Tema 2

sub 1
1. Zăpada, ger, ţurţuri, îngheţat etc.
2. Primul semn de punctuaţie prezent în strofa iniţială este punctul si virgula. Acesta se foloseşte pentru a separa într-o
frază propoziţiile sau grupurile de propoziţii care sunt independente sintactic, dar care semantic sunt suficient de apropiate
pentru a forma un întreg. În cazul de faţă, legătura semantică este dată de prezenţa aceluiaşi element central, gerul, a cărui
descriere face obiectul strofei. Al doilea semn de punctuaţie este punctul, care marchează încheierea unui enunţ.
3. Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri.
4. Natura, focul, îngheţul, iarna, amintirea, încremenirea naturii etc.
5. Pronumele la persoana întâi plural ne (ne-aducă), adjectivul pronominal la persoana întâi singular meu (calul meu).
6. Comparaţia cu valuare metaforică şi cu epitet inclus ca pe-o mireasă moarta surprinde, într-o imagine puternică şi
simplă, sentimentul apăsător al sfârşitului şi al efemerităţii pe care îl trăieşte fiinţa umană în faţa efectelor unui anotimp
sepulcral: iarna acoperă natura şi o îngroapă ca într-un mormânt sub mormane de zăpadă. Comparaţia cu mireasa indică
sentimentul părăsirii premature a vieţii şi a exuberanţei acesteia. Mireasa este simbol al tinereţii, or aici. moartă fiind,
sugerează o despărţire prea timpurie de farmecul şi de vitalitatea vieţii.
7. Repetiţia, cu valuare anaforică, a substantivului gerul la începutul fiecărei strofe, prin reluarea cuvântului-titlu, are rolul
de a marca o construcţie riguroasă a textului şi de a semnala gradaţia ascendentă a descrierii: gerul reprezintă elementul
central al unei descrieri ample de natură hibernală.
8. După primele două strofe în care natura este încremenită sub semnul apocaliptic al gerului iernii, după strofa a treia în
care apar primele semne ale prezenţei vieţii şi ale speranţei regenerării naturii, ultima strofă aduce elementul dinamic în
peisajul hibernal. Accentul se mută şi, în locul gerului, elementul central este acum viaţa clocotitoare, surprinsă prin
imaginea cailor in spumegare. Spectaculos, gerul, care până acum era generator de încremenire, devine element generator
de viaţă, el dând parcă suflu vital şi dor de viaţă cailor aflaţi in competiţie. Imaginea este realizată prin metafore simple,
dar expresive (aripi de vultur) şi prin epitete (câmpul luciu, aburi lungi). Ultimele două versuri sunt o invocaţie
adresată gerului de către fiinţa contemplatoare a naturii. Exclamaţia iniţială O! este urmată de o chemare prin care eul îşi
manifestă dorinţa de a-şi împlini dorul de ducă, semn al visării, al melancoliei: să mă poarte ca săgeata unde el ştie, pentru
ca finalul, parcă glumeţ, şi eu, să anuleze nostalgia departelui şi să readucă fiinţa contemplatoare, dar si lectorul, în planul
realităţii.

Sub 2
erioada pasoptista este scena unor evenimente decisive pentru soarta
natiunii, aparand relativ tarziu, fiind o perioada literara situata aproximativ
intre 1830 si 1860, incepand odata cu nasterea literaturii moderne,
modernizarea rapida si masiva a vietii sociale in principatele romane datorita
influentelor apusene, avandu-i ca reprezentanti pe V. Carlova, Grigore
Alexandrescu, I.H. 212e48c Radulescu si C. Negruzzi. In aceasta perioada
literatura se apropie de marile surse ale lirismului romantic avand ca teme
principale istoria, natura, si experienta interioara, incheindu-se in perioada in
care societatea ieseana ,,Junimea" favorizeaza aparitia marilor creatori. In
aceasta epoca de la 1848 desemnata de curentul literar numit Pasoptism,
apar primele scoli care se vor imparti in scoli primare, de fete, normale si
conservatoare, primele teatrea, cel mai reprezentativ fiind ,,Teatrul National"
din Iasi aflat sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri si
Costache Negruzzi, tot acum dezvoltandu-se si stiintele, reprezentanti in
acest domeniu fiind Ion Ionescu de la Brad, Eufrosiu Poteca, Eftimie Murgu si
Ion Zalomid. Tot in aceasta epoca apar si primele ziare : in Muntenia,
I.H.Radulescu va infiinta,,Curentul romanesc" din 1828 la Bucuresti, in
Moldova, Gheorghe Asachi infiinteaza ,,Albina romaneasca" la Iasi 1829, iar in
Transilvania, Gheorghe Baritiu scoate ,,Gazeta Transilvaniei" la 1828. Editarea
celor trei ziare va culmina cu aparitia la 30 ianuarie 1840 a
programului ,,Dacialiterara", program ce va fi embrionul miscarii culturale
pasoptiste. In ciuda unei existente meteorice - vor aparea doar trei numere
-  aceasta revista a imprimat niste directii clare pentru fondarea unei literaturi
autentice. Rolul de indrumator cultural si-l va asuma Mihail Kogalniceanu. In
primul numar al revistei, in programul ,,Introductie" se precizau o serie de
deziderate care urmareau dezvoltarea literaturii romane. Articolul debuteaza
cu un omagiu adus initatorilor presei romanesti si continua cu exprimarea
intentiei de a le duce mai departe opera, intregindu-le preocuparile dar
evitandu-le erorile. Unul din telurile ,,Daciei literare" este combaterea imitatiei
si traducerilor mediocre, afirmand ca originalitatea este ,,insusirea cea mai
pretioasa a unei literaturi" , punctul de vedere a lui M.Kogalniceanu fiind ferm
: ,,Traductiile nu fac literatura". Se dorea realizarea unei litaraturi cu specific
national si a unei limbi unitare si de asemenea rezolvarea scrierii in limba
romana prin inlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, insa proiectul incercat
de Iacob Negruzzi va esua. Printre dezideratele ,,Introductiei" se mai aflau
inlaturarea provincialismului in limba romana prin unirea in paginile revistei a
tuturor scriitorilor indiferent de zona, precum si alcatuirea unei antologii de
poezie romaneasca. Direct legat de dezvoltarea romantismului romanesc este
apelul adresat scriitorilor de a se inspira din realitatea autohtona, indicandu-le
sursele principale : istoria: ,,Alexandru Lapusneanul" - C.Negruzzi, natura: ,,O
primblare prin munti" - V. Alecsandri sau folclorul romanesc: ,,Muma lui
Stefan cel Mare" - D. Bolintineanu. Unul din rolurile literaturii vremii trebuia
sa fie o anumita indreptare a modului in care  gandea si era organizata
societatea de atunci, insistandu-se asupra instituirii unei atitudini critice
obiective si constructive. Ultimul deziderat, insa nu cel mai putin important,
este sprijinirea de catre scriitori a idealului de eliberare si unitate nationala,
lucru dorit din ce in ce mai insistent de romani si care se va infaptui in 1859.
Pentru a sustine toate dezideratele mentionate, revista avea patru sectiuni:
prima gazduia compunerile originale ale redactorilor, a doua reproducea
articole semnificative din presa romaneasca, a treia se ocupa de critica
noutatilor editoriale, iar a patra publica note informative cu caracter literar si
stiintific.
Majoritatea scriitorilor pasoptisti  au scris opere cu un pregnant continut
patriotic si militant, preamarind idealurile luptei pentru emancipare sociala si
unitate nationala.
Istoria, ca demers al actului narativ si sursa de inspiratie pentru creatorii
lirici si dramatici, va fi astfel redescoperita in cultura romana in perioada
pasoptista, perioada de nastere a romantismului romanesc, un model al celui
francez anuntat de catre Victor Hugo in prefata la drama "Hernani" in care
acesta pleda pentru necesitatea "liberalismului in literatura". Sub imperiul
acestor imbolduri de realizare a unei literaturi nationale vor scrie Vasile
Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Grigore Alexandrescu, Cezar
Bolliac, Ion Heliade Radulescu, o pozitie privilegiata avand-o Costache
Negruzzi . Sub semnul acestor directii, aceasta etapa va fi o  perioada de
inflorire in special a genului epic si mai ales a nuvelei romanesti.Unul dintre
scriitorii romani care au cultivat aceasta specie literara este si Costache
Negruzzi, apreciat de Al. Piru drept ,,un clasic al romantismului", fiind
totodata primul scriitor care valorifica intr-o creatie literara  cronicile
moldovenesti. Astfel, primul numar al revistei ,,Dacia Literara" aparut in
1840, face cunoscuta nuvela istorica ,,Alexandru Lapusneanul" ce va fi inclusa
in volumul ,,Fragmente istorice" si avea sa fie opera fundamentala pentru
literatura romana, aceasta abordand un subiect inspirat din istoria nationala.
Fiind o specie literara a genului epic in proza cu un fir narativ central si cu o
constructie epica riguroasa, cu un conflict concentrat implicand un numar
redus de personaje, avand dimensiunile intre schita si roman cu intamplari
relatate alert si obiectiv - interventiile naratorului fiind minime - atentia
orientandu-se, mai ales,  asupra caracterizarii complexe a personajului,
,,Alexandru Lapusneanul" este considerata  nuvela .Faptul ca aceasta
reactualizeaza o pagina din istoria Moldovei si respira influente romantice ce
imbina elemente clasice intr-o viziune realista face ca nuvela sa aiba un
caracter proteic. Nuvela este clasica prin simetrie, incipitul si finalul fiind
axate pe moartea unui domnitor, echilibrul tablourilor- acestea fiind in numar
de patru, prin valoare - fiind singura nuvela istorica, neegalata nici pana azi,
<< care ar fi putut sta alaturi de ,,Hamlet" daca ar fi avut prestigiul unei
limbi internationale>>- G. Calinescu, prin ,,elementele de paratextualitate"-
G. Genette, prin limbajul elevat, prin mesajul educativ al operei, sobrietatea
auctoriala, atitudinea detasata a naratorului, prin concizie, prin  personajele
care apartin de regula aristocratiei, valorile morale, limbajul elevat si prin
economia de mijloace artistice. Discursul narativ are o constructie riguroasa,
nuvela fiind dispusa  in patru capitole, fiecare insotit de un motto semnificativ
,, Daca voi nu ma vreti, eu va vreu", ,,Ai sa dai sama, Doamna! ",  ,, Capul
lui Motoc vrem! ".   ,,De ma voi scula pre multi am sa popesc si eu! "care
concentreaza conflictul dominant avand valoare de element anticipativ, dar si
moment al subiectului, conform tehnicii ,,mise en abime".
     O prima particularitate ce coroboreaza ideologia promovata de
revista ,,Dacia literara" este inspiratia din cronicile Moldovei,
hipotextul  acesteia fiind ,,Letopisetul Tarii Moldovei" de Grigore Ureche -
paginile afectate domniei lui Alexandru Lapusneanu si ,,Letopisetul Tarii
Moldovei" de Miron Costin - secventa linsarii lui Batiste Veveli folosita de
Negruzzi pentru  scena linsarii lui Motoc, din paginile cronicarului preluand
si  elemente care tin de psihologia gloatei si personajul colectiv.Nuvela se
distanteaza insa de realitate prin apelul la fictiune, totul fiind transfigurat
artistic. Astfel, naratorul va comite in mod voluntar unele inadvertente printre
care: Motoc murise  decapitat imediat ce s-a inscaunat Alexandru
Lapusneanu. Naratorul ii confera o resurectie fizica, pentru  a-l ucide moral
dar si fizic, pentru a-i atribui un exitus pe masura lipsei lui de caracter, iar
Stroici si Spancioc sunt si ei adusi in diegeza pentru realizarea antitezelor
specifice romantismului : intre patriotismul acestora si interesele meschine in
raport cu momentul ale lui Motoc, intre consecventa acestora si labilitatea
aceluiasi boier, intre personalitatea accentuata a lui Lapusneanul si lipsa de
caracter a lui Motoc.
     O a doua particularitate ce coroboreaza ideologia promovata de
revista ,,Dacia literara o reprezinta tema care vizeaza evocarea unei perioade
din istoria reala: ultimii cinci ani de domnie a lui Alexandru Lapusneanu -
1564 - 1569. si faptul ca spatiul si timpul alese sunt reale din punct de vedere
istoric : Moldova secolului al XVI-lea.
     O alta trasatura ce coroboreaza ideologia promovata de
revista ,,Dacia literara o reprezinta subiectul care inglobeaza intamplari care
au ca punct de plecare evenimente istorice. Astfel, primul capitol avand
motto-ul "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu"  reprezinta expozitiunea.
Alexandru Lapusneanul revine in Moldova cu intariri
turcesti            ,, intovarasit de sapte mii spahii si de vreo trei mii oaste
stransura", dorind sa-si reia scaunul domnesc, nereusind altfel sa-l alunge pe
Stefan Tomsa, care-i urmase la domnie. Lapusneanul fusese inlaturat de pe
tron de boierii care acum il intampina la granita, in dumbrava
din Tecuci : vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarul Spancioc si Stroici.
Acestia il avertizeaza ca poporul nu-l doreste ,,tara nici  te vrea nici  te
iubeste" si ca mai oportuna ar fi renuntarea la tron. In ciuda avertismentelor
boierilor, Lapusneanul, dand dovada de o vointa inflexibila - reprezentata prin
celebra replica integrata mottoului - ajunge la putere si, in scopul limitarii
puterii boierilor ii ucide cu sau fara motiv,,la cea mai mica greseala
dregatoreasca", astfel incat in fiecare zi, capul unui boier ucis era tintuit in
poarta cetatii. Porunceste apoi sa fie arse toate cetatile Moldovei - in afara de
Hotin ,,ca sa sece influenta boierilor si sa starpeasca cuiburile
feudalitatii".  Intriga este reprezentata de capitolul al doilea, care sta sub
motto-ul "Ai sa dai sama, Doamna!", acesta reprezentand replica unei
jupanese cu cinci copii, vaduva unui boier ucis de Lapusneanul si care o
ameninta pe sotia acestuia, doamna Ruxanda ca va da seama in fata lui
Dumnezeu si a poporului, fiind considerata complice a crimelor comise de
sotul ei. In sala tronului Doamna Ruxanda il roaga pe sotul ei sa puna capat
varsarii de sange si durerilor nesfarsite la care ii condamna pe urmasii celor
ucisi, relatandu-i intalnirea cu ,, o jupaneasa cu cinci copii" , al carei sot
fusese ucis de acesta. Intrigat de atitudinea sotiei sale domnitorul riposteaza
brutal, promitandu-i ulterior un ,,leac de frica". Astfel, episodul intrigii
mareste incordarea dramatica din momentul culminant al operei.
Desfasurarea actiunii se intinde pe prima parte a capitolului al treilea, ce are
motto-ul "Capul lui Motoc vrem!". La Mitropolie, Lapusneanul participa la
liturghie, incercand prin discursul tinut dupa slujba religioasa sa-i convinga pe
boierii prezenti de sinceritatea intentiilor sale. In scopul castigarii increderii
acestora,   foloseste argumente hotaratoare: poarta hainele domnesti, se
inchina cu evlavie la icoane sarutand moastele Sf.Ioan si citeaza din Biblie,
invitandu-i pe boieri la curtea domneasca pentru un ospat de impacare.
Punctul culminant, momentul de maxima tensiune a operei dezvaluie
caracterul crud al domnitorului. La ospat. candpostelnicul Veverita doreste sa
inchine in cinstea domnitorului, slujitorii aflati in spatele boierilor incep sa-i
omoare pe meseni. Lupta este scurta dar inversunata, desfasurandu-se sub
privirile lui Lapusneanul si ale lui Motoc. Dupa ce sunt ucisi pe cei patruzeci si
sapte de boieri prezenti la ospat, Lapusneanul le asaza capetele intr-o
piramida, o cheama pe doamna Ruxanda si ii arata "leacul de frica" promis.
Zarva provocata de uciderea boierilor aduna multimea in curtea domneasca.
In ciuda revendicarilor initiale pe care le au: "sa ne micsureze dajdiile!", este
de ajuns ca unul sa strige numele lui Motoc, pentru ca acest cuvant sa
fie ,,ca o schinteie electrica" deoarece ,,toate glasurile se facura un glas".
Naratorul surprinde aici psihologia gloatei reusind sa construiasca magistral
personajul colectiv, care afirma Calinescu "reactioneaza sinergic". Oamenii
renunta astfel la revendicarile initiale care, indeplinite le-ar fi adus avantaje,
in scopul satisfacerii setei de sange, ei ajungand sa ceara unanim pe Motoc,
considerat unicul vinovat de toate relele din tara. Rugamintile vornicului nu il
indupleca pe domnitor, acesta indeplinind dorinta poporului care, dupa
linsarea lui Motoc se retrage ca si cum acesta ar fi fost scopul adunarii. In al
patrulea capitol, avand ca motto "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si
eu!" se contureaza deznodamantul nuvelei. Dupa patru ani de la omorarea
boierilor si a lui Motoc, Lapusneanul se imbolnaveste de tifos exantematic si
se retrage in cetatea Hotinului. In cosmarurile generate de friguri are viziunea
cumplita a victimelor sale si, cuprins de remuscari,  cere mitropolitului Teofan
sa-l calugareasca daca-l va vedea in agonie. Ajunge astfel sa fie calugarit
dupa dorinta lui conform obiceiului pamantesc, pentru ca sufletul sau sa
poate fi mantuit, punandu-i-se numele de Paisie. Trezindu-se din agonie, nu
accepta faptul ca nu mai este domn, se revolta si ameninta cu uciderea pe
toti cei pe care-i considera vinovati de calugarirea lui, inclusiv pe fiul sau,
mostenitorul tronului. Sfatuita de boierii Stroici si Spancioc, care
supravietuisera masacrului fugind din tara, si cu incuviintarea discreta a
mitropolitului Teofan, doamna Ruxanda ii ofera sotului ei o cupa cu otrava.
Scena uciderii domnitorului este cutremuratoare, naratorul descriind in detalii
naturaliste modul prin care este realizat exitus-ul personajului. Acesta"se
zvarcolea in spasmele agoniei; spume facea la gura, dintii ii scrasneau, si
ochii sai insangerati se holbasera", pana cand in sfarsit "isi dete duhul in
mainile calailor sai". Concept binar, in doua trepte narative, finalul are
accente cronicaresti: ,, Acest fel fu sfarsitul lui Alexandru Lapusneanul, care
lasa o pata de sange in istoria Moldovei", naratorul consemnand in aceeasi
descendenta umanista ca a fost inmormantat la manastirea Slatina, unde "se
vede si astazi portretul lui si a familiei sale".

Object 1

     O alta particularitate care  coroboreaza ideologia promovata de perioada

pasoptista o constituie personajele care beneficiaza de echivalente istorice.
Cel mai bine individualizat este personajul principal, Alexandru Lapusneanul,
imaginea transfigurata artistic a domnitorului Alexandru Lapusneanu.
Ca orice personaj literar, ,, fiinta de hartie"- Roland Barthes, Alexandru
Lapusneanul va fi individualizat pe baza a doi parametri. Astfel, ca instanta
narativa, ,,personna" sau ,,masca" adica din punctul de vedere al incadrarii
intr-un tipar, intr-o ideologie estetica este principal datorita ocurentei pe care
o are pe parcursul discursului narativ, protagonist - deoarece el centreaza
diegeza, central - datorita rolului important pe care il are in transmiterea
mesajului operei, eponim - deoarece se regaseste in titlul operei, naratorul a
dorit si aici sa-si individualizeze personajul, el articuland substantivul propriu
pentru a-l uniciza. Este personaj tridimensional - deoarece evolueaza pe
parcursul acesteia si romantic - exceptional deoarece este situat in intamplari
exceptionale beneficiind de un ,,destin de exceptie". Acesta se evidentiaza in
mod clar pe parcursul diegezei desfasurate in cele patru capitole. Cel de-al
doilea parametru pe care  este construit acest personaj literar vizeaza
calitatea sa de referent uman. Astfel, ca ,,persoana" - adica din punctul de
vedere al fiintei pe care o imagineaza Alexandru Lapusneanul beneficiaza atat
de un portret fizic, cat si de unul moral. Portretul fizic sau prosopografia este
construita in mod clasic direct prin caracterizarea directa realizata in discursul
narativ: ,,Purta coroana Palaeologilor, si peste dulama poloneza de catifea
stacojie avea cabanita turceasca. Nici o arma nu avea decat un mic junghi cu
plaselele de aur; iar printre bumbii dulamii se zarea o zea de sarma",
,,ochii lui .clipeau". Portretul moral sau ethopeea personajului este realizat
initial prin caracterizare directa din asertiunile naratorului:"sangele intr-insul
incepu a fierbe", cat si din discursul altor personaje : "Crud si cumplit este
omul acesta"- mitropolitul Teofan, "Nu-mi voi spurca vitejescul junghi in
sangele cel pangarit al unui tiran ca tine" - Stroici, " Eu sunt Spancioc, a carui
avere ai jafuit-o, lasandu-i femeia si copiii sa cerseasca pe la usile crestinilor"
care il apreciaza astfel ca pe un om fara mila.  Partea cea mai ampla a
portretului moral se deduce insa prin caracterizare indirecta din faptele,
vorbele si atitudinile personajului nemilos si rau:" Iesiti! Ca pre toti va omor!
Si cauta o arma pe langa el, dar negasind decat potcapul, il azvarli cu manie
in capul unui calugar", " Iar pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati
impreuna cu tancul ei.". Astfel, Alexandru Lapusneanul este tipul domnitorului
tiran si crud, cu vointa puternica, ambitie si fermitate in organizarea
razbunarii impotriva boierilor care il tradasera in prima domnie, acesta fiind
principalul motiv pentru care s-a urcat a doua oara pe tronul Moldovei. El
detine arta disimilarii, scena din biserica fiind reprezentativa in acest sens,
imbracat cu mare pompa domneasca  participa la slujba, se inchina pe la
icoane, saruta moastele  sfantului, il ia martor pe Dumnezeu pentru cainta de
a fi comis crime, in timp ce el pregateste cel mai sadic omor din toate cele
comise. Se dovedeste a fi un bun cunoscator al psihologiei umane cand il
cruta pe Motoc pentru a se folosi de perfidia lui in aplicarea planului de
razbunare si-i promite ca sabia lui "nu se va manji de sangele"lui. Se tine de
cuvant, nu-l omoara pe boierul tradator, insa, inteligent, stie sa profite de
multimea adunata la portile curtii domnesti, care cere capul lui Motoc, pentru
a scapa de un boier tradator. Lapusneanul dovedeste o strategie de
autoaparare, fiind in aceasta a doua domnie foarte vigilent cu boierii, in asa
fel incat sa nu-l poata trada nimeni. Inteligent si perfid, Lapusneanul reuseste
sa manipuleze poporul casatorindu-se cu doamna Ruxanda, fiica lui Petru
Rares, domnitor de buna amintire pentru acesta, pe boieri, promitandu-le
impacarea, dar ucigandu-i in masa, pe Ruxanda, pe Motoc. Expert in aceasta
arta, el reuseste  sa manevreze pe oricine si sa-si ascunda adevaratele
planuri de razbunare, pe care le pune in aplicare cu meticulozitate si cu o
satisfactie deosebita. Cruzimea este trasatura dominanta a personajului
motivata de mai multe fapte cumplite :"leacul de frica "pe care i-l ofera
doamnei Ruxanda, linsarea lui Motoc, schingiuirea si omorarea cu sange rece,
ba chiar cu satisfactie a boierilor. Stie sa foloseasca orice imprejurare in
interesul sau. Lipsit de sentimente umane, ii considera pe toti cei din jurul
sau potentiali dusmani si traieste cu obsesia tradarii celorlalti. Dorinta de
putere duce la cruzimea exacerbata, ajungand pana la a vedea crima ca pe
un "act gratuit"-Andre Gide. Ateismul il face sa se apropie de
Dumnezeu  doar in fata mortii, sperand in vindecarea lui. Lapusneanul da
dovada de oarecare demnitate rugandu-I pe Stroici si Spancioc sa-l injunghie
pentru a putea muri ca un domnitor, insa este otravit chiar de blanda lui
sotie, o plata bine meritata pentru cruzimea lui. Placerea zicerilor memorabile
- "Prosti dar multi ", "Voi mulgeti laptele tarii, dar a venit vremea sa va mulg
eu pre voi", "Mai degraba isi va intoarce Dunarea cursul indarapt" - si
predilectia pentru gestul teatral menit sa copleseasca - piramida de capete,
linsarea lui Motoc - sunt alte caracteristici ale acestui personaj romantic.
Doamna Ruxanda este un personaj secundar de tip romantic construit in
antiteza cu Lapusneanul: angelic-demonic, blandete-cruzime, caracter slab-
caracter tare. Boierul Motoc reprezinta tipul boierului tradator, viclean, las si
intrigant. Nu urmareste decat propriile interese. Personajele episodice precum
Spancioc si Stroici reprezinta boierimea tanara avand rol justitiar. In relatie cu
personajul colectiv, multimea revoltata de targoveti, care cere un tap
ispasitor pentru suferintele indurate, Lapusneanul dovedeste cunoasterea
fortei gloatei: ,,Prosti, dar multi!" , dar si psihologia acesteia pe care o
manipuleaza in sensul propriei razbunari.
     O alta particularitate ce coroboreaza ideologia promovata de
revista ,,Dacia literara o constituie faptul ca reconstituirea epocii se face pe
baza culorii locale, motivarea estetica a operei fiind sustinuta de arta
naratiunii, a descrierii si dialogului. Culoarea locala se evidentiaza astfel pe
baza arhaismelor fonetice ,, pre", ,,sama" , ,,scanteiara",  ,,vreu.";
arhaismelor lexicale ,,cabanita",  ,,dulama",  ,,zobon"; arhaismelor
semantice ,,a popi" - cu sensul de a ucide,  ,,prost" - cu sensul de om simplu,
fara rang, abderit, arhaismele dominand in descrierile de interioare si ale
vestimentatiei. Se evidentiaza in mod pregnant tehnica inlantuirii prin aditiune
- sfarsitul unei secvente constituind inceputul alteia; tehnica basoreliefului -
toate celelalte personaje gravitand in jurul personajului principal, atat prin
fapte cat si prin replici reusind sa potenteze, sa proiecteze pe fundal
personalitatea lui Lapusneanul ca tip al tiranului, al domnitorului feudal,
dornic sa concentreze puterea in mainile sale. Pentru acest lucru scriitorul are
mare grija in motivarea artistica a operei, constantele narative demonstrand
acest lucru. Astfel perspectiva narativa este heterodiegetica - prin nararea la
persoana a treia, naratorul este omniscient, aflat cu totul in afara diegezei,
pozitia lui fiind extradiegetica, el nefiind personaj. Realismul nuvelei este dat
de verosimilitatea aspectelor prezentate, naratorul reactualizand o perioada
din istoria Moldovei, de veridicitatea scenelor, de stilul sobru si impersonal -
obiectivitatea fiind unul dintre imperativele enuntate de ,,Dacia Literara" in
programul ,,Introductie". Viziunea este auctoriala, naratorul este detasat, nu
se amesteca in enuntarea unor pareri personale in raport cu faptele
prezentate, nu e personaj, e in afara diegezei, totusi exista unele abateri,
unele imixtiuni ale vocii auctoriale, abateri de la obiectivitate prin anumite
pareri subiective: "dupa aceasta desantata cuvantare", "Lapusneanul a carui
ochi scanteira ca un fulger".
     Datorita faptului ca epoca sta la confluenta benefica a clasicismului,
realismului siromantismului , aceasta nuvela va beneficia de un caracter
proteic. Astfel , se regasesc in opera atat elemente clasice precum rema,
realiste pentru ca este folosit un prezent obiectiv si este prezentata scena
linsarii celor patruzeci si sapte de boieri, cat si romantice prin personajele
romantice si datorita temei istorice.
     Astfel, prin izvorul de inspiratie istorica, prin concizie, tehnica detaliului,
anticipari ale actiunii, prin motto-urile de la inceputul fiecarui capitol care
valideaza tehnica ,,punerii in adancime"si hipotextul cronicaresc , prin faptul
ca eroul sta sub semnul timpului, prin caracterul scenic dat de concizie, prin
observatia psihologica si sociala, prin caracterul pictural al unor scene si
surprinderea multimii revoltate se demonstreaza ideologia promovata de
revista ,,_Dacia literara" in aceasta nuvela istorica. Prima nuvela istorica din
literatura romana realizeaza magistral portretul tiranului, personajul romantic,
alcatuit din contraste, exceptional prin cruzime si reconstituie culoarea de
epoca in  aspectul ei documentar.