Sunteți pe pagina 1din 1

Ziua Pensionarilor la Covasna

Octombrie 2019

Cu plecare din Bucuresti, excursia „Ziua


Pensionarilor” la Covasna a început cu o vreme
destul de rece ( noroasa), dar drumul către
comuna Sâmbăta de Sus s-a desfasurat într-o
veselie continua și nici nu ne-am dat seama când
am ajuns la destinație. Aici turiștii au vizitat
mânăstirea Brancoveanu cu Hramul „Adormirii
Maicii Domnului”, apoi au servit masa la un
restaurant din apropiere. Ne-am continuat drumul
către Covasna, unde pensionarii noștri s-au cazat
(unii pentru prima data) în complexul „Casa de
Odihna a Pensionarilor „ din Covasna, proprietatea asociatiei noastre. Din pacate a doua zi
ne aștepta o zi ploioasa cu mici opriri în care turistii au vizitat Stațiunea Covasna, chiar
unii dintre ei au făcut tratament cu mofete (specific zonei).
În a treia zi a excursiei era programata masa festiva în onoarea pensionarilor. Cu un meniu
prea bogat și o ambianta muzicala deosebita, s-a petrecut pana târziu în noapte.
Conducerea C.A.R.P. „Umanitatea” a premiat pensionarii care au depășit frumoasa vârsta
de 80 de ani cu diplome de onoare și ajutoare financiare. Următoarea zi a voiajului avea
planificata o călătorie de o zi la Sovata cu plecare la ora 10 dimineața. Am ajuns la Sovata
după-amiază și am plecat în plimbare prin zona centrală a stațiunii. Eram putin obosiți
după un drum lung, dar am hotărât sa hoinarim pe strada principala, plina de restaurante
și locații de cazare pentru toate buzunarele. Vânzătorii de suveniruri, de cozonaci secuiești
sau de înghețată nu lipseau nici ei din peisaj. Tot aici există și două biserici ortodoxe, pe
care le-am remarcat în treacăt. Prima este îmbrăcată la exterior în lemn având culoarea
neagră, cu hramul ”Schimbarea la față”, iar pe interior era doar tencuită, fiind pregătită
pentru a fi pictată. Cealaltă biserică este mai mare, iar interiorul este pictat cu frumoase
fresce, acest lăcaș de cult are hramul ”Adormirea Maicii Domnului”. În această zonă a
Sovatei sunt amenajate două parcuri mici foarte îngrijite, pline de flori multicolore și
prevăzute cu băncuțe pe care turiștii se puteau
relaxa. Plimbându-ne pe aleile pietruite, am
observat două busturi: unul este al lui Nicolae
Bălcescu (în vecinătatea hotelului Danubius), iar
celălalt al lui Petofi Sandor . Sensul giratoriu din
apropiere este o încântare pentru privirea oricărui
turist: trandafirii, crăițele și florile roșii care se
revărsau din jardinierele fixate pe un stâlp ajutau la
formarea unei imagini vizuale de o frumusețe
aparte. Promenada din zona centrală continuă în
vecinătatea lacului Ursu, care poate fi admirat de
sus în toată splendoarea sa. Ne-am oprit sa
mâncam la Restaurantul/Hotel Muresul, cu un meniu traditional și preturi acceptabile
( personalul foarte amabil ). Din păcate spre sfârșitul excursiei a început sa ploua și ne-am
grabit către autocar, am plecat spre Covasna uzi și obosiți dar plăcut impresionati de
frumusețea aceastei statiuni.
În ultima zi a excursiei, turiștii s-au trezit de dimineața pentru a pleca spre casa și în jurul
orei 9, am părăsit cu parere de rău Covasna, indreptandu-ne spre Bucuresti, am oprit la
Casa Bucatarului ( Nistoresti ) unde turistii au servit o masa de adio.

S-ar putea să vă placă și