Sunteți pe pagina 1din 2

Punct de sprijin ***************** Pagina 4 *************** Supliment festiv - 1 decembrie 2019

Câteva leacuri împotriva bolilor sezonului rece Punct de sprijin


de căldură, ne spălăm! Pasta se poate produse de virusuri și bacterii, cu mani- 1 DECEMBRIE - moment de măreţie naţională şi
unge pe piept și pe spate. festări alergice care trebuie tratate ca
Folosiți oțetul de mere ca un bun sti- atare. Remediul de urgență este cataplas- d e g l o r i e a r o m â n i s m u l u i l u m i n at
mulator al SISTEMULUI IMUNITAR. ma cu hrean. Se rade hreanul, cât o lin-
Două lingurițe de miere cu două lin- gură, se împachetează odată într-o bucată
gurițe de oțet de mere amestecate într-un de cârpă roșie, se pun 3-5 picături de oțet IMPACTUL ECONOMIEI ÎN VIAȚA SOCIALĂ A PENSIONARILOR
pahar cu apă, luate cel puțin o dată pe zi de mere și se așează pe frunte deasupra
– dimineața, dar și mai bine de 2-3 ori. ochilor – zona sinusurilor și se fixează Vorbind despre economia României U.E. au avertizat că „suprataxarea ma-
Mai mult, nici nu vă veți îngrășa! legând-o, sau cu leucoplast. Se ține cât din perioada comunistă, un banc explica rilor companii din energie va duce la
Este absolut necesar să aerisiți regulat suportăm, dar nu mai mult de maxim 20 faptul că economia poate fi comparată cu scăderea sau lipsa investițiilor”.
locuința, 5-10 minute dimineața. minute. După ce o înlăturăm, ungem un autoturism care nu poate funcționa După numai două săptămâni de apli-
Virușilor le place și le priește enorm zona cu o alifie de mușețel sau de găl- deoarece toată puterea motorului fusese care a ordonanței, a izbucnit o grevă a
aerul închis. benele. Dacă inspirăm și vaporii de la folosită pentru acționarea claxonului, nu minerilor de la Compania Energetică
De asemenea, încălzitul în exces al hreanul ras, se descongestionează prompt a roților. Oltenia, ortacii solicitând salarii mai
Niculae Bica - secretar general locuințelor, nu este sănătos și nu uitați să nasul și sinusurile. Nu se inspiră cu pu- Cam același lucru se întâmplă azi, mari și investiții pentru îmbunătățirea
C.A.R.P. „Umanitatea” puneți vase cu apă pe calorifer sau pe tere! când legile cu importanță economică se condițiilor de muncă.
radiatoarele electrice. BRONȘITA și PNEUMONIA sunt adoptă deoarece fuseseră prevăzute în Efectele grevei au generat soluția
Este vremea când apar dureri în gât, afecțiuni care cer aportul tratării naturale, sacrosantul program de guvernare, nu dată de ministrul energiei la discuția cu unor ordonanțe ca cea de tipul „taxa pe
nasul înfundat, tuse sufocantă... Vindecarea TUSEI și mai puțin cu medicație de sinteză. pentru că vor corespunde necesităților greviștii de a elimina taxa de 2% pe cifra lăcomie” prevăzută în ordonanța a-
Frumoasa toamnă este pe sfârșite și Se curăță cinci căței de usturoi, se Astragalusul are o acțiune de mare efi- economiei românești. de afaceri pentru companiile care produc mintită mai sus, a produs în numai două
iarna deja ne-a anunțat că se apropie. Au zdrobesc sau se taie mărunt și se fierb ciență în stimularea sistemului imunitar Exemplu recent sunt reglementările energie pe bază de cărbune, situație care săptămâni prăbușirea bursei și scăderea
mai venit ierni, însă, eram mai tineri și timp de cinci minute, la foc mic, într-o și în a produce mai mulți anticorpi. Este privind taxarea companiilor din domeni- a condus la importul de energie la prețuri monedei de schimb, a leului cu 0,6%.
mai bine pregătiți să le facem față. Odată cană cu lapte. Se bea călduț, o singură remediul ideal în prevenirea și în vinde- ile economic și bancar, impuse la finele uriașe. Pentru a putea face față situației cre-
cu înaintarea în vârstă, pe lângă alte dată. Un alt remediu la fel de ușor este o carea pneumoniilor virale. Este recunos- lunii decembrie 2018 prin Ordonanță de Iată așadar că se creează un impact ate, este necesar la nivelul guvernului de
suferințe care ne încearcă, bolile frigului ceapă fiartă în apă și apoi amestecată cu cut ca un fenomen în vindecarea bolilor Urgență, fără consultări serioase cu cei a negativ asupra consumatorilor casnici și
miere, se bea cât mai caldă. bronho-pulmonare, pentru prevenirea o puternică organizare și o stabilitate în
pot da probleme grele. Salvarea și căror activitate urma să fie afectată (băn- în special îngreunarea vieții bătrânilor, viața politică și social-economică de
norocul nostru este tradiția populară care Sunt extrem de eficiente în accesele de aparent banalelor răceli, de la care apar cile au fost informate de intenția Execu- pensionarilor cu venituri mici.
tuse puternice, inhalațiile vaporilor de complicații pulmonare. De la primul emitere de Hotărâri de Guvern care să
din timpuri îndepărtate, folosind leacuri tivului de a schimba legislația, cu numai În concluzie, economia are nevoie de
uleiuri de mentă, de eucalipt și de cim- simptom de răceală, se iau câte 6 capsule aducă plus valoare economiei naționale.
sigure a știut să le oprească. Simple, dar
cu efecte deosebite, la îndemâna tuturor bru, procurate de la Plafar. de extract uscat de astragalus timp de
două ore înainte de adoptarea acesteia). stabilitate legislativă și predictibilitate.  Stelian ENACHE
Oamenii de afaceri și responsabilii Iată că analizând impactul elaborării președinte C.A.R.P. „Umanitatea”
și adunate de prin toate colțurile lumii, Într-o jumătate de cană de apă clocotită cca. 10-14 zile.

Informaţii care vă interesează


remediile pentru răceli și gripă sunt o se pun câte 2-3 picături din aceste uleiuri. Chimenul negru – un ulei gras extras
comoară cu eficiență testată de generații Apoi apropiind nările cât mai aproape, din semințele plantei, vândut la Plafar
din timpuri străvechi. Deci, chiar de la inhalăm ușor vaporii aromați. ATENȚIE, sub denumirea „Baraka”. Are cea mai
primele semne, apelați cu încredere la dacă inspirăm cu putere ni se blochează mare eficientă în tratarea pneumoniilor
ele. respirația din caza substanțelor volatile. bacteriene și este foarte bun în comba- ● Pensionarii și dreptul la in- Familiile și persoanele cu venituri plinirea termenului de cinci ani privind
În remediile populare rusești străvechi, terea tusei asociate cu pneumonia și cu demnizația socială mici pot depune cererea împreună cu prescripția, fără a se fi făcut o notificare
ceapa și usturoiul ocupă un loc important bronșitele. Se iau capsule conform
Dreptul la indemnizația socială pen- documentele prevăzute de lege, care a debitorului, nu se mai aplică măsurile
în prevenția și tratarea bolilor ce apar prospectului, până la vindecarea com-
pletă. tru pensionari pesupune ca solicitantul să dovedesc componența familiei și veni- legale de executare silită și debitul res-
odată cu instalarea frigului.
Țăranii ruși tratau răceala cu o licoare Nu uitați ca zilnic, până la vară, să luați aibă un stagiu minim de cotizație de 15 turile realizate la Direcția Generală de pectiv se va scădea din evidențele fis-
obținută astfel: într-o cană cu lapte cald 2-4 căței de usturoi. Cățeii curățați, se ani, având astfel calitatea de pensionar. Asistență Socială și Protecția Copilului cale.
se adaugă o lingură de unt proaspăt, apoi taie sau se sparg în gură în câteva bucăți Această indemnizație se acordă în Sector 6, cu sediul în str. Floare Roșie Menționăm că eventualele plăți ale
se bate bine un gălbenuș de ou cu o lin- și se înghit odată cu apă sau cu ceai. mod automat de către Casa de Pensii te- nr.7A, et.2, ap.16. datoriilor fiscale, după trecerea celor
gură de miere și se toarnă în lapte. Se recomandă și copiilor (nepoților) ritorială. Accesând pagina www.asistență so- cinci ani, nu se consideră prescrise și nu
Băutura se va lua înainte de culcare. câte 1-2 căței de usturoi pe zi, mai ales că OUG nr. 6/20092, prevede la art. 2 că cială6.ro, secțiunea Ajutor Social, veți se mai restituie.
Tradiția rusească recomandă: „muș- ei se află zilnic în colectivități. beneficiază de pensia socială minimă găsi formularul ce trebuie să fie comple-
tarul scoate repede răceala din om”. Se Vă dorim o sănătate olimpiană! garantată pensionarii din sistemul public tat și depus, de asemenea, obțineți infor- ● Dobânzile legale la titlurile de
amestecă o lingură cu pudră de muștar cu Aproape instantaneu se calmează tusea,  Niculae BICA de pensii, cu domiciliul în România, in- mații suplimentare. stat
3 linguri de făină de grâu și o jumătate de căci se dilată bronhiile, încep să se eli- Secretar general CARP „Umanitatea” diferent de data înscrierii la pensie, dacă Persoanele fizice care au titluri de
lingură de apă călduță, până se formează mine secrețiile în exces și se ușurează nivelul cuantumului pensiei cuvenit sau ● Prescripția datoriilor fiscale stat depuse în diferite fonduri de in-
o pastă. Se ung cu ea călcâiele, apoi le respirația. După asta, stând la căldură,
aflat în plată, se situează sub nivelul pen- Prescripția datoriilor fiscale este pre- vestiții, pot beneficia de dobânzile a-
înfășurăm cu o cârpă și încălțăm șosete vom inspira printr-o batistă stropită cu Punct de sprijin siei sociale minime garantate, acum de văzută în Codul de Procedură Fiscală în nuale acordate, distribuite de Depozitarul
de lână. Picioarele se vor încălzi puter- aceleași uleiuri.
nic, și lăsăm muștarul una sau două ore. RINITA și SINUZITA sunt inflamații 740 lei. termen de cinci ani, începând cu data de Central. Încasarea dobânzilor se poate
Adresa redacției: Str. Știrbei 1 iulie a anului următor celui în care se face de către titulari, la toate ghișeele
Dacă începem să suportăm greu senzația ale căilor respiratorii (nări și sinusuri), Vodă nr. 99, sector 1, București
● Solicitarea ajutorului pentru stabilește obligația de plată, dacă legea BCR, pe baza Cărții de Indentitate.
Director: Stelian Enache
încălzire nu prevede altfel. Plata se poate face și prin transfer în
Redactor șef: Niculae Bica
Consiliul Director al C.A.R.P. „Umanitatea” București Secretar general de redacție: Pentru locuitorii Sectorului 6, Pri- Dacă administrația financiară în in- contul bancar personal, urmare a comu-
Gheorghe Popescu Mehedinți măria de Sector informează că se pot tervalul de cinci ani a început notificarea nicării la Depozitarul Central a Formu-
depune cereri de acordare a ajutorului debitorilor prin somații de plată, pres- larului de Colectare, fie prin
Președinte: Stelian ENACHE Redactori: Ștefan Dumitrescu,
Florin Enache, Dionisie Măgeru- privind încălzirea locuinței, în sezonul cripția încetează și termenul se pre- comunicarea codului IBAN la ghișeele
Secretar general: Niculae BICA 2019-2020, la Direcția Generală de Asis- lungește cu alți cinci ani de la data BCR.
șan, Dănuț Mihăiță Grigore
Vicepreședinţi: Gheorghe POPESCU MEHEDINŢI, Ștefan Tel. 021.316.24.78, 021.316.24.79 tență Socială și Protecția Copilului Sec- ultimei notificări. Redacția
DUMITRESCU Fax: 021.316.24.80 tor 6. Când organul fiscal constată îm-
Consilier: Dionisie MĂGERUȘAN carpumanitatea@yahoo.com
www.carp-umanitatea.ro
Director executiv: Dănuţ Mihăiţă GRIGORE
Punct de sprijin **************** Pagina 2 **************** Supliment festiv - 1 decembrie 2019 Punct de sprijin *************** Pagina 3 **************** Supliment festiv - 1 decembrie 2019
dovezi inestimabile în favoarea puter- Ziua Pensionarilor la Covasna - 1 Octombrie 2019
Noi suntem urmașii Dacilor nicei culturi, a Traco-Geto-Dacilor pe
care romanii au găsit-o aici. Cu plecare din București, excursia „Ziua ajuns la Sovata după-amiază și am plecat în
De aceea, este foarte necesar, în vir- Pensionarilor” la Covasna a început cu o plimbare prin zona centrală a stațiunii. Eram
Adevărul îl aflăm de la nimeni altul vreme destul de rece (noroasă), dar drumul puțin obosiți după un drum lung, dar am
decât Traian! Din scrierile sale pe care tutea adevărului istoric să scriem și să către comuna Sâmbăta de Sus s-a desfășurat hotărât să hoinărim pe strada principală,
le-a intitulat DACICA sau DE BELLO ridicăm din această veche relicvă într-o veselie continuă și nici nu ne-am dat plină de restaurante și locații de cazare pen-
DACICA. romană, o altă columnă aceea a seama când am ajuns la destinație. Aici tru toate buzunarele. Vânzătorii de suve-
În timpul campaniilor militare des- Dacilor, cuprinsă în interiorul adevăru- turiștii au vizitat mănăstirea Brâncoveanu niruri, de cozonaci secuiești sau de înghețată
fășurate în Dacia între anii 101 și 102, lui istoric prezentat în columnă. cu Hramul „Adormirii Maicii Domnului”, nu lipseau nici ei din peisaj. Tot aici există și
Cât de puternici, culți și pregătiți erau apoi au servit masa la un restaurant din două biserici ortodoxe, pe care le-am remar- ajutau la formarea unei imagini vizuale de o
apoi între anii 105 și 106, Traian dicta frumusețe aparte. Promenada din zona cen-
nenumărate note de război care descri- dacii rezultă din scrierile lui Traian în apropiere. Ne-am continuat drumul către cat în treacăt. Prima este îmbrăcată la exte-
manuscrisele prezentate mai sus. „Am Covasna, unde pensionarii noștri s-au cazat rior în lemn având culoarea neagră, cu hra- trală continuă în vecinătatea lacului Ursu,
au situația găsită, informațiile pe care (unii pentru prima dată) în complexul „Casa mul „Schimbarea la față”, iar pe interior era care poate fi admirat de sus în toată splen-
le primea și evoluția evenimentelor, fost nevoit să pornesc războiul și pen- doarea sa. Ne-am oprit să mâncăm la
tru a nu mai plăti dările și subsidiile de Odihnă a Pensionarilor” din Covasna, doar tencuită, fiind pregătită pentru a fi pic-
unui prieten de al său „SURA”. proprietatea asociației noastre. Din păcate a tată. Cealaltă biserică este mai mare, iar Restaurantul Hotelului Mureșul, cu un
Aceste însemnări erau foarte exacte anuale, după cum s-a încheiat învoiala doua zi ne aștepta o zi ploioasă cu mici interiorul este pictat cu frumoase fresce, meniu tradițional și prețuri acceptabile (per-
și constituiau un fel de bază de date de pace cu predecesorul meu Domițian. opriri în care turiștii au vizitat Stațiunea acest lăcaș de cult are hramul „Adormirea sonalul foarte amabil). Din păcate spre
Politicienii, istoricii sau lingviștii au despre teritoriile și despre populația Ca urmare a unor fapte nebănuite Covasna, chiar unii dintre ei au făcut trata- Maicii Domnului”. În această zonă a sfârșitul excursiei a început să plouă și ne-
luat datele cunoscute parțial și le-au găsită aici. În linii mari toată lumea știe săvârșite în trecut, situația imperiului, ment cu mofete (specific zonei). Sovatei sunt amenajate două parcuri mici am grăbit către autocar, am plecat spre
„răsucit” cum le-a convenit lor „politic, că strămoșii noștri daci s-au bătut cu nu era de natură să mulțumească În a treia zi a excursiei a fost programată foarte îngrijite, pline de flori multicolore și Covasna uzi și obosiți dar plăcut impresio-
poporul roman sărăcit, și izbucnirea masa festivă în onoarea pensionarilor. Cu un prevăzute cu băncuțe pe care turiștii se nați de frumusețea acestei stațiuni.
strategic, militar”, numai pentru a găsi romanii deoarece aceștia doreau să ne În ultima zi a excursiei, turiștii s-au tre-
justificare prin care noi să fim consi- cotropească țara și să ne jefuiască de unor nemulțumiri era de așteptat în meniu prea bogat și o ambianță muzicală puteau relaxa. Plimbându-ne pe aleile
orice moment. Această situație urma să deosebită, s-a petrecut până târziu în noapte. pietruite, am observat două busturi: unul zit de dimineață pentru a pleca spre casă și
derați ca făcând parte din „elita” bogății, în special aur. În „Columna lui Conducerea C.A.R.P. „Umanitatea” a pre- este al lui Nicolae Bălcescu (în vecinătatea în jurul orei 9, am părăsit cu părere de rău
Europei, să fim caracterizați din spiță Traian” construită din piatră la ordinul fie remediată cum a și fost dealtfel prin Covasna, îndreptându-ne spre București, cu
cucerirea Daciei care deținea aurul miat pensionarii care au depășit frumoasa hotelului Danubius), iar celălalt al lui Petofi
de romani sau măcar romanizați și lui Traian, ca să vadă poporul roman vârstă de 80 de ani cu diplome de onoare și Sandor. Sensul giratoriu din apropiere este o oprire la Casa Bucătarului (Nistorești) unde
latinizați. cât de viteaz este el, se vede clar cât de necesar nouă, dar și de alte surse de ajutoare financiare. Următoarea zi a voiaju- încântare pentru privirea oricărui turist: turiștii au servit o masă de adio.
Falsificându-se mereu istoria, s-au viteji au fost strămoșii noștri și cât de substanțiale venituri, care nu puteau lui avea planificată o călătorie de o zi la trandafirii, crăițele și florile roșii care se  Florin ENACHE
adus argumente de așa natură, încât s-a lacomi și hapsâni au fost romanii. Din lăsa imperiul Roman nepăsător la mar- Sovata cu plecare la ora 10 dimineața. Am revărsau din jardinierele fixate pe un stâlp Director turism CARP „Umanitatea”
afirmat că poporul român se trage din fiecare metopă (imagine) a columnei ginea stăpânirii sale întărindu-se con-
poporul roman. Este un mare fals, reiese clar cine erau dacii și care era siderabil în ultimul timp. Dacia era cel Descoperiți C.A.R.P.
deoarece romanii sunt cei care se trag tradiția poporului și conducătorilor lor, mai puternic stat după Roma”. APEL CĂTRE NAȚIUNE
din „creuzetul din Carpați” de unde au mai mult aceste înscrisuri ale lui Traian  Prof. Univ. Dr. - Avocat „UMANITATEA”
migrat spre alte meleaguri, unde s-au cuprinse în columnă și care au stat la Gheorghe POPESCU-MEHEDINȚI 419 ANI de la Unirea Principatelor Române (1600)
Vicepreședinte Juridic CARP „Umanitatea” Așa cum am pro-
așezat și apoi independent au evoluat. baza realizării acestui monument, aduc mis vom continua 101 ANI de la Unirea cea Mare (1918)
prin intermediul
1 DECEMBRIE 1918 – ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI PUNCTULUI DE
SPRIJIN” să des-
fesii, a fost nucleul care a coagulat do-
rințele partidei naționale, puternic
coperim ce ne mai majoritară în toate provinciile istorice
fost doar un simplu artificiu. A fost o reali- se împlinise și anume cu toții se aflau sub oferă CARP Uma-
tate firească a timpului, prin triumful deplin oblăduirea aceluiași stat: Statul Român. nitatea. românești! Templul României Mari a
al principiului naționalităților, care a impus Frați în cuget și-n simțire, în limba vorbită, După cum arăta fost clădit de Marile Adunări Populare
răsturnarea ordinii politice și teritoriale sta- cultură, tradiții, obiceiuri și sărbători, un bun coleg, ce Naționale ale românilor din toate
bilită odată de Marile imperii. Astfel, românii puteau circula liberi și nestingheriți am promis am și
românii (alături de alte popoare din centrul pe pământurile vechiului Regat Dacic și pe provinciile românești, apăsate de jugul
realizat pentru că numai așa poți să țarist rus și cel austro-ungar din
și din sud-estul Europei) s-au putut consti- cel vremelnic al lui Mihai Viteazu. menții standardul ridicat.
tui într-o singură patrie, împlinind în acest ,,De obicei, - susținea Constantin Noica – Este foarte adevărat că totul s-a realizat Basarabia, Bucovina, Transilvania.
fel o lege obiectivă a istoriei. Dar și un vis istoria e făcută pentru a salva trecutul, nu printr-o gândire colectivă, amănunțit La Alba Iulia au venit de-au semnat
scump al românilor, îndeplinit odată de pentru a-l compromite. ” analizată, privind obictivele propuse. Actul Unirii 1228 delegați de drept,
Mihai Viteazu, la 1600. În conștiința națională, 1 Decembrie Și când spun aceasta mă refer la toate
Ziua Națională, 1 Decembrie, este o zi de 1918, simbolizează momentul în care La 1 decembrie 2019 se împlinesc aleși în adunările ce au avut loc în cir-
1 Decembrie este ziua naţională a lucrările de întreținere și reparație rea-
României şi are o însemnătate specială în sărbătoare pentu tot neamul românesc. O zi întreaga românime devenea stăpână abso- lizate de-a lungul timpului la frumosul 101 ani de la Marea UNIRE ÎNTRE- cumscripțiile electorale de atunci. Acești
societatea noastră. Totodată, această zi specială, care ne amintește că începând cu lută, recunoscută de celelalte state ale lumii, nostru obiectiv social din Covasna. GITĂ cu Marea Adunare Națională delegați, acești fii de seamă ai românilor
marchează un eveniment istoric foarte primii ani ai secolului XX, provinciile peste moștenirea lăsată de bunicii și Suntem conștienți că prin participarea Română de la Alba Iulia – moment transilvăneni, bucovineni, basarabeni au
important: unirea Transilvaniei cu istorice românești au devenit istorie, iar străbunicii acestor pământuri. Începând cu dumneavoastră la activitățile organizate istoric în care s-a hotărât Unirea – pen- încununat prin contribuția lor, făurirea
România, în anul 1918. În această zi, România, un stat unitar și indivizibil, a acest decembrie friguros, dar ca simbol de C.A.R.P. „Umanitatea” ați contribuit
apărut pe harta lumii. Ziua Națională a deosebit de luminos și călduros, românii în mod direct la realizarea obiectivelor tru totdeauna a Ardealului, Banatului, României Mari.
românii de pretutindeni sărbătoresc pe
stradă, la paradele militare din Alba-Iulia României reprezintă totodată pentru întrea- erau în sfârșit la ei acasă, erau singurii care propuse, de care beneficiază cu satis- Crișanei și Maramureșului cu Patria
sau Bucureşti, ori acasă alături de cei dragi. ga suflare românească un prilej de cinstire a își hotărau destinele și locul în istorie. facție membrii asociației. Mamă - România .
1 Decembrie a fost adoptată ca ziua memoriei celor care au reușit să ducă la Statul român garanta oricărui cetățean al Asta ne îndeamnă ca și în continuare să Atunci s-a reîntregit România Mare
naţională a României în anul 1990, fiind îndeplinire idealul de unire al locuitorilor său dreptul de a putea vorbi fără opreliști menținem ștafeta frumuseții și a binelui căci Bucovina și Basarabia, se alipiseră
promulgată de fostul preşedinte Ion Iliescu tuturor provinciilor românești. În fapt, ziua limba strămoșilor, de a putea învăța limba la standarde ridicate.
de 1 Decembrie 1918, semnifică unirea vorbită în casele lor, de a se putea ruga în Numai așa prezența noastră la Covasna anterior la sânul Patriei!
şi publicată ulterior în Monitorul Oficial.
Această dată marchează Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și a biserici în limba română. România devenea își va atinge scopul și mă refer la fru- A fost un act de dreptate istorică
Transilvaniei cu România şi va rămâne una Maramureșului la Regatul României. astfel un cadru în care orice român putea moasa priveliște pe care ne-o oferă COT pentru neamul românesc. Marea Unire
dintre cele mai importante pagini ale isto- Alipirea ultimei bucăți de pământ româ- trăi demn, putea spera și munci după bunul Covasna, și la sănătatea aerului ozonifi- din 1918 a fost, este și va rămâne o su-
riei şi unităţii naţionale româneşti. nesc, cuprinsă între Mureș, Tisa și Dunăre, plac. cat. blimă pagină a istoriei neamului nostru, Avem – față de acești eroi ai
1 Decembrie 1918 a fost ziua când cele a reprezentat continuarea firească a demer- Din acest punct de vedere 1 Decembrie Și asta nu este tot, dar până data viitoare
surilor de unire a tuturor provinciilor este un moment de reflecție asupra ide- vă las să reflectați asupra acestui minunat desăvârșirea unității statale românești, destoiniciei și credinței neamului –
mai profunde aspirații ale națiunii române –
realizarea României Mari – au fost împli- românești, începute la jumătatea secolului alurilor noastre ca națiune, ca cetățeni ai „PUNCT DE SPRIJIN” oferit de nu a fost opera numai a unui partid datorii mari și multiple; una singură
nite. De aceea, 1 Decembrie 1918 este con- al XIX-lea. Atunci, la 24 ianuarie 1859, aceleiași cetăți unită România. C.A.R.P. „Umanitatea”, cu prețuire pen- politic, a unui guvern... Ea este rodul avem a o îndeplini acum, în toamnă,
siderată, pentru istoria noastră, o adevărată prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Pentru integritatea acestui stat trebuie să tru toți membrii săi. direct al conștiinței de neam păstrate de iarnă și până în primăvară, nemurirea
piatră de hotar. Atunci, în acele ceasuri, Cuza ca domn al Moldovei și al Țării înțelegem și să respectăm adevărata istorie Suntem convinși de participarea dum-
Românești, era începutul marelui eveni- a acestui popor, nu ce vor unii și alții pentru navoastră la toate activitățile organizate secole la rând în pofida vitregiei vre- numelor lor în satele și orașele care i-au
când demnitatea națională a fost ridicată la murilor, apăsării celor trei imperii trimis să voteze Unirea cu Țara, fie ei
cele mai înalte cote ale afirmării, s-a reușit ment istoric al spațiului Carpato- diverse interese. de conducerea C.A.R.P. „UMANI-
să se dea expresie adevăratei unități a Danubiano-Pontic, Marea Unire, care a TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE ! TATEA”, în sprijinul acordat tuturor înconjurătoare, o concretizare a conști- țărani, orășeni, meseriași, intelectuali,
românilor din întregul spațiu istoric locuit cunoscut înfăptuirea câțiva ani mai târziu, membrilor săi. inței de unitate a neamului nostru. soldați, ofițeri, preoți...
de ei. Revenirea Basarabiei, Bucovinei și în 1 Decembrie 1918. De la această dată,  Dănuț Mihăiță GRIGORE  Dionisie MĂGERUȘAN Remarcabila dăruire a unor fruntași  Ștefan DUMITRESCU
Transilvaniei la Patria-mamă România, n-a poporul român a putut răsufla ușurat, visul Director ex. „CARP Umanitatea” Consilier CARP „Umanitatea”
politici români, de diverse culori și pro- Vicepreședinte CARP „Umanitatea”

S-ar putea să vă placă și