Munteanu Lucian

Clasa a XI-a E
Referat la biologie
 Tema: Epilepsie, boală a sistemului nervos
 Motivația alegerii temei: Am ales tema dată, deoarece aproximativ 65 de milioane de oameni suferă de
epilepsie, fără a fi cunoscute cauzele apariției acestei boli și metodele de tratament.
 Dezbaterea temei:
Epilepsia (de la verbul ἐπιλαμβάνειν din greaca veche, care înseamnă „criză, convulsie sau atac”), popular
numită și „boala neagră”, reprezintă un grup de tulburări neurologice de lungă durată, caracterizate prin una sau mai
multe crize epileptice. Aceste crize sunt episoade care variază de la perioade scurte și aproape nedetectabile, la
perioade lungi de convulsii puternice. În cazul epilepsiei, crizele au tendința de a se repeta, neavând nicio cauză
subiacentă, în timp ce crizele care apar dintr-o anumită cauză nu sunt considerate în mod obligatoriu epilepsie.
Aproximativ 1% din populația globală (65 de milioane) suferă de epilepsie, iar aproximativ 80% dintre cazuri se
înregistrează în țările în curs de dezvoltare. Epilepsia este mai des întâlnită odată cu înaintarea în vârstă. În țările
dezvoltate, boala este cel mai des întâlnită la copii și vârstnici; în țările în curs de dezvoltare, epilepsia apare la copiii mai
mari și la adulții tineri, din cauza diferențelor care țin de frecvența cauzelor subiacente. Aproximativ 5–10% din populația
globală va suferi de o criză neprovocată până la vârsta de 80 de ani, șansele de a trece printr-o a doua criză fiind
cuprinse între 40 și 50%.
Semne și simptome
Epilepsia se caracterizează printr-un risc pe termen lung al crizelor recurente. Aceste crize pot apărea în mai
multe moduri, în funcție de partea creierului implicată și de vârsta persoanei.
Cele mai des întâlnite tipuri de crize (60%) sunt convulsive. Două treimi dintre acestea se manifestă sub formă
de crize focale (care pot, ulterior, deveni generalizate), în timp ce o treime se manifestă sub formă de convulsii
generalizate. Restul crizelor, în proporție de 40%, sunt de natură neconvulsivă. Un astfel de exemplu este absența
epileptică, care se prezintă ca nivel scăzut de conștiență și durează, de obicei, aproape 10 secunde.
Crizele focale sunt, de cele mai multe ori, precedate de anumite experiențe cunoscute sub numele de aură.
Acestea pot include: fenomene senzoriale (vizuale, auditive sau olfactive), psihice, autonomice sau motrice. Activitatea
spasmodică se poate declanșa într-un anumit grup de mușchi și se poate extinde la grupele de mușchi conexe, în acest
caz fiind cunoscută sub numele de marș jacksonian. Există posibilitatea apariției automatismelor; acestea sunt activități
generate inconștient și mișcări repetitive simple, precum mușcatul buzelor sau activități mai complexe, precum
încercările de a apuca un obiect.
Există șase tipuri principale de convulsii generalizate: tonico-clonică, crizele tonice, clonică, mioclonică, absența
epileptică și convulsiile atonice. Toate acestea implică pierderea conștienței și, în general, apar fără nicio avertizare.
Convulsiile tonico-clonice se manifestă cu o contracție a membrelor, urmată de întinderea lor și arcuirea spatelui, având
o durată de 10–30 de secunde (etapa tonică). În timpul contracției mușchilor toracici, se poate auzi un țipăt. Acesta este,
adesea, urmat de o tremurare a membrelor la unison (faza clonică). Convulsiile tonice produc contracții constante ale
mușchilor. În majoritatea cazurilor, pielea persoanei se colorează în albastru, deoarece respirația este întreruptă. În
cazul convulsiilor clonice, tremuratul membrelor are loc la unison. După încetarea tremuratului, timpul necesar unei
persoane pentru a reveni la o stare normală este de 10–30 de minute; această perioadă se numește „perioada
postictală”.
Cauze
 Epilepsia nu este o singură boală, ci un simptom care poate conduce la o serie de tulburări diferite. Prin definiție,
crizele apar spontan, fără nicio cauză imediată precum bolile acute. Cauza subiacentă a epilepsiei poate fi de natură
genetică sau datorată unor probleme metabolice sau structurale, însă în 60% din cazuri, cauza este necunoscută.
Problemele genetice, congenitale și de dezvoltare sunt cele mai comune în rândul tinerilor, în timp ce tumorile cerebrale
și accidentele vasculare cerebrale au șanse mai mari de a apărea la persoanele mai în vârstă. Crizele epileptice pot
apărea, de asemenea, ca urmare a altor probleme de sănătate; dacă acestea apar imediat în urma unei anumite cauze,
precum un accident vascular cerebral, traumatism cranian, intoxicație alimentară sau problemă metabolică, ele sunt
cunoscute drept crize acute simptomatice și intră mai degrabă în clasificarea extinsă a tulburărilor referitoare la convulsii
decât a epilepsiei în sine. Cele mai multe dintre cauzele crizelor acute simptomatice pot, de asemenea, conduce la crize
ulterioare, acest caz fiind cunoscut drept epilepsie secundară.
Se consideră că genetica este un factor implicat în majoritatea cazurilor, fie în mod direct, fie în mod indirect.
Unele cazuri de epilepsie sunt datorate unui defect al unei singure gene (1-2%); majoritatea cazurilor se datorează
interacțiunii dintre gene multiple și factorii de mediu. Fiecare dintre defectele de genă unică este rar, cu un total de
peste 200 de cazuri. O parte dintre genele implicate afectează canalele ionice, enzimele, GABA și receptorii cuplați cu
proteina G.
Epilepsia poate apărea ca urmare a unui număr de alte boli, precum: tumori, atacuri vasculare cerebrale,
traumatisme craniene, infecții ale sistemului nervos central anterioare, anomalii genetice, precum și ca urmare a
leziunilor cerebrale apărute în jurul nașterii. Dintre cazurile cu tumori craniene, aproape 30% au epilepsie, fiind
responsabile de aproape 4% din cazuri.
Primul ajutor
Așezarea persoanei care are convulsii tonico-clonice pe o parte, în poziția de recuperare, împiedică lichidele să
ajungă în plămâni. Nu se recomandă introducerea în gură a degetelor, a unui șablon de ocluzie sau a unui apăsător de
limbă, deoarece ar putea induce voma sau mușcarea persoanei care acordă primul ajutor. Trebuie luate măsuri pentru a
preveni și alte răni. Nu sunt necesare, în general, precauțiile pentru coloana vertebrală.

 Concluzii:
În practică, epilepsia este definită ca două sau mai multe crize epileptice, apărute într-un interval mai mare de
24 de ore, fără o cauză clară; de asemenea, criza epileptică poate fi definită ca semnele și simptomele temporare care
rezultă din activitatea electrică anormală a creierului. În același timp, epilepsia poate fi considerată o boală în cadrul
căreia persoanele au cel puțin o criză epileptică, existând riscul apariției altor episoade.
Liga Internațională împotriva Epilepsiei și Biroul Internațional pentru Epilepsie, parteneri colaboratori ai Organizației
Mondiale a Sănătății, în declarația lor comună din 2005, definesc epilepsia drept „o boală a creierului caracterizată de o
predispoziție de durată de a genera crize epileptice și de consecințe neurobiolgice, cognitive, psihologice și sociale.
Această definiție a epilepsiei implică apariția a cel puțin o criză epileptică”.
O electroencefalogramă (EEG) poate indica activitatea cerebrală care sugerează un risc crescut de crize. Este
recomandată doar pentru cei care este foarte posibil să fi avut o criză epileptică, pe baza simptomelor. În cazul
diagnosticării epilepsiei, electroencefalografia poate ajuta în diferențierea tipului de criză sau sindrom existent. În cazul
copiilor, este necesară, în mod normal, doar după o a doua criză. Nu poate fi utilizată pentru a exclude diagnosticul și
poate indica un rezultat fals pozitiv în cazul celor care nu suferă de această afecțiune. În anumite situații, poate fi utilă
efectuarea EEG-ului în timp ce pacientul doarme sau este privat de somn.

 Bibliografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Epilepsie