Curs IV

LIMBAJUL SI COMUNICARE

I. Definitia: Comunicarea este un proces de transmitere de informatii de la un sistem

cognitiv la altul.
Elementele unei scheme de comunicare: emitatorul, codul, canalul de comunicare, mesajul,
receptorul (sau destinatarul), conexiunea inversa de la destinatar la emitator.
Definitie: Limba este un sistem foarte complex de coduri prin care oamenii comunica
intre ei:
- este produs al istoriei
- are caracter obiectiv
- este aceeasi pentru toti oamenii din aceeasi comunitate
- este studiata de lingvistica, psiholingvistica ,etc.

LIMBAJUL

Mecanismele vorbirii – componente

a) energetica– aparatul respirator
b) fonatoare – corzile vocale
c) de rezonanta – cavitatea bucala si nazala, buzele, limba
Definitie: Limbajului este activitatea psihica umana de comunicare cu ajutorul limbii
- limbajul este de natura psihica individuala si consta in invatarea si utilizarea de catre individ
a limbii
- limbajul este diferit de la o persoana la alta si se dezvolta incepand din primul an de viata
- are un caracter subiectiv
- limbajul utilizeaza si mijloace de expresie extralingvistice, gesturi, accente, intonatie ,
mimica, semne de punctuatie (pentru scris)
II. Raporturile dintre limbaj si celelalte procese psihice:
limbajul este in stransa legatura cu toate celelalte procese psihice: gandirea, memoria,
imaginatia etc.
III. Functiile limbajului:
- functia de comunicare
- functia de cunoastere
- functia de reglare a altor manifestari psihice si a comportamentului
- functia emotional - expresiva
- functia imperativ - persuasiva
- functia simbolica
- functia cathartica
- functia ludica (de joc)
IV. Formele limbajului
A. dupa functie
- limbaj activ – emitatorul (asigura initiativa in comunicare)
-limbaj pasiv–receptorul (asigura receptia si intelegerea limbajului)
B. dupa forma de manifestare
- limbaj extern (oral, scris)
- limbaj intern
1. Limbajul oral – forma naturala si fundamentala a limbajului
· Forme:
colocvial (cand discuta mai multe persoane)
dialogat (doua persoane)
monologat (o singura persoana se adreseaza uneia sau mai multor persoane)
Caracteristici: a) se serveste de elemente situative, contextuale b) are caracter
adresativ c) poate fi eliptic, aluziv, indirect d) asigura o conexiune inversa rapida, permite
reveniri, precizari e) are un caracter expresiv
·Expresivitatea –se realizeaza prin:
- mijloace lingvistice (intonatie si accent)
- alegerea cuvintelor si modul de frazare
- topica (ordinea cuvintelor in propozitie)
- mijloace extralingvistice – gesturile, mimica, postura
2. Limbajul scris - forma culturala a limbajului
Caracteristici:
- necesita o activitate de elaborare a frazelor in raport cu un plan prealabil
- este sever reglementat de norme gramaticale, lexicale, ortografice
- claritate, sistematizare, evidentiaza mai bine capacitatea de gandire decat limbajul oral
3. Limbajul intern – se desfasoara in sfera launtrica mentala si reprezinta arhitectonica
lumii subiective a omului
- apare pe baza interiorizarii limbajului extern
- economicitate
- utilizeaza prescurtari, condensari, imagini
- este centrat pe actiuni si calitati
- extraordinara viteza de lucru
- functii de anticipare, proiectare, coordonare a limbajului extern
- receptie, intelegere
ATENȚIA

Atenţia este fenomenul psihic de activare selectivă, concentrare şi orientare a energiei

psihonervoase în vederea desfăşurării optime a activităţii psihice, cu deosebire a proceselor
senzoriale şi cognitive.
Formele atenției
1. În funcţie de natura reglajului (involuntar/voluntar), atenţia poate fi:
a) Atenţia involuntară, întâlnită şi la animale. Ea poate fi determinată de factori
externi (intensitatea stimulilor, apariţia sau dispariţia bruscă a stimulilor, mobilitatea unui
stimul pe fondul unor stimuli ficşi, gradul de complexitate al stimulului) şi factori interni
(interesul faţă de un obiect, trăirea afectivă pozitivă a relaţiei cu obiectul);
b)Atentia voluntară, este intenţionată şi autoreglată conştient. Autoreglajul se exprimă
în orientarea intenţionată spre obiectul atenţiei, intensificarea activităţii psihice, inhibarea
altor preocupări, izolarea de excitanţi perturbatori, mentinerea concentrării atenţiei pe durata
necesară etc.
c) Atenția postvoluntară, reprezintă un nivel superior de manifestare a atenției care
rezultă din utilizarea repetată a atenției voluntare care se transformă în deprinderea de a fi
atent .
2.În funcţie de direcţia principală de orientare, atenţia poate fi:
a) Atenţia externă- obiectul atenţiei se află în exteriorul individului (observarea unui peisaj,
ascultarea unei conferinţe etc.);
b) Atenţia internă- obiectul atenţiei se află în interiorul psihicului individului: suntem
preocupaţi de rezolvarea unei probleme, suntem captivaţi de amintiri etc.
Însuşirile atenţiei
1) Volumul atenţiei- cantitatea de elemente asupra cărora se poate orienta şi concentra atenţia
simultan. Volumul mediu al atenţiei este de 5-7 elemente.
 2) Stabilitatea atenţiei- persistenţa în timp a posibilităţii de a menţine atenţia asupra unui
obiect, fenomen sau acţiune. Ea creşte odată cu vârsta (12-15 minute la preşcolari, 40-50
minute la adulţi).
3) Concentrarea atenţiei- focalizarea atenţiei asupra unui obiect şi inhibarea altor factori
perturbatori.
4) Distributivitatea atenţiei- focalizarea atenţiei asupra mai multor obiecte în mod simultan.
De exmplu, un elev poate asculta ce spune profesorul şi lua notiţe în acelaşi timp.
5) Mobilitatea sau flexibilitatea atenţiei- deplasarea şi orientarea de la un obiect la altul în
intervalele cerute de desfăşurarea activităţii. De exemplu, piloţii aparatelor de zbor trebuie să
perceapă rapid o multitudine de stimuli care variază în timp.

Curs V

PROCESE PSIHICE REGLATORII

 MOTIVATIA
 VOINTA
 AFECTIVITATEA

Motivația este totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie înnăscute, fie
dobândite, conștientzate sau nu, simple trebuințe sau idealuri abstracte. Motivaţia
reprezintă toţi acei factori cu rol de stimulare şi activare, de sensibilizare selectivă şi
imblod.

Funcțiile motivației
A. Funcția de selectare, activare și de semnalizare a unor dezechilibre fiziologice sau
psihologice.
B. Funcția de orientare/direcționre a acțiunii pentru satisfacerea stării de necesitate și
pentru realizarea scopului acțiunii.
C. Funcția de susținere/potențare ( energizatntă) a acțiunii pe durata satisfacerii
trebuinței
Modalitati si structuri motivationale
Trebuintele- piramida trebuințelor A, Maslow
Motivele
Interesele
Convingerile
Idealurile
Conceptia despre lume si viata
Aspirațiile
Formele motivaţiei
1.Motivaţia pozitivă şi motivaţia negativă
Motivaţia pozitivă este produsă de stimulări premiale (laudă, încurajare) şi se soldează cu
efecte benifice asupra activităţii şi relaţiilor interumane.
Motivaţia negativă este produsă de stimuli aversivi (ameninţare, blamare, pedeapsă) şi se
soldează cu efecte de abţinere, evitare şi refuz.
2.Motivaţia intrinsecă şi motivaţia extrinsecă
Motivaţia intrinsecă are sursa generatoare în interiorul psihismului subiectului.
Motivaţia extrinsecă are sursa în exteriorul psihismului subiectului (subiectul este motivat
de altcineva sau de altceva).
 3.Motivaţia cognitivă şi motivaţia afectivă.
Motivaţia cognitivă acţionează dinlăuntrul proceselor cognitive (gândire,memorie,
imaginaţie). Ea se traduce prin nevoia de a înţelege, a explica, a rezolva.
Motivaţia afectivă este determinată de nevoia omului de a obţine aprobarea din partea
altor persoane, de a se simţi bine în compania altora.

Optimum motivaţional
Optimum motivaţional exprimă nivelul adecvat de intensitate a motivaţiei în raport
cu o anumită sarcină.Modul cum oamenii percep dificultatea sarcinii determină o anumită
intensitate a motivaţiei. De exemplu, dacă o sarcină e percepută ca fiind prea uşoară, atunci
intensitatea motivaţiei pentru efectuarea sarcinii este mică.
Uneori oamenii tind să subestimeze sau să supraestimeze dificultatea unei sarcini. În aceste
condiţii optimum motivaţional se obţine astfel:
1. Dacă individul subestimează sarcina, atunci este necesară supraestimarea ei pentru ca ea să
fie îndeplinită corect;
2. Dacă individul supraestimează sarcina, atunci este necesară o uşoară subestimare a ei
pentru ca ea să fie îndeplinită corect.
VOINŢA
Voinţa reprezintă un proces psihic complex de reglaj superior, realizat prin mijloace
verbale şi constând în acţiuni de mobilizare şi concentrare a energiei psihonervoase în
vederea biruirii obstacolelor şi atingerii scopurilor conştient stabilite.
Reglajul voluntar se manifestă fie ca iniţiere şi susţinere a acţiunilor, fie ca amânare
sau diminuare a acestora.Reglajul voluntar se realizează prin intermediul efortului voluntar.
Efortul voluntar constă într-o mobilizare a resurselor fizice, emoţionale şi
intelectuale prin intermediul mecanismelor verbale. El este trăit ca o stare de tensiune, de
încordare internă, de mobilizare a resurselor în vederea depăşirii obstacolului.
Etapele actului voluntar
1) Actualizarea motivelor care determină scopul acţiunii, formularea intenţiei de a
realiza acest scop şi construirea planului de rezolvare a acţiunii.
În activităţile simple, acest moment este urmat de execuţia efectivă.
2) Lupta motivelor este generată de apariţia mai multor motive şi scopuri aferenţe lor.
Unele motive au satisfacţii imediate dar nu sunt foarte valoroase, pe când altele sunt mai puţin
tentante, dar sunt importante pentru viitor.
Deliberarea implică efort de evaluare a motivelor.
3) Luarea hotărârii presupune alegerea unui motiv şi scop şi inhibarea altora sau
amânarea lor. Acum planul mental se îmbogăţeşte şi se definitivează.
4) Executarea hotărârii luate sau realizarea efectivă a planului şi atingerea scopului. În
această fază sunt pregătite şi utilizate mijloace materiale, se însuşesc cunoştinţe, deprinderi, se
dezvoltă capacităţi.
În acţiunile mai complexe, această fază este urmată de verificare rezultatului şi
formularea unor concluzii valoroase pentru activitatea viitoare.
5) Evaluarea și verificarea rezultatelor
Calităţile voinţei
1. Puterea voinţei se exprimă în intensitatea efortului depus de o persoană pentru a depăşi
obstacolele şi atinge scopurile .Slăbiciunea voinţei reprezintă incapacitatea de a realiza efortul
voluntar cerut.
2. Perseverenţa presupune relizarea efortului voluntar pe o perioadă îndelungată de
timp, chiar şi în condiţii extrem de dificile.Opusul perseverenţei este încăpăţânarea- urmărirea
unor scopuri când împrejurările nu oferă şanse de reuşită.
 3. Independenţa voinţei- tendinţa constantă de a lua hotărâri în baza chibzuinţei proprii.
Acestă calitate nu se identifică cu lipsa de receptivitate faţă de opiniile celor din jur. Ea
implică atitudine critică faţă de opiniile personale şi ale celorlalţi. Opusul ei este
sugestibilitatea.
4. Promptitudinea reprezintă rapiditatea cu care omul deliberează într-o situaţie
complexă şi adoptă hotărârea cea mai potrivită.Opusul ei este nehotărârea

AFECTIVITATEA
Dacă raţiunea poate fi reprodusă de calculator (inteligenţa artificială), afectivitatea este
doar apanajul omului.
Procesele afective sunt procese psihice care reflectă relaţia dintre subiect şi obiect
sub formă de trăiri. Prin urmare, nu obiectul în sine determină o trăire,ci relaţia dintre
subiect şi obiect.
Proprietăţile proceselor afective
1. Polaritatea constă în tendinţa proceselor afective de a gravita fie în jurul polului pozitiv,
fie în jurul celui negativ, ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii trebuinţelor.
Exemplu: bucurie-tristeţe, simpatie-antipatie, entuziasm-deprimare, iubire-ură
2. Intensitatea indică forţa, tăria, profunzimea de care dispune trăirea afectivă.
3. Durata constă în întinderea sau persistenţa în timp a trăirilor afective.
Exemplu: un sentiment poate dura un an, doi ani sau toată viaţa.
4. Mobilitatea exprimă fie trecerea de la o fază la alta în interiorul aceleiaşi trăiri, fie trecerea
de la o stare afectivă la alta.Mobilitatea diferă de fluctuaţie care desemnează trecerea de la o
stare la alta fără motiv, fiind semn de patologie sau imaturitate.
5. Expresivitatea- capacitatea proceselor afective de a se exterioriza. Exteriorizarea se face
prin intermediu expresiilor emoţionale: mimică, pantomimică, gestică, modificări de natură
vegetativă, schimbarea vocii.
Clasificarea trăirilor afective
1. Procese afective primare- apropiate de biologic, nefiind întotdeauna controlate conştient:
a) Tonul afectiv al proceselor cognitive- reacţiile emoţionale ce însoţesc actele cunoaşterii.
De exemplu, o culoare sau un miros pot fi însoţite de trăiri afective de plăcere sau neplăcere.
b) Trăirile afective de provenienţă organică sunt cauzate de buna sau proasta funcţionare a
organelor interne. De exemplu, în cardiopatii pot apare stări de alarmă afectivă.
c) Afectele- trăiri afective simple, primitive, implusive, cu apariţie bruscă, cum ar fi groaza,
mânia, frica, spaima, plânsul zgomotos sau râsul în hohote. Ele se supun uneori controlului
conştient.
2. Procesele afective complexe au un grad mai mare de conştientizare.
a) Emoţiile curente sunt forme afective de scurtă durată provocare de însuşirile obiectelor
(obiect fizic, persoană, eveniment). Ele sunt modelate socio-cultural. De exemplu: bucurie,
tristeţe, simpatie, antipatie, admiraţie, speranţă, entuziasm, dispreţ etc.
b) Emoţiile superioare sunt determinate de activităţile omului şi se supun învăţării (învăţare
afectivă). De exemplu emoţiile cauzate de activităţile intelectuale, artistice ş.a.m.d.
c) Dispoziţiile afective sunt stări difuze cu intensitate variabilă şi durată relativă. Ele nu sunt
cauzate de un element précis, fiind mai vagi decât emoţiile. De exemplu: veselie, anxietate.
3. Procesele afective superioare se raportaează la personalitate.
a) Sentimentele sunt trăiri afective intense, de lungă durată, relativ stabile şi specifice omului.
Ele pot lua forma unor atitudini afective păstrându-se toată viaţa. De exemplu: dragoste, ură,
invidie, gelozie, admiraţie, îndoială etc.
b) Pasiunile sunt sentimente care antrenează întreaga personalitate. Ele pot fi pasiuni pozitive
sau nobile (în slujba adevărului, dreptăţii, progresului), care revitalizează şi energizează
individul, sau pasiuni negative, patimi sau vicii care devitalizează.