Iluzii optice

Iluzia optică (sau iluzia vizuală) reprezintă perceperea unei imagini

care conduce la o estimare eronată a realității. Iluziile optice sunt
studiate de psihologia percepției.
Iluziile optice exploatează schimbarea dintre ceea ce ochii noştri
văd şi ceea ce creierul percepe. Informaţiile captate de ochi sunt
procesate de creier pentru a da o percepţie care nu corespunde cu
măsurătoarea fizică a sursei de stimulare. Există mai multe tipuri de
iluzii optice dintre care putem enumera cele cognitive (rezultatul
interferenţei inconştiente) sau cele psihologice care reprezintă efectul
stimulării excesive de un anumit tip (poziţie, culoare, luminozitate, etc) a
ochilor şi a creierului.
1. Efecte bidimensionale
În general, o iluzie optica poate avea drept cauza faptul ca
informatia fundamentala este fie inadecvata, fie înselatoare. De
aici apare o ambiguitate care genereaza iluzia.
Un exemplu de iluzie izometrica este cea din figura, cunoscut
sub numele de „scara lui Schröder’' si care creeaza o
ambiguitate în privinta obiectului, care poate fi la fel de bine o
scara (un sir de trepte) sau o cornisa. Eliminarea ambiguitatii se
face în modul descris mai jos.
 Este usor de observat ca unele forme foarte sofisticate de
iluzii optice izometrice, care au dat nastere chiar la opere de
arta, îsi au originea în eliminarea sau exagerarea legilor
perspectivei.
2. Efecte tridimensionale
Daca unele din iluziile prezentate în paragraful anterior pot
parea oarecum artificiale, ele au un lucru în comun: sunt
bidimensionale. Sunt însa multe iluzii tridimensionale, care fac
parte din viata de zi cu zi si, ca urmare, tind sa treaca
neobservate. Unele dintre ele erau cunoscute de arhitecti înca
din antichitate. Arhitectura antica greaca este plina de exemple.
Constienti ca niste coloane în forma de trunchi de con dau
senzatia de forta, tarie, arhitectii Parthenonului au realizat faptul
ca daca stâlpii sunt de aceasta forma, ei par mai subtiri la mijloc.
Ei au compensat acest lucru printr-o usoara curbura (în forma de
butoi) a coloanelor, cu o abatere de la liniaritate de 0,2%.
De asemenea, este stiut ca dintre doua figuri geometrice
egale, cea mai luminoasa pare mai mare. Acest lucru este
datorat iradierii retiniene, un fel de dispersie a raspunsului
vizual în regiunile din jurul imaginii retiniene luminoase. Ca
urmare, o coloana vazuta pe fondul luminos al cerului pare mai
subtire decât una identica, vazuta pe fondul întunecat al unui
perete.

În această iluzie, imaginea statică pare a se mişca datorită

efectelor cognitive de interacţionare a contrastele culorilor cu
poziţia formelor. Această iluzie a mişcării mai poate fi obţinută
şi cu ajutorul imaginilor stroboscopice unde, imagini statice se
succed cu repeziciune creând impresia de mişcare continuă.

Surse:
 Wikipedia.org;
 Scritub.com;
 descopera.ro;
 incredibilia.ro;
 gandirelogica.blogspot.com.