului. Din punct de vedere fizic, acesti nativi pot fi foarte slabi
deoarece:
hrana fizică nu mai este tinută suficient în intestin si esenta ei subtilă nu
mai este extrasă corect, în asa fel încât această esentă subtilă să hrănească
si corpul fizic;
esenta subtilă extrasă din hrana fizică este supusă unui proces rapid de
distribuire în sistemul minte-corp si ea face fată mai întâi proceselor
mentale si abia apoi celor fizice.
Tocmai de aceea se spune despre acesti oameni că au "arderi rapide" sau că
sunt structuri care consumă mai mult decât produc. Ambele tipuri de
comportament mental dizarmonios pot genera, în timp, tulburări de
metabolism, dacă si numai dacă adevărata cauză care generează dificultăti
nu este constientizată si tratată în mod corespunzător.
Semnele de Foc sunt Semnele zodiacale Berbec, Leu, Săgetător. Primul
conferă intensitatea, celălalt stabilitatea, iar al treilea elevarea Elementului
Foc în fiinta umană. În conformitate cu ele, altă formă de Foc prezentă în
anatomia spirituală a omului se află la nivelul sângelui si al sistemului
circulator, la nivelul tesutului adipos si al măduvei rosii, si la nivelul
sistemului muscular. Desigur că aceste forme de Foc sunt în diverse
combinatii cu celelalte patru Elemente, care fac ca sângele să aibă "formă"
si culoare, alimentele să fie preferate reci, calde sau fierbinti, corpul fizic si
structura musculară să fie armonioase sau dizarmonioase.

Aspectul grosier al Focului se manifestă în fiinta umană sub forma ambitiei,


setei de putere si de dominare a celorlalti, sub forma centrării fiintei pe
propria ei persoană si sub forma nevoii de a fi centrul atentiei sau vietii
celorlalti. Ea este întotdeauna dublată de o manieră înversunată de a
actiona, motiv pentru care chiar se si spune adeseori că "i se pune pata".
Asta generează mânie, ură, ranchiună, iar organele expuse îmbolnăvirii
sunt, în special, ficatul si bila. Atunci când ele nu mai fac fată, energiile
negative afectează meridianele energetice corespunzătoare si pot să apară
grave probleme în zona capului, una dintre ele fiind afectarea nedorită a
vederii. Acesti nativi au întotdeauna ambitii foarte mari raportate la
posibilitătile lor de a face anumite lucruri si îsi doresc, pe anumite niveluri
ale fiintei lor, să detină puterea. Bolile lor se datorează, cel mai adesea,
faptului că au mers în viată pe un drum gresit.

Aspectul elevat al Focului se manifestă prin prezenta în caracterul nativului


a unei vointe armonioase, protectoare, dublate de întelepciune. De
asemenea, aspectul elevat al Focului subtil răspunde de simtul vederii, care
se manifestă nu numai la nivelul vederii fizice. Există si o vedere subtilă,
cunoscută azi sub numele de "clar-viziune" (capacitatea de a vedea cu
"ochii sufletului" sau cu "ochii mintii", nu numai cu ochii fizici). Dar mai
există, de asemenea, "vederi largi", viziune de ansamblu, capacitate de
prospectie, capacitatea de sinteză, vedere artistică sau intuitie si putere de
perceptie a viitorului. Nativii la care sunt activate sau chiar active aceste
forme de Foc subtil sunt cercetători, analisti, artisti plastici (pictori,
graficieni, scenografi), designeri, arhitecti, dar si vizionari sau profeti. Ei
"simt" când trebuie să actioneze sau nu, devin constienti că puterea pe care
o au (în cazul în care sunt conducători) le este dată de Dumnezeu pentru a
face bine oamenilor si se pun în mod neconditionat în slujba celorlalti.
Vorbim în aceste cazuri de "actiune divin integrată" sau de "subordonare a
vointei personale fată de Vointa Divină".

Casele de viată sunt considerate Casele astrologice ale Începutului. Ele


arată cum începem ceva si, adeseori, cum ne începem viata. Sunt Casele I, a
V-a si a IX-a din tema noastră natală - adică personalitatea, creativitatea,
dimensiunea spirituală. Casa I este în analogie cu Semnul zodiacal Berbec si
cu modul vibratoriu cardinal - ea arată ce anume avem de transformat în
fiinta noastră în această viată. Casa a V-a este în analogie cu Semnul
zodiacal Leu si cu modul vibratoriu fix - ea arată ce anume tinde să ne
înlăntuie, de ce anume avem tendinta să ne atasăm în această viată. Casa a
IX-a este în analogie cu Semnul zodiacal Săgetător si cu modul vibrator
mobil - ea arată ce anume ne elevează si unde anume îl putem găsi cel mai
usor pe Dumnezeu; dacă experienta spirituală lipseste, această Casă a IX-a
indică ce anume din existenta noastră ne va transforma viata într-o
aventură ieftină care ne va limita la nivel mental înainte de toate.

Dacă aceste Case sunt pe Semne de Foc, este cumva bine. Nativul dispune
de energie suficientă pentru a face fată momentelor dificile ale vietii. Dacă,
însă aceste case sunt pe alte Elemente, ele trebuie interpretate cu atentie,
ca nativul să înteleagă în ce fel are el de realizat trasformări în această
existentă.

Planetele care răspund direct de felul în care functionează Elementul Foc în


fiinta noastră sunt Soarele, Marte si, adeseori, Uranus. Influxul astral al
Soarelui influentează mai ales Focul din interiorul organismului. Influxul
astral al planetei Marte influentează mai ales Focul manifestat în aspectul
fizic al corpului; în functie de masa musculară, de calitatea si de armonia ei,
ne dăm seama de formele de vointă caracteristice nativului. Influxul astral
al planetei Uranus influentează mai ales Focul subtil, prezent în actiunea de
a vedea si în procesele mentale precum clar-viziune, intuitie, perceptii
subtile, capacitate de transfigurare artistică.

Pe de altă parte, planetele constituie adevărati rezonatori energetici, în


sensul că, acolo unde se află, ele modulează influxurile astrale respective fie
în calitate de catalizatori, fie în calitate de inhibitori energetici. În aspectul
lor armonios, ele sunt, de fapt, niste "transformatori de fază", în sensul că o
energie preluată de la sursa ei din Macrocosmos este modulată pentru a
putea fi folosită de fiinta umană. Singuri noi suntem cei care folosim în
exces sau în deficit aceste energii, atunci când, lipsindu-ne educatia
spirituală adecvată, noi le exagerăm sau nu le întrebuintăm aproape deloc.

Dacă într-o tema natală există o prea slabă prezentă a Elementului Foc, e
posibil ca această energie să lipsească, iar digestia să fie foarte lentă. Un alt
efect al acestei situatii este absenta dimensiunii spirituale si a bucuriei de a
trăi, neîncrederea în fortele proprii; orice problemă majoră a vietii tinde să
se rezolve anevoie, iar reziduurile psihologice apar după ce experienta pare
să se fi rezolvat. Trebuie ca nativilor să li se recomande exercitii fizice care
să stimuleze energia Focului, iar dieta să fie stabilită cu atentie si urmărită
cu grijă, mai ales dacă tema natală indică inclusiv un dezechilibru al
Elementului Pământ, ceea ce împiedică puterea organismului de a digera o
hrană concentrată. Ritmul trebuie să fie moderat, astfel încât nativul, pe de
o parte, să-si îngăduie vreme pentru asimilare, iar pe de altă parte să nu
consume prea repede energia pe care o are; de retinut că astfel de pacienti
sunt caracterizati de un anumit gen de răbdare. Este de văzut, de asemenea,
care este situatia Elementului Apă în tema natală. Un exces de Apă poate
amplifica digestia lichidă la nivelul stomacului, drept care nativii trebuie
învătati să rezolve acest exces, prin anumite terapii de eliminare. Li se pot
recomanda condimente picante amplificând calitatea de fierbinte, dar numai
după ce medicul si astrologul s-au convins că nu există probleme ale
Elementului Foc la nivel subtil.

De cealaltă parte a baricadei se află nativii cu o prea mare accentuare a


Elementului Foc în tema natală. Viata lor este plină de activităti de tot felul
iar ei trăiesc mereu "în priză" sau "la temperaturi înalte", deci foarte intens,
nestiind să se odihnească în nici un fel si epuizându-si foarte repede
resursele energetice. Bolile lor se datorează impulsivitătii, emotiilor
puternice, egocentrismului, atitudinii deficitare fată de ceilalti, de care îsi
aduc aminte cu greu sau deloc. De remarcat că ei înfruntă viata cu multă
fortă si curaj. Au nevoie de o hrană usoară si trebuie să evite drogurile de
orice fel (tutun, cafea, alcool, dar si medicamente care să-i facă bine
"repede", fiindcă ei nu au timp să se vindece singuri). Le sunt necesare
tehnicile de relaxare si o prdominantă a gustului dulce, care are calitătile de
rece si greu, apte să domolească Focul.

Desi nu sunt singurii care procedează incorect, acesti nativi nu stiu cum să
mănânce. Ei sunt mereu în viteză, profund preocupati de propria lor actiune,
la care se gândesc permanent cu intensitate, calculând etapele care
urmează, posibilele pierderi, eventualii parteneri, eventualele succese. Mai
ales atunci când sunt afectati de conflicte de competitivitate, când sunt
victimele unor mari nedreptăti sau când factorii de decizie nu actionează
conform asteptărilor lor, ei se consumă în ample scenarii interioare sau deja
dau bătălii aprige, mâncând asadar rivali, confruntări, competitii. Adeseori
la masă ei relatează evenimente personale cu aceeasi intensitate cu care le-
au trăit, expun în mod combativ principii, stau în picioare, gesticulează,
înghit pe nemestecate, după care fug din nou la treburile lor.

Caracterizând, după atitudinea lor fată de mâncare, nativii marcati de


deficitul sau de excesul Elementului Foc, constatăm că există:
tipul căruia "i se face stomacul ghem" si-si inhibă senzatia de foame (tipul
cu Foc slab reprezentat în temă), la care este predominantă digestia lichidă,
ceea ce face ca Elementul Foc să stagneze la nivelul masei musculare;
defectul principal este atasamentul; personalitatea este introvertită, nativul
devenind, cu vremea, dizarmonios sau chiar diform fizic.
tipul care are "o foame de lup" (tipul cu Foc puternic în temă), la care este
predominantă digestia corozivă (acidă), ceea ce face ca Elementul Foc să
"tranziteze" masa musculară; defectul principal este mânia; personalitatea
este extravertită, nativul devenind, cu vremea, slab sau permanent
contractat din punct de vedere fizic.
Ambele sunt însă tipuri care mănâncă emotii violente, datorate fie
neputintei de a-si manifesta vointa proprie, fie manifestării ei în fortă.
Indiferent de "cantitatea" de Foc din temă, preferă condimentele fierbinti si
gusturile sărat, picat si acru, adeseori chiar în exces (la masa lor veti găsi
permanent sarea, piperul si ardeiul iute).

Temperamentul caracteristic acestor nativi este temperamentul coleric,


numit si temperamentul bilios sau temperamentul actiunii. Este guvernat de
Soare, Marte si Elementul Foc. Nativii au un corp fierbinte si uscat, sunt
focosi, irascibili, febrili, iuti la mânie ("li se suie repede sângele la cap" sau
"se aprind repede"), expusi afectiunilor inflamatorii si tulburărilor biliare.
Din punct de vedere astrologic, consultând o temă natală, putem afirma că
acel nativ va avea un astfel de temperament dacă:
Marte este afectat în Semne de Foc;
Marte este în aspecte rele cu Soarele la nastere sau prin directii;
Soarele este conjunct cu Marte la nastere;
Luna se află în conjunctie sau în aspecte rele cu Marte prin directii;
Semne de Foc pe AS sau guvernatorul AS în Semne de Foc;
Saturn în Săgetător în aspect exact cu AS conferă un temperament mai
degrabă coleric.

Catalin

Vezi profilul public

Trimite un mesaj privat pentru


Catalin

Viziteaza pagina de web a Catalin!

Gaseste toate posturile de Catalin

  #6  
11 aug 2006, 15:22
Data inscrierii: iulie 2006
Catalin Locatie: Galati
I.E.   Posturi: 978
De'al casei
 

ASTROLOGIE MEDICALĂ (7)


(serial scris de Rodica Purniche)

ELEMENTUL PĂMÂNT
Elementul Pământ poate fi înteles corect într-o astrogramă în functie de
modul vibratoriu Fix, în functie de Semnele de Pământ, de Casele de
realizare si de planetele prin care acest Element se manifestă, Venus,
Mercur si, adeseori, Saturn. Să le discutăm pe rând.

Modul vibratoriu fix a fost deja prezentat într-un capitol anterior, însă
revenim acum asupra lui cu intentia de a-l face înteles în aspectele lui
subtile. Acest mod răspunde de toate procesele de crestere, de acumulare,
care cer stabilitate si durabilitate, fiind, la modul general, expresia unui
principiu unificator. De exemplu, în absenta acestui mod vibratoriu,
dezvoltarea noastră fizică, maturizarea si continuitatea, nu ar fi posibile. El
se manifestă, la nivel fizic uman, sub forma anumitor fluide corporale, cum
ar fi, de exemplu, mucusul. Sediul acestui principiu care conferă
substantialitate si structură se află la nivelul stomacului, fiind cumva
responsabil de formarea si mentinerea tuturor componentelor materiale ale
structurii noastre fizice. Lui îi corespunde o anumită energie subtilă care
impregnează hrana ingerată, pregătind-o astfel pentru digestie.

Acest proces fizic însă nu reprezintă un simplu mecanism mort, robotic. El


se află sub controlul direct al mentalului. Aici se află adevăratul nostru
stomac, deoarece mintea este principalul organ digestiv al fiintei umane.
Noi ne hrănim, în realitate, cu dorinte, gânduri, atitudini, idealuri, asteptări.
Aici "mâncăm cu adevărat" si aici digerăm cu adevărat substantele nutritive
ale vietii.

O accentuare în temă a modului vibratoriu fix poate indica o tendintă


mentală mai "rece", o minte care tinde să proceseze extrem de anevoie
evenimentele, o minte caracterizată, în momentele esentiale ale nativului,
de o reală lentoare - fiind "rece", ea este si greoaie, cu o capacitate redusă
de a se adapta sau de a accepta elementele de noutate. Adeseori, nativul
spune despre ceva sau cineva că "i s-a pus de-a curmezisul". Tocmai de
aceea el tinde să evolueze extrem de încet, confruntându-se, cel mai
adesea, cu stări inertiale, ceea ce face ca, din punct de vedere fizic, el să si
aibă o masă corespunzătoare (este predispus la exces ponderal). Din punct
de vedere psiho-mental, poate deveni foarte repede dependent de tot ceea
ce îi conferă confort si sigurantă, dezvoltând atasamente de tot felul.
Digestia tinde să devină si ea, cu timpul, destul de anevoioasă, iar
organismul e predispus la retentii reziduale. Acesti nativi pot dezvolta sau
prezenta diferite tipuri de lăcomie - sunt pofticiosi si, conform
atasamentului lor proverbial, au tendinta de "înghiti pe nemestecate" tot
ceea ce le place. Ei pot fi motivati în viată de dobândirea - de la un punct
încolo incontrolabilă - de bunuri materiale si de bani, obiectivele lor majore
fiind acelea de "a strânge", de "a avea", de "a dobândi".

Deficitul acestui mod vibratoriu poate genera probleme serioase de crestere


sau de dezvoltare fizică, dificultăti mentale în sfera memoriei de lungă
durată sau a proceselor de memorare (pot fi nativi "fără amintiri"),
malformatii, diferite probleme la nivelul corpului fizic, lipsă de rezistentă si
incapacitatea de a sustine activităti dificile pe termen lung, de asemenea,
stare de slăbiciune generală, rahitism, distonie musculară, infertilitate,
probleme de dinamică sexuală. Aceste persoane nu pot duce nimic până la
capăt, vointa lor este slabă si, de cele mai multe ori, pot prezenta o
receptivitate îngrijorătoare, care chiar poate face din ele niste fiinte usor de
manipulat. Dintre ei pot fi "recrutati" aceia care acceptă usor compromisuri,
numai de dragul banului, celebritătii, parvenirii sociale.

Practic, dezechilibrul modului vibratoriu cardinal poate genera dificultăti


digestive nu numai din punct de vedere fizic, ci si din punct de vedere
afectiv si mental. Nativii ajung în situatia de a nu se mai hrăni corect la nici
un nivel iar viata poate fi pentru ei din ce în ce mai anevoioasă. Pericolul
care îi paste este acela de a pierde "gustul vietii" si de a dezvolta mai ales
dezechilibre emotionale pe care corpul fizic le va evidentia la un moment
dat. Lor le este foarte dificil să-si organizeze timpul si existenta si, adeseori,
pot ajunge la o administrare destul de deficitară a bunurilor lor de orice fel,
indiferent dacă este vorba despre bunuri interioare (credinte, talente,
presimtiri) sau de bunuri exterioare (lucruri, bani, slujbe sau functii de
conducere). În special acesti nativi devin practic incapabili de o crestere
interioară necesară saltului spiritual.

Semnele de Pământ sunt Semnele zodiacale Taur, Fecioară, Capricorn.


Primul conferă durabilitatea, al doilea igienizarea iar al treilea elevarea
Elementului Pământ în fiinta umană. În conformitate cu ele, altă formă de
Pământ în anatomia spirituală a omului se află la nivelul sistemului limfatic,
la nivelul sistemului muscular, la nivelul sistemului osos si, din anumite
considerente, la nivelul sistemului reproducător. De asemenea, pielea,
părul, dintii, unghiile si tesutul adipos au legătură directă cu Elementul
Pământ. Dintre organe, fierea si splina functionează cu ajutorul acestui
Element. Tot Elementului Pământ îi revine gospodărirea corectă a
mineralelor în corpul fizic si a metalelor implicate în constitutia noastră,
cele mai importante fiind aurul, argintul, mercurul, fierul, cuprul, staniul si
plumbul (în analogie cu cele sapte planete traditionale). Prin intermediul
acestor metale se stabilesc procese tainice si permanente de rezonantă
între microcosmosul fiintei umane si Macrocosmos, care explică, de altfel,
existenta si utilitatea acestei stiinte de origine divină care este astrologia.

Aspectul grosier al Pământului se manifestă în fiinta umană sub forma


nevoii inconstiente de a acumula bunuri de orice fel, de a opune rezistentă
foarte mare la schimbare, de a avea în mod obsesiv grijă de fiintele dragi si
de a rămâne ancorate în trecut, manifestând încăpătânare, conservatorism,
ranchiună, mânie refulată, nemultumiri, frici adesea irationale generate de
sentimentul de insecuritate. Tocmai de aceea, pentru ele, "a avea"
înseamnă "a fi în sigurantă".

Aspectul elevat al Pământului se manifestă în fiinta umană prin capacitatea


organizatorică, administrare chibzuită a tuturor resurselor, capacitate
mentală foarte bună si o excelentă memorie de lungă durată, loialitate,
fermitate, capacitate mărită la efort, putere mare de îndurare si de ocrotire,
spirit protector, puterea de a urmări un ideal până la realizarea lui. Astfel de
nativi pot fi foarte buni conducători, organizatori, profesori, cercetători,
legiuitori, artisti plastici (sculptori, artisti monumentalisti), arhitecti,
scriitori (de romane-fluviu sau de poeme ample), muzicieni (pianisti, de
exemplu) - cu alte cuvinte, profesionisti în domenii care cer foarte multă
muncă, răbdare, perfectiune. Din punct de vedere spiritual pot deveni
adevărate călăuze, întrucât au o foarte mare putere de sustinere a celorlalti
si o reală putere interioară care îi face să fie usor de ascultat si la fel de usor
de urmat. Adesea, acesti ghizi pot întemeia scoli spirituale bazate pe o
operă spirituală de mari proportii, durabilă în timp si bine structurată. Îi
caracterizează o foarte bună relatie cu energia Timpului si au forta de a
schimba în bine mersul lumii, fiind, cu adevărat, fiinte divine, binecuvântate,
trimise în planul Pământului pentru a contribui la redresarea spirituală a
rasei umane.

Casele de realizare sunt considerate Casele astrologice ale acumulării. Ele


arată cum anume dobândim sau reusim ceva în viată, fiind adeseori
considerate Case ale succesului. Acestea sunt Casele a II-a, a VI-a si a X-a
din tema noastră natală - adică tot ceea ce facem în lumea exterioară într-o
manieră concretă, practică, vizibilă. Casa a II-a este în analogie cu Semnul
zodiacal Taur si cu modul vibratoriu fix - ea arată bunurile noastre si ce
avem de dobândit în această viată prin eforturi proprii, personale, prin
munca noastră cinstită, dar si ce anume tinde să ne înlăntuie. Casa a VI-a
este în analogie cu Semnul zodiacal Fecioară si cu modul vibratoriu mobil -
ea arată ce sacrificiu avem de făcut pentru ceilalti, ce fel de profesie ne este
potrivită dar si ce anume tinde să ne epuizeze sau să ne afecteze sănătatea.
Casa a X-a este în analogie cu Semnul zodiacal Capricorn si cu modul
vibratoriu cardinal - ea arată ce fel de destin avem de împlinit si ce merite
vor fi răsplătite de Dumnezeu dacă noi ne asumăm curajul de a ne integra
social în această viată.
Dacă aceste Case sunt pe Semne de Pământ, este cumva bine. Nativul
dispune de o foarte bună vitalitate pentru a face fată momentelor dificile ale
vietii. Dacă, însă aceste Case sunt pe alte Elemente, ele trebuie interpretate
cu atentie, ca nativul să înteleagă în ce fel urmează el să-si împlinească
aspiratiile, idealurile si menirea exterioară, socială, în această existentă.

Planetele care răspund direct de felul în care functionează Elementul


Pământ în fiinta noastră sunt Venus, Mercur si, adeseori, Saturn. În conditii
cu totul speciale putem tine cont si de Pluto. Influxul astral al lui Mercur
influentează mai ales Pământul din interiorul organismului. Influxul astral al
planetei Venus influentează mai ales Pământul manifestat în aspectul fizic al
corpului; în functie de masa musculară, de calitatea si de armonia ei ne dăm
seama de formele de vointă caracteristice nativului. Influxul astral al
planetei Saturn influentează mai ales Pământul subtil, prezent în actiunea
de a auzi si în procesele mentale de regresie temporală, telepatie,
psihometrie, geomancie.

Pe de altă parte, planetele constituie adevărati rezonatori energetici, în


sensul că, acolo unde se află, ele modulează influxurile astrale respective fie
în calitate de catalizatori, fie în calitate de inhibitori energetici. În aspectul
lor armonios, ele sunt, de fapt, niste "transformatori de fază", în sensul că o
energie preluată de la sursa ei din Macrocosmos este modulată pentru a
putea fi folosită de fiinta umană. Singuri noi suntem cei care folosim în
exces sau în deficit aceste energii, atunci când, lipsindu-ne educatia
spirituală adecvată, noi le exagerăm sau nu le întrebuintăm aproape deloc.

Nativii caracterizati de Elementul Pământ se bazează mai mult pe simturi


decât pe inspiratia, consideratiile teoretice sau intuitia conferite de celelalte
Elemente, pentru că întelegerea interioară despre existenta acestei lumi le
dă multă răbdare si disciplină. Foarte rar li se spune cum sau ce să facă
pentru a rezolva nevoile de bază ale vietii, si cum să persiste în atingerea
scopului. Fată de oamenii rapizi în gândire sunt suspiciosi, reactionând cu
rezervă, chiar dacă vibratia Elementului Aer îi fascinează. Fată de acesti
"protejati" care se pierd copilăreste în chestiuni teoretice, au mai degrabă
sentimente paterne. De "protejatii" Elementului Foc preferă să se tină cât
mai departe, căci acestia năvălesc în viata lor în fortă si în viteză, "arzându-
i". Cu nativii Elementului Apă se creează o întelegere spontană, fiindcă
acestia îi revigorează, îi fertilizează si-i ajută să obtină cât mai multe roade.
Atunci când Elementul Pământ este armonios în temă (în sensul că e bine
sustinut de celelalte Elemente), el predispune la o concretizare a ideilor ce
pot intra în circuitul valorilor universale, sau cu un foarte mare impact
asupra unei comunităti sau asupra unei epoci. Nu întâmplător, inovatorii sau
inventatorii de exceptie au o interesantă combinatie Aer-Pământ în tema lor
natală.

Puterea si abilitatea deosebite constituie încă chiar sursa celor mai mari
greseli ale nativilor Pământ. Dacă rămân la nivelul lumii practice, materiale,
îsi limitează imaginatia, îsi îngustează perspectiva, devin auto-suficienti si
nu mai realizează saltul spre domeniile teoretice sau abstracte de activitate.
Mai mult decât orice altceva, acesti nativi au nevoie să se deschidă
dimensiunii lumilor subtile si să se dedice unor idealuri deosebite care să le
îndrume viata.
Când Elementul Pământ este în deficit în temă, nativii nu sunt orientati spre
lumea fizică, nu acordă atentie corpului fizic sau limitărilor si cerintelor de
existentă în planul material. Ei pot fi de aceea "aerieni", deoarece nu au
rădăcini în "aici" si "acum", si nu realizează importanta chestiunilor
materiale precum hrană, bani, trebuinte concrete. Câteodată, însă deficitul
Elementului Pământ poate avea si efecte benefice, deoarece nativul nu
acceptă (sau nu constientizează) nici o limită fie în eforturile sale spirituale,
fie în cele creative. Cu alte cuvinte, acceptând constient limitele vietii fizice,
ei le pot diminua si pot folosi puterea Elementului Pământul în propriul lor
avantaj. Aspectele puternice cu Saturn pot suplini sau chiar elimina în multe
feluri dificultătile pe care le implică acest dezechilibru.

Când Elementul Pământ este în exces, nativii tind să se bazeze prea mult pe
lucrurile pe care le au sau pe care par să le aibă. Asta poate fi o îngustare a
viziunii, o concentrare obsesivă pe ceea ce nativul poate "munci" si nu pe
ideile care l-ar mobiliza. Adesea ei manifestă o acută lipsă de imaginatie,
obtuzitate, frici paranoice si, în cele din urmă, rigiditate mentală si prostire.

În ceea ce priveste atitudinea fată de hrană, putem spune că nativii


guvernati de Elementul Pământ sunt singurii care mănâncă, într-adevăr,
mâncare. La ei ora de masă este sfântă, mergând până la a face din asta o
sărbătoare (genul întrunirilor de familie "la o masă bună", la prieteni, "la o
masă pe cinste" sau un picnic la iarbă verde). Preocuparea pentru mâncare
decurge după un adevărat ritual care începe cu "specialitatea casei", după
care urmează cumpărarea alimentelor: meticuloasă, pretentioasă, chiar
aristocratică - trebuie luat ceea ce este mai bun, eventual de import, de la
persoane "garantate" igienic, profesional si, eventual, ieftin. Pregătirea
mâncării are loc pe îndelete, masa este pregătită cu tot dichisul, iar bucatele
ornate ca să stimuleze (înainte de toate vizual) pofta de mâncare. La masă
se sade mult timp, se apreciază fiecare fel, se emit păreri, se fac comparatii
si, apoi, schimburi de retete mostenite din familie. Nu întâmplător, bucătarii
si cofetarii au în tema lor natală un armonios Element Pământ alături de
Elementul Apă, situatie care conferă creativitatea si "dă gust" preparatelor.
Gustul preferat al nativilor Pământ este, preponderent, cel dulce si cel sărat.
În functie de caracter, ei "mănâncă din ochi" ceea ce le place, fiind marii
pofticiosi ai Zodiacului, ori, cu aspecte disonante, "îsi mănâncă de sub
unghii". Este usor de presupus că, în cazul unor afectiuni ale sănătătii care
le solicită regim alimentar sever sau diete, pofticiosii vor suferi cumplit că
trebuie să renunte la mâncărurile preferate care "au gust" (spre deosebire
de cele terapeutice), iar zgârcitii vor intra în panică deoarece trebuie să
cheltuiască bani pentru a se hrăni. Rareori veti găsi nativi ai altor Elemente
la care să fie atât de pronuntată relatia dintre aprovizionarea alimentară si
starea financiară. Unii vor agonisi bani renuntând la multe trebuinte pentru
a avea o cămară îmbelsugată, în vreme ce altii vor renunta mai ales la
mâncare pentru a agonisi bani. Cum, de asemenea, tot Elementului Pământ
îi este specifică mentalitatea că "omul gras e si frumos, si sănătos", sau că
"a mânca bine" înseamnă "a trăi bine". De aceea, acesti oameni sunt
complet nedumeriti în cazul conflictelor dintre părinti si copii, exclamând:
"Doamne, si părintii i-au pus pe masă ce-au avut mai bun ca să-l facă om,
iar el...!" - modul de a hrăni un copil fiind dovada supremă a iubirii si
calitătilor educative ale părintilor.
Catalin

Vezi profilul public

Trimite un mesaj privat pentru


Catalin

Viziteaza pagina de web a Catalin!

Gaseste toate posturile de Catalin

  #7  
11 aug 2006, 15:24
Data inscrierii: iulie 2006
Catalin Locatie: Galati
I.E.   Posturi: 978
De'al casei
 

ASTROLOGIE MEDICALĂ (7)


(serial scris de Rodica Purniche)

ELEMENTUL PĂMÂNT
Elementul Pământ poate fi înteles corect într-o astrogramă în functie de
modul vibratoriu Fix, în functie de Semnele de Pământ, de Casele de
realizare si de planetele prin care acest Element se manifestă, Venus,
Mercur si, adeseori, Saturn. Să le discutăm pe rând.

Modul vibratoriu fix a fost deja prezentat într-un capitol anterior, însă
revenim acum asupra lui cu intentia de a-l face înteles în aspectele lui
subtile. Acest mod răspunde de toate procesele de crestere, de acumulare,
care cer stabilitate si durabilitate, fiind, la modul general, expresia unui
principiu unificator. De exemplu, în absenta acestui mod vibratoriu,
dezvoltarea noastră fizică, maturizarea si continuitatea, nu ar fi posibile. El
se manifestă, la nivel fizic uman, sub forma anumitor fluide corporale, cum
ar fi, de exemplu, mucusul. Sediul acestui principiu care conferă
substantialitate si structură se află la nivelul stomacului, fiind cumva
responsabil de formarea si mentinerea tuturor componentelor materiale ale
structurii noastre fizice. Lui îi corespunde o anumită energie subtilă care
impregnează hrana ingerată, pregătind-o astfel pentru digestie.

Acest proces fizic însă nu reprezintă un simplu mecanism mort, robotic. El


se află sub controlul direct al mentalului. Aici se află adevăratul nostru
stomac, deoarece mintea este principalul organ digestiv al fiintei umane.
Noi ne hrănim, în realitate, cu dorinte, gânduri, atitudini, idealuri, asteptări.
Aici "mâncăm cu adevărat" si aici digerăm cu adevărat substantele nutritive
ale vietii.

O accentuare în temă a modului vibratoriu fix poate indica o tendintă


mentală mai "rece", o minte care tinde să proceseze extrem de anevoie
evenimentele, o minte caracterizată, în momentele esentiale ale nativului,
de o reală lentoare - fiind "rece", ea este si greoaie, cu o capacitate redusă
de a se adapta sau de a accepta elementele de noutate. Adeseori, nativul
spune despre ceva sau cineva că "i s-a pus de-a curmezisul". Tocmai de
aceea el tinde să evolueze extrem de încet, confruntându-se, cel mai
adesea, cu stări inertiale, ceea ce face ca, din punct de vedere fizic, el să si
aibă o masă corespunzătoare (este predispus la exces ponderal). Din punct
de vedere psiho-mental, poate deveni foarte repede dependent de tot ceea
ce îi conferă confort si sigurantă, dezvoltând atasamente de tot felul.
Digestia tinde să devină si ea, cu timpul, destul de anevoioasă, iar
organismul e predispus la retentii reziduale. Acesti nativi pot dezvolta sau
prezenta diferite tipuri de lăcomie - sunt pofticiosi si, conform
atasamentului lor proverbial, au tendinta de "înghiti pe nemestecate" tot
ceea ce le place. Ei pot fi motivati în viată de dobândirea - de la un punct
încolo incontrolabilă - de bunuri materiale si de bani, obiectivele lor majore
fiind acelea de "a strânge", de "a avea", de "a dobândi".

Deficitul acestui mod vibratoriu poate genera probleme serioase de crestere


sau de dezvoltare fizică, dificultăti mentale în sfera memoriei de lungă
durată sau a proceselor de memorare (pot fi nativi "fără amintiri"),
malformatii, diferite probleme la nivelul corpului fizic, lipsă de rezistentă si
incapacitatea de a sustine activităti dificile pe termen lung, de asemenea,
stare de slăbiciune generală, rahitism, distonie musculară, infertilitate,
probleme de dinamică sexuală. Aceste persoane nu pot duce nimic până la
capăt, vointa lor este slabă si, de cele mai multe ori, pot prezenta o
receptivitate îngrijorătoare, care chiar poate face din ele niste fiinte usor de
manipulat. Dintre ei pot fi "recrutati" aceia care acceptă usor compromisuri,
numai de dragul banului, celebritătii, parvenirii sociale.

Practic, dezechilibrul modului vibratoriu cardinal poate genera dificultăti


digestive nu numai din punct de vedere fizic, ci si din punct de vedere
afectiv si mental. Nativii ajung în situatia de a nu se mai hrăni corect la nici
un nivel iar viata poate fi pentru ei din ce în ce mai anevoioasă. Pericolul
care îi paste este acela de a pierde "gustul vietii" si de a dezvolta mai ales
dezechilibre emotionale pe care corpul fizic le va evidentia la un moment
dat. Lor le este foarte dificil să-si organizeze timpul si existenta si, adeseori,
pot ajunge la o administrare destul de deficitară a bunurilor lor de orice fel,
indiferent dacă este vorba despre bunuri interioare (credinte, talente,
presimtiri) sau de bunuri exterioare (lucruri, bani, slujbe sau functii de
conducere). În special acesti nativi devin practic incapabili de o crestere
interioară necesară saltului spiritual.

Semnele de Pământ sunt Semnele zodiacale Taur, Fecioară, Capricorn.


Primul conferă durabilitatea, al doilea igienizarea iar al treilea elevarea
Elementului Pământ în fiinta umană. În conformitate cu ele, altă formă de
Pământ în anatomia spirituală a omului se află la nivelul sistemului limfatic,
la nivelul sistemului muscular, la nivelul sistemului osos si, din anumite
considerente, la nivelul sistemului reproducător. De asemenea, pielea,
părul, dintii, unghiile si tesutul adipos au legătură directă cu Elementul
Pământ. Dintre organe, fierea si splina functionează cu ajutorul acestui
Element. Tot Elementului Pământ îi revine gospodărirea corectă a
mineralelor în corpul fizic si a metalelor implicate în constitutia noastră,
cele mai importante fiind aurul, argintul, mercurul, fierul, cuprul, staniul si
plumbul (în analogie cu cele sapte planete traditionale). Prin intermediul
acestor metale se stabilesc procese tainice si permanente de rezonantă
între microcosmosul fiintei umane si Macrocosmos, care explică, de altfel,
existenta si utilitatea acestei stiinte de origine divină care este astrologia.

Aspectul grosier al Pământului se manifestă în fiinta umană sub forma


nevoii inconstiente de a acumula bunuri de orice fel, de a opune rezistentă
foarte mare la schimbare, de a avea în mod obsesiv grijă de fiintele dragi si
de a rămâne ancorate în trecut, manifestând încăpătânare, conservatorism,
ranchiună, mânie refulată, nemultumiri, frici adesea irationale generate de
sentimentul de insecuritate. Tocmai de aceea, pentru ele, "a avea"
înseamnă "a fi în sigurantă".

Aspectul elevat al Pământului se manifestă în fiinta umană prin capacitatea


organizatorică, administrare chibzuită a tuturor resurselor, capacitate
mentală foarte bună si o excelentă memorie de lungă durată, loialitate,
fermitate, capacitate mărită la efort, putere mare de îndurare si de ocrotire,
spirit protector, puterea de a urmări un ideal până la realizarea lui. Astfel de
nativi pot fi foarte buni conducători, organizatori, profesori, cercetători,
legiuitori, artisti plastici (sculptori, artisti monumentalisti), arhitecti,
scriitori (de romane-fluviu sau de poeme ample), muzicieni (pianisti, de
exemplu) - cu alte cuvinte, profesionisti în domenii care cer foarte multă
muncă, răbdare, perfectiune. Din punct de vedere spiritual pot deveni
adevărate călăuze, întrucât au o foarte mare putere de sustinere a celorlalti
si o reală putere interioară care îi face să fie usor de ascultat si la fel de usor
de urmat. Adesea, acesti ghizi pot întemeia scoli spirituale bazate pe o
operă spirituală de mari proportii, durabilă în timp si bine structurată. Îi
caracterizează o foarte bună relatie cu energia Timpului si au forta de a
schimba în bine mersul lumii, fiind, cu adevărat, fiinte divine, binecuvântate,
trimise în planul Pământului pentru a contribui la redresarea spirituală a
rasei umane.

Casele de realizare sunt considerate Casele astrologice ale acumulării. Ele


arată cum anume dobândim sau reusim ceva în viată, fiind adeseori
considerate Case ale succesului. Acestea sunt Casele a II-a, a VI-a si a X-a
din tema noastră natală - adică tot ceea ce facem în lumea exterioară într-o
manieră concretă, practică, vizibilă. Casa a II-a este în analogie cu Semnul
zodiacal Taur si cu modul vibratoriu fix - ea arată bunurile noastre si ce
avem de dobândit în această viată prin eforturi proprii, personale, prin
munca noastră cinstită, dar si ce anume tinde să ne înlăntuie. Casa a VI-a
este în analogie cu Semnul zodiacal Fecioară si cu modul vibratoriu mobil -
ea arată ce sacrificiu avem de făcut pentru ceilalti, ce fel de profesie ne este
potrivită dar si ce anume tinde să ne epuizeze sau să ne afecteze sănătatea.
Casa a X-a este în analogie cu Semnul zodiacal Capricorn si cu modul
vibratoriu cardinal - ea arată ce fel de destin avem de împlinit si ce merite
vor fi răsplătite de Dumnezeu dacă noi ne asumăm curajul de a ne integra
social în această viată.

Dacă aceste Case sunt pe Semne de Pământ, este cumva bine. Nativul
dispune de o foarte bună vitalitate pentru a face fată momentelor dificile ale
vietii. Dacă, însă aceste Case sunt pe alte Elemente, ele trebuie interpretate
cu atentie, ca nativul să înteleagă în ce fel urmează el să-si împlinească
aspiratiile, idealurile si menirea exterioară, socială, în această existentă.
Planetele care răspund direct de felul în care functionează Elementul
Pământ în fiinta noastră sunt Venus, Mercur si, adeseori, Saturn. În conditii
cu totul speciale putem tine cont si de Pluto. Influxul astral al lui Mercur
influentează mai ales Pământul din interiorul organismului. Influxul astral al
planetei Venus influentează mai ales Pământul manifestat în aspectul fizic al
corpului; în functie de masa musculară, de calitatea si de armonia ei ne dăm
seama de formele de vointă caracteristice nativului. Influxul astral al
planetei Saturn influentează mai ales Pământul subtil, prezent în actiunea
de a auzi si în procesele mentale de regresie temporală, telepatie,
psihometrie, geomancie.

Pe de altă parte, planetele constituie adevărati rezonatori energetici, în


sensul că, acolo unde se află, ele modulează influxurile astrale respective fie
în calitate de catalizatori, fie în calitate de inhibitori energetici. În aspectul
lor armonios, ele sunt, de fapt, niste "transformatori de fază", în sensul că o
energie preluată de la sursa ei din Macrocosmos este modulată pentru a
putea fi folosită de fiinta umană. Singuri noi suntem cei care folosim în
exces sau în deficit aceste energii, atunci când, lipsindu-ne educatia
spirituală adecvată, noi le exagerăm sau nu le întrebuintăm aproape deloc.

Nativii caracterizati de Elementul Pământ se bazează mai mult pe simturi


decât pe inspiratia, consideratiile teoretice sau intuitia conferite de celelalte
Elemente, pentru că întelegerea interioară despre existenta acestei lumi le
dă multă răbdare si disciplină. Foarte rar li se spune cum sau ce să facă
pentru a rezolva nevoile de bază ale vietii, si cum să persiste în atingerea
scopului. Fată de oamenii rapizi în gândire sunt suspiciosi, reactionând cu
rezervă, chiar dacă vibratia Elementului Aer îi fascinează. Fată de acesti
"protejati" care se pierd copilăreste în chestiuni teoretice, au mai degrabă
sentimente paterne. De "protejatii" Elementului Foc preferă să se tină cât
mai departe, căci acestia năvălesc în viata lor în fortă si în viteză, "arzându-
i". Cu nativii Elementului Apă se creează o întelegere spontană, fiindcă
acestia îi revigorează, îi fertilizează si-i ajută să obtină cât mai multe roade.
Atunci când Elementul Pământ este armonios în temă (în sensul că e bine
sustinut de celelalte Elemente), el predispune la o concretizare a ideilor ce
pot intra în circuitul valorilor universale, sau cu un foarte mare impact
asupra unei comunităti sau asupra unei epoci. Nu întâmplător, inovatorii sau
inventatorii de exceptie au o interesantă combinatie Aer-Pământ în tema lor
natală.

Puterea si abilitatea deosebite constituie încă chiar sursa celor mai mari
greseli ale nativilor Pământ. Dacă rămân la nivelul lumii practice, materiale,
îsi limitează imaginatia, îsi îngustează perspectiva, devin auto-suficienti si
nu mai realizează saltul spre domeniile teoretice sau abstracte de activitate.
Mai mult decât orice altceva, acesti nativi au nevoie să se deschidă
dimensiunii lumilor subtile si să se dedice unor idealuri deosebite care să le
îndrume viata.

Când Elementul Pământ este în deficit în temă, nativii nu sunt orientati spre
lumea fizică, nu acordă atentie corpului fizic sau limitărilor si cerintelor de
existentă în planul material. Ei pot fi de aceea "aerieni", deoarece nu au
rădăcini în "aici" si "acum", si nu realizează importanta chestiunilor
materiale precum hrană, bani, trebuinte concrete. Câteodată, însă deficitul
Elementului Pământ poate avea si efecte benefice, deoarece nativul nu
acceptă (sau nu constientizează) nici o limită fie în eforturile sale spirituale,
fie în cele creative. Cu alte cuvinte, acceptând constient limitele vietii fizice,
ei le pot diminua si pot folosi puterea Elementului Pământul în propriul lor
avantaj. Aspectele puternice cu Saturn pot suplini sau chiar elimina în multe
feluri dificultătile pe care le implică acest dezechilibru.

Când Elementul Pământ este în exces, nativii tind să se bazeze prea mult pe
lucrurile pe care le au sau pe care par să le aibă. Asta poate fi o îngustare a
viziunii, o concentrare obsesivă pe ceea ce nativul poate "munci" si nu pe
ideile care l-ar mobiliza. Adesea ei manifestă o acută lipsă de imaginatie,
obtuzitate, frici paranoice si, în cele din urmă, rigiditate mentală si prostire.

În ceea ce priveste atitudinea fată de hrană, putem spune că nativii


guvernati de Elementul Pământ sunt singurii care mănâncă, într-adevăr,
mâncare. La ei ora de masă este sfântă, mergând până la a face din asta o
sărbătoare (genul întrunirilor de familie "la o masă bună", la prieteni, "la o
masă pe cinste" sau un picnic la iarbă verde). Preocuparea pentru mâncare
decurge după un adevărat ritual care începe cu "specialitatea casei", după
care urmează cumpărarea alimentelor: meticuloasă, pretentioasă, chiar
aristocratică - trebuie luat ceea ce este mai bun, eventual de import, de la
persoane "garantate" igienic, profesional si, eventual, ieftin. Pregătirea
mâncării are loc pe îndelete, masa este pregătită cu tot dichisul, iar bucatele
ornate ca să stimuleze (înainte de toate vizual) pofta de mâncare. La masă
se sade mult timp, se apreciază fiecare fel, se emit păreri, se fac comparatii
si, apoi, schimburi de retete mostenite din familie. Nu întâmplător, bucătarii
si cofetarii au în tema lor natală un armonios Element Pământ alături de
Elementul Apă, situatie care conferă creativitatea si "dă gust" preparatelor.
Gustul preferat al nativilor Pământ este, preponderent, cel dulce si cel sărat.
În functie de caracter, ei "mănâncă din ochi" ceea ce le place, fiind marii
pofticiosi ai Zodiacului, ori, cu aspecte disonante, "îsi mănâncă de sub
unghii". Este usor de presupus că, în cazul unor afectiuni ale sănătătii care
le solicită regim alimentar sever sau diete, pofticiosii vor suferi cumplit că
trebuie să renunte la mâncărurile preferate care "au gust" (spre deosebire
de cele terapeutice), iar zgârcitii vor intra în panică deoarece trebuie să
cheltuiască bani pentru a se hrăni. Rareori veti găsi nativi ai altor Elemente
la care să fie atât de pronuntată relatia dintre aprovizionarea alimentară si
starea financiară. Unii vor agonisi bani renuntând la multe trebuinte pentru
a avea o cămară îmbelsugată, în vreme ce altii vor renunta mai ales la
mâncare pentru a agonisi bani. Cum, de asemenea, tot Elementului Pământ
îi este specifică mentalitatea că "omul gras e si frumos, si sănătos", sau că
"a mânca bine" înseamnă "a trăi bine". De aceea, acesti oameni sunt
complet nedumeriti în cazul conflictelor dintre părinti si copii, exclamând:
"Doamne, si părintii i-au pus pe masă ce-au avut mai bun ca să-l facă om,
iar el...!" - modul de a hrăni un copil fiind dovada supremă a iubirii si
calitătilor educative ale părintilor.

Catalin

Vezi profilul public


Trimite un mesaj privat pentru
Catalin

Viziteaza pagina de web a Catalin!

Gaseste toate posturile de Catalin

  #8  
11 aug 2006, 15:25
Data inscrierii: iulie 2006
Catalin Locatie: Galati
I.E.   Posturi: 978
De'al casei
 

ASTROLOGIE MEDICALĂ (9)


ELEMENTUL APĂ
(serial scris de Rodica Purniche)

Elementul Apă poate fi înteles corect într-o astrogramă în functie de modul


vibratoriu fix, în functie de Semnele de Apă, de Casele de posesiune si de
planetele prin care acest Element se manifestă, Luna, Pluto, Neptun si, în
anumite conditii foarte speciale (acolo unde se pune în discutie un
dezechilibru grav al Elementului Apă), Venus, Marte si Jupiter. Să le
discutăm pe rând.

Modul vibratoriu fix a fost deja prezentat într-un capitol anterior, însă
revenim acum asupra lui cu intentia de a-l face înteles în aspectele sale
subtile. Acest mod răspunde de toate procesele de structurare si acumulare
a energiilor de orice fel, si în fiinta noastră fizică, si în fiinta noastră subtilă,
fiindu-i încredintată cresterea si dezvoltarea corpului fizic înainte de toate.
Calitătile sale fundamentale prin care actionează sunt calitatea de greu,
stabil, durabil. Atunci când ne referim si la Elementul Apă în legătură directă
cu modul vibratoriu fix, avem în vedere si calitătile de rece, mobil, instabil.
Poate părea paradoxală această caracterizare, dar ea este totusi cât se
poate de reală. O gripă severă are calitatea de rece dar si calitatea de mobil
(ea este rezultatul unui exces deopotrivă Yin si Apă în organism), dar
obsesiile pot avea calitatea de durabil, chiar dacă manifestarile lor sunt
instabile. Spre deosebire de Elementul Pământ care este mult mai mult
implicat în procesele de structurare, crestere si acumulare a materiei fizice,
Elentul Apă este mult mai mult implicat în procesele de hrănire si în
circulatia fluidelor din si prin organism. Ele constituie fetele opuse ale
aceleiasi monede: Elementului Pământ îi revin procesele alchimice de
coagula (de coagulare), în vreme ce Elementului Apă îi revin procesele de
solve (de dizolvare) din organism. Elementul Pământ conferă energia de a
concretiza, în vreme ce Elementul Apă conferă energia de a simti. Ambele
sustin viata în toate formele ei de manifestare, de la lumea infinitezimală
până la sferele de fortă gigantică din Macrocosmos.

Elementul Apă guvernează dimensiunile interioare cele mai profunde,


intuitia si sensibilitatea, întrucât ele tin de unicitatea Creatiei Divine, nativii
marcati de acest Element având o deosebită empatie si o mare capacitate de
a-si ajuta semenii. Această capacitate provine din faptul că Apa are marea
fortă de a penetra cu putere pe o perioadă lungă de timp, mai ales când este
canalizată constant si concentrat. Elementul Apă corespunde cu procesul
dobândirii constiintei prin realizarea mereu creatoare a celor mai profunde
idealuri interioare.

Acest mod vibratoriu se manifestă prin intermediul Elementului Apă, la nivel


fizic uman, înainte de toate sub forma fluidelor corporale (de exemplu
limfa), a fluidelor sexuale (sperma la bărbat si lactatia si menstra la
femeie), a secretiilor de orice fel (de exemplu, sucurile gastrice sau saliva),
a reziduurilor lichide precum transpiratia si urina, a lacrimilor s.a, Este cel
mai complex dintre Elemente si, din punct de vedere spiritual, el reprezintă,
datorită energiei receptivitătii, principiul multiplicării si al oglindirii. Energia
sa caracteristică este energia gustului, de care ne propunem să ne ocupăm
în serialul intitulat Generatiile sexuale ale secolului XX (publicat tot în
revista Astrele).

Nativii guvernati de Elementul Apă au senzatia că nu pot fi stabili prin ei


însisi si devin chiar de la intrarea în viată dependenti emotional de cei din
jur. La prima furtună afectivă se naste în subconstient frica posibilei lipse de
protectie si sigurantă afectivă, iar imaginatia - manifestarea subtilă a
Elementului Apă - începe să creeze haotic scenarii negative. Dacă acesti
nativi nu-si constientizează stările, rămân la discretia propriilor lor spaime
irationale si dorinte adeseori insatiabile, căci nimeni nu se pricepe mai bine
ca Apa să creeze dorinte. Marea vulnerabilitate fată de tot ce îi poate răni
sau instabilitatea emotională îi aduc pe astfel de nativi în situatia de "a pluti
în voia valurilor", căutând cu disperare iubirea semenilor sau coplesindu-i
pe ceilalti până la sufocare cu propria lor dăruire. Se simt excelent alături de
cei secretosi si auto-multumiti, întrucât Elementul Apă dă predispozitia de
"a tăinui" - calitate mai degrabă alarmantă, deoarece se stie că "apele
linistite sunt adânci"; în ciuda calmului lor exterior, la nivelurile profunde
există miscări de mare amploare, Elementul Apă putând fi în general auto-
distructiv. El fie se macină într-o unică suferintă trăind din ea până la
depresia sinucigasă; fie - atunci când i se pare că viata lui e prea monotonă
- produce furtunile emotionale care să-i… revigoreze sensul suferintei. Nici
un alt Element nu-si face rău lui însusi în asemenea hal precum Apa; ea
depozitează în toate cotloanele sufletului aluviuni si relicve care, cu vremea,
îi obturează curgerea deviind-o sau obligând-o să inunde zone în care nu are
ce căuta.

La etajul "superior", cel al psihicului, imaginatia lucrează cu frenezie creând


"chipurile reflexiei", "eu"-rile empatiei sau ale fericirilor imposibile. Asa
apar iluziile, nostalgiile, dorul după ceva nenumit sau intangibil. Elementului
Apă îi este toată viata dor si, dacă nu urmează o cale artistică sau spirituală
autentică, în care capacitatea creatoare si latura devotională să-si găsească
expresia maximă, el va sfârsi prin autodistrugere, simtindu-se exclus din
viata semenilor si plângându-si singur de milă. Nu e de mirare că bolile
psihice si sentimentele negative sunt, în final, boli ale imaginatiei, iar nativii
cu Elementul Apă dizarmonios în temă devin cel mai adesea clientii
spitalelor de psihiatrie.

O accentuare în temă a modului vibratoriu fix asociat cu Elementul Apă


poate indica un exces al functiei sentiment, sensibilitate adeseori excesivă
sau maladivă, predispozitia către retentia de lichide, atasamente foarte
puternice, ambitii sociale foarte mari, posibile probleme psihice (în functie
de ansamblul general al temei) si relatii mai mult sau mai putin armonioase
cu familia sau cu societatea; de asemenea, functia maternă poate fi serios
agravată (mame exagerate, posesive sau puse să facă copii cu orice pret).
Functia sexuală poate fi si ea o problemă sau mai ales femeile sunt
predispuse la o fertilitate excesivă si la ovulatie spontană.

Deficitul acestui mod vibratoriu poate genera uscăciune la toate nivelurile


(al corpului fizic, al privirii, al sufletului), anemie nu doar a sângelui ci si a
functionării organismului, dificultăti de dezvoltare fizică si motorie,
dificultăti de integrare socială si putinătatea perceptiilor senzoriale. Mai
devreme sau mai târziu nativul ajunge la a nu mai sti sau a nu mai putea să
se hrănească si nici el, la rândul lui, nu mai poate oferi nimănui nici un fel
de sustinere sau hrănire. Slaba prezentă a Elementului Apă se poate
manifesta sub forma problemelor fizice, psihice sau emotionale. Nativii au
mari dificultăti în ce priveste considerarea cu compasiune a sentimentelor
celorlalti, dar si în ce priveste propriile lor sentimente si nevoi emotionale.
Lumea emotiilor pare a fi un teritoriu străin sau un mare pericol care ar
aduce mai degrabă necazuri decât fericire. În cazurile extreme, nativii pot fi
reci, distanti si arareori în relatii calde cu ceilalti. Ei tind să le dispretuiască
sentimentele si nu pot vedea în acestia ceea ce nu acceptă la ei însisi. În
tendinta lor de a fi mai mult decât suficienti emotional, ei practic îsi neagă
nivelul afectiv si, paradoxal, pot căpăta în mod inconstient dependentă fată
de aceia care stiu să exprime ceea ce simt. Acesti nativi constituie clasa
celor sterili afectiv, care nu stiu sau chiar nu vor să dăruiască iubire, starea
sănătătii deteriorându-se datorită unui fel de uscăciune progresivă.
Lipsindu-le iubirea, se închid în ei însisi si îsi pervertesc orice fel de gust,
pâna când îsi otrăvesc totul, inclusiv mâncarea. Se hrănesc de nevoie, cu
indiferent ce, dar nu asimilează nici în situatia unei alimentatii consistente,
deoarece iubirea înseamnă comunicare, tot asa cum asimilarea este un
proces de cooperare între partea de organism care a extras energia din
hrană si partea de organism care trebuie să preia această energie pentru a
mentine corpul fizic în viată.

Slaba existentă a Elementului Apă duce totodată la inhibarea si chiar


anularea cunoasterii intuitive. De fapt, problema principală este că nativii nu
au deloc încredere în ei tocmai pentru că îsi refuză sentimentele. Jung
precizează că tot ceea ce este negat constient continuă să-l influenteze pe
nativ, dar printr-un proces inconstient. El devine victima unui paradox: pe
de o parte îi refuză pe toti aceia care vor să-l tragă spre ei, iar pe de altă
parte face chiar mari eforturi de a se îndrepta spre aceia care îi revelează
propria lor singurătate, propriile lor temeri. Cei cu acest dezechilibru în
temă pot dobândi măsura stabilitătii emotionale dacă sunt condusi lent într-
un proces de lungă durată prin care sentimentele lor să iasă la suprafată,
eliberând astfel durerea si suferinta pe care le-au tot negat. Căci aici este
marea cauză a sterilitătii lor: ei stiu că a iubi sau a fi sensibil sau a avea
sentimente înseamnă a suferi sau a fi victima cuiva care le răneste.

La nivel fizic, acest dezechilibru al Elementului Apă se manifestă mai


degrabă ca perturbare fizică severa, datorită în mare parte excesului de
toxicitate. Nativii se otrăvesc lent prin acumulare simultană de mari produse
fizice si emotionale. O astfel de stare se poate exprima printr-o nesfârsită
varietate de simptome, dar terapia necesară e mereu aceeasi pentru toti: o
completă eliminare emotională si fizică. 90% sau 95% dintre probleme
implică Apa si aspectul afectiv al Naturii. Cei la care Elementul Apă nu
actionează eficient sunt în mod special expusi bolilor fizice generate de
"stocări reziduale". Dieta nativilor cu o slabă prezentă a Elementului Apă în
temă trebuie urmărită cu grijă, recomandându-li-se din plin diete curative
periodice si o alimentatie consistentă dar moderată. Cu alte cuvinte, când
acesti oameni lucrează în mod constient la mărirea functiei curătitoare la
nivel fizic si emotional, ei sunt capabili să-si depăsească multe probleme si
să evite majoritatea perturbărilor severe la care conduce o astfel de stare
toxică.

Nativii cu o supraabundentă a Elementului Apă în temă se simt ca si cum ar


fi dusi de val pe o mare imensă, într-o barcă mică, fără cârmă, fără marinar,
fără nici o busolă care să le arate Nordul. Ei sunt mai degraba influentati de
orice vânt care bate, chiar excesiv de impresionabili si cel mai adesea la
dispozitia emotiilor asupra cărora nu au nici un control. Majoritatea
oamenilor cu acest dezechilibru prezintă sensibilitate exagerată fată de
orice experientă care îi poate conduce fie către o intuitie profund de
pătrunzătoare, fie la o reactie violentă (emotional) fată de cel mai mic
stimul. Emotiile total scăpate de sub control si, de multe ori, starea de auto-
protectie exagerată, constituie cauze ale fluctuatiilor sau chiar ale
pierderilor serioase de vitalitate, la nivel subconstient actionând, de fapt,
frica, timiditatea, reactiile negative - adică tot ceea ce îi poate pune pe fugă
din fata provocărilor vietii.

Odată însă ce au depăsit astfel de niveluri grosiere, acesti oameni dovedesc


o bogată viată interioară si o extraordinară capacitate de a se dedica total
unui ideal. Ei posedă adesea abilităti sau disponibilităti creatoare evidente si
o înclinatie naturală către ocultism si spiritualitate, caracterizată de iubire,
compasiune, devotament, abnegatie. Dar cei care ating un astfel de nivel al
expresiei sunt foarte putini.

Catalin

Vezi profilul public

Trimite un mesaj privat pentru


Catalin

Viziteaza pagina de web a Catalin!

Gaseste toate posturile de Catalin

  #9  
22 aug 2006, 20:02
  Data inscrierii: august 2006
Sky light Posturi: 23
Utilizator
Samanta
 

Corespondente astrologice

"Nu poti fi un bun medic fara sa fi astrolog." -Hippocrate.

Studiul unei teme astrologice permite o diagnosticare sigura. De aceea,


astrologia medicala va trebui sa-si ocupe locul cuvenit printre studiile de
medicina.
Orice planeta in exil sau in cadere indica o slabiciune patologica. Fiecare
planeta fiind de o functie importanta a organismului, alteratia sa arata o
tulburare functionala sau o leziune.

Elementul care scalda Soarele natal, reprezinta carburantul individului,


energia sa esentiala. Elementele ascendentului, ale guvernatorului sau si ale
Lunii sunt, de asemenea, importante pentru a defini tipul de energie
elementara care este in acord cu individul.
__________________
Pace voua!

Sky light

Vezi profilul public

Trimite un mesaj privat pentru Sky


light

Gaseste toate posturile de Sky light

  #10  
14 sep 2006, 14:38
Data inscrierii: iulie 2006
Monalisa Locatie: Galati
Utilizator   Posturi: 12
Samanta
 

”Astrele guverneaza omul dar inteleptul guverneaza stelele”

Acest vechi proverb descrie cel mai bine ceea ce pentru unii este un moft iar
pentru altii un lucru foarte serios. Numeroasele modele de horoscoape
promit sa ne ofere o imagine de ansamblu cat mai completa asupra
viitorului. Fie ca este vorba de ziua de maine sau chiar de urmatorul an, ele
sunt element bine conturat in diverse publicatii.

Pentru a avea o imagine foarte clara asupra viitorului nu sunt suficiente insa
cele cateva informatii dintr-un ziar. Alcatuirea unui horoscop presupune
analizarea mai multor date si coeficienti. În final, se va obtine un tablou
complet al unui anumit interval de timp, tablou care va va indica eventualele
probleme care vor aparea sau lucrurile de care trebuie sa va feriti. Acest
ansamblu este realizat atat prin prisma zodiacului european, cat si a celui
chinezesc.

Astrograma este o diagrama a cerului, un fel de harta bazata pe conventii


usor de inteles a locului si a orei in care v-ati nascut. Pe aceasta "harta" se
marcheaza pozitia astrelor: soarele, luna si planetele asa cum erau in
momentul in care v-ati nascut, precum si "centura" zodiacala - adica o zona
imaginara a cerului pe care se misca planetele cu viteze diferite. De
asemenea, pe diagrama se marcheaza si cele 12 "case". Aceste trei grupe de
elemente: planetele, zodiile si casele formeaza o astrograma sau horoscopul
unei persoane.
__________________
Cu Domnul Dumnezeu inainte!

Monalisa
Vezi profilul public
Trimite un mesaj privat pentru Monalisa
Viziteaza pagina de web a Monalisa!
Gaseste toate posturile de Monalisa

Subiecte Similare
Subiect Repli
Subiect Forum Ultimul post
pornit ci

29 oct 2007
Carti de referinta in Astrologie lovelife Astrologie 55
23:32

Scurta introducere in 08 mai 2007


lovelife Astrologie 28
Astrologie 19:47

20 ian 2007
intrebare Astrologie orara Luiza Astrologie 0
21:00

Ce au spus despre astrologie - 15 aug 2006


Catalin Astrologie 7
citate 19:13

S-ar putea să vă placă și